În maşina timpului mi-ai adus călţunei albaştri ca steaua din care ai venit umbra ta în umbra mea s-a topit izgonită din spaimele ei.

Parfumul mi-a pătruns adînc în sînge te-am aspirat din nou definitiv se întoarce iarăşi primăvara cu motiv doar strada cu sens unic plînge.

Ca în povestea din veacul trecut pe de-a-ntregul shakesperiană mă întorceam din iarna siberiană pe o sanie din os de mamut.

Destule victime erau înşirate pe drum în biografia mea altminteri precară îmi cînta pe umăr o cucuvea amară mirosea existenţa a scrum.

Jucam într-un final fără cortină neînţeles de palizii actori în zaţul zilei n-aveai timp să mori regizorul secund n-avea lumină.

Şi nici buget de sentimente pe care să le îngroape sub podea cu faţa înlunată în perdea scurma prin tragediile recente.

Dar din neant din grotele ideii printre mirări croite-n ebonită în ochii tăi de-azur iubită au înflorit sălbatici călţuneii.

Adi Sfinteş 18 martie 2014