Belgrad și Novi Sad (II)
  • 18-03-2024
  • 0 Comentarii
  • 77
  • 0

În timpul Revoluției din 1848-1849, Novi Sad a fost parte a Voivodinei Sîrbești, o regiune autonomă sîrbă în cadrul Imperiului Habsburgic. În 1849, armata maghiară situată în Cetatea Petrovaradin a bombardat și a devastat orașul, care a pierdut o mare parte din populație. După 1867, Novi Sad a fost localizat în partea maghiară a Austro-Ungariei. În acest timp, politica de maghiarizare a guvernului ungar a modificat drastic structura demografică a orașului, adică de la sîrbă, în principal, populația orașului a devenit etnic mixtă.
Am plecat de acolo spre Belgrad, mulțumindu-le pentru ospitalitate și m-am dus țintă la aeroport. Firește că pe drum a trebuit să opresc ca să-mi confirm direcția bună fiindcă nu aveam GPS și mă orientam după hartă. Norocul meu cu cei 12 ani de limbă rusă și că eram în stare să citesc indicatoarele scrise cu caractere chirilice, altfel mi-ar fi fost foarte greu.  Am oprit, cum spuneam, într-o parcare unde mai era o mașină. Mă duc încrezător la șofer să-l întreb în engleză dacă e drumul corect spre aeroport. Ăla se uită la mine curios și-mi zice că nu înțelege. Îl iau eu pe spaniolă, nimic. În sfîrșit, încep să dau din mîini și să-l întreb: „airport?”. Sîrbul pauză. „Aeropuerto” continui eu cu speranță. Omul dă din umeri. Disperat, încerc în românește: „aeroport?”. O luminiță se aprinde atunci pe fața lui și-mi spune: „Aaaa, aerodrom!”. A fost rîndul meu să fac o mutră tîmpită cîteva secunde fiindcă nu-mi dădusem seama că românescul aerodrom, folosit pentru aeroporturi pe cîmp, cu pistă de iarbă, însemna ditai aeroportul în sîrbă!
Am ajuns la destinație, mi-am recuperat clienții și ne-am îndreptat spre mașină. Pe drum îi întreb de unde sînt și aflu că vin din Barcelona. Ne urcăm în autoturism și „barcelonezul” meu mă întreabă cu ce echipă de fotbal țin. Mă uit la el și-i zic cu o ușoară reținere: „Yo soy con Los Blancos”, moment la care a întins mîna spre ușă și a zis foarte serios: „Fuera del coche”! Am început să rîdem amîndoi și ne-am îndreptat spre Belgrad.
Am cinat la hotel ceva bun de tot și apoi ne-am dus la culcare. A doua zi era una lungă, cu vizită de dimineață prin Kalemegdan, fortăreața tip Vauban despresurată de Iancu de Hunedoara în 1456 și prin capitala Serbiei. Dimineața am pornit agale prin oraș împreună cu ghida noastră. Prima oprire a fost la Kalemegdan, unde o plăcuță memorială amintește de vara de glorie a anului 1456 și de unde se pot vedea turlele bisericii din Zemun, unde Iancu murea de ciumă, după ce cucerise orașul de la turci. Cetatea este nucleul și cea mai veche secțiune a zonei urbane a orașului.
Belgrad a primit mai multe nume de-a lungul istoriei, totuși aproape toate se traduc ca „orașul alb”. Numele sîrb, Beograd, este alcătuit din cuvintele „beo” („alb, luminos”) și „grad” („orășel, oraș”), iar etimologic corespunde altor nume de orașe, răspîndite în lumea slavă: Belgorod, Białogard, Biograd etc. Fiind unul dintre cele mai vechi orașe ale Europei, cu dovezi arheologice ale așezărilor încă din mileniul al V-lea î.Chr., Belgradul și zona sa urbană au fost locul de naștere al culturii Vinča, cea mai mare cultură preistorică europeană. Locația a fost descoperită de greci, celții l-au construit și numit Orașul Alb (nume pe care, tradus în sîrbă, încă îl poartă, începînd cu anul 878 d.Chr.), iar romanii i-au acordat drepturi orășenești, înainte să fie populat complet de sîrbii albi. Orașul a fost cîmpul de luptă a peste 115 conflicte internaționale și a fost dărîmat de 44 de ori încă din perioada antică de numeroasele armate orientale și occidentale. În perioada medievală, orașul s-a aflat, succesiv, sub stăpînirea byzantinilor, francilor, bulgarilor, ungurilor și a sîrbilor. În 1521, Belgrad a fost cucerit de otomani și a devenit reședința Pașalîcului Belgrad, fiind declarat principalul oraș al Europei Otomane și printre cele mai mari orașe europene. Culturile neolitice Starčevo și Vinča s-au dezvoltat în sau în apropiere de Belgrad, dominînd Balcanii (și anumite părți din Europa Centrală și Asia Mică) în urmă cu 7.000 de ani. Unii cercetători cred că semnele preistorice Vinča reprezintă cea mai veche formă de alfabet cunoscută. Locurile erau populate de triburi paleo-balcanice formate din daci, iliri și traci înainte ca scordiscii, un trib celtic, să se fi stabilit aici în Secolul al IV-lea î.Chr. și să-i fi dat numele sub care a fost cunoscut orașul, Singidūn, înaintea romanizării acestuia cu numele Singidunum, în primul secol d.Chr.
Constantin cel Mare, primul împărat creștinat, s-a născut în Serbia, la Niș, în anul 280, iar Iovian, un împărat roman cunoscut sub numele Flavius Iovianus, restauratorul creștinismului, s-a născut la Belgrad, în anul 332. Iovian a restabilit creștinismul ca religie oficială în Imperiul Roman, punînd capăt scurtei renașteri a tradițiilor religioase romane sub Iulian Apostatul, predecesorul său. În 395 d.Chr., locul a trecut sub guvernarea Imperiului Byzantin. Dincolo de rîul Sava de la Singidunum, se afla orașul celtic Zemun, care de-a lungul stăpînirilor romane și byzantine a împărțit o soartă comună cu „fratele geamăn” (cele două orașe erau legate de un pod). Orașul a prosperat sub conducerea domnitorului sîrb Ștefan Lazarevici, fiul lui Lazăr al Serbiei. Lazarevici a construit un castel cu o cetate și turnuri, din care pînă astăzi s-au păstrat numai turnul și zidul de vest. De asemenea, a fortificat zidurile vechi ale orașului, reușind să reziste forțelor otomane timp de aproape 70 de ani. În acest timp, Belgrad a fost un refugiu pentru multe popoare balcanice care fugeau de dominația otomană și se crede că avea o populație de 40–50 de mii de locuitori. În 1427, succesorul lui Ștefan, Gheorghe Brancovici, a fost nevoit să înapoieze Belgradul ungurilor, iar capitala a fost mutată la Smederevo. În timpul domniei lor, otomanii au cucerit cea mai mare parte din despotatul Serbiei, asediind fără succes Belgradul în 1440 și apoi în 1456. Fiind un obstacol pentru ulterioara accedere în Europa Centrală, peste 100.000 de soldați otomani au lansat cunoscutul asediu de la Belgrad, în care armata creștină, sub conducerea lui Ioan de Hunedoara, au apărat cu succes orașul de otomani, rănindu-l pe sultanul Mehmed al II-lea. Această luptă „a decis soarta creștinătății”; la cererea Papei Calixt al III-lea, sunetul clopotului amiezii comemorează victoria în toată lumea creștină pînă în prezent. Abia pe 28 august 1521 (7 decenii de la ultimul asediu) fortăreața a fost cucerită de sultanul Soliman Magnificul și cei 250.000 de soldați ai săi; ulterior cea mai mare parte a orașului a fost rasă de pe fata pămîntului, iar întreaga populație creștină (printre care sîrbi, unguri, greci, armeni etc.) a fost deportată la Istanbul în zona cunoscută sub numele Pădurea Belgrad. Belgrad a devenit centrul districtului Sanjak, care a atras noi locuitori –  comercianți turci, armeni, greci și alții, iar pacea a fost menținută în următorii 150 ani. Belgrad a devenit cel de-al doilea oraș otoman ca număr de locuitori, cu peste 100.000 de oameni, fiind depășit doar de Constantinopol. Odată cu dobîndirea completă a independenței Principatului Serbiei în 1878 și schimbarea în Regatul Serbiei în 1882, Belgrad a redevenit oraș-cheie în Balcani și s-a dezvoltat rapid.
Prima proiecție cinematografică în Europa de Sud-Est și Europa Centrală a avut loc la Belgrad în iunie 1896 și a fost organizată de Andre Carr, un reprezentant al fraților Lumière. Primul film din Belgrad a fost lansat în anul următor, deși nu a fost păstrat. Asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei și a soției sale Sofia, ducesă de Hohenberg, de către Gavrilo Princip, la 28 iunie 1914 în Sarajevo, a declanșat izbucnirea Primului Război Mondial. Ofensiva balcanică a fost concentrată în jurul Belgradului. Monitoarele austro-ungare au bombardat orașul pe 29 iulie 1914, acesta fiind cucerit de armata austro-ungară sub comanda generalului Oskar Potiorek pe 30 noiembrie. După sfîrșitul războiului, Belgrad a devenit capitala noului regat al sîrbilor, croaților și slovenilor, redenumit ulterior Regatul Iugoslaviei, în 1929.
În timpul celui de-al II-lea Război Mondial Belgradul a fost bombardat de Aliați în ziua de Paști a Bisericii Ortodoxe, fiind omorîte 1.000 de persoane. Cred că americanilor le place să bombardeze creștinii ortodocși în ziua de Paște, poate unde ei nu prea au treabă cu Biserica lui Christos. Pe 29 noiembrie 1945, mareșalul Iosip Broz Tito a proclamat la Belgrad Republica Populară Federativă Iugoslavia, care avea să devină, la 7 aprilie 1963, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. În timpul perioadei postbelice, Belgradul a progresat rapid în calitate de capitală a reînnoitei Iugoslavii, dezvoltîndu-se ca un important centru industrial. În 1958 a început difuzarea programelor de televiziune. În 1961, conferința Țărilor nealiniate a fost ținută la Belgrad sub președinția lui Tito. În 1968, proteste studențești majore au dus la mai multe conflicte de stradă între studenți și forțele de poliție, care s-au sfîrșit prin faimoasele cuvinte ale lui Tito, „Studenții au dreptate!”.
(va urma)
NICU MARIUS MARIN

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite