Parcul inițial făcea parte dintr-un proiect imobiliar, nereușit din punct de vedere comercial, al contelui Eusebi Güell, după care parcul a fost numit. S-a inspirat în construcția parcului din tipul de grădină engleză, și de aici numele original englezesc Park  Güell (în catalană, „Parc Güell”). Locul se află pe un deal stîncos, cu vegetație puțină, numit Montana Pelada (Muntele Chel). Acesta includea deja o casă mare de țară numită Larrard House sau Muntaner de Dalt House, aflată lîngă un cartier de case de clasă superioară numit La Salud (Sănătatea). Intenția era să se folosească de aerul curat ce exista în această zonă nepoluată de industria orașului, primind șaizeci de loturi triunghiulare pentru case de lux. Contele Eusebi Güell a crescut prestigiul zonei, mutîndu-se el însuși pentru a locui în Larrard House. În cele din urmă, au fost construite doar două case. Una era destinată să fie o sală de spectacole, dar la finalizarea acesteia, în 1904, a fost scoasă la vînzare și, întrucît nici un cumpărător nu s-a prezentat, Gaudí, la propunerea lui Güell, a cumpărat-o cu economiile strînse și s-a mutat în ea cu familia și tatăl său în 1906. Această casă, unde a trăit Gaudí din 1906 pînă în 1926, a fost construită de Francesc Berenguer în 1904. Conține lucrări originale ale lui Gaudí și ale mai multor colaboratori ai săi. Acum este Muzeul Casei Gaudi (Casa Museu Gaudí) din 1963. În 1969 a fost declarat monument artistic istoric de interes național. De atunci, zona a fost transformată într-o grădină municipală. Se poate ajunge cu metroul (deși stațiile sînt la distanță de parc și la un nivel mult mai jos sub deal), cu autobuzele din oraș sau cu autobuze turistice. Din octombrie 2013 există o taxă de intrare pentru a vizita Zona Monumentală (intrarea principală, terasa și piesele care conțin mozaicuri), dar intrarea în parc rămîne gratuită. Casa lui Gaudí, „La Torre Rosa” – care conține mobilierul pe care l-a proiectat – poate fi vizitată numai achitînd o altă taxă de intrare.
Park Güell este proiectat și compus pentru a aduce
liniștea și calmul pe care cineva l-ar aștepta de la un parc. Clădirile care flanchează intrarea, deși sînt origi­nale și remarcabile, cu acoperișuri în formă fantastică, cu pinacule neobișnuite, se potrivesc foarte bine cu utilizarea parcului ca grădină de plăcere. Aceste două clădiri alcătuiesc pavilionul Porter’s Lodge. Una dintre aceste clădiri conține o cameră mică cu cabină telefonică. Cealaltă, deși era cîndva casa portarului, este acum o expoziție permanentă a muzeului istoriei orașului Barcelona axată pe clădirea în sine, parc și oraș.
Punctul central al parcului este terasă principală, înconjurată de o bancă lungă sub formă de șarpe de mare. Curbele trupului de șarpe formează o serie de alveole, creînd o atmosferă intimă. Gaudí a încorporat în parc numeroase motive ale naționalismului catalan, elemente din misticismul religios și poezia antică. O mare parte din proiectarea băncilor nu a fost opera lui Gaudí, ci a colaboratorului său, de multe ori trecut cu vederea: Josep Maria Jujol.
Drumurile din jurul parcului pentru deservirea caselor au fost proiectate de Gaudí ca structuri ieșind din dealul abrupt sau care circulă pe viaducte, cu căi separate în arcade, formate sub aceste structuri. Acest lucru a minimalizat intruziunea drumurilor, iar Gaudí le-a proiectat folosind piatră locală într-un mod care să le integreze îndeaproape în peisaj. Structurile sale reproduc forme naturale, cu coloane precum trunchiurile de copaci care susțin ramificația bolții sub șosea și curbele de boltire și aliniere a coloanelor înclinate, proiectate în mod similar cu Biserica Sagrada Familia, astfel încît formele de arc catenar inversat formează structuri de compresiune perfectă.
În punctul înalt al parcului există un deal de piatră compus din trepte care conduc spre o platformă ce susține trei cruci mari. Denumirea oficială este „El Turó de les Tres Creus”; oricum, mulți turișți aleg să-l numească „calvar”. Două dintre cruci, indică spre nord-sud și est-vest, a treia și cea mai înaltă cruce, spre cer. Acest punct de belvedere oferă cea mai completă panoramă a Barcelonei și a golfului, cu Sagrada Família, Turnul Agbar și zona Montjuïc, vizibile la distanță.
Parcul adăpostește o mare varietate de animale sălbatice, în special multe dintre speciile non-native ale papagalului găsite în zona Barcelona.
O să redau mai jos cîteva din simbolurile folosite de Gaudi în construcția clădirilor din parc:
1. Crucea cu patru brațe este des întîlnită la construcțiile lui Gaudi. Este un element ambivalent folosit ca simbol creștin sau compas.
2. Pavilionul din dreapta intrării are drept acoperiș al turnului o formă de ciupercă.
3. Acoperișurile ondulate ale clădirilor sînt inspirate de talazurile mării.
4. De o parte și de alta a scărilor, Gaudi a construit un fel de peșteră în care se intră printre niște coloane parabolice. În mijloc, se află o coloană centrală de formă conică. Locul era conceput ca un „garaj” pentru trăsuri.
5. Pe marginea fîntînilor arteziene decorate cu un șarpe, un dragon și un grotto, se regăsesc hexagoane de ceramică colorată, care amintesc de fagurii albinelor, un simbol al muncii în comunitate.
6. Dragonul salamandră de la ultima fîntînă arată mult mai fioros din cauza colților ascuțiți, însă
timpul și… turiștii au contribuit la ruperea și tocirea acestora.
7. Colonada dorică din parcul Güell trebuia să fie un magazin universal pentru vizitatorii parcului.
8.  Piața de deasupra colanelor dorice trebuia să fie un loc pentru adunări civice, culturale și sportive ale comunității.
9. Decorațiunile băncilor diferă la interior și la exterior.
Frumoase, foarte frumoase, le-am pozat, le-am admirat și la gară, în tren și spre Malgrat del Mar.
În ultima zi de plajă în Malgrat del Mar, mă apucă brusc ideea să-mi iau ceas de mînă de la niște negri care vindeau pe plajă. Văzusem în stațiune unele la fel, cam la 10 euro, și mă gîndeam să-mi iau unul de pe plajă. Pîndesc, așadar, negrul cu ceasurile și mă duc la el. „Prietene vreau și eu un ceas”, zic. Ăsta atîta aștepta. „Domnuʼ, am un Rolex original. Vi-l dau ieftin: 150 de euro”. Începe să-mi arate ceasul pe care scria, desigur, Rolex și eu, un ăla rău din Românica, mă trezesc să-i zic că nu e original niciodată și că mai mult de 50 de euro nu face. Ăsta se supără, îmi zice că ăla nu e preț, că el nu mai cîștigă nimic și dă să plece. Îi zic politicos „la revedere” și-i întorc spatele. Tipul, după mine: „Stați așa, uite, vi-l las la 50 de euro, hai, da-ți-mi banii și gata”. „A, nu prietene, păi de abia acum începem să stăm de vorbă”, zic eu. Ăsta se uită la mine ca la proșți și începe iar să se plîngă că el moare de foame, că nu mi-l poate lăsa la mai puțin de 50 de euro bla, bla, bla. „Bine. Dacă nu poți la mai puțin de 50 de euro, mă duc în stațiune și-mi iau unul identic cu 10 euro”. Zici că l-am lovit în cap cînd i-am zis asta. Îi zîmbesc frumos și dau să plec. Moment în care îmi zîmbește cu gura pînă la urechi și-mi zice: „Bine, hai dă 10 euro și ia-l”. Fac bucuros schimbul. La plecare, dă mîna cu mine și mă felicită pentru felul în care am negociat cu el. Fac ochii mari și mă gîndesc că probabil întîlnise puțini români la viața lui, că occidentalii sînt mai ușor de păcălit la faze din astea. Cu noi e mai greu. Ei, și tare bine mă simțeam eu și mă umflam în pene pentru cum îl făcusem din vorbe pe negrul ăla și-mi luasem un ceas bunicel. Mă sumețisem prea tare probabil, și atunci divinitatea mi-a tras un șut în fund de nu m-am văzut, fiindcă la două săptămîni după ce îl cumpărasem, ceasul meu s-a stricat definitiv și ireparabil, de a trebuit să-l arunc la gunoi. Frumos, nu?
A doua zi, înainte să plecăm la aeroport, ne-am mai dus acolo pentru o ultimă plajă, și Raluca își manifestă intenția de a-și cumpăra o nouă geantă, desigur, de la un alt negru. Încurajat de succesul din ajun, zic: „Lasʼ să vezi cum ți-o iau eu gratis”. Fac greșeala și-i zic unuia de vindea ceasuri că vrem o geantă de la colegul lui, dar ne cam grăbim că pierdem avionul. Greșeală fatală, fiindcă negustorul de genți, în mod evident avizat de colegul său, a venit direct la noi să ne vîndă geanta pe care nu am putut să o scot sub 30 de euro nici mort !  De ce? Fiindcă știa că ne grăbim, că vrem să o cumpărăm și că-i vom plăti prețul!
De aici – în tren, la aeroport și acasă la Brașov. A fost oricum o experiență utilă și o excursie frumoasă.
(va urma)
nicu marius marin