Ne aflam, deunăzi, în tramvaiul 21, aproape de Staţia ,,Doamna Ghica”. Ziua se îngîna cu noaptea, iar călători erau puţini, astfel încît se putea merge lejer de la un capăt la altul, pe culoarul mai mult liber. Deodată, pe la mijlocul vagonului, s-a iscat o gîlceavă, cu voci ridicate, ţipete şi înjurături… Nouă, celor care ne aflam tocmai în faţă, pe scaunele de lîngă cabina vatmanului, ni se păreau că vin de undeva, din afară… Dar nici n-am apucat să ne dumirim bine şi am văzut, pe podea, cum un călător, ce părea să aibă vreo 50 de ani, era bruscat de 3 tineri, elevi, probabil, prin clasa a noua sau a zecea, şi lovit… lovit cu picioarele. Cînd lumea a început să se dezmeticească, tramvaiul se oprise deja în staţie, iar spectacolul era ca şi terminat. Scandalagiii, trăgînd după ei ghiozdanele pline cu Dumnezeu ştie ce, fiindcă, după felul cum se comportaseră, nu credem că aveau poeziile lui Eminescu, sau vreo altă carte de trebuinţă şcolărească, o zbughiră cît ai clipi pe uşa din spate, luînd-o la fugă în direcţii diferite, pentru a-şi pierde urma… Călătorul umilit, cu mîinile rănite şi dinţii sfărîmaţi în gură, reuşi cu greu să se ridice şi apoi se aşeză pe un scaun, părînd resemnat în faţa indiferenţei celorlalţi oameni, care nu reacţionaseră în nici un fel şi care asistaseră la încăierare ca la un spectacol de teatru. O, ce cuvînt, teatru! Da, tocmai văzusem de curînd o piesă, la un teatru bucureştean, în care abundau scene obscene, în mod vădit apreciate de public, spectatorii aplaudînd frenetic după fiecare replică incluzînd un îndemn la sex şi la scandal în toată regula. Desigur, între incidentul din mijlocul de transport şi piesa de teatru există o mare diferenţă. În primul caz, avem de-a face cu nişte tineri huligani, iar în cel de-al doilea, e vorba de nişte actori, oameni citiţi şi pregătiţi profesional pentru a-şi trăi viaţa din roluri şi pentru roluri. Rămîne întrebarea: acei tineri bătăuşi oare ce vor face în viaţă? După felul lor de comportare, cu siguranţă că, mai devreme sau mai tîrziu, vor ajunge în puşcării, de unde vor transmite mesaje că nu au condiţii de viaţă şi vor înainta petiţii la Uniunea Europeană cum că în România nu sînt respectate drepturile omului. Dar oare ei au ştiut să îi respecte pe cei din jur? Cum? S-a văzut: cu pumnul şi picioarele… E o realitate binecunoscută, iar noi tragem un semnal de alarmă, adresîndu-ne îndeobşte părinţilor, să-şi supravegheze odraslele cît încă nu e prea tîrziu. Totodată, îi sfătuim pe oameni să evite conflictele cu indivizi de teapa celor amintiţi, căci bătăuşii nu ştiu ce-i ăla respect, şi nici conştiinţă nu au.

ION MACHIDON, preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”