În ultimele două săptămîni, în Belarus au avut loc evenimente care pot agrava situația din jurul republicii: înfrîngerea principalei resurse media a opoziției, precum și interceptarea unei aeronave a companiei aeriene irlandeze Ryanair, la bordul căreia se afla era un opoziționist și unul dintre fondatorii canalului extremist Nexta din Belarus, Roman Protasevich.

Relațiile dintre Belarus și Occident se dezvoltă într-o manieră sinusoidală, cînd perioadele de „reci” sînt alternate cu cele „calde”. Occidentului nu-l agrează pe Alexander Lukashenko, a cărui imagine a fost conturată încă de la mijlocul anilor ʼ90. Cu toate acestea, Belarus s-a dovedit a fi o „nucă dură” pentru Occident. În imposibilitatea de a-l îndepărta pe președintele Belarus, Occidentul se teme, în același timp, că o presiune prea puternică asupra regimului din republică și izolarea acestuia vor contribui la atragerea finală a Belarusului în sfera de influență a Rusiei. Prin urmare, Occidentul a abandonat politica „democratizării” Belarusului în favoarea implicării sale lente în sfera influenței occidentale – prin colaborări cu elita liberală, prin inițiative culturale și cooperare economică. În același timp, belarușii nu așteaptă reforme radicale de la Alexander Lukashenko, ci se bazează pe o transformare treptată a sistemului politic din interior.

Pentru Belarus, perioada în care flirta cu Occidentul făcea parte dintr-o politică externă multi-vectorială, care a fost privită de elitele din republică drept o garanție a supraviețuirii clasei politice conducătoare. Minsk pendula între Rusia și Occident, șantajînd ambele părți cu o posibilă plecare „sub aripa” adversarului și profitînd de contradicțiile geopolitice regionale. Prima încercare de normalizare a relațiilor dintre Belarus și Occident a fost făcută la sfîrșitul anilor 2000, cînd Minsk a devenit membru al inițiativei europene „Parteneriatul estic”. Acea etapă s-a încheiat după alegerile prezidențiale din 2010, odată cu represiunea dură asupra lui Ploshchad și arestarea candidaților opoziției care instigau la proteste. Din 2014 începe o nouă etapă de apropiere între Minsk și Occident, iar această perioadă poate fi numită fără exagerare „epoca de aur a multi-vectorului bielorus”. În această etapă, a avut loc cea mai notabilă apropiere a Belarusului de UE și Statele Unite, și tensionare a relațiilor cu Rusia.

Criza politică care a început în august 2020 a anulat toate succesele politicii externe a Minskului în direcția occidentală, lăsînd capitala la mila Moscovei. Cu toate acestea, clasa conducătoare din Belarus, care în toți acești ani a depus eforturi pentru a minimiza dependența de Rusia, nu este încîntată de acest lucru. Și ar fi logic să presupunem că, cu prima ocazie, oficialii de la Minsk se vor axa pe o normalizare a relațiilor cu Occidentul. Se pare că a sosit timpul pentru acest lucru: opoziția a fost zdrobită, protestele de stradă s-au domolit, regimul este stabilizat, iar amenințările interne au încetat. Cu toate acestea, autoritățile bieloruse au început să acționeze în sens contrar, arzînd ultimele poduri pentru normalizarea relațiilor cu Occidentul. Și dacă blocarea și arestarea editorilor și a managerilor de top ai site-ului tut.by au provocat o reacție destul de lentă, atunci interceptarea avionului Ryanair și arestarea lui Protasevich ar putea avea consecințe grave.

Minsk se confruntă cu perspectiva de a rămîne fără tranzit aerian – multe țări europene și companii aeriene au anunțat că nu vor folosi spațiul aerian din Belarus. Transportatorul național Belavia, care nu beneficiază de posibilitatea de a efectua transporturi în Europa, este, de asemenea, boicotat – Marea Britanie și Suedia au anunțat deja revocarea licențelor de zbor cu Belavia. În plus, perspectivele unor noi sancțiuni economice împotriva Belarusului sînt reale. Cu toate acestea, Minsk nu va renunța. De fapt, Belarus a întrerupt relațiile diplomatice cu Letonia. Comentariile și declarațiile lui A. Lukashenko nu lasă nici o îndoială asupra faptului că acțiunile opoziției față de Occident vor continua.

Care sînt motivele acestui comportament, care nu se încadrează în logica politicii externe bieloruse din ultimele decenii? Poate că Alexander Lukashenko a fost cu adevărat dezamăgit de cursul multi-vectorial care a avut loc pînă pe 9 august 2020. Există motive de dezamăgire. Poate că amploarea protestelor care au devastat Belarusul anul trecut a fost controlată de autoritățile bieloruse ca urmare a activităților rețelei de influență occidentală, căreia i s-a permis să se dezvolte activ în republică în cadrul cursului spre normalizarea relațiilor cu Vestul.

Un alt factor împotriva revenirii la vechiul curs multi-vectorial este că aripa liberală a elitei bieloruse, orientată spre Occident, a dat cel mai mare număr de dezertori din partea Opoziției. În primul rînd, aceasta se referă la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Belarus, care era un fel de sediu al nomenclaturii „liberale” din Belarus. În ciuda faptului că V. Makei, care este considerat principalul strateg al politicii multi-vectoriale din Belarus, și-a păstrat locul și și-a dovedit loialitatea personală față de Lukashenko, pozițiile aparatului „liberal” au fost subminate. Influența formațiunii de la conducerea din Belarus a crescut fără precedent.

Curajul autorităților din Belarus este dat de faptul că, în ciuda dependenței politice crescute a Belarusului de Rusia, este puțin probabil ca Moscova să întreprindă acțiuni dure în direcția bielorusă. De la începutul crizei din Belarus, Moscova demonstrează o politică foarte prudentă menită să mențină statu quo-ul în Belarus.

N.K.