Ne paşte, în curînd, o catastrofă

Eu o presimt cu toată fiinţa mea

Ea e ca moartea, din aceeaşi stofă

Fără bătăi în uşă va intra.

De ce simt asta? Specia umană

E mai sălbăticită ca oricînd!

Planeta sîngerează ca o rană

Devine fiară omul cel mai blînd.

Există semne tot mai grăitoare

Că funia, acum, s-a strîns la par.

Că nu mai este, vai, nici o scăpare

Nu vă e clar? Vin vremuri de coşmar!

Un roi de întîmplări nemaivăzute

Cutremure, incendii şi potop

Escrocii toţi spun vrute şi nevrute

Dar bate cîmpii orice horoscop.

Neliniştit de-o cruntă apăsare

Visez mirese-n doliu, ape mari

Le tălmăcesc cu spaimă şi oroare

Eu sînt heraldul anilor barbari.

Timpul grăbit se duce la culcare

Bătrîn şi orb, nu se va mai trezi

Istoria e-o simplă cerşetoare

Făraşul cosmic o va răvăşi.

Sfîrşit de Eră. Glaciaţiune.

Chiar vremea parcă-şi iese din ţîţîni

Ne dau tîrcoale nave din genune

Iar prin hublou vedem copii bătrîni.

De unde vin? Din altă galaxie?

Sau poate se întorc din viitor…

Aceste taine nimeni nu le ştie

Nu sîntem singuri - spuneţi tuturor.

Fiinţa umană este prost croită

Trăieşte în păcate fără leac.

Mă tem că a ieşit de pe orbită

Şi-acesta este ultimul ei veac.

Nu-s victima depresiei, ştiu bine

Sînt un computer, de la A la Zet

Însă o forţă mai presus de mine

Mi-a pus pe frunte steaua de profet.

Cumplita zi ca hoţul o să vină

Ne pedepseşte Domnul din amvon.

Alegeţi: Întuneric, sau Lumină?

Apocalipsa nu dă telefon…

CORNELIU VADIM TUDOR

Noaptea de 28 spre 29 decembrie 2013, Bran