Avertismentul
  • 01-07-2024
  • 0 Comentarii
  • 273
  • 1

Cînd SUA au decis să dea rachete de atac Ucrainei pentru a lovi în teritoriul Rusiei, mulți s-au gîndit că acele rachete, deși lansate de pe teritoriul Ucrainei, își primesc coordonatele dintr-un sistem software care include sateliți americani de comunicații și care sînt apoi transmise ucrainenilor. Cu alte cuvinte, nu se poate trimite racheta la țintă fără ajutor american.
Rușii știau treaba asta și Reuters publică pe 29 mai a.c. un articol intitulat „Putin avertizează Occidentul să nu lase Ucraina să-și folosească rachetele pentru a lovi Rusia”. Redau mai jos articolul integral ca să nu avem vorbe că inventez eu ceva. „Președintele rus Vladimir Putin a avertizat marți Occidentul că membrii NATO din Europa se joacă cu focul permițînd Ucrainei să folosească arme occidentale pentru a lovi adînc în interiorul Rusiei, fapt care ar putea declanșa un conflict global.
La mai bine de doi ani de la cel mai mortal conflict terestru din Europa de după cel de-al II-lea Război Mondial, Putin vorbiește din ce în ce mai mult despre riscul unui conflict global mult mai larg, în timp ce Occidentul se întreabă ce să facă cu privire la înaintarea trupelor ruse în Ucraina. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat pentru «The Economist» că se deschide o nouă filă în istorie și că membrii Alianței ar trebui să lase Ucraina să lovească adînc în Rusia cu arme occidentale, o viziune susținută de unii membri NATO, dar nu și de Statele Unite. Escaladarea constantă poate duce la consecințe grave, le-a declarat Putin reporterilor din Tașkent. Dacă aceste consecințe grave apar în Europa, cum se vor comporta Statele Unite, ținînd cont de paritatea noastră în domeniul armelor strategice? Este greu de spus – vor ei un conflict global?
Putin a susținut că loviturile ucrainene asupra Rusiei cu arme cu rază lungă de acțiune vor avea nevoie de sateliti occidentali, informații și ajutor militar, astfel încît Occidentul va fi direct implicat. El a spus că trimiterea trupelor franceze în Ucraina ar fi un pas către un conflict global.
Vorbind despre membrii NATO din Europa, Putin a mai declarat că țările mici ar trebui să fie conștiente cu ce se joacă, deoarece au suprafețe de teren mici și populații foarte dense. Acesta este un factor de care ar trebui să țină cont înainte de a vorbi despre atacarea teritoriului rus, a spus Putin“.
„Invazia Ucrainei de către Rusia din 2022 a declanșat cea mai gravă ruptură a relațiilor cu Occidentul din ultimii 60 de ani, iar criza escaladează în ceea ce diplomații spun că este cea mai periculoasă fază de pînă acum. Invazia a provocat moartea a zeci de mii de civili ucraineni, a determinat milioane de oameni să fugă în străinătate și a redus orașe întregi la ruine.
Rusia, care controlează 18% din Ucraina, avansează și a deschis un nou front în regiunea Harkov, declanșînd o dezbatere în Occident legată de posibilitățile pe care le au țările după ce au oferit Kievului sute de miliarde de dolari în ajutor, arme și informații. Liderii occidentali și Ucraina au minimalizat avertismentele Rusiei cu privire la riscul unui război mai larg care implică Rusia, cea mai mare putere nucleară a lumii, și NATO, cea mai puternică alianță militară din lume, condusă de Statele Unite.
Ucraina spune că ar trebui să poată lovi în spatele liniilor rusești, inclusiv împotriva teritoriului suveran rusesc, pentru a riposta. Dar oficialii ruși spun că răbdarea Moscovei se epuizează după atacurile repetate ucrainene asupra orașelor rusești, rafinăriilor de petrol și, în ultimele zile, chiar împotriva elementelor sistemului său de avertizare timpurie nucleară. Întrebat de televiziunea de stat rusă despre legitimitatea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Putin a spus că singura autoritate legitimă în Ucraina este acum Parlamentul și că șefului acestuia ar trebui să i se dea putere. Zelenski nu a fost supus unui scrutin, în ciuda expirării mandatului său, din cauza legii marțiale care a fost impusă după invazie”.
Carevasăzică, Putin ne-a zis să găsim alte soluții pentru a ajuta Ucraina și să nu ne apucăm să le dăm arme cu care să lovească în teritoriul rus pentru că vom fi responsabili de asta împreună cu ei. Adică, vom deveni pe față inamicii Rusiei și asta le va da libertatea să ne răspundă după cum vor considera necesar împotriva noastră. A noastră – a țărilor din NATO, deși specifică foarte clar țările mici din NATO care nu au capacități nucleare să le răspundă, fiindcă probabil știe că SUA nu va porni un război nuclear  pentru că a dat el cu arma atomică prin Europa.
După articolul acesta publicat în urmă cu mai puțin de o lună, o să vă rog să citiți în suplimentul „Tribunul” articolul intitulat „Rusia promite represalii”, fiindcă îl completează foarte bine pe acesta.

IOAN TEODOR

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite