Armata israeliană în război
  • 10-10-2023
  • 0 Comentarii
  • 348
  • 1

* Armata israeliană a arătat duminică dimineață că a recîștigat controlul asupra 22 de locații din sudul țării, acolo unde militanții palestinieni s-au infiltrat după atacul surpriză de sîmbătă dimineață. Dar mai sînt alte 8 zone controlate de Hamas. Purtătorul de cuvînt al armatei, Richard Hecht, a spus într-un briefing de duminică dimineață că forțele israeliene „încep încet să evacueze” rezidenții din Fîșia Gaza și zonele învecinate. Hecht a mai spus că Israelul este „gata” să răspundă la atacurile din Liban, dar nu a discutat nici un plan pentru o invazie terestră. Israelul este „încă în război... încă își desfășoară eforturile pentru a prelua controlul total asupra teritoriului și comunităților israeliene de la Hamas”, a precizat militarul, potrivit BBC. Armata israeliană evacuează aşezări israeliene din zona de frontieră cu Gaza, iar mii de oameni urmează să fie duşi în alte locuri din Israel. Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că guvernul american a primit informaţii potrivit cărora mai mulţi americani au murit în Israel şi că oficialii încearcă să verifice aceste informaţii. Autoritățile israeliene au cerut Egiptului să acționeze ca mediator și să ajute la eliberarea israelienilor capturați de mișcarea palestiniană Hamas, relatează The Wall Street Journal, citînd oficiali egipteni sub anonimat. Autoritățile egiptene au contactat deja autoritățile israeliene și mișcarea Hamas prin diferite canale pentru a evalua situația și a face apel la calm, au spus sursele. Pînă în prezent, eforturile Egiptului nu au avut succes, deoarece Israelul insistă că este necesar să se răspundă atacurilor militante înainte de a fi de acord cu o încetare a focului, a spus ziarul. Ministerul Afacerilor Externe din țara noastră informează că, în urma demersurilor efectuate de Celula de Criză, 346 de cetăţeni români şi străini au fost repatriaţi din Israel, în noaptea de sîmbătă spre duminică. De asemenea, 92 de cetățeni români au fugit din Israel în Iordania și au cerut ajutorul autorităților de la București pentru a fi repatriați. * Casa Albă a început să facă planuri pentru o întîlnire în luna noiembrie la San Francisco între preşedintele Joe Biden şi liderul chinez Xi Jinping – o încercare de a stabiliza relaţia dintre cele mai puternice două ţări din lume, potrivit unor oficiali cu rang înalt ai administraţiei americane, citaţi de The Washington Post. „Este destul de ferm” că va avea loc o întîlnire, a declarat un oficial al administraţiei, adăugînd că „începem procesul” de planificare. Un al doilea oficial de rang înalt al administraţiei a declarat că Biden aşteaptă cu nerăbdare să se întîlnească cu Xi, dar că „nimic nu a fost confirmat încă”. Întîlnirea ar fi prima între liderii celor două mari economii de cînd s-au văzut în marja summitului G20 de la Bali, Indonezia, în noiembrie anul trecut. * Fostul preşe­dinte american Donald Trump ar fi discutat informaţii potenţial sensibile despre submarinele nucleare americane cu un miliardar australian, Anthony Pratt, la trei luni după ce şi-a încheiat mandatul la Casa Albă, relatează The Guardian. Citînd o sursă care cunoaşte relatarea australianului către anchetatorii procurorului special Jack Smith, canalul de ştiri american ABC News a relatat că Trump ar fi discutat despre „presupusul număr exact de focoase nucleare pe care submarinele americane le transportă în mod obişnuit şi exact cît de aproape. Se presupune că pot ajunge la un submarin rus fără a fi detectate”. Smith a formulat împotriva lui Trump 40 de acuzaţii penale legate de păstrarea informaţiilor clasificate după ce şi-a încheiat mandatul. Fostul preşedinte se confruntă, de asemenea, cu 17 capete de acuzare penală privind alegerile (patru federale, formulate de Smith şi 13 în Georgia) şi 34 pentru plăţi în schimbul tăceriii către actriţa de filme pentru adulţi Stormy Daniel. * Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat duminică că Turcia este hotărîtă să intensifice eforturile diplomatice pentru a obține o detensionare a luptelor dintre forțele israeliene și palestiniene, dar a adăugat că o soluție cu două state este singura modalitate de a obține pace regională, conform Reuters. Vorbind la Istanbul, Erdogan a spus că acest conflict israeliano-palestinian se află în centrul majorității conflictelor și problemelor din Orientul Mijlociu și a adăugat că acum este o necesitate să se înființeze un stat palestinian independent, cu Ierusalimul drept capitală. * Preşedintele american Joe Biden a dispus un „sprijin suplimentar” din partea Statelor Unite pentru Israel. „Preşedintele a ordonat un sprijin supli­mentar pentru Israel în urma atacului terorist fără precedent al Hamas”, a transmis executivul american într-o scurtă declaraţie. Anunţuri mai specifice ar putea veni mai tîrziu, a declarat anterior secretarul de stat american Antony Blinken. * Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis duminică, 8 octombrie, că este gata să ofere sprijinul medical de care este nevoie pentru victimele din Israel. „Tragedia care se întîmplă în aceste zile în Israel m-a tulburat profund. Sînt alături de victimele nevinovate și de familiile lor, ca om, ca medic și ca ministru al Sănătății. Sîntem gata să oferim întregul sprijin medical de care este nevoie și am comunicat acest lucru domnului Azar Reuven, Amba­sadorul statului Israel în România”, a scris Alexandru Rafila pe Facebook. Ministrul Sănătății consideră că problemele politice se pot rezolva doar prin dialog, iar folosirea unei terori împotriva populaţiei civile este inacceptabilă. Mai mult, Alexandru Rafila a ținut să transmită condoleanțe tuturor celor care și-au pierdut rudele și prietenii în aceste evenimente dramatice.
* Europa va intra în sezonul de iarnă cu o cantitate record de gaz în stocuri, protejînd astfel regiunea de amenințarea penuriei, precum și de repetarea situației de a avea prețuri ridicate din anul precedent, prima iarnă după invazia Rusiei, relatează Reuters. Potrivit unei analize făcute de Reuters, stocurile de gaz din întreaga Uniune Europeană și Regatul Unit au ajuns la 1.096 terawatt-oră (TWh) la 30 septembrie, conform datelor furnizate de Gas Infrastructure Europe (GIE). Stocurile bogate la începutul iernii 2023-2024 se datorează în mare parte unei cantități record de gaz la sfîrșitul iernii 2022-2023, datorită unei combinații de noroc, vremea mai puțin rece decît normalul perioadei, și impactul prețurilor ridicate care au limitat cererea de gaz. Temperaturile mai ridicate decît în mod normal, împre­ună cu reducerea semnificativă a consumului indus­trial și prețurile mari, care au redus utilizarea gazului de către producătorii de energie electrică și alți utilizatori, au lăsat regiunea cu stocuri extraordinar de mari. * Un fost subofiţer al serviciilor de informaţii militare americane a fost arestat vineri în Statele Unite şi inculpat de tentativă de a furniza Chinei informaţii despre apărarea naţională, a anunţat Departamentul de Justiţie (DoJ), notează Agerpres, care citează AFP. Ultima şi principala misiune a lui Joseph Daniel Schmidt, 29 de ani, care a servit în armată din ianuarie 2015 pînă în ianuarie 2020, a fost la Batalionul 109 de Informaţii Militare, desfăşurat la baza armată Lewis-McChord, în statul Washington (nord-vest), a subliniat DoJ într-un comunicat. El este suspectat că, la scurt timp după ce a părăsit armata în 2020, „a intrat în contactat cu consulatul chinez din Turcia şi, ulterior, cu serviciile de securitate chineze printr-un e-mail propunîndu-le informaţii despre apărarea naţională”. În martie 2020, Joseph Daniel Schmidt a călătorit la Hong Kong, unde se presupune că şi-a continuat încercările de a „furniza serviciilor de informaţii chineze informaţii clasificate obţinute în timpul serviciului său militar”. Le-ar fi propus în special un dispozitiv pe care l-ar fi păstrat, permiţînd accesul la reţelele informatice militare securizate, potrivit aceleiaşi surse. Fostul militar „a rămas în China, în principal la Hong Kong, pînă cînd a luat un zbor săptămîna aceasta spre San Francisco. A fost arestat la aeroport”, a precizat DoJ. În august, doi membri ai Marinei SUA care lucrau în California au fost arestaţi şi inculpaţi pentru că au transmis Chinei informaţii sensibile. * China a asamblat trei module pentru stația sa spațială numită Tiangong, un habitat orbital capabil să găzduiască un echipaj de trei astronauți. Deși este semnificativ mai mică decît Stația Spațială Internațională (ISS), care a necesitat peste un deceniu pentru a fi finalizată, aceasta este în proces de extindere și ar putea să se apropie în dimensiuni. Totuși, chiar și cu cele trei module suplimentare, Tiangong va reprezenta doar aproximativ 40% din masa ISS. Cu toate acestea, extinderea spațiului pentru cercetare pe orbită este, cu siguranță, un pas important pentru comunitatea știin­țifică, potrivit The Futurism. Contractorul spațial, Academia de Tehnologie Spațială a Chinei (CAST), a comunicat în primele zile ale lunii octombrie că durata de viață a stației spațiale va fi extinsă la 15 ani, nu la zece ani, așa cum fusese anunțat anterior. Acest lucru înseamnă că stația spațială chineză va depăși Stația Spațială Internațională (ISS) cu cîțiva ani în ceea ce privește durata sa de funcționare, dacă lucrurile se desfășoară conform planului. Curios este faptul că astronauții nu au permisiunea să viziteze noua stație spațială chineză, deoarece legea SUA interzice orice formă de colaborare între NASA și agenția spațială a Chinei. Cu toate acestea, China a afirmat că „porțile” sale sînt deschise pentru astronauții internaționali.
* Publicația americană Wall Street Journal scrie că oficiali iranieni de securitate au ajutat la planificarea atacului surpriză al Hamas asupra Israelului și au dat aprobarea pentru asalt la o întîlnire secretă, săptămîna trecută, în Beirut. De asemenea, ofițeri din Gărzile Revoluționare au lucrat cu Hamas din august pentru a dezvolta un plan de invazie aeriană, terestră și maritimă, conform sursei citate. Potrivit unor oficiali de top ai Hamas (palestinieni) și Hezbollah (libanezi), oficialii iranieni de securitate au ajutat la planificarea atacului surpriză al Hamas asupra Israelului și au dat undă verde pentru atac la o întîlnire de la Beirut luna trecută. Ofițeri din Corpul Gărzii Revoluționare Islamice din Iran lucrează cu Hamas din august pentru a dezvolta un plan de invazie aeriană, terestră și maritimă. Detaliile operațiunii au fost finalizate în timpul mai multor întîlniri de la Beirut care au implicat ofițeri iranieni și reprezentanți ai patru grupări militante susținute de Iran, inclusiv Hamas, care deține puterea în Gaza, și Hezbollah, un grup militant șiit și facțiune politică din Liban. Oficialii americani spun însă că nu au văzut pînă acum nicio dovadă a implicării Teheranului, dar nu au exclus această posibilitate și au menționat că după încheierea conflictului care a luat pe nepregătite servi­ciile de informații israeliene, se va afla cum s-a întîmplat totul. * Un proiect vizînd gazele din Marea Neagră este prins într-o serie de dispute diplomatice datorate opoziției Austriei față de aderarea României în Spațiul Schengen fără frontiere din Europa. În cazul în care cancelarul federal rămîne neclintit, Bucureştiul va face ca exploatarea din Marea Neagră să devină mai dificilă, relatează Die Presse preluat de Rador. Marcel Ciolacu
a precizat că daunele produse în urma veto-ului a ajuns în România la o estimare economică de 2%. Primele consecinţe concrete ale respingerii clare a extinderii Spaţiului Schengen de către guvernul austriac au devenit vizibile vineri: potrivit unei relatări din Financial Times, guvernul român vrea să insiste asupra unei legi care să permită „în situaţii excepţionale” accesul Bucureştiului la procesul de exploatare a gazului pînă cînd Austria nu va fi de acord cu aderarea sa la Schengen. Moneda de schimb în acest context este cîmpul de exploatare Neptun Deep din Marea Neagră. La acest proiect ce urmează să intre în producţie în 2027, OMV deţine jumătate din acţiuni – celălalt partener fiind compania Romgaz. Volumul gazului exploatabil este estimat la 100 miliarde metri cubi. Pentru comparaţie, Austria a consumat în ultima vreme 9 miliarde metri cubi pe an, iar volumul investiţiei a fost stabillit la 4 miliarde euro. „Vom continua proiectul bazîndu-ne pe forma actuală a legii din domeniu, România continuînd totodată să își susțină argumentele cu privire la intrarea sa în Spațiul Schengen, inclusiv în fața instanțelor europene, în cazul în care Austria nu își schimbă poziția”, a declarat Ciolacu în fața jurnaliștilor după întrevederea avută cu o delegație OMV de la București, pe data de 18 septembrie.
R.M.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite