Balsamurile spirituale
  • 18-03-2024
  • 0 Comentarii
  • 119
  • 0

Sculpturi în ape

Regimul comunist a moștenit de la regimul anterior o Românie eminamente agricolă. Cu eforturi peste puterile lor, bunicii și părinții generației de astăzi au făcut din România o țară industrializată, care oferea locuri de muncă tuturor, în țară, nu ,,afară”. Românul nu era obligat să ,,slugărească” pe meleaguri străine, ci putea să-și cîștige pîinea, bună sau rea, în țara sa. Am aflat din sondaje recente că aceasta nu este doar opinia mea, ci și a altora.
Dintre industriile dezvoltate masiv în acea perioadă, care au făcut din România un mare producător de energie electrică, a fost - alături de termoenergie (centralele termoelectrice pe bază de combustibili fosili, cărbune și petrol) - hidroenergia, obținută cu ajutorul apei (hidrocentrale).
Istoricul acestei ramuri industriale ne arată că, pe teritoriul actual al României, cea mai veche centrală hidroelectrică a fost dată în funcțiune în 1896 la Sadu, pentru asigurarea necesarului de curent electric orașelor Sibiu și Cisnădie, Centrala Sadu fiind construită pe baza documentațiilor întocmite de germanul Oskar von Miller. În 1910, a fost dată în folosință Centrala hidroelectrică din Timișoara. Pînă în acel an, Timișoara a fost, începînd cu 1884, primul oraș din Europa iluminat stradal electric, însă cu curent produs din combustibil fosil.
După al II-lea război mondial și, apoi, odată cu schimbarea de regim din România, a fost demarată o amplă strategie de dezvoltare a industriei producătoare de energie electrică, impusă de necesitățile evoluției societății de la acea vreme.
Programul amenajărilor hidroenergetice începuse în 1950, cînd, pentru realizarea acestor obiective, în același an, a fost înființată Hidroconstrucția, societate care și-a dezvoltat ulterior portofoliul categoriilor de lucrări atît în țară, cît și în străinătate. În 1971, au fost demarate mai multe proiecte în exterior (începînd cu Iran, un contract pentru barajul Saveh), aducătoare de importante cantități de valută în țară.
Practic, Hidroconstrucția s-a născut odată cu planul de electrificare a României și și-a început activitatea cu executarea Barajului Izvorul Muntelui, la Bicaz, pe Bistrița. Întregul deceniu 1950-1960 a funcționat cu sediul la Bicaz. După ce s-au construit barajul și hidrocentrala de la Bicaz s-a trecut la construirea a încă 12 hidrocentrale în cascadă, pe Bistrița în aval, pînă la Bacău, pentru a valorifica întregul potențial hidro. Apoi au fost realizate cca. 150 de baraje și 150 hidrocentrale care dispuneau de 6.000 de MW, iar în jurul anului 2000,cu cele 238 de mari baraje, România se situa pe locul 19 în lume. De menționat, printre cele mai semnificative, Barajul Paltinul, în județul Prahova, pe valea Rîului Doftana, o construcție rar întîlnită, în arc cu dublă curbură, cu rost perimetral (prin rost se înțelege suprafața pe care se rezeamă barajul pe roca de fundație). Planurile de execuție se elaborau de către Institutul de proiectări și amenajări pentru construcții hidrotehnice, director fiind Mihai Ion, iar șeful proiectului, ing. Aristide Teodorescu. După mai bine de cinci decenii de exploatare normală, lacul de acumulare Paltinul alimentează Ploieștiul și zona industrială aferentă. Totodată, furnizează și energie electrică printr-o hidrocentrală situată la piciorul aval al barajului. Lucrările au fost conduse de Teodor Cîrlea, ing. Nuțu Stoian, Liliana Stănescu și Virginia Mihăilescu. Cu mari eforturi, o contribuție deosebită la realizarea barajului au avut-o șeful șantierului, T. Cîrlea, ing. Georgică Platon și... vecinul meu, ing. Mihai Dumitru Ștefan Constantinescu, de la care am aflat toate aceste date, și multe altele, consemnate, de altfel, în cartea sa, ,,Sculpturi în ape” (Editura Paco), publicată în anul 2009.
LILIANA TETELEA


Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite