AUR va depune un proiect legislativ în favoarea persoanelor cu dizabilități
  • 06-09-2024
  • 0 Comentarii
  • 47
  • 0

*Alianța pentru Unirea Românilor va depune un proiect legislativ care modifică noua lege a pensiilor, în favoarea persoanelor cu dizabilități*

*Alianța pentru Unirea Românilor va depune un proiect legislativ care modifică noua lege a pensiilor, în favoarea persoanelor cu dizabilități. Inițiativa vine ca urmare a discuțiilor purtate de președintele AUR, George Simion, cu Daniela Tontsch, președintele Consiliului Național al Dizabilității din România.*

„Mi se pare incredibil. La câtă propagandă, câtă promovare, câte fonduri alocate campaniei de conștientizare și tu să vii ca Guvern să îți bați joc de toate eforturile, de oamenii care nu se pot apăra singuri. Vă suntem alături. Trebuie să ai suflet. Din păcate, am văzut cazuri, merg mult prin țară; am văzut om fără o mână, avea gradul 3 de invaliditate, săracul muncea. Soluții găsim. Noi vă stăm la dispoziție. Oficial, Guvernul iese și spune prin ministrul Muncii că totul e bine, că lumea e fericită, că sunt dezinformări. Adevărul e altul. Nu putem decât să vă fim avocați, susținători, pentru a vă găsi dreptatea. E rolul nostru”, i-a transmis președintele AUR, George Simion, reprezentantului persoanelor cu dizabilități, în cadrul discuțiilor purtate la Parlament.  
 
„Avem mari probleme, nu suntem doriți. Suntem considerați ineficienți, plus că efortul de a ajunge la un loc de muncă este considerabil, atât pentru noi, cât și pentru familiile noastre. Noi ne dorim să lucrăm, dar nu avem contextul să facem asta. Noi, persoanele cu dizabilități, de 30 de ani ne-am pensionat pe trei legi distincte. Am tras semnale de alarmă încă din anul 2018, am încercat să explicăm că utilizarea unei noi formule de calcul pe noi ne va devasta pur și simplu. Nu e corect să se schimbe regulile unui joc după ce s-a încheiat jocul. Îmi pun întrebarea: se încearcă, oare, o dezbinare a persoanelor cu dizabilități? Pentru că în modul de comunicare am văzut „nevăzători” și „persoane cu dizabilități”. Toți suntem persoane cu dizabilități. Colegii noștri au ajuns să fie defăimați în spațiul public de alte categorii”, a subliniat Daniela Tontsch, președintele Consiliului Național al Dizabilității din România.

Alianța pentru Unirea Românilor va iniția un proiect legislativ care corectează această discriminare. Articolul 53 din Legea pensiilor din sistemul public se modifică astfel: „Persoanele cu handicap grav se pot pensiona la cerere, indiferent de vârstă, dacă au realizat în condiții de handicap un stagiu de cotizare contributiv de cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare”.

În forma în vigoare, de această măsură de pensionare la limită de vârstă beneficiau doar „persoanele cu deficiență vizuală gravă”, nevăzătorii fiind astfel scoși din categoria persoanelor cu dizabilități, fiind create astfel inechități și discriminări.

„Este o propunere echitabilă, etică și morală. Pentru că nu putem să împărțim categoriile persoanelor cu dizabilități, unii sunt mai afectați și unii mai puțin afectați”, a susținut Daniela Tontsch.

Proiectul legislativ inițiat de către AUR urmează să fie depus în decursul zilelor următoare.


Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite