Nică – de fapt, Nicu al lui Brăgădireanu – era mai mare ca noi, deja la școală, și evident că îl tratam cu respectul cuvenit. Noi eram micuți, Alin era grupa mare la grădiniță, eu cea mijlocie, așa că mă tot gîndeam că, peste un timp, va pleca și el la școală și eu voi rămîne, cumva, singur cu Grațiela, fata cu ochii tăciune, cu părul asemenea, cu breton frumos întins deasupra liniei ochilor și cu codițe prinse cu funde albe. Eram trei cei cărora ne plăcea să o tachinăm copilărește, și mă ...