De-a lungul istoriei sale, Fondul Monetar Internațional (FMI) a avut o influență discretă pe piața mondială a aurului. De la sfîrșitul anilor 1940, FMI s-a clasat pe locul al doilea în lume în ceea ce privește rezervele de aur, după Statele Unite. Acestea au crescut de la an la an: acordarea împrumuturilor FMI a fost prevăzută în aur și, în plus, țările membre au posibilitatea de a acoperi suma principală a datoriei lor în aur.

În 1970, rezervele oficiale de aur ale Statelor Unite erau egale cu 9.839,2 tone, în timp ce rezervele de aur ale Fondului se ridicau la 3.855,9 tone. Apoi sistemul monetar și financiar mondial a fost restructurat: standardul aur-dolar a fost înlocuit de standardul bancnote-dolar, conform deciziei conferinței mone­tare și financiare din ianuarie 1976. În 1978, aurul a fost demonetizat oficial, și a fost retrogradat la stadiul de marfă obișnuită de schimb. În lumea monetară, dolarul american a început să domine. Cu toate acestea, a fost extrem de dificilă introducerea dolarului în orbita monopolului monedei mondiale, deoarece aurul a rămas un concurent al bancnotelor de hîrtie ale tipografiei Fed. 

În repetate rînduri au fost făcute intervenții verbale împotriva aurului. De exemplu, Paul Volcker (președintele Băncii Rezervei Federale din New York în perioada 1975-1979; președintele Consiliului Federal al Rezervei Federale din SUA în perioada 1979-1987) a declarat că un metal mai inutil decît aurul este greu de găsit, și că, după un timp, aurul va valora puțin mai mult decît fierul. Cu toate acestea, aurul, al cărui preț oficial a fost menținut la 35 de dolari pe uncie în timpul standardului aur-dolar, s-a dezvoltat în mod neașteptat. Deja în 1978 prețul său s-a apropiat de 100 de dolari pe uncie, iar la sfîrșitul lunii ianuarie 1980, prețul s-a apropiat de 850 de dolari pe uncie. Aceasta însemna că dolarul pierdea în fața aurului. Se vorbea deja despre prăbușirea dolarului și triumful metalului galben.

Beneficiarii standardului hîrtie-dolar (principalii acționari ai Rezervei Federale SUA) au făcut încercări disperate de a întări dolarul.

La sfîrșitul anilor 1970, Trezoreria SUA a efectuat mai multe vînzări din rezervele deținute la Fort Knox. Au fost vîndute aproximativ 200 de tone de aur al trezoreriei. Efectul a fost de scurtă durată, iar băncile centrale și trezoreriile unui număr covîrșitor de țări nu au urmat trezoreria americană, continuînd să-și consolideze rezervele lor de aur. În această situație, FMI s-a dovedit a fi un instrument al politicii monetare și financiare americane. Statele Unite, în calitate de acționar principal al FMI, au forțat Fondul să organizeze o serie de licitații de aur. În aprilie 1978, FMI a decis să vîndă o optime din rezerva sa de aur. Au fost vîndute 12.965.649 uncii de aur pur, sau 403,3 tone metrice. Cu toate acestea, efectul în acest caz a fost de scurtă durată. 

De-a lungul anilor ʼ80 și ʼ90, vînzările de aur au fost efectuate de un cartel bancar, iar în primele două decenii ale Secolului XXI, un cartel al băncilor centrale, numit ,,Acordul de aur de la Washington”, a participat direct la controlul prețului aurului.

FMI, cu rezervele sale de aur, a continuat să fie în favoarea proprietarilor banilor, care l-au folosit pentru a controla prețul aurului după 1978. Vînzările de metal prețios au continuat și, dacă în 2000 rezervele de aur ale FMI s-au ridicat la 3217,3 tone, în 2010 acestea au scăzut la 2814,0 tone. Aproape jumătate din aurul vîndut a fost cumpărat de Banca Centrală a Indiei (200 de tone). Alte 2 tone au fost vîndute către Mauritius, iar 10 tone către Sri Lanka. Alți cumpărători nu au fost dați publicității, dar există suspiciuni puternice că Republica chineză a fost al doilea cumpărător ca mărime după India.

Cu aurul său, FMI a ajutat foarte mult dolarul SUA în momentul dificil al crizei financiare globale din 2008-2009. Majoritatea băncilor centrale care au participat la Acordul de aur de la Washington au intrat în grevă și au încetat să își îndeplinească obligațiile de a vinde metal din rezerve. Veniturile totale din vînzarea de aur de către Fond în 2009-2010 s-au ridicat la aproximativ 14,4 miliarde de dolari americani, sau 9,5 miliarde DST (drepturi speciale de tragere). Aproape jumătate din această sumă (4,4 miliarde DST) a fost destinată creării unui fond special pentru a ajuta economiile cel mai puțin dezvoltate (așa-numitul Trust pentru reducerea și eliminarea sărăciei). De la sfîrșitul anului 2010 pînă în prezent, rezerva de aur a FMI a rămas la același nivel, la 2.814 tone. Acum este a treia cea mai mare rezervă de aur (Statele Unite au 8133,5 tone; Germania are 3362,4 tone; Italia, conform FMI, are 2451,8 tone; Franța - 2436,1 tone; Rusia - 2298,5 tone; China - 1948,3 tone). Băncile centrale din Marea Britanie, Franța, Italia, Elveția și alte țări care au făcut parte din Acordul de aur de la Washington refuză acum categoric să-și vîndă aurul. Washingtonul încă mai are speranțe pentru FMI, dar chiar și în acest caz, Statele Unite, ca principal acționar al Fondului, nu pot încă să adopte decizia de care au nevoie cu privire la vînzările ulterioare.

Oficialii FMI spun uneori că țările în curs de dezvoltare se confruntă cu o lipsă acută de fonduri pentru rezolvarea problemelor socio-economice urgente. Ei declară că în administrarea FMI se află așa-numitul Trust pentru reducerea și eliminarea sărăciei, cont care ar putea să crească din cauza noilor vînzări de aur din rezervele Fondului. Nu există vînzări după aceste declarații, dar piețele sensibile ale aurului reacționează imediat la astfel de declarații prin scăderea prețului metalului prețios și ajută dolarul în vremuri dificile.

Intervențiile verbale sînt efectuate și de organizații externe FMI. În toamna anului trecut, organizația internațională neguvernamentală Jubilée Debt Campaign (JDC) a atras atenția asupra faptului că, în termeni valorici, rezerva de aur a Fondului a crescut considerabil datorită creșterii rapide a prețurilor la metalul galben (în august 2020, prețul a depășit 2.000 de dolari pe uncie). Și, spun ei, Fondul ar putea vinde 7% din rezervele de aur. O astfel de vînzare ar genera venituri de 12 miliarde de dolari, suficient pentru a anula datoria a 73 dintre cele mai sărace țări pînă la sfîrșitul anului 2021. În același timp, rezerva de aur a Fondului în termeni valorici ar fi în continuare cu 26 de miliarde de dolari mai mare decît la începutul anului 2020. Desigur, nu a urmat nici o vînzare, dar o ușoară scădere a prețurilor pe piața mondială a metalelor prețioase a avut loc după ce declarația JDC a circulat în mass-media. Ultima dată cînd a avut loc o astfel de intervenție verbală a fost pe 11 iunie. La summitul G7 a fost discutată o problemă arzătoare: țările în curs de dezvoltare trebuie să efectueze vaccinări în masă și să ia măsuri urgente pentru a combate încălzirea globală. În acest scop, potrivit FMI, este nevoie de cel puțin 100 de miliarde de dolari. Liderii G7 au discutat despre proveniența acestei sume. Una dintre opțiuni a fost propusă de E. Macron: vînzarea unei părți din aurul Fondului. Piața aurului a reacționat imediat la această declarație. Cunoscutul dealer de aur Patrick A. Heller a comentat impactul G7 asupra pieței metalelor prețioase în articolul „Ne pregătim pentru un alt eșec al FMI cu vînzarea de aur?”: „Propunerea din 11 iunie pentru o altă vînzare de aur a FMI a exercitat o presiune descendentă asupra prețurilor aurului și argintului. În săptămînile anterioare, aurul a atins un vîrf. La închiderea tranzacțiilor, miercuri, 16 iunie, prețul aurului a fost cu 2% mai mic decît joi, 10 iunie”.

În ultimul timp, mulți oameni s-au arătat îngrijorați de un alt aspect al acestui subiect: unde este rezerva de aur a FMI? Este aceasta intactă? Întrebarea este aproximativ aceeași cu cea legată de rezerva de aur a Trezoreriei SUA. Se știe că rezerva de aur Fort Knox nu a mai fost auditată din timpul mandatului președintelui Eisenhower. Există suspiciuni că aurul nu mai este în seif sau că a fost înlocuit cu lingouri de wolfram aurit. Și chiar dacă lingourile sînt la locul lor, și sînt din aur pur, conform documentelor, acestea pot fi transferate cuiva pe credit sau pe baza unui contract de închiriere. Dacă problema auditului rezervei de aur din SUA este ridicată în mod regulat în Congresul SUA (de fiecare dată cînd un lobby puternic nu permite luarea unei decizii de verificare a rezervei), atunci problema nu a fost niciodată ridicată cu privire la auditul FMI privind rezerva de aur. Oare de ce?

D.A.