
- 24-06-2024
- 0 Comentarii
- 22
- 0
După aceste alegeri europene, am rămas cu satisfacția de a avea Grupul Conservatorilor și Reformiștilor din Parlamentul European pe locul 3 ca număr de parlamentari după Partidul Popular și Partidul Socialist. Le-am luat astfel locul celor din Renew Europe cu concursul celor 6 europarlamentari pe care AUR i-a trimis acolo. Sper ca de data aceasta alianța partidelor conservatoare să fie mai eficientă în a înclina Europa către lumea normală de la care a pornit inițial acest proiect, deturnat de cetățenii fără Dumnezeu de la Bruxelles.
Avem în acest moment două Europe: una care se îndreaptă, deși nu-și dă seama, spre un comunism stalinist de cea mai joasă speță – aripă condusă de Ursula von der Leyen – și una a celor mulți și sănătoși la cap, care vor să rămînă așa cum sînt de secole.
Iată ce scrie ziarul European Conservative despre asta: „A fost unul dintre cele mai bizare, dar și mai revelatoare momente ale alegerilor pentru Parlamentul European. Duminică noaptea tîrziu, cînd președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat cu entuziasm că Partidul Popular European (PPE) a «cîștigat» alegerile și că «centrul are loc» în politica europeană, ea și-a început discursul mulțumindu-le alegătorilor. A fost bizar pentru că, așa cum a subliniat publicația «The European Conservative» la acel moment, nimeni nu a votat pentru von der Leyen. Nici unul dintre milioanele de alegători europeni care au mers la vot nu și-a pus votul lîngă numele ei. Acest lucru nu este deloc surprinzător, deoarece «președintele Europei» nici măcar nu a candidat la alegeri.
Chiar dacă Comisia Europeană este organismul care inițiază întreaga legislație a Uniunii Europene, președintele acesteia nu are nicio autoritate democratică sau responsabilitate. Președinta Ursula a fost numită în 2019 cu o majoritate calificată în Consiliul European – care cuprinde șefii de guvern ai statelor membre – și apoi aprobat oficial (dar în mod restrîns) de membrii Parlamentului European. Dacă va reuși să fie realesă președinte, popoarele Europei, pe care aspiră să le conducă, nu vor mai avea nici un cuvînt de spus în această chestiune.
Discursul ei a fost atît bizar cît și revelator, pentru că a confirmat decalajul din ce în ce mai mare dintre societățile europene, așa cum sînt văzute din «bula» de la Bruxelles, ocupată de von der Leyen și elitele UE, și perspectiva a milioane de europeni. La Bruxelles, președinta ar fi putut fi corectă din punct de vedere tehnic și să spună că centrul a cîștigat la alegerile recente. Grupul PPE, care cuprinde în mare parte partide de centru, a rămas într-adevăr cel mai mare grup din parlament. PPE ar trebui să poată, probabil, să reunească o majoritate de vot în parlament alături de aliații săi de stînga și verzi – chiar dacă acele grupuri au pierdut alegerile. Dar în afara bulei de la Bruxelles, dincolo de tagma comisarilor, eurocraților și a comisiilor parlamentare, în spatele titlurilor mass-media, alegerile au confirmat că un vînt de schimbare suflă în Europa.
Partidele suveraniste și naționale conservatoare, opuse centralizării tot mai mari a puterii la Bruxelles, au fost cei mai mari cîștigători. Au triumfat Rassemblement National a lui Marine Le Pen din Franța, Fratelli d’Italia a Giorgiei Meloni în Italia și Fidesz a lui Viktor Orban în Ungaria, alături de Alternative für Deutschland în Germania și Partij voor de Vrijheid în Țările de Jos și Freiheitliche Partei Österreichs din Austria.
Desigur, aceste alegeri organizate în 27 de state membre pe parcursul a patru zile, au avut diferențe naționale importante. Dar firul comun care trece prin multe dintre ele a fost respingerea populară a lucrurilor impuse de elitele UE, de la Green Deal-ul punitiv care distruge fermierii pînă la politicile lor dezastruoase, care afectează orașele prin migrația în masă.
În perioada premergătoare alegerilor UE, discutînd despre perspectiva binevenită a unei revolte populiste, am scris aici că asistăm la izbucnirea publică a unei diviziuni profunde între două Europe. Există Europa axată pe cercurile elitiste din Bruxelles, Luxemburg sau Frankfurt, unde comisarii UE, judecătorii și bancherii își emit regulile și edictele. Și apoi există ca adevărată, în care milioane de europeni trebuie să facă față consecințelor modului lor de viață. Această divizare din ce în ce mai clară ne arată că populismul nu va dispărea prea curînd. Nu este nimic superficial sau pe termen scurt în revolta acestui popor.
Rezultatele alegerilor și reacțiile la acestea au dezvăluit cu siguranță cele două Europe. Aceasta este o divizare care merge la inima democrației și a celor două elemente ale sale, demos și kratos. Putem vedea Europa oficială a kratos – puterea sau controlul, unde birocrații îngîmfați de la Bruxelles sărbătoresc că au «cîștigat» încă cinci ani și uită imediat de electorat. Politica este redusă la spectacolul sordid al lui von der Leyen și al altor tehnocrați elitiști care se luptă în spatele ușilor închise pentru a încheia pacte care să-i țină la putere, fără a ține cont de ceea ce ar fi votat oamenii. În afara bulei lor se află adevărata Europă a demosului – a poporului – unde milioane de alegători și-au arătat opoziția față de austeritatea ecologică și migrația în masă, precum și sprijinul pentru suveranitatea națională și democrație. S-au săturat de un sistem centralizat, care dictează să fie „mai multă Europă” și, prin urmare, mai puțină democrație națională.
Nu e de mirare că în locuri precum Germania, cei mai îndepărtați de centrul puterii UE – clasele muncitoare și tinerii au fost cei care au susținut cu fermitate revolta populistă. În ciuda «victoriei» lor, elitele UE știu că se află încă într-un război civil politic. Vedeți încercările lor stridente post-electorale de a-i cataloga pe cei din «extrema dreaptă» drept neofasciști care trebuie anulați, cenzurați, interziși. Și campania lor tot mai stridentă de «dezinformare» susținută de Rusia pentru eșecurile lor electorale, care se traduce prin «Nu dați vina pe oligarhia de la Bruxelles, dați vina pe alegătorii proști și copilașii care sînt induși în eroare de propagandiștii lui Putin!». În această situație e clar că atacurile lor asupra democrației și libertății de exprimare se vor agrava.
Aceasta este acum o divizare fundamentală cu privire la viitorul continentului. De aceea, așa cum a susținut săptămîna aceasta redactorul manager al ziarului «European Conservative» Ellen Kryger Fantini, nu există loc pentru a încerca să facem compromisuri la Bruxelles. Merită a-l parafraza pe romancierul american John Dos Passos, care descrie Statele Unite profund divizate în urmă cu un secol: «Bine, sîntem două Europe»”.
În această situație a celor două Europe nu putem face decît un singur lucru: să restaurăm normalitatea într-o Europă care devine tot mai anormală pe zi ce trece, iar pentru asta nu trebuie să umblăm cu mănuși, ci cu măturoiul cel mare.
T.I.
3.0 C