Aproape de finele anului trecut, într-un pelerinaj impresionant la mormîntul Părintelui Arsenie Boca, de la Prislop, românii ortodocși l-au comemorat pe ,,Sfîntul Ardealului”, cu prilejul trecerii celor trei decenii de la plecarea (definitivă) dintre noi a unuia dintre cei mai iubiți monahi ai Bisericii Ortodoxe Române din ultima jumătate de Secol XX. Oameni simpli, acei credincioși dintre care o parte mai vizitaseră acest loc de odihnă veșnică a Părintelui, au așteptat răbdători la un rînd de peste 2 kilometri pentru a se închina la mormîntul lui, ca semn de înaltă și curată prețuire de care s-a bucurat cît a trăit printre noi.

Cine a avut răbdarea omenească și tăria duhovnicească să se numere printre cei peste 10.000 de pelerini care au stat ore bune pînă să ajungă la locul de veci al Părintelui Arsenie Boca nu va uita niciodată grandioasa mulțime ce unduia printre pomii desfrunziți de podoaba verii, într-un convoi liniștit, așteptînd cu sfiiciune să lase gîndul lor ofrandă credinței acestui idol pămîntean. Chiar dacă Biserica nu s-a ridicat, cu această ocazie, la măreția și strălucirea momentului comemorativ, demonstrînd anumite (de neînțeles) rețineri în a fi majestuoasă într-un moment astral al scrierii unei file de aur în istoria sa contemporană, poporul a șters această încercare de estompare a unui astfel de eveniment, prin prestația sa de anvergură.

Arsenie Boca (numele de naștere – Zian Vălean) s-a născut la 29 septembrie 1910, în Vața de Sus, din Munții Zarandului, încheindu-și activitatea pe pămînt la 28 noiembrie 1989, la Sinaia, fiind înmormîntat la Mînăstirea Prislop, conform dorinței sale.

Întrucît scopul acestui material nu este acela de prezentare exhaustivă a biografiei acestui monah al Bisericii Ortodoxe Române, ci un altul – urmărind configurarea unui subiect de mare actualitate – pentru fixarea în memorie a personalității Părintelui Arsenie Boca, vom caligrafia, totuși, cîteva repere din viața și activitatea ,,Sfîntului Ardealului”. În acest enunț să reamintim ipostazele sub care a fost cunoscut Părintele Arsenie Boca: preot, teolog, stareț, pictor de biserici (funcții îndeplinite sub egida Bisericii, pentru că, la un moment dat, a avut și funcții laice).

Ca stareț, a slujit mai întîi la Mînăstirea Brâncoveanu de la Sîmbăta de Sus, de unde este trimis la o mînăstire fără viețuire concretă – Prislop, din Țara Hațegului, unde starețul Arsenie Boca înființează o mînăstire de maici, însuflețind locul și aducînd un nou suflu duhovnicesc peste întregul ținut al Hațegului. Prin dăruirea cu care a fost hărăzit și prin superba sa aplecare spre cunoaștere și spre cultivarea credinței ortodoxe în rîndul enoriașilor – săvîrșind multe minuni greu de înțeles și de explicat pentru novici – Părintele Arsenie Boca a fost considerat un sfînt între oameni, pentru a le mai alina suferința. Cu un asemenea statut, nu a fost prea greu să facă din Mînăstirea Prislop un adevărat centru ecleziastic, mulțimile de credincioși care se îndreptau spre Mînăstire punînd pe jar autoritățile Statului.

Din cauza masivei sale popularități, precum și a intrigilor care s-au țesut în jurul lui, Arsenie Boca a fost arestat și condamnat de mai multe ori (acuzațiile oficiale fiind acelea că a sprijinit membri ai Mișcării Legionare). După cum se cunoaște din declarațiile părintelui, acesta i-a primit pe unii membrii din Mișcare, care veneau să se împărtășească, starețul îndemnîndu-i la o conduită creștină, fără săvîrșirea de fapte inumane și fără manifestări de ură.

Dreapta răsplată pentru Părintele Arsenie Boca

La 30 de ani de cînd Arsenie Boca a părăsit această lume, timp în care activitatea lui monahală și liturgică – la care se adăugă repetatele minuni săvîrșite în timpul vieții – s-au sedimentat în memoria colectivă a Bisericii Ortodoxe Române, în conformitate cu Regulamentul acestei instituții, forurile de la un anumit nivel, în speță, Sinodul Mitropolitan al Ardealului, a înaintat anul trecut Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) dosarul de canonizare al ,,Sfîntului Ardealului”. Documentația fiind aprobată, BOR a deschis procedurile de canonizare, invitînd specialiștii în domenii aferente acestei acțiuni să-și spună cuvîntul.

Conform oricărui dicționar, ,,a canoniza” înseamnă a trece pe cineva decedat în rîndul sfinților, cuvîntul ,,sfînt” însemnînd (într-una din variante) persoana recunoscută ca un exemplu desăvîrșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către biserică.

Criteriile de bază fiind îndeplinite în cazul pe care-l analizăm, BOR a dat undă verde experților în teologie, în disciplina monahală, precum și în pictură bisericească – 3 direcții în care a avut expertiză Părintele Arsenie Boca – unindu-le pe toate trei într-un buchet impresionant de slujiri către Domnul. Despre așteptata canonizare – Biserica urmează și desfășoară un ceremonial aparte, care se întîmplă destul de rar, demonstrînd seriozitatea cu care se abordează această practică – a vorbit și Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, încă de acum 6 ani: ,,Aș fi cel mai fericit om din lume să pot să semnez și eu pe actul de canonizare”.

Toate bune și frumoase – cum spune românul – doar că entuziasmul inițial s-a cam topit în bătaia vîntului! Depinde din ce parte a spectrului politico-social-religios bate năbădăiosul vînt care a stîrnit controverse tocmai cînd se aștepta materializarea acestei propuneri de canonizare. După cum vom citi mai jos, putem distinge direcția acestui vînt distrugător, care nu mai ia în considerare actul de canonizare a Părintelui Arsenie Boca.

Ridicînd secretomania de pe un eveniment al teofaniei românești, oameni de cultură care s-au aplecat cu pasiune și cu credință asupra operei Părintelui Arsenie Boca au organizat, în luna decembrie a anului trecut, simpozionul ,,130 de ani de la nașterea lui Nichifor Crainic și 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Arsenie Boca”, locul ales fiind Biblioteca Astra din Sibiu, iar inițiator pr. Mihai Sămărghițan. În cadrul acestei acțiuni, cercetătorul Florin Duțu a anunțat descoperirea a două fresce aflate în capela ,,Sfîntul Apostol Andrei” din incinta grupului Școlar de Construcții și Arhitectură ,,Carol I” din Sibiu. Cele două fresce impresionante o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe, cealaltă fiind cunoscuta scenă „Lăsați copiii să vină la mine!”.

Cu acest prilej s-a reliefat, încă odată, prietenia dintre ,,poetul închisorilor”, Nichifor Crainic, și ,,Sfîntul Ardealului”, Părintele Arsenie Boca. Iată și expresia acestei legături de suflet dintre doi români care au suferit pentru Țara lor – poemul ,,Odă din pribegie”, scris de poet în anii grei de temniță: ,,Ajută-mi Tu, Stăpîn ceresc,/ Nepîngărit de braț dușman/ Să-nfășur cerul românesc/ În sarica unui cioban.// Iar codrul de-o mai fi român/ Pe creștetul de stîncă dac,/ În hăul lui am să rămîn/ Din zdrențe slavă iar să-mi fac!”.

Astfel era pregătit momentul astral din preajma comemorării celor 30 de ani de la mutarea Părintelui Arsenie Boca la ceruri, cînd urma procedura de canonizare. De ce nu s-a întîmplat pînă acum? Cine se opune? Căutăm răspunsurile în capitolul următor – într-o făcătură ordinară - un fel de rechizitoriu (cu statut de blasfemie) la adresa pătimitorului Arsenie Boca.

Cartea – ca otravă pentru suflet

Vă mai amintiți de Tatiana Niculescu-Bran, fosta, la un moment dat, purtătoare de vorbe a lui Klaus Iohannis? Doamna în cauză, după ce a fost îndoctrinată pe cînd lucra la BBC World Service, a trecut în umbra Editurii Humanitas, straportina de pe care a lansat niște cărți-biografii, căutînd personalități celebre, dar și controversate, pentru a ne prezenta varianta sa cea mai verosimilă: ,,Viața lui Corneliu Zelea Codreanu”, ,,Mihai I, ultimul rege al românilor”, ,,Regina Maria: Ultima dorință”. Cine le-a citit – și este documentat în materie, din surse istoriografice – nu are păreri critice tocmai bune despre scrierile fostei doamne din sălașul de la Cotroceni. Astfel s-a întîmplat și cu cartea ,,Nopțile Patriarhului”, un volum distructiv în care autoarea pune în circulație națională – fără nici o reținere față de autenticitatea informației – o droaie de zoaie ale Securității la adresa Patriarhului Teoctist, maculîndu-i viața închinată slujirii Bisericii noastre.

Constatînd că-i merge și că nimeni n-o trage la răspundere (în primul rînd Patriarhia Română) pentru mistificarea vieților unor înalți slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, a mai dat o lovitură de imagine. Concret, Tatiana Niculescu (numele de Bran nu mai apare pe coperta cărții) scoate de sub tipar – tot la Editura Politică – pardon! – Editura Humanitas, cartea ,,Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca”.

În loc să se documenteze, în primul rînd, din sursele BOR, autoarea de la Humanitas (apropo: s-a ,,îmbolnăvit” de la directorul Editurii) trece din nou pragul CNSAS – așa cum procedase și în cazul Patriarhului Teoctist – șterge praful de pe dosarele Securității și scoate la lumină mizeriile unei instituții care a făcut mult rău intelectualilor români după 1944. Pornind de la o miză eronată – dar, sînt sigur, aleasă în mod intenționat – Tatiana Niculescu sacrifică zeci de pagini din carte pentru a reproduce și a comenta unele materiale cu conținut pornografic (sadomic) despre persoana care nu ar fi trebuit să fie poziționată în centrul acestei lucrări – Înaltpreasfințitul Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului.

În acest context în care autoarea se pretează la scotocirea mocirlei securiste pentru a ni-l prezenta pe Mitropolitul Bălan în cele mai sumbre culori, aceasta procedează astfel pentru a lovi, prin ricoșeu, în Părintele Arsenie Boca cu intenția de a diminua capitalizarea sacră a bogăției de idei și de fapte a ,,Sfîntului” de la Prislop, întinînd ,,fișa” pregătită pentru actul canonizării.

Paginile cu lectura morbidă a unor documente de la CNSAS abundă în această carte insalubră. Deschisă chiar aleatoriu, cartea emană un aer pestilențial în relevarea unor scenarii regizate de fosta Securitate, pe care fosta consilieră prezidențială le prezintă cu o satisfacție perversă, dacă ne gîndim la dejecțiile reproduse. Nu știu dacă este cazul să argumentăm cu ,,materialul clientului” – exemple de furuncul gazetăresc fiind la îndemînă în cartea cu pricina – numai că, și în cazul de față, hîrtia suportă anevoie acest grad de poluare mediatică.

Mulți oameni din presa autohtonă, numeroși intelectuali care au avut o oarecare tangență cu metodele din era postbelică a Securității, au discernămîntul să înțeleagă cum, în multe cazuri, Securitatea pregătea dosare cu materiale contra­făcute, fie pe teme politice, fie pe cele economice, fie cu substrat obscen. În cazul Mitropolitului Nicolae Bălan, chiar fostul Șef Rabin, Alexandru Șafran, demontează aberațiile reproduse de Tatiana Niculescu, în cartea sa de Memorii – ,,Un tăciune smuls flăcărilor. Comunitatea evreiască din România 1939-1947”, prin următorul pasaj edificator: ,,Probabil aceste file strecurate în dosarul Mitropolitului Nicolae Bălan sînt din perioada cînd i s-a fabricat un dosar pentru a fi epurat din funcția de Mitropolit pentru că pusese bazele Misi­unii Ortodoxe Române din Transnistria în 1941. Cei care au avut acest interes au fost bolșevicii veniți pe tancurile sovietice, după 23 august 1944”.

Quod erat demonstrandum! Dar, cui să-i demonstrezi?

Unei doamne care, plecînd de la un subiect ce prezintă 1001 premise pentru o biografie de excepție (obiectul biografiei fiind astfel), a însăilat o pseudo-biografie ale cărei elemente directoare nu converg spre Arsenie Boca, ci spre fostul lui mentor, Mitropolitul Nicolae Bălan, descris cu lux de amănunte cît a fost acesta de homosexual și de zoofil! Mai mult decît atît, Tatiana Niculescu, părîndu-i-se incompletă macularea Mitropolitului Nicolae Bălan, vine cu alte invective la adresa unor oameni care au pătimit în închisorile comuniste pentru neabjurarea lor de la credința ortodoxă, punîndu-i în impostura de informatori ai Securității pe Părintele Arsenie Boca și pe maica Zamfira (o apropiată a starețului de la Prislop). Și chiar pe stareța Mînăstirii Vladimirești, maica Veronica, eroina serialului ,,Miresele lui Christos”, publicat în revista noastră cu cîteva numere în urmă, cea care a fost condamnată la ani grei de temniță pentru ,,port ilegal de uniformă”...

Deocamdată, nici CNSAS-ul, nici Patriarhia Română și nici Academia Română nu au reacționat, pesemne reprezentanții acestor instituții lecturează numai cărți cu basme populare!

Cineva însă încearcă să trezească lumea la realitate. Doamna dr. psihiatru Zoe Maria Dăian – nepoata Părintelui Arsenie Boca – a adresat o plîngere CNSAS, arătînd faptul că Tatiana Niculescu nu a respectat metodologia și etica cercetării științifice, falsificînd biografia unchiului domniei sale. Reclamanta a mai arătat că Tatiana Niculescu a încălcat grosolan Regulamentul și Legea CNSAS, în care se stipulează fără echivoc: ,,În activitatea de documentare, cercetătorii acreditați au obligația să respecte și să ocrotească viața intimă, familială și privată a celor care au fost persecutați de organele Securității Statului”, solicitînd retragerea acreditării de cercetător Tatianei Niculescu.

Deși în răspunsul CNSAS se recunoaște încălcarea deonto­logiei profesionale de către Tatiana Niculescu, prin afirmații clare – ,,În același timp, confirmăm faptul că în cadrul volumului sînt reproduse și  comentate pasaje din documentele consultate, care fac trimitere, prin proiecția perspectivă a cadrelor Securității, la viața privată a fostului Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, Nicolae Bălan, de natură a putea afecta imaginea și prestigiul postum al (ale – n.a.) acestuia (...) considerăm că respectivele pasaje puteau fi prezentate într-un mod aluziv, fără a afecta în vreun fel conținutul volumului și argumentația acestuia (mai ales că ieromohanul Arsenie Boca nu a fost implicat în faptele imorale semnalate în mod speculativ de informatori, ci doar a fost contemporan cu ele” – fapta abjectă a autoarei se lăfăie încă în vitrinele librăriilor, producînd un grav deserviciu istoriografiei românești.

Cu toate argumentele pe masă, nepoata Părintelui Arsenie Boca nu exclude varianta ca apariția acestei cărți otrăvite să fi avut un scop malefic – blocarea canonizării ,,Sfîntului Ardealului” – care ar fi urmat să aibă loc la împlinirea celor 3 decenii de la moartea Părintelui Arsenie Boca, eveniment amînat sine die de către Sfîntul Sinod.

GEO  CIOLCAN