Asasinarea lui Lucrețiu Pătrãşcanu (1)
  • 18-05-2020
  • 0 Comentarii
  • 259
  • 3

A scrie despre personalitățile politice marcante din orînduirea socialistă, nu comunistă, așa cum este prezentată după lovitura de stat din decembrie 1989, este o problemă mai delicată. Comunismul a fost și va rămîne o himeră, care nu a fost și nu va fi niciodată posibilă nicăieri în lume. Ideologia comunistă a fost folosită de partidele comuniste pentru a putea manipula oamenii și a-i ține sub ascultare, instaurînd regimuri totalitare. Cei care scriu așa ceva falsifică istoria prin lucrări scrise, televiziuni și în general prin mass-media, și nu fac altceva decît să se disculpe pe ei înșiși. Marii ,,anticomuniști” din zilele noastre sînt foștii slugarnici comuniști, ei s-au transformat peste noapte în ,,mancurți” de elită pentru a-și păstra privilegiile și interesele politice și economice. România nu poate fi socotită țară comunistă în cei peste 50 de ani de orînduire socialistă, impusă din afară de către U.R.S.S. și Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, cu sprijinul din interior al unor personalități românești și alogene. Este adevărat că P.C.R. a impus un regim totalitar, dar România a fost și va fi mereu patria noastră, a tuturor românilor, a celor de mai apoi, este patria celor dispăruți și a acelora care vor veni în veacul veacurilor.

Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut la Bacău în anul 1900, într-o familie de intelectuali. Tatăl său a fost istoricul Dimitrie D. Pătrășcanu, mama sa, Lucreția, provenea dintr-o familie boierească. El a scris proză umoristică: Schițe și amintiri, Timotei mucenicul, Înzăpezitul ș.a. (Mic dicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică Română, București, 1972, p. 1487).

În tinerețe, Lucrețiu Pătrășcanu devine adept al marxismului, astfel că în anul 1919 se înscrie în Partidul Socialist Român din acea vreme, lucrînd ca editor la revista Socialistul. În anul 1922 absolvă Facultatea de Drept a Universității din București, iar în anul 1925 obține titlul de doctor la Universitatea din Leipzig, cu o teză despre Reforma Agrară din România din anii 1918-1921. Devine tot mai radical în convingerile sale, datorită succesului Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917 din Rusia. Acel eveniment istoric, realizat de Partidul Bolșevic din Rusia, a dus la constituirea de partide muncitorești și comuniste într-un mare număr de state de pe mapamond.

La 8 mai 1921, face parte dintre membrii fondatori ai Partidului Socialist-Comunist din România, ca filială a celei de-a treia Internaționale Comuniste de la Moscova. El și Elek Köblös au fost singurii reprezentanți ai Partidului Comunist din România la al IV-lea Congres al Cominternului de la Moscova, care a avut loc în perioada noiembrie-decembrie 1922.

La revenirea în țară a fost arestat și a fost încarcerat la închisoarea de la Jilava. În anul 1924, Partidul Comunist din România, ca secție a Cominternului, prin legea Mîrzescu, a fost scos în afara legii, declarat ca o organizație antinațională. Cauzele? Această formațiune politică și-a însușit teza moscovită că România a fost un stat imperialist și multinațional care a cucerit teritorii străine prin actul de la 1 Decembrie 1918, precum și dreptul minorităților de a lupta prin orice mijloace pînă la despărțirea de Statul Român.

La Congresul de la Harkov din anul 1928, Lucrețiu Pătrășcanu, cu numele conspirativ Mironov, a avut curajul să afirme în cuvîntul său că și basarabenii sînt români: ,,Moldovenii nu sînt nație separată și, din punct de vedere istoric și geografic, moldovenii sînt aceiași români, așa cum sînt românii din Moldova, Muntenia și Transilvania. Cred că un asemenea punct fals face ca și Rezoluția Congresului să fie falsă”.

Autorii doresc să pună în fața cititorilor cîteva probleme privind Congresele Parti­dului Comunist din România, ca filială a Internaționalei Comuniste de la Moscova, și apoi a Cominternului. Este vorba de congresele III, IV și V, ținute în afara României, la Viena, Harkov și Moscova. La congresele amintite, participau din România 2-3 comuniști, la care se alăturau comuniști din Ungaria, Bulgaria, Polonia, Austria, Serbia ș.a. Toate documentele erau pregătite la Moscova, inclusiv rapoartele de activitate și rezoluțiile, apoi ele erau supuse dezbaterii. Acele documente nu erau corecte, nu se ținea cont de situația politică, economică și socială din România. Cei doi delegați români erau obligați să le aprobe și să le aducă în România. În Partidul Comunist din România erau două curente: cel național, format din români care nu erau de acord cu rezoluțiile congreselor, și o parte formată din alogeni, pentru care directivele venite de la Moscova erau obligatorii. Acest lucru a dus la neîncrederea Moscovei față de comuniștii români din țară, așa că toți secretarii generali după Cristescu au fost numiți din străinătate: Elek Köblös, ungur, între anii 1924 și 1928; Vitali Holosteko, ucrainian, între anii 1928 și 1931; Alexander Stefanki, polonez, între anii 1931 și1934; Eugen Iacobovici, evreu, între anii 1934 și 1936; Boris Stefanov, bulgar, între anii 1938 și 1940;  Miklos Goldbergher, evreu, 1940; Ștefan Foriș, ungur, 1940-1944.

In luna mai 1931, Lucrețiu Pătrășcanu, Eugen Rozvan, Imre Aladár, în urma alegerilor parlamentare, au fost aleși din partea Blocului Muncitoresc-Țărănist, care era o formă organizatorică mascată a Partidului Comunist din România, scos în afara legii, pe baza legii Mîrzescu din 1924 (Lavinia Betea - Lucrețiu Pătrășcanu: moartea unui lider comunist, studiu de caz, Editura Humanitas, 2001). De remarcat este faptul că nu și-au putut îndeplini mandatul de parlamentari, deoarece alegerile au fost invalidate. În același an, la Congresul al V-lea al Partidului Comunist din România, ținut în U.R.S.S., la Gorikovo, Lucrețiu Pătrășcanu a fost ales în Comitetul Central. În acel moment secretarul general al partidului era polonezul Alexander Stefanski. În anul 1932, Lucrețiu Pătrășcanu, împreună cu colaboratorul său Belu Zilberg, intră în polemică cu grupul Criterion, apărîndu-l pe Lenin, împotriva unor scriitori adepți ai dreptei: Mircea Vulcănescu și Mihail Polihroniade.

Lucrețiu Pătrășcanu a continuat să reprezinte interesele Partidului Comunist din România între anii 1933 și 1934 la Comintern, apoi a rămas la Moscova, pînă în anul 1935. În acest timp, a fost bănuit de îndoieli privind stalinismul. În 1936, revine în România cu sarcina de a-i apăra pe membrii Partidului Comunist din România (inculpații Gheorghe Gheorghiu-Dej, Constantin Oancea, Chivu Stoica, Gheorghe Vasilichi) în procesul de la Craiova, dar fiind denunțat ca membru al Partidului Comunist din România, a fost înlocuit cu avocatul Ion Gheorghe Maurer.

In august 1940, sub regimul generalului Ion Antonescu, Lucrețiu Pătrășcanu a fost arestat și internat în lagărul de la Tîrgu-Jiu, împreună cu alți membri ai partidului, care nu se aflau în exil în U.R.S.S. Peste puțin timp este eliberat de guvernul național-legionar, cînd România era aliată cu Germania nazisto-hitleristă. În continuare, încearcă să păstreze relații amicale cu U.R.S.S.

În anul 1941, după ,,Rebeliunea legionară”, Lucrețiu Pătrășcanu este din nou arestat și, din dispoziția generalului Ion Antonescu, i se impune domiciliu forțat la Poiana Țapului, dar în anul 1943 revine la București.

În aprilie 1944, Lucrețiu Pătrășcanu a fost contactat de Ioan Mocsony-Stârcea, mareșalul Curții Regale, pentru încheierea unei înțelegeri între regele Mihai și comuniști, în scopul răsturnării guvernului Mareșalului Ion Antonescu și scoaterea României din Axă. Împreună cu Emil Bodnăraș, a reprezentat Partidul Comunist din România și a negociat în secret cu P.N.L. și P.N.Ț.. În acele contacte se întîlnește și cu Corneliu Coposu.

După lovitura de stat de la 23 August 1944, prin care Mareșalul Ion Antonescu și Mihai Antonescu au fost arestați la Palatul Regal, Lucrețiu Pătrășcanu a făcut parte din guvernul generalului Constantin Sănătescu, în calitate de ministru al Justiției. Informăm cititorii că Lucrețiu Pătrășcanu a fost autorul Proclamației pentru Țară, pe care Regele Mihai a citit-o în seara zilei de 23 August 1944, la postul național de radio.

La 12 septembrie 1944, Lucrețiu Pătrășcanu a fost unul din reprezentanții României la semnarea Armistițiului dintre România și U.R.S.S. Din delegație au mai făcut parte generalul Dămăceanu, principele Știrbei și Ghiță Pop. Prezent la Moscova, a luat legătura cu membrii fracțiunii moscovite, Ana Pauker și Vasile Luca, prin supraveghetorul lor Andrei Vîșinski, acesta asigurînd comunicarea dintre aripile P.C.R., cea aflată în exil în U.R.S.S. și cea aflată în România. În anul 1945, a fost ales de Conferința Națională a P.C.R. ca membru al C.C. al P.C.R., iar în 1947 a făcut parte din delegația României la Conferința de Pace de la Paris. Liderul delegației a fost Gheorghe Tătărescu, iar ca membri - Gheorghe Gheorghiu-Dej, Lucrețiu Pătrășcanu, Ștefan Voitec, Lothar Rădăceanu, Ion Gheorghe Maurer, Mihail Ralea, Simion Stoilov, Dumitru Dămăceanu, Elena Văcărescu, Florica Baltazar, Șerban Voinea.

In calitate de ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu, la presiunile U.R.S.S., a inițiat procesele de tip stalinist în România. După ce Petru Groza a devenit prim-ministru, s-au înființat Tribunalele Poporului, la București și Cluj. Pentru desfășurarea proceselor în stilul stalinist au fost promovați procurori comuniști ca Avram Bunaciu, Constanța Crăciun sau Alexandra Sidorovici, soția lui Silviu Brucan.

Din cauza conflictelor pentru acapararea puterii cu alți membri ai P.C.R. din vîrful partidului, a fost marginalizat, chipurile, pentru că se afla în opoziție față de politicile staliniste. De asemenea, a fost criticat pentru abordarea prea intelectuală a socialismului. Gheorghe Apostol, un apropiat colaborator al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, spunea: ,,Lucrețiu Pătrășcanu era un intelectual de bază al partidului, dar era un om prea îngîmfat, orgolios, intolerant și necomunicativ cu tovarășii de partid. Dej îl prețuia. Între 1946 și 1948, Pătrășcanu s-a schimbat foarte mult”.

La 1 Decembrie 1945, la Cluj, a avut loc atacarea de către grupuri de huligani și revizioniști unguri a căminelor studențești „Avram Iancu”, locuite de studenți români, la care s-au alăturat și muncitorii de la fabrica de încălțăminte, în marea lor majoritate unguri. Ei au devastat căminele studențești și au aplicat bătăi crunte studenților români, mulți au fost internați în spital. În acele condiții, studenții români și-au ales un comitet (din acest for de conducere au făcut parte doi studenți sătmăreni, Vasile Mureșan și Nicolae Manea) pentru a protesta prin marșuri pe străzi împotriva acțiunilor huliganice ale revizioniștilor unguri. Adunarea a avut loc în aula Facultății de Drept.

(va urma)

IOAN CORNEANU

MIRCEA PÎRLEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite