Balsamuri spirituale Un miniportret Lucian Blaga
  • 27-06-2022
  • 0 Comentarii
  • 215
  • 0

Într-o lume tot mai nebună, cînd parcă totul începe să se prăbușească în jurul nostru, stabilitate, predictibilitate, speranță, nu ne rămîne decît să căutăm o oază de liniște sufletească. Or, aceasta nu poate fi decît marea cultură, ancora civilizației umane. În lectura cărților mi-am găsit refugiul sufletesc în cele mai grele perioade din viață, iar impresiile personale le-am notat într-un caiet, la care mă întorc din cînd în cînd. Din însemnările adunate în timp, m-am decis să selectez cîteva notații referitoare la mari personalități ale culturii românești și universale, pe care să le ofer cititorilor revistei. Pentru început, m-am oprit la poetul, filosoful și dramaturgul Lucian Blaga.
Despre Lucian Blaga s-a spus că este ,,pasărea fără somn din pădurea magică a ethosului românesc... crainicul... a ceea ce e mai de preț în marea hieroglifă a dăinuirii noastre”...
Crezul său artistic stă sub semnul motto-ului: ,,Cîteodată, datoria noastră în fața unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adîncim așa de mult, încît să-l prefacem într-un mister și mai mare” (Pietre pentru templul meu), iar credința filosofului este că ,,spiritul intră în agonie” într-un climat dominat de ,,doctrina de invazie” (marxism-leninismul).
În eseurile rămase în manuscris el vorbește despre istoria vitregă care i-a scos pe români, după Secolul al XVI-lea, din destin, făcînd previziuni ca acestea: ,,Destinul organic al poporului nostru a fost atunci retezat. Acest destin n-a mai avut de-atunci decît «răstimpuri», în care se înfăptuiește sau se creează pînă la un anume nivel mai mult sau mai puțin dificient, dar niciodată răgazuri de adevărată, supremă înflorire. De atunci, în perioade de respirație, apar, din cînd în cînd, creații de un profil impresionant, totuși mai mult ca niște aluzii la ceea ce ar fi putut să fie. Dar românii, datorită atîtor vitrege împrejurări, au fost cel mai adesea abătuți din drum și scoși din destin. Istoria noastră, de la Ștefan cel Mare încoace, este necontenit istoria ceasurilor hărăzite, da neîmplinite. Nu o dată ne-am simțit isptiți să reintegrăm poporul nostru în posibilitățile sale și să permitem spiritului nostru o desfășurare de vis. Imaginația noastră este mereu invitată de latențele mocnite ale vremurilor”...
Ce-i plăcea lui Blaga? Cerul înstelat, anotimpul autumnal, Elveția, Thomas Mann, Sadoveanu, Ciucurencu, Maria Tănase, compania femeilor, cafeaua, boabele de cafea, pe care le ronțăia și pe stradă; să se plimbe, să doarmă, să fie profesor, să ofere manuscrise, să scrie scrisori, să colecționeze și chiar – după cum susține Ștefana Velisar Teodoreanu – să povestească!
Ce nu nu-i plăcea lui Blaga? Să fie socotit mistic, boema literară, dicteul automat, pătrunjelul, oratoria, un text cu greșeli de tipar.
Blaga s-a bucurat de prietenia, prețuirea, admirația, pro­tecția, simpatia unor contemporani precum: Titulescu, Sadoveanu, Goga, Carol al II-lea, Nichifor Crainic, Ionel Teodoreanu, Philippide, D.D. Roșca, Vianu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Basil Munteanu, V. Băncilă, Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, Noica...
A simțit suflul glacial al ostilității din partea lui Iorga, Bogdan-Duică, Ion Petrovici, Dan Botta (cel care l-a provocat la duel), Arghezi, Beniuc, Miron Radu Paraschivescu...
Iată și cîteva dintre cele mai percutante caracterizări făcute lui Blaga de către contemporanii săi:
● ,,Avea foarte mult umor, sub aspectul acela, rece și distant. În fond, el era un timid și un delicat și un sfios, dublat de un conștient al valorii lui și al posibilităților lui de talent și intelectuale... Era foarte țestos. Avea o anume rigiditate. Era cel mai ciudat amestec de gingășie, cu închistare și cu apărare în el însuși” (Maria Avramescu).
● ,,Finețea, aproape de rafinament, și gingășia omului Blaga nu erau de natură burghezo-citadină, ci erau o zestre ancestrală a matriarhatului, a satului românesc străvechi, această albie a eternității noastre. Cred că Blaga – omul înălțimilor prin poezie și gîndire, dar și al gliei prin tot ce-l lega, cu fire pe cît de nevăzute, tot pe atît de puternice, de realitățile terne ale existenței noastre ca popor – avea chiar o secretă și, probabil, inconștientă citadinofobie. Doar așa îmi explic, azi, atracția sa continuă pentru plimbările prin natură” (George Zbârcea).
● ,,Lucian Blaga nu era un om de «discuții», cum se știe de către toți care l-au cunoscut și l-au evocat. Nu era expansiv, dar nici trist sau plictisit, ci totdeauna meditativ. Chiar cînd vorbea, parcă vorbea mai mult pentru sine” (Eugen Todoran).
● ,,Subțirel, delicat, palid, plăpînd, cu niște mîini așa de fine, că ziceam că are mîini de prisăcar. Și tot era era strîns în el însuși” (Ștefana Velisar-Teodoreanu).
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite