Motto: „Din nou împreună, dacă nu cu timpul, cu sufletul, ceea ce este infinit mai mult!” (Emil Loteanu)

Am evitat subiectul Basarabia dintr-un motiv simplu – am avut şansa de a cunoaşte tema la faţa locului, căutînd, ca jurnalist, surse obiective. Ei bine, arată altfel decît o prezintă diverşii patrioţi de operetă. În paralel, fascinat fiind de cultura şi mentalitatea speciale pe care

le-am descoperit la contemporani şi, livresc, la clasicii intelectualităţii basarabene, am aprofundat această căutare a sufletului basarabean. De aceea nu cred că patima fără cunoaştere e o abordare bună. Nu duce decît la rezultate contrare intenţiilor bune, iar apoi creează un reflux al sentimentelor. Am auzit mulţi români spunînd „dă-i încolo de basarabeni, sînt nişte şmecheri cu fundul în două luntri – şi cu noi, dar mai mult cu ruşii”. Nimic mai fals. Basarabia, actuala Republica Moldova, a devenit în timp o conştiinţă puternică, rezistentă şi sensibilă, de care trebuie ţinut seama. De ce scriu acum aceste rînduri? Pentru că, recent, la Chişinău a avut loc un eveniment bulversant.

O cercetare realizată recent de o mare companie moldovenească de studii sociologice, la comanda ziarului unionist „Timpul”, cel mai citit cotidian basarabean (susţinut şi de Departamentul Românilor de Pretutindeni al guvernului de la Bucureşti), a scos la iveală cîteva rezultate absolut surprinzătoare. Dacă preferinţa pentru Federaţia Rusă şi pentru Uniunea Economică Eurasiatică în contrapartidă cu UE erau previzibile, în schimb atitudinea şi procentajul pentru două chestiuni de ordin istoric şochează.

Astfel, la întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privirea la unirea Republicii Moldova cu România”, 62,8% din respondenţi ar fi împotrivă! Doar 22,2% ar vota favorabil, iar cota-parte a indecişilor este de 7,8%, circa 6% nu ar merge la vot. Menţionez că din algoritmul cercetării a fost exclusă Transnistria. Un alt rezultat, poate şi mai stupefiant, este atitudinea faţă de limba română. La întrebarea „cum trebuie oficial să se numească limba de stat”, 72% din persoanele chestionate consideră că limba oficială a Moldovei trebuie să poarte denumirea de „moldovenească”, doar 23% optînd pentru „română”, în timp ce 4% consideră că denumirea ar trebui să fie o… „alta”!

Am încercat, însă, să explic aceste două rezultate incredibile – cel puţin pentru mine, ca susţinător al apropierii istorice şi, în final, al unirii românilor, dar nu în condiţii de pripeală şi ipocrizie politico-istorică, atitudini care pot avea efecte dezastruoase. Iar recentele rezultate îmi dau dreptate, în sensul că heirupismul unor grupări este dăunător. În plus, afişarea ideii unioniste prin intermediul unor personaje sinistre precum Traian Băsescu, este un alt motiv pentru care basarabenii să fie (mai mult decît) reticenţi la unire.

Îmi explic rezultatul împotrivirii vehemente la unirea cu România prin trei motive. Primul este atitudinea României faţă de Rusia, nu numai prin faptul că rusofobia e de neconceput într-o ţară în care marea majoritate a familiilor au, pe o ramură genealogică, şi înaintaşi ruşi – dar şi prin obedienţa totală a României faţă de NATO, organizaţie percepută ca un pericol, un potenţial cauzator al unui conflict cu Rusia. O temere de care moldovenii ţin seama, fiindcă ştiu ce înseamnă forţa, dar şi represaliile Kremlinului. Acest prim motiv este susţinut şi de rezultatul la întrebarea „aderarea Republicii Moldova la NATO” – procentul e aproape identic cu cel al respingerii unirii cu România – 60.8%. Cu alte cuvinte, NATO, perceput ca un agresor şi un factor de destabilizare, dar şi de incitare a „Marelui urs” este principalul motiv de respingere a României. Al doilea motiv este furnizat chiar de România, dependentă de scandal, de defăimarea reciprocă a principalelor figuri politice şi a instituţiilor. Logic vorbind, o ţară mult mai patriarhală, mai conservatoare, aşa cum este Moldova nu are cum sări într-o corabie a nebunilor, aşa cum se prezintă România singură. Da, România rămîne tentantă pentru shopping, pentru paşapoarte UE şi lucru, dar siguranţa rămîne încă la Chişinău şi la est. La acelaşi capitol, încadrarea României în categoria „colonie”, nu este tentantă pentru un stat cu probleme specifice, dar pe care actualmente le ţine sub control, ba chiar are şi unele avantaje.

În fine, ultimul motiv este atitudinea din ultimul timp, care scandalizează nu numai moldovenii, dar şi mulţi cetăţeni români – imoralitatea crescîndă din România şi mai ales atacurile vehemente contra Bisericii. Pentru o zonă de influenţă rusă, patriarhală, cu populaţie rurală importantă, Biserica este sacră – aşa cum e şi pentru ruşi. Or, atacurile vehemente contra BOR, a preoţilor, ierarhilor şi Patriarhului oripilează sau chiar îngrozesc cetăţenii din Moldova. În plus, atitudinea faţă de chestiuni precum căsătoriile gay, aşa-zisa libertate sexuală, promiscuitatea manifestă a televiziunilor este un plus pentru motivul respingerii (momentane) a unirii.

În privinţa ideii de limbă moldovenească, aici chestiunea e mult mai profundă, din punct de vedere al greşelilor românilor. România trebuie să înţeleagă că basarabenii au nu doar o istorie proprie, odată cu 1812, dar au personalităţile lor, pe care noi fie nu le cunoaştem, fie ne obosim prea puţin în acest sens. De două secole, basarabenii au devenit şi o parte din marea cultură rusă, fapt care nu este doar meritoriu, dar trebuie şi însuşit, şi folosit ca argument de apropiere de România. Or, dimpotrivă, noi am pus accentul pe faptul că „nu există o istorie separată” şi că Rusia a fost şi este ceva rău. Nu poţi spune asta moldovenilor, oameni cu o cultură profundă, specifică estului, nu superficială, specifică occidentului consumist al ultimilor 40 de ani. De fapt, limba română vorbită în Moldova este pură, veche, nestricată de barbarismele actuale din rom-gleza curentă. Chiar şi ca accent e mult mai corectă decît cea vorbită în Moldova din dreapta Prutului. În România, limba lui Nichita şi Eminescu, Rebreanu şi Sadoveanu a devenit cea a jenantelor personaje promovate de ICR. Moldovenii lui Vieru, Lari sau Loteanu au alte pretenţii. Uitaţi-vă numai la calitatea net superioară a concurenţilor din Moldova, care participă la concursurile din România. E cultură înaltă, e şcoala rusă preluată constructiv! Repet „de fapt”, moldovenii vorbesc româna; dar, numind-o „moldovenească”, îşi apără consţiinţa, istoria şi cultura pe care le iubesc, îi caracterizează şi le simt puse în pericol de agresiunea consumismului superficial, promiscuu şi incult, reprezentat, din păcate, de fraţii de sînge din dreapta Prutului, românii.

De aceea nu cred că e corect să condamnăm Moldova pentru şocantele rezultate ale sondajului de faţă, nici să dăm vina pe Kremlin, Putin, KGB, Krepcaya etc. – aşa cum o facem de obicei. Atît timp cît nu vom încerca să ne asumăm greşelile, vom avea parte de rezultate din acestea. Care mai întîi ne miră, iar apoi facem ce facem din 1990 încoace – ridicăm din umeri, „Da’ mai dă-i dracu’, să rămînă cu ruşii!” – iar România nu face decît să se împuţineze, să se golănească, să se murdărească. Sondajul nu e tragic pentru ei, ci pentru noi – e oglinda greşelilor şi stării noastre, care ar trebui să ne îngrijoreze. Şi să le mulţumim basarabenilor pentru aceste duş rece al cifrelor respingerii temporare a unei colonii despiritualizate.

România Mare trebuie să fie mai întîi mare în spirit şi în conştiinţă, acesta e mesajul unui român al cărui vis este acea România Mare!

DRAGOŞ DUMITRIU