Stimați compatrioți,
a sosit și Paștele Anului 2000. E ultimul Paște al secolului și al mileniului. Acum, în aceste zile și nopți de aprilie, se plămădesc copiii care se vor naște în Mileniul III. Avem, cu toții, o senzație ca de început de lume. Iată că viața merge înainte, biruitoare! Personal, eu nu pot să-mi explic cum trăiesc miliarde de locuitori ai Planetei, de alte religii, fără efigia sfîntă a lui Isus. Dacă Isus n-ar fi Înviat, pentru noi nimic n-ar fi avut sens și totul n-ar fi fost decît o legendă frumoasă, cu final trist. Dar Mîntuitorul a Înviat și prin acest miracol ne-a făcut să înțelegem că nu-i totul pierdut, că viața are un rost, că moartea nu reprezintă sfîrșitul, iar speranța oamenilor e mai puternică decît Legea Gravitației. Ce-ar fi, oare, viața noastră fără marile sărbători creștine ale Crăciunului și Paștelui? N-ar avea nici o noimă, nici un fior, nici o înălțime morală. Ce-ar fi, oare, existența noastră fără aura de raze a lui Isus Christos, fără exemplul jertfei Sale sublime? El n-a făcut rău la nimeni, ci numai bine. El e mielul sfînt sacrificat pe butucul Planetei. O dată, doar o dată a pus mîna pe bici și i-a alungat din Templu pe farisei, pe zarafi și pe închinătorii la idoli. A nu se uita această scenă, de către acei semeni ai noștri care exploatează prea mult spiritul blînd și tolerant al Creștinismului. Uneori, împotriva tîlharilor care ne otrăvesc fîntînile sufletului, e bine și e îndreptățit să punem mîna pe bici.
Ce fel de om era Isus? Era înalt, cam de 1,87 m., era neasemuit de frumos, era îmbrăcat în veșmintele albe ale adevărului și, mai presus de toate, era neprihănit ca porumbeii cerului. El este prototipul omului ca om, dar mai este, totodată, și Fiul lui Dumnezeu. Unii savanți români au avansat ipoteza că figura Lui apare pe Columna lui Traian, ridicată în Forul de la Roma în anul 113. Tot ce e posibil. Noi, românii, sîntem singurul Popor din lume care s-a născut creștin, și asta din cel puțin două motive: la scurtă vreme după răstignirea Mîntuitorului, prigonit de răzbunarea iudeilor, Apostolul Andrei a propovăduit Evanghelia pe meleagurile Dobrogei, unde și astăzi o peșteră și un izvor poartă numele lui, iar legiunile romane care ne-au colonizat, pînă dincolo de anul 273, al retragerii aureliene, deveniseră, în mare parte, creștine; totodată, sîntem singura țară din lume care are, în numele ei, numele Maicii Rome. Iar limba română e singura limbă latină care păstrează, pentru lăcașul de cult, cuvîntul „biserică”, de la termenul roman „basilica”. Așa că noi am fost împărtășiți cu pîine și cu vin chiar de atunci, din vremea apostolilor și a întîilor creștini. Era vremea miracolelor. Era vremea cînd Dumnezeu umbla pe jos, printre oameni. Dar oamenii nu L-au cunoscut, și L-au hulit, și au croit strîmb societatea – iar acel păcat originar se simte și acum.
Astăzi, noi, patrioții români, trăim aidoma primilor creștini. Aparent, totul e împotriva noastră. Așa după cum Tertulian spunea că în Antichitate orice era pus pe seama creștinilor, de la revărsarea Tibrului pînă la cutremure, tot astfel patrioții români sînt făcuți răspunzători de toate nenorocirile care au lovit iubita noastră țară. A ajuns să fie o primejdie reală a recunoaște că îți iubești țara și că lupți ca ea să nu mai fie jefuită, batjocorită, ruinată. Aidoma lui Isus Christos, Poporul Român e umilit cu o cunună de spini, este scuipat, pălmuit, pus pe cruce și bătut în cuie. Aidoma lui Isus Christos, Poporul Român trăiește patimile răstignirii și strigă spre slăvile întunecate ale văzduhului: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Dar, tot la fel ca Mîntuitorul, Poporul Român va renaște la viață. Așa cum s-a întîmplat de fiecare dată în zbuciumata noastră Istorie. Neîndoielnic, Dumnezeu ne încearcă periodic tăria credinței, cu foamete, cu molime, cu inundații și cu alte nenorociri, pînă la izbăvirea cea mare. Eu cred cu tărie că Poporul Român este ales de Dumnezeu, iar Noul Ierusalim va prinde contur aici, pe vatra Carpaților și a Dunării. Unii susțin că așa a murmurat Papa Ioan Paul al II-lea într-o slujbă de acum cîteva săptămîni și l-ar fi auzit cei mai intimi supuși: „Speranța va veni de la București!” – ar fi șoptit Suveranul Pontif.
Iubiții mei frați și dragele mele surori din toate teritoriile locuite de români, astăzi nu vom face politică. E prea înaltă și prea curată Săptămîna Mare pentru a o întina cu politică. Toate drapelele lumii, la un loc, nu fac cît un ou de Paște. Toate siglele și stemele partidelor lumii nu prețuiesc cît o cruciuliță la pieptul unui înger de copil. Apar astăzi în fața voastră cu palmele goale, așa cum m-am născut și așa cum mă voi duce, într-o bună zi, lîngă iubiții mei părinți, fără nici un fel de avere. Sînt fericit că m-am născut creștin, român și european. Acestea sînt trei comori îngemănate și inepuizabile, ca trei izvoare nesecate, de apă vie. (...)
Frați români, aveți înțelepciunea și discernămîntul de a vedea care e piatră prețioasă și care e sticlă ieftină, care e monedă de argint și care e para de tinichea. Nu vă speriați de hăituirea și prigonirea noastră. Așa e predestinat să se întîmple, iar în Istorie, noi, românii, am fost mari tocmai prin suferința noastră. Aprindeți cu evlavie o lumînare și puneți la icoane și calendare un crîmpei de mătase Tricoloră! Haideți să ne smerim frunțile și să ne rugăm pentru fericirea, propășirea și libertatea Patriei noastre. „Pînă nu vine iarna, primăvară nu se face” – spunea Tudor Vladimirescu. „Sîntem mulți, cît cucuruzul brazilor” – zicea Avram Iancu. „Sîntem români și punctum!” – glăsuia, în fine, un alt martir român, Mihai Eminescu.
Vino, Doamne Isuse, și alungă cu biciul Tău de fulgere toți nemernicii, toți hoții, toți traficanții de copii și femei, toți pedofilii, toți trădătorii de Biserică și de Neam, toți posedații de diavol! Te iubesc, Popor Român! Nu-ți pierde speranța și nu te teme. A pătimit Mesia și pentru tine și a luat păcatele tale asupra Lui. Auzim în aceste clipe cea mai divină muzică din Istorie: viscolirea clopotelor de bronz. Vedem cea mai tulburătoare priveliște: rîuri-rîuri de credincioși cu lumînările aprinse în mîini, tot venind de două milenii și mergînd, glorioși, ca niște copii ai Domnului, spre viitorime. Veniți de luați lumină! La Mulți Ani! Christos a-nviat!
CORNELIU VADIM TUDOR (28 aprilie 2000)