Anul acesta, la 10 septembrie, comemorăm 148 de ani de la trecerea în eternitate a lui Avram Iancu, fruntaș însemnat al Revoluției de la 1848 din Transilvania, conducător al moților, tribun al poporului, om politic și diplomat, comandant militar și strateg, supranumit ,,Craiul munților”.

Născut în anul 1824 în satul moțesc Vidra de Sus, din Munții Apuseni, Avram Iancu a dovedit, de copil, o minte isteață. Trăind în locul legendar al Apusenilor, unde faptele lui Horea erau vii în inimile moților, se naște în el dorința de libertate și sentimentul datoriei de a lupta pentru dobîndirea ei.

S-a socotit urmaș al Stegarului de la 1784 și ,,nepot” al lui Horea. Citirea și scrierea le deprinde în limba română, în satul natal, de la dascălul Mihail Gomboșiu, un țăran ceva mai luminat decît semenii săi. Se mută apoi la altă școală primară, avînd un număr mai mare de elevi, în comuna Neagra, destul de apropiată de Vidra. Pe Avram Iancu îl întîlnim, apoi, la Cîmpeni (1834 sau 1836), unul din tîrgurile moțești însemnate alături de Zlatna, Abrud și Baia de Arieș. Aici, Avram învață cu alt vrednic dascăl, Moise Ioanette, cititul și socotitul, istoria și geografia, cîntul și desenul. Dovedindu-se foarte bun la învățătură și la insistențele tatălui său, este trimis la gimnaziul din Zlatna. Faptul că aici era principalul centru aurifer și Avram Iancu cunoaște comportarea funcționarilor imperiali față de țăranii care duceau tot greul muncii, îl determină pe copilul de 13-14 ani să fugă și să se întoarcă acasă.

La insistențele hotărîte ale tatălui său, Avram Iancu învață sîrguincios și obține rezultate strălucite. În vacanțe, era alături de părinți și frați la muncile agricole și gospodărești, se îmbracă în straie sătești și participă la obiceiurile străbune.

După absolvirea gimnaziului, devine student la Liceul academic din Cluj (1841), la Facultatea de Filozofie și la cea de drept (care abia se înființaseră) cu dorința de a deveni avocat. Credința lui Avram Iancu era că prin cunoașterea legilor putea fi de folos poporului obidit.

La Liceul academic piarist din Cluj, Avram Iancu urmează clasa superioară de ,,umanități”(1841), apoi cursurile secției de filozofie, absolvind două clase (1842-1843), și continuă dreptul (1844-1846). Acest centru fusese frecventat de mulți dintre cei care deveniseră cărturarii și luptătorii pentru luminarea și libertatea românilor: Gheorghe Șincai, Petru Maior, Gheorghe Lazăr, Simion Bărnuțiu, George Barițiu, Aron Pumnul ș.a.

Dar acești ani au coincis și cu ofensiva maghiară în Transilvania, împotriva românilor și a limbii române. Nobilimea maghiară, întrunită în dietă la Cluj (1842), a hotărît introducerea neîntîrziată a limbii maghiare în toată Transilvania, ca limbă oficială, deci maghiarizarea școlilor românești medii. În aceste condiții, studenții români din Cluj, în rîndul cărora Avram Iancu a jucat un rol însemnat, au luptat pe toate căile (întruniri, presă) pentru apărarea naționalității și limbii române. Foaia studențimii din Cluj era socotită ,,pîrga dezvoltării literare și naționale” a tinerimii academice clujene. Avram Iancu absolvă cursurile universitare cu ,,cele mai excelente atestate” și se simte îndreptățit a aspira la un post de avocat practicant.

În anii 1847-1848, îl întîlnim pe Avram Iancu în calitate de cancelist la Tîrgu Mureș, adică practicant la Tabla regească (Curtea de Apel a Transilvaniei), care cuprindea vreo 200 de canceliști: români, maghiari, sași. Românii aveau peste 30 canceliști, mai mulți ca niciodată pînă atunci.

Revoluția îl găsește pe Avram Iancu implicat în continuare în lupta pentru drepturile românilor. Este prezent la Adunarea de pe Cîmpia Libertății de la Blaj (3/15-5/17 mai 1848), apoi, în întreaga perioadă de desfășurare a acțiunilor revoluționare, Avram Iancu este conducătorul suprem al cetelor de moți. Sub înrîurirea lui Nicolae Bălcescu și a lui Cezar Bolliac, se realizează înțelegerea între revoluționarii români și cei maghiari, înțelegere tîrzie, în vederea rezistenței comune împotriva ofensivei imperiale habsburgice. Dar împăratul de la Viena cheamă în ajutor trupele țariste și înfrîng, la Șiria pe Mureș (13 august 1849), forțele revoluției.

După înăbușirea revoluției, Curtea de la Viena răspunde, numai în parte, cererilor românilor transilvăneni. Conform Constituției lui Frantz Iosef (martie 1843), abia la Dieta de la Sibiu (1863) românii sînt recunoscuți ca națiune a Transilvaniei, și la sfîrșitul acestui an ia ființă o mitropolie ortodoxă. Dezamăgit, Avram Iancu a intrat imediat după revoluție în conflict cu puterea imperială de la Viena. Este întemnițat la Alba Iulia, în aceeași închisoare în care stătuseră Horea, Cloșca și Crișan. Eliberat în anul 1852, se întoarce în satul natal. Deprimat și bolnav, rătăcește ani în șir prin munți. Moare la 10 septembrie 1872, la Baia de Criș, și este înmormîntat la Țebea, sub gorunul lui Horea.

Rolul lui Avram Iancu apare deslușit în cercetarea atentă a documentelor și a faptelor sale, la care trebuie adăugat și caracterul său ferm, de o mare duritate și rezistență, de o loialitate ireproșabilă și de o sensibilitate neobișnuită față de nevoile țării și ale neamului său. Este cel mai însemnat conducător al moților, pentru drepturile cărora a luptat neîncetat.

Viața lui Avram Iancu s-a contopit organic și ea nu poate fi despărțită de cauza moților și a întregului popor. Legătura cu moții și cu Apusenii scoate în evidență cele două mari virtuți ale lui Avram Iancu, de conducător și strateg militar, dar și de orator (care știe prin rostirea cuvîntului să pătrundă în sufletul moților și să-i influențeze în luptă). Este, în ambele cazuri, mai mult decît un stegar, este ,,tribun al poporului”.

La Blaj vorbește pe limba poporului, se face înțeles și, deci, auzit: ,,Uitați-vă pe cîmp, românilor! Sîntem mulți ca cucuruzul brazilor, sîntem mulți și tari, că Dumnezeu e cu noi!”.

În perioada de după Blaj și după adunarea românilor din Banat (iunie 1848), condusă de un alt mare fruntaș pașoptist, Eftimie Murgu, regimentele austriece sînt învinse de revoluționarii unguri, care ocupă o bună parte a țării, timp în care sînt împușcați și spînzurați zeci de țărani români și o serie de cărturari. Dar ungurii n-au putut pătrunde în zona Munților Apuseni. Aici, au stat de pază moții organizați de Avram Iancu și de învățătorul Ion Buteanu. În luptele de la Abrud, Fîntînele, Ponorul, ungurii sînt înfrînți și respinși. Iancu a fost sufletul rezistenței, deținînd comanda supremă asupra tuturor cetelor de moți.

Conform unei concepții strategice ce putea da roade, Avram Iancu organizează cetele de moți după sistemul legiunilor romane, cu prefecți, tribuni, centurioni. Munții Apuseni au rămas o cetate de piatră neînvinsă.

Imaginea generată de Avram Iancu în rîndul contemporanilor săi continuă să exercite o influență puternică și după moartea sa, concretizînd mai bine rolul istoric, moștenirea sa. Aprecierea pleacă tot de la structura intimă a lui Avram Iancu (personalitate complexă și de excepție), de la trăsăturile sale morale și de la spiritualitatea sa.

Judecate astfel lucrurile, Avram Iancu a fost un om politic clarvăzător, vizionar, care a subordonat în cel mai înalt grad propria ființă cauzei țării și poporului său. Din acest punct de vedere, el este un exemplu de jertfă. Poate fi socotit și diplomat. Diplomația sa diferă de cea a domnilor și a oamenilor politici români care au condus destinele neamului și se apropie mai mult de aceea promovată de Horea, Tudor Vladimirescu și Bălcescu, o diplomație fără compromisuri, ci doar a înțelegerii momentului, cînd trebuia să ia o hotărîre necesară salvării cauzei. Așa trebuie apreciată atitudinea lui Avram Iancu de colaborare tîrzie (nu din vina sa) cu revoluționarii maghiari conduși de Kossuth Lajos.

În istoria Românilor, Avram Iancu rămîne un simbol: acela de ,,Tribun al poporului”. Dar intră și în legendă, așa cum numai oamenii de excepție reușesc să o facă. Legenda s-a țesut nevăzută pentru omul care, orator fiind, a rostit cel mai scurt discurs îndemnător: ,,No, hai!”. Cel care, cu mintea rătăcită, a cutreierat prin munți și a rămas, pe drept, Craiul munților.

Avram Iancu rămîne nepieritor și prin cîntecul veșnic viu: ,,Iancule mare, Iancule tare,/ Cu noi să fii,/Tu ocrotește și însuflețește/ Pe ai tăi fii!”.

Ing. MIRCEA PÎRLEA

Biblioteca Județeană Satu Mare

Bibliografie :

1. Mihalache, Marin – ,,Avram Iancu, erou al cauzei naționale”, București, Editura Libra, 1992

2. *************** - ,,Enciclopedia marilor personalități din istoria, știința și cultura românească de-a lungul timpului”. Volumul al II-lea, București, Editura Geneze, 2000