Anotimpurile copilăriei (36)
  • 26-03-2021
  • 0 Comentarii
  • 577
  • 3

Satul a rămas un spațiu de interes pentru mine pînă spre finalul gimnaziului. Pe măsură ce grupul de prieteni din oraș se mărea, iar timpul petrecut împreună era din ce în ce mai plăcut, am început să duc mai puțin dorul vieții la țară.

Eram un client fidel al Bibliotecii județene, care mi-a deschis porțile spre un univers de care nu beneficiasem pînă atunci, iar cărțile pe care le citeam cu nesaț mă purtau în lumi pline de aventuri și peripeții. Jules Verne și Mark Twain m-au sedus în primi ani. Cărțile erau întregul meu univers, iar prieteniile le legam în funcție de cît de mult citeau cei care urmau să îmi fie prieteni. Am fost un mare iubitor al cărților, citeam inclusiv cu lanterna sub plapumă, pentru că ai mei încercau să mă oblige să dorm la ore imposibile, începînd cu 23.00, cînd eu aproape niciodată nu reușeam să adorm înainte de ora 2.

Perioada aceea, finalul anilor ʼ70 și întreaga decadă a anilor ʼ80, a fost marcată de lecturi intese, eu și colegii mei devorînd toate cărțile care ne cădeau în mîini. Mă așezam cuminte la coadă la librărie de cîte ori apărea cîte un volum notabil. Un astfel de test de răbdare l-am trecut cînd a fost lansat romanul ,,Toate pînzele sus”, iar apoi la ,,Mara”, ,,Ion” sau la ,,Moromeții”, care dispăreau de pe raft în doar cîteva ore. Au fost cei mai frumoși ani, pe care eu și cei din generația mea i-am trăit la intensitate maximă fără să ținem seama cîtuși de puțin de problemele cu care părinții noștri se confruntau. Eram generația cu cheia de gît!

O altă lume – orașul și oportunitățile sale (1)

Intrarea în învățămîntul gimnazial a fost o etapă pe care o așteptam cu mare drag. Spre deosebire de învățătoare, pe care o uram din tot sufletul, diriginta era o doamnă extrem de plăcută, asemenea tuturor profesorilor pe care îi aveam la toate materiile. Pentru mine, cel mai important era orarul și faptul că mergeam la cursuri după amiaza, pentru că nici atunci nu agream trezitul în zori. În clasa a V-a mi-am descoperit și o mare pasiune, istoria.

Prima mea profesoară de istorie a Antichității, doamna Cazacu, era un dascăl extraordinar. A reușit să ne prezinte nouă, elevilor, o lume minunată și să ne stîrnească să o descoperim pas cu pas. Am fost profund atașat de acest domeniu și așa voi rămîne pînă la sfîrșitul zilelor. Nu aș putea spune că am excelat la celelalte materii, dar eram apreciat de profesori pentru faptul că prindeam totul din clasă, nemaifiind nevoit să învăț mare lucru acasă. Temele mi le făceam în pauze, iar la tablă prezentam doar ce asimilam la predarea lecției. Imediat ce lăsam ghiozdanul acasă, eu și cei din gașca mea ne întorceam la școală, de data aceasta pe terenul de fotbal, unde băteam mingea pînă seara tîrziu, cînd alegeam să facem orice altceva numai să nu intrăm în case.

În perioada aceea, a generației cu cheia de gît, siguranța copiilor era deplină, oriunde te-ai fi aflat. Nu existau căști, cotiere sau genuchiere cînd mergeam cu bicicletă, și nici pentru cînd ne jucam ,,prinselea” pe schele. Nimeni nu era îngrijorat din acest motiv. De asemenea, era o mare rușine pentru noi, copiii, să fim duși la școală de părinți. Eram independenți, deși existau și atunci găști de răufăcători care ne făceau zile negre, dar le făceam față.

Fiecare școală avea propria echipă de handbal sau de fotbal, după caz, iar în oraș aveam un club sportiv unde ne puteam înscrie, orele fiind gratuite. Eu am reușit să intru în echipa de handbal a școlii, unde am activat chiar și după terminarea școlii. Totodată, se organizau tabere specializate în zona paramilitară, unde puteam practica parașutism, planorism și aviație cu motor. Viața la oraș ne oferea o altă perspectivă și o deschidere largă spre propria dezvoltare, de care eu am profitat din plin. Am fost în taberele de parașutism, am călătorit cu echipa de handbal prin toată țara la diverse concursuri. A fost o etapă de maturizare de care îmi voi aminti toată viața. Nu îl voi uita niciodată pe antrenorul meu de handbal, Marin Stan, un om care a pus întotdeauna mult suflet în tot ceea ce făcea, un om de o corectitudine incredibilă și de un profesionalism pe măsură, dar nici pe profesorii de gimnaziu și liceu.

(va urma)

T.T.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite