O altă lume – orașul și oportunitățile sale (2)

Un moment care m-a marcat profund a fost moartea doamnei profesoare de istorie, în prima parte a a anului 1982. Chiar dacă fiica dînsei a înlocuit-o la clasă pînă la finele clasei a VIII-a, doamna Cazacu va rămîne veșnic în amintirea mea datorită modului în care mi-a marcat adolescența. De asemenea, doamna dirigintă a fost o femeie extraordinară, care a avut întotdeauna grijă ca noi, elevii dumneaei, să fim în siguranță pînă la finele gimnaziului. Pot spune că viața mea a luat o întorsătură incredibilă la data de 15 septembrie 1980, la zece ani de la momentul în care am venit pe lume.

În acei ani pentru a avea un casetofon era necesară o ,,pilă” în Vest, sau măcar în țările prietene din Est; nu prea se găseau aparate de genul și cînd, printr-o minune, aduceau și la noi, se dădeau ,,pe sub mînă” într-un timp record. Cum ai mei aveau relații, în ʼ79 tata ne-a adus acasă un radio casetofon nou-nouț, sigilat, o minunăție de care noi, copiii, am fost extrem de entuziasmați. Era un produs sovietic, se numea Vef-Sigma, dacă nu mă înșel, și, alături de pick-up și de magnetofonul Majak, era cel mai prețios lucru material pe care îl aveam. Un casetofon cu radio, cu 9 (nouă!) benzi! Ceva extraordinar!

Prieteniile noastre se formau în funcție de preferințele muzicale. Pe atunci erau în vogă două trupe: ABBA și, evident, Bonny M, patima lui Michael Jackson nu ne atinsese încă, iar pe casete aveam imprimată melodia ,,I just called to say I love you”, a lui Stevie Wonder, pe care, la ceas de seară, o dădeam la maxim doar-doar fetele pe care eu și fratele meu le plăceam, Mirela și sora ei, le vor auzi și ne vor împărtăși dragostea.

Viața era frumoasă pentru noi, tineri simpli care nu aveam nevoie de averi ca să ne distrăm. Toată ziua jucam fotbal, băteam mingea în spatele blocului, ne ,,luptam” cu cornete sau praștii sau ne alergam prin șantierele din Alexandria. De fapt, în funcție de localizarea acestora se formaseră diverse găști de copii care, într-un fel sau altul, își revendicaseră dreptul exclusiv de joacă pe șantierele din proximitatea locuințelor.

Relațiile dintre fete și băieți erau pe cît de intense, pe atît de nestatornice. Îmi amintesc că, pe lîngă Mirela, care era la o altă școală și pe care o vedeam din ce în ce mai rar, îmi străluceau ochii de cîte ori o vedeam pe Luminița, colega mea de clasă, dar am abandonat repede cursa pentru inima ei, pentru că îi plăceau băieții din clasele mai mari. Comportamentul nostru tîmp de multe ori ne făcea să fim penibili, fapt care le determina pe fetele din clasă să acorde mai multă atenție celor mai mari, care erau mai fermi în exprimarea pontențialelor sentimente. În gimanziu, de fapt, au început să se polarizeze multe relații care, așa cum am observat, au continuat pînă aproape de finalul liceului, unele chiar mai mult.

În ceea ce mă privește, odată cu venirea în cartier a unei fete brunete, cu ochii tăciune, viața mea de băiat cu pretenții de adolescent începea să prindă contur. O coincidență minunată, aș putea spune, a făcut ca această fată, Gina pe numele ei, să devină colega mea de clasă. Toți băieții erau înnebuniți după ea și toți ne doream, la 11 ani, să o pupăm.

Pe măsură ce construcția blocurilor din zonă se termina și locatarii se mutau, gașca noastră se mărea. Pas cu pas, învățam cum să relaționăm cu fetele, păstrîndu-ne, totuși, plăcerile copilărești, care se limitau la activitățile extrașcolare serioase. Pînă la 11 ani, ne făceam temele în pauze sau le copiam de la colegi, iar la tablă ne descurcam cu ce știam de la predarea lecției. La acest capitol eu nu am dat greș niciodată, pentru că, spre deosebire de mulți dintre colegii mei, eram foarte atent la clasă, pentru că știam că lecția predată îmi va fi de mare folos la următoarea lucrare de control. Aveam, însă, și colegi care nu ieșeau cu zilele din case, singura lor activitate fiind învățatul. Ei erau premianții clasei, în timp ce noi, ceilalți, ne bucuram de copilărie din plin. Privind în urmă, pot afirma că nu regret nimic și că, dacă aș retrăi perioada copilăriei, aș proceda la fel.

Sfîrșit

T.T.

Nota autorului: Textul va putea fi citit integral în volumul „Anotimpurile copilăriei“, aflat în curs de apariție.