Odată pîrtia făcută, după colonelul Lăcusteanu au apărut și militarii în termen, cum li se mai spune, soldați, caporali și sergenți, și ei participanți în primele războaie din Secolul XIX. Cum ar fi cazul cu româno-bulgarul Nicolae N. Șucu / Nikolai Kostandinov Spirov (1886-1967) – combatant și în Armata Română, și în cea bulgară, în războaiele balcanice din 1912 și 1913 și în primul război mondial – și cartea sa, ,,Viața și aventurile unui cioban în Bulgaria în vremurile de război. 1908-1918”, apărută la ,,Humanitas”, în 2017.  Un ciudat acest individ, ca să nu-i spunem altfel, care, născut în satul muscelean Mățău, pe la vîrsta de 14 ani l-a cuprins un dor de ducă și a vagabondat prin ținuturile de la nord și sud de Dunăre – Bărăganul, Bălțile Ialomiței și Dunării, dar și Rusciucul, Turtucaia, Adrianopol, Silistra și Munții Balcani. Iar cînd i-a venit vremea cătăniei, dacă nu era dat dezertor într-o parte, figura ca surplus de efectiv în cealaltă. În felul acesta, a cutreierat mult și a cunoscut nemijlocit ororile războaielor, a întîlnit oameni de toate felurile, a zăcut bolnav, de mai multe ori, și a văzut moartea cu ochii.

Recent, am mai descoperit un fost militar în termen, participant și el la luptele din primul război mondial – Marin I. Predescu. Trăitor mai spre zilele noastre (1891-1979) și autor al cărții ,,Confesiunile unui țârcovnic”, apărută în 2019 la Editura ,,Favorit”.

Român verde din comuna Măciuca, Vîlcea, după obligatoriile și gratuitele 4 clase primare, făcute cadou românilor de domnitorul Cuza, prin Reforma Instriucțiunii Publice din 1862, Marin I. Predescu a absolvit la Vîlcea și școala de cîntăreți bisericești, în paralel cu liceul. Încă de tînăr, s-a apucat de poezii. Mare iubitor de literatură, teatru și cinema, a practicat și gazetăria, ajungînd ca, între 1926 și 1944, Stelian Popescu să-l aibă angajat la ziarul ,,Universul”. Această chemare spre literatură l-a determinat să-și aleagă pseudonimul ,,Marin al Logofătului”, fiindcă tatăl său, om cu ceva carte, a funcționat ca învățător, revizor școlar, perceptor, notar sau primar, deci, omul stăpînirii.

Marin I. Predescu și-a servit Patria 5 ani. Mai întîi, ca militar în termen, la călărași cu schimbul (precum Tudor, părintele lui Zaharia Stancu de la Omida, de pe lunga și săraca vale a Călmățuiului) și, în perioada 1916-1918, combatant pe fronturile din Transilvania, Muntenia și Moldova. A început armata ca sergent de cavalerie și a terminat-o ca sublocotenent. După lăsarea la vatră, s-a devotat Bisericii, ca președinte al Aso­ciației Generale a Cîntăreților Bisericești, jurnalismului și lite­raturii.

Jurnalul ,,Confesiunile unui țârcovnic” a apărut, prima oară, imediat după primul război mondial, sub formă de foileton, cu titlul ,,În preajma Sibiului”, publicat în ,,Gazeta poporului”. După care i s-a pierdut urma.

Pînă cînd colonelul (r) Virgil Catrinoiu, strănepotul bătrînului militar-memorialist, a scos manuscrisul la iveală și i l-a dat lui Dan Gîju, să facă ce-o ști cu el. Și Dan Gîju, cum se vede, după ce a reținut din notații cam o treime (mai mult perioada încorporării și participării la război), l-a trimis la Editura ,,Favorit” spre publicare.

Într-adevăr, paginile care surprind cei 5 ani de stagiu militar, la o unitate de cavalerie din Caracal, și de participare la primul război mondial, ai lui Predescu, i s-au părut lui Dan Gîju foarte valoroase, putînd rivaliza cu ce s-a scris la noi despre primul război mondial. ,,Este un roman autoreferențial, format din cîteva «povestiri din ținere de minte» și «notițe» diverse - crede îngrijitorul ediției -, care tratează, într-un registru grav, drama românilor puși să dea o uriașă jertfă de sînge pentru a-și vedea țara reîntregită”. Și creatori precum Hortensia Papadat-Bengescu, Cezar și Camil Petrescu, Rebreanu, Sadoveanu, Zaharia Stancu și atîția alții au tot scris, nu glumă. Ca orice tînăr de 22 de ani, și Marin I. Predescu e chemat să-și facă armata. La Caracal, orașul de curvăsării și de bețivani. Și șocul trecerii de la viața civilă la cea militară ese cumplit. Căci are parte de bătăi, înjurături, suferințe. Șefii lui – niște sălbatici, hoți, murdari și proști. Învață să călărească: frîie, dîrlogi, trap săltat, cizme grele de cavalerie, pinteni, galop, trap mărunt... Plin de sînge între picioare, căci calul se stăpînește cu pulpele. ,,Armata – uciderea sufletului, scrie el. Cea mai tristă concepție a spiritului omenesc, fiindcă omul devine unealtă de exercițiu”. Scrie și poezii, pe care nu îndrăznește să le publice. Ajunge artelnic, adică sergent însărcinat cu hrana trupei. Este bătut de sublocotenentul Constantineanu, un țigan jegos, pentru că s-a îmbătat și a uitat să plece la piață pentru alimente.

PAUL SUDITU