Acum doi ani, în preajma alegerilor prezidenţiale, un fost membru al unor Servicii îmi povestea că el nu crede că în 2018 România va mai fi întreagă, acesta fiind şi motivul pentru care a decis să se retragă din sistem şi să plece în pribegie. Era sătul de minciună, de lipsa de reacţie a unor autorităţi competente şi de războiul pe care românii l-au declarat românilor.

La acel moment, nu l-am înţeles, pentru că am analizat problema doar în stil marţial sau dictatorial, avînd în vedere experienţa prin care România a pierdut, în 1940, o treime din teritoriu. Eram încorsetat în trecut şi adoptam prezentul strict prin prisma unei Uniuni Europene corecte şi a unui stat NATO cu puteri depline. Şi aşa am văzut problema, pînă de curînd, cînd am înţeles cum se poate rupe o ţară fără tancuri şi Diktate, doar cu forţa unor tineri naivi, frumoşi şi destul de liberi. Experimentul prin care a trecut ţara noastră acum ceva timp, cînd sute de mii de români au ieşit în Bucureşti şi, atenţie, la Cluj-Napoca, în stradă a fost un prim test, care se va repeta curînd, astfel încît, în 2018, sau în anii următori, să fie aplicat decisiv.

Încep să înţeleg de ce se doreşte scoaterea Istoriei din programa şcolară, dar la ce învăţămînt se practică acum, nici nu o să mai fie nevoie să fie scoasă. Tinerii şi aşa au probleme mari în percepţia şi în modul în care ei se văd poziţionaţi în timp şi spatiu pe acest pămînt. Cu cît Trianon se vede tot mai departe, cu atît raza de acţiune a minţilor celor mulţi scade, aşa că atunci cînd vor ieşi în stradă vor susţine ceva ce nu înţeleg, dar se vor raporta la ce li se serveşte.

Cînd în Bucureşti era în Piaţa Victoriei o mare mulţime de tineri, care scanda pentru demisia Guvernului Grindeanu, la Cluj-Napoca, o mulţime, ceva mai mică, dar numeroasă, scanda cam acelaşi lucru. În acel moment, am înţeles cum se poate rupe România şi cum se va şi face, pentru că absolut totul spre asta tinde. Cum ar fi dacă mesajul şi cerinţele celor din Bucureşti ar intra în conflict cu cerinţele celor din Cluj? Cum ar fi dacă nevoile celor din Ardeal nu ar mai corespunde cu ale celor din Bucureşti? Cum ar fi dacă…? Şi ştim ce uşor se manipulează acum o naţiune, cît de greu poate să fie să manipulezi o mulţime?! O dispută a străzii, a pieţelor, în aceste două mari oraşe, poate să însemne începutul unor mari schimbări. Să nu uităm că Timişoara a fost scînteia, dar Bucureştii au ars, în 1989.

Pe fondul diferenţei de stil de viaţă total diferit, economic, în special, şi pe mesajele pe care omul de rînd din Transilvania le trimite în spaţiul virtual, şi anume că „s-a săturat” să-i „ţină“ pe munteni şi moldoveni în spate, o mare adunare, prin care să se ceară independenţa economică a Transilvaniei, este primul pas spre secesiune. O Transilvanie independentă, cerută chiar de români, prin care ei să dorească ruperea de România, este, de fapt, prima etapă, decisivă, în punerea în mişcare a unui proces al cărui final poate să fie doar unul sigur: separarea.

Şi în condiţiile în care doar Transilvania este conectată la Europa şi restul ţării nu creşte rapid economic, este doar o chestiune de timp pînă cînd Ardealul va cere să se slobozească de restul ţării. Lipsa infrastructurii, a unor autostrăzi în Moldova naşte un decalaj important între cele două regiuni istorice ale României, şi acesta are să fie mărul discordiei şi punctul de plecare spre o secesiune cel puţin de ordin administrativ.

Cozile de topor care au condus România în ultimii 27 de ani au făcut posibilă dezvoltarea total inegală a ţării, au lăsat sărăcia, ura şi lipsa de educaţie să aducă în zona mentalului colectiv falii mari de neîncredere, alimentate zilnic de o parte a presei, bine irigată financiar, dar din ce în ce mai iresponsabilă. La nivelul societăţii româneşti s-au instaurat frica, lipsa de încredere în sistem, paralizia totală şi lipsa de reacţie la orice nedreptate.

În schimb, s-a pus la punct un sistem de manipulare care va face posibil ca tot ceea ce acum ni se pare imposibil să se întîmple mai repede decît credeam.

Nu vă gîndiţi la o luptă armată. Nu vă gîndiţi la experienţe gen Kosovo. Nu dormiţi cu gîndul că în UE este imposibil ca România să fie ruptă în bucăţi pe cale militară. Nu are să fie aşa. România se va rupe prin forţa manipulării şi a decalajului economic din ce în ce mai mare dintre regiunile istorice. Timpul ne va dovedi acest lucru şi vom asista curînd la o repetiţie a ceea ce a fost în Piaţa Victoriei şi Cluj cu Ordonanţa 13. Cine ştie ce prostie de motiv are să se invoce şi iar vor ieşi sute de mii de „rezistenţi“ în stradă.

Întrebarea pe care voi, cei care încă mai gîndiţi, trebuie să v-o puneţi este următoarea: dacă tinerii frumoşi şi liberi iubesc aşa mult România, de ce nu ies cu sutele de mii pentru a apăra pădurile, pentru a apăra capitalul naţional, pentru un sistem de sănătate curat, pentru un învăţămînt bun, pentru autostrăzi şi pentru o Moldovă bogată? De ce?

România nu mai este de multă vreme un stat unitar şi independent. România este o colonie. România nu mai are resurse naturale. Şi cînd citiţi că la noi în ţară s-au descoperit nu ştiu ce bogăţii, alea nu sînt ale noastre. Sînt ale lor, ale colonialiştilor. Nu mai gîndiţi că avem preşedinte. Avem guvernator. Nu mai ieşiti la miting şi nu mai manifestaţi în faţa Guvernului. Ăia sînt nişte birocraţi. Mergeţi la ambasadele colonialiştilor.

Ce ironie mai mare poate să fie pentru România un imn care ne cere să ne deşteptăm în fiecare zi, pentru o naţiune care se trezeşte o dată la 100 de ani, şi asta doar pentru a se întoarce pe partea cealaltă?!

Tano