În ultimele cîteva săptămîni – și înainte de a fi depus jurămîntul pentru al doilea mandat – președintele ales Donald Trump a amenințat cu declanșarea de războaie comerciale cu ambii cei mai apropiați vecini ai Statelor Unite; s-a gîndit să preia Groenlanda, să readucă sub control american Canalul Panama și a sugerat ca în curînd Canada să fie al 51-lea stat al SUA. Echipa Trump spune că aceste comentarii despre Canada, Groenlanda și Panama fac parte dintr-un plan mai larg, deși nu toată lumea este convinsă de asta, scrie The Washington Post. Articolul din care am să citez în continuare se referă la adevărate atacuri asupra suveranității unor teritorii inde­pendente pînă acum, deoarece suveranistul și conservatorul Trump consideră că, atîta timp cît suveranitatea lor e folosită sau ar putea fi folosită
de dușmanii Americii, atunci aceasta
nu le mai e utilă și ar trebui să fie anexate SUA.

 Șocant, nu? Cum să zică Trump așa ceva? A zis, fiindcă omul e foarte cinstit cu ceea ce-și dorește, spre deosebire de neo-comuniștii de la Bruxelles și din administrația Biden, care îți vorbesc de valori democratice și-ți lungesc lanțul de la 2 metri la 6, dar pun strachina cu mîncare la 7. De la ăsta măcar știi la ce te aștepți, și anume la faptul că e imprevizibil.

Hai să vedem ce scrie The Washington Post, alt ziar anti trump-ist. „Cu mai puțin de o lună înainte de învestirea sa, Trump – care a promis că va pune capăt războaielor din străinătate și a făcut «pacea prin putere» – elaborează o politică externă «America pe primul loc», definită de antagonismul față de aliații și adversarii SUA deopotrivă, centrat în jurul viselor de expansionism teritorial. Tactica de pre-președinție a lui Trump cu privire la Groenlanda, Canalul Panama și cei mai apropiați vecini ai Statelor Unite nu este probabil să ducă la schimbări masive. Este puțin probabil ca atît canadienii cît și liderii lor politici să se dovedească receptivi la dizolvarea țării lor, iar parlamentarii americani nu și-au exprimat în linii mari dorința de a absorbi Canada ca nou stat. Prim-ministrul Groenlandei a spus că insula nu este de vînzare, iar președintele panamez José Raúl Mulino a spus că «fiecare metru pătrat al Canalului Panama și zona sa adiacentă aparține Panama și va rămîne așa».

Pentru orice alt președinte modern – în special unul care a făcut campanie pentru a pune capăt războaielor, nu a le începe – amenințarea că va încălca suveranitatea aliaților ar fi ceva extrem de neobișnuit. Dar politica externă a Statelor Unite în timpul primului mandat al lui Trump a fost marcată de abateri aproape constante de la convențiile diplomatice și angajamentele internaționale anterioare și a fost definită de o potrivire politică și economică imprevizibilă și uneori ostilă cu partenerii și inamicii tradiționali de pe tot globul.

Pentru Trump, antrenarea instinctelor sale imperiale asupra unora dintre cei mai apropiați parteneri ai Statelor Unite avansează o versiune a aceleiași politici externe dispersate pe care a urmat-o în timpul primului său mandat, cînd a căutat să promoveze cu forță interesele americane pe scena globală, fără a ține cont de granițe sau de relații internaționale delicate”.

O misiune globală de contracarare a Rusiei și Chinei este firul comun care leagă comentariile lui Trump despre Canada, Mexic, Groenlanda și Panama, a susținut un oficial de tranziție al lui Trump.

La începutul acestei luni, oficialii canadieni au anunțat un plan de creștere a cheltuielilor pentru securitatea frontierei și de a folosi echipe canine și inteligență artificială pentru a intercepta drogurile ilegale. Echipa de tranziție a indicat acest anunț ca pe un indiciu timpuriu al succesului strategiei lui Trump.

Fostul reprezentant Carlos Curbelo (R-Florida) a declarat pentru MSNBC săptămîna trecută că mesajele lui Trump ar putea „deteriora” relațiile dintre Statele Unite și alte țări, ceea ce ar îngreuna construirea de alianțe internaționale în viitor. „Acest tip de insulte i-ar putea provoca într-o confruntare cu Statele Unite”, a spus Curbelo, observînd că este puțin probabil ca acesta să fie un conflict militar. „Există un risc aici, chiar dacă este o tactică de negociere”.

Duminică, în timp ce l-a anunțat pe Ken Howery, un co-fondator al PayPal și fost ambasador al SUA în Suedia, de alegerea sa ca ambasador în Danemarca, Trump și-a subliniat dorința de a prelua stăpînirea Groenlandei, teritoriul semiautonom danez unde Statele Unite își mențin cea mai nordică bază aeriană. „În scopul securității naționale și al libertății în întreaga lume, Statele Unite ale Americii consideră că proprietatea și controlul Groenlandei sînt o necesitate”, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.

Trump a urmărit în mod activ ideea de a cumpăra Groenlanda cel puțin din 2019, cînd președintele de atunci și-a împins consilierii de top să analizeze procesul de achiziție a celei mai mari insule din lume, dacă cumpărarea ei ar fi legală, și de unde să achiziționeze banii.

Deși sună „puțin hilar”, importanța strategică a insulei a fost o problemă de lungă durată în politica externă a SUA, iar anunțul lui Trump „nu a fost neașteptat”, pe baza pozițiilor sale din trecut, a spus un fost diplomat danez care s-a ocupat de această problemă în timpul primei administrații Trump, vorbind sub condiția anonimatului pentru a discuta o problemă internațională sensibilă. „Probabil se va întîmpla ceva cu Groenlanda în următorii 10 pînă la 15 ani”, a adăugat fostul diplomat Mike Pompeo. „S-ar putea să devină independenți, motiv pentru care SUA se asigură pentru toate variantele. Ei se îndreaptă în direcția pe care SUA o consideră parte a zonei sale de influență”.

Într-o serie separată de postări pe rețelele de socializare weekend-ul trecut, Trump și-a escaladat amenințările de a relua controlul asupra Canalului Panama, acuzînd Panama că cere de la Statele Unite tarife mari de transport maritim și le permite soldaților chinezi să opereze calea navigabilă - afirmații pe care Mulino le-a negat. „Nu există soldați chinezi în Canal”, a spus Mulino în timpul unei conferințe de săptămîna trecută, adresîndu-se direct postării lui Trump. „Este o prostie. Nu este un singur soldat chinez pe Canal”.

Dar Berg a spus că influența portului global a Chinei – inclusiv pe ambele maluri ale Canalului Panama – este în creștere. „Există îngrijorări cu privire la influența chineză asupra canalului și la fiabilitatea operațiunilor din SUA”, a spus Berg. „Ar putea fi una dintre principalele rute de desfășurare a navelor americane din Atlantic pînă în Pacific într-o situație de urgență în care avem interese de securitate națională, cum ar fi Taiwan”. Acesta și cel al controlului navelor chineze care ptrec prin canal pot fi motivele reale, legate de războiul lui Trump cu China, pentru care el a afirmat că ar vrea să reia controlul asupra Canalului Panama.

Obsesia lui Trump pentru Canalul Panama este de lungă durată, potrivit lui John Feeley, care a fost ambasadorul lui Trump în Panama. Trump a considerat că președintele Jimmy Carter a făcut o „greșeală istorică” prin semnarea a două tratate care au renunțat la controlul american asupra canalului, a spus Feeley – un ecou al poziției lui Ronald Reagan, conform căreia SUA sînt „proprietarul de drept” al Canalului. Cînd Trump a ridicat chestiunea în timpul primei sale întîlniri cu președintele de atunci Juan Carlos Varela, în 2017, Varela a răspuns cu un non-sequitur despre Siria, reușind să evite o escaladare a subiectului, potrivit Feeley.

Retorica expansionistă a lui Trump duce la o perioadă în care puterea unui stat era definită de țara pe care o controla, mai degrabă decît de formele mai difuze de influență - militară, economică, culturală și diplomatică - pe care președinții americani le-au urmărit de la încheierea celui de-al II-lea Război Mondial. a spus Daniel Immerwahr, profesor de istorie la Universitatea Northwestern și autor al cărții „Cum să ascunzi un imperiu”, o istorie a imperialismului american.

Viziunile expansioniste ale lui Trump ar putea părea să contrazică promisiunile anti-intervenționiste pe care le-a făcut în campania electorală, deoarece el a susținut că Statele Unite ar trebui să limiteze cheltuielile pentru apărarea Ucrainei. Însă pozițiile sale fac ecou politicii externe timpurii a lui Woodrow Wilson, unul dintre primii politicieni care a candidat cu sloganul „America First”. „Cînd vorbim despre ceea ce este privit retrospectiv ca izolaționism, vorbim cu adevărat despre a rămîne în afara războaielor europene, în timp ce facem război și efectiv anexare peste tot în altă parte”, a spus Katz. „În multe feluri, nu este atît de diferit”.

Deși mulți dintre aliații lui Trump resping ame­nințările lui ca parte a manualului său obișnuit de negociere, unii din orbita sa au îngrijorări reale cu privire la faptul că va trece linia de la retorica dură și războiul economic la intervenția militară. Trump a amenințat cu un tarif de 25% la importurile mexicane pentru a opri fluxul de droguri ilegale și a discutat în privat ideea de a trage rachete în Mexic pentru a încerca să elimine cartelurile. În loc să excludă ideea, despre care oficialii mexicani au avertizat că va distruge toată cooperarea în materie de securitate dintre cele două țări, cîțiva candidați republicani la președinție în timpul primarului GOP din 2024 au indicat „sprijinul pentru utilizarea forței militare pentru a opri traficul de fentanil”.

Așadar, președintele ales al SUA dă semnale clare cu privire la cum va gestiona confruntarea cu Rusia și China, și numai cine stă cu ochii la televizor nu le vede. E clar că războiul din Ucraina îl încurcă și vrea pace acolo ,ca să poată să se bată economic cu China și Rusia și să-i țină cumva în șah, pentru a nu deschide un front în Taiwan, de unde încearcă să mute niște fabrici în SUA tocmai ca să nu cadă pe mîna chinezilor.

Probabil Trump își dorește să ajungă la un echilibru cu Rusia și China, ba chiar și cu BRICS, pe care-l vede ca un pericol major cu privire la hegemonia Americii în lume.

Dacă va reuși sau nu, vedem ce se întîmplă în acest an, care sper că va duce la încheierea conflictului din țara vecină și prietenă, că ne va aduce un nou președinte la Cotroceni și va schimba paradigma politică europeană.

IOAN TEODOR