– Crucea – 

Christos a înviat! - spunînd cu sufletul curat, în candelă aprindem stele. ISUS, pe Cruce răstignit, din cuie, în ruga noastră suie și-ntinde peste EU un arc de curcubeu. În iureșul vieții, în goana nebună, SPERANȚA noastră e în mantia de Lună. Sufletul, sol din Soare, pe mantie brodează Arma Luminii cu razele sale, iar din Pomul Vieții, din care a gustat Prima Femeie și Primul Bărbat din primul veac, culegem mărgăritare, unind clipa lumii prin viu grai cu eternitatea Pomului din Rai.

În candelă, se aprind stele în Cerul-Înaltul, și-n mantia Luminii parcă am fi altul. Sîntem oglinda Timpului trecut, în care se reflectă tot ce-am făcut. Și, dacă sîntem buni sau răi, Dumnezeu ne iartă, noi fiind Fiii săi.

În țara noastră – Grădină a Maicii Domnului (cum Sfîntul Părinte de la Roma o numea), albastră ca vălul Său -, a bătut o inimă generoasă, ce palpita pentru Istoria acestui pămînt.

TUDOR – nume predestinat pentru ca pămîntul țării să fie apărat –, avînd în inimă Arma Luminii, cu sufletul său, sol din Soare, a-ntins peste țară arc de curcubeu, răstigind sunetul banilor de argint, cînd Iuda chema la Cina cea de Taină.

Oglindă a Timpului trecut, gîndul curat al lui VADIM va dăinui și dincolo de veac. Cu rădăcinile adînc înfipte în Patria-Mamă, el a sădit trandafirii roșii, galbeni, albaștri în inimile noastre, în cîntecul serii, parfumînd dorul depărtării. Acum avem mustrări de conștiință că n-am știut să prețuim Trandafirul fără spini. În gînd, însă, se ascund dorințe care, pe aripi de neputințe, încearcă să zboare în depărtare, poposind peste spini în amintiri, cu dorințe sfinte, și peste morminte.

Sălășluind în noi, gîndul ne declară pace și război. Depinde de noi.

Să ne-amintim cum, încrezător în bunătatea lui Dumnezeu, Tribunul se ruga:

,,Doamne!

Fii bun cu copiii acestui pămînt

Botează-i cu Duhul Sfînt.

Învață-i pe toți să se roage

Pune-le Evanghelia în desage.

Ferește-i de izolare, bătăi și viol

Să nu se mai toarne pentru-o țigară și-un pol.

Ei știu că afară-i dezmățul în toi

Și-n libertate zburdă marii ciocoi.

Apocalipsa o provoacă cei de afară

Nu cei din colonia penitenciară.

Mafioții, cei care țara au ruinat-o

Fac pe experții U.E. și N.A.T.O.

Ce nedreptate barbară:

Unii fură o pîine, alții fură o țară.

Și atunci, unde-i morala?

De ce umilința, mizeria, boala?

Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane!

Nimic nu s-a schimbat pe vatra Daciei Romane.

A fost rău cu rusul, dar nici cu stăpînul yankeu

Nu-i este mai bine poporului meu.

Mă rog pentru voi, în vremuri infernale,

Prizonieri ai Noii Ordini Mondiale...”.

LILIANA TETELEA