Angela Buciu – simbol al cîntecului maramureşan
  • 26-10-2020
  • 0 Comentarii
  • 157
  • 1

Angela Buciu – un om predestinat pentru înălțarea cîntecului maramureșan în sfera eternului românesc. ,,Ascultînd-o, ai impresia că vocea-i tremură sub povara boabelor de rouă căzute pe fruntea codrului. Cîntecul Domniei Sale are semeția unei Catedrale, zidite din lacrima, durerea și dragostea sufletului de român” (Ioana Proca Floria – cf. Angela Buciu, Lada mea de zestre, Baia Mare, 2007). Această mare Doamnă a cîntecului maramureșan, care spune că muzica vine din cer și se înalță la cer ca o rugăciune a sufletului, a-mplinit, în luna octombrie a.c., 78 de ani de viață și 60 de ani de ,,eforturi și împliniri pe tărîmul sfînt al Artei”, completat cu domeniul științific și pedagogic. Chiar și numele pe care-l poartă (cu care s-a născut și cel pe care l-a căpătat pe parcurs și îl poartă de o viață – Buciu) pare a fi predestinat. Cînd fac această afirmație, fără să vreau, fac o comparație cu numele regretatului Alexandru Clenciu – umoristul cu nume parcă anume sortit (era numele lui real, nu pseudonim), care și-a ,,implantat” clenciurile sale în sute de caricaturi (mai ales portrete) și de epigrame. Buciu te duce cu gîndul la bucium și, într-adevăr, glasul profund al acestei Doamne a cîntecului popular amintește de sunetul buciumului, răscolitor în ființa născută în noi de veacuri, mai ales cînd cîntă o doină. Și numele de botez – Angela – are semnificația lui: înseamnă înger, altfel spus, în această ființă, Dumnezeu a adăpostit un înger care să ne încînte cu un glas de arhanghel, cu un glas care să ducă dincolo de generații comoara cîntecului maramureșan. Este o persoană plină de energie, pe care o împrăștie în jurul său, dar se încarcă permanent cu alte energii, din mers: pe măsură ce se dăruiește, absoarbe, ca un magnet, din cîmpul gravitațional al existenței ei complexe, noi forțe. Ca dovadă stă faptul că, dăruită total neamului românesc, a găsit resurse să se angajeze și în activitatea politică, devenind unul din parlamentarii care au reprezentat Partidul România Mare, în anii 2004-2008, ca deputat de Maramureș.

S-a născut pe 5 octombrie 1942 și e convinsă că planeta Jupiter, sub semnul căreia a văzut lumina zilei, are efecte benefice asupra destinului său, ajutînd-o în cele mai delicate situații, de limită extremă. Locul nașterii și-a pus amprenta asupra ființei care se născuse pentru frumos și pentru a lumina sufletul oamenilor, sporindu-le dragostea și setea de viață: e vorba de satul Cheud (comuna Năpradea), aflat pe malul Someșului Rece, la interferența Chioarului cu zona Codrului, la granița dintre județele Maramureș și Sălaj și la 50 de km de Baia Mare. Deși este maramureșancă, nu-și neagă legăturile cu Sălajul.

Se trage din familia Barbor (nume care provine de la Varvara – Sfînta protectoare a minerilor): mama – Victoria Barbor (născută Botiș), avea vocea pe care a moștenit-o marea noastră solistă, iar tatăl – Ion Barbor, gospodar așezat și respectat de săteni. Era absolvent de gimnaziu și bun știutor de carte românească – așa cum numai învățătorul și preotul din sat mai erau - și, avînd un scris foarte frumos, cum numai în actele notariale vechi se întîlnește, le scria depeșele (plîngerile) oamenilor către autoritățile locale. Mama, ca mama – cu treburile gospodăriei, cu ograda ,,cuprinsă”, considerată ,,gazdă” (îngrijită, bogată), cu creșterea celor șase coconi (Simion, Angela, Aurel, Vasile, Petrică, Maria); dar avea o voce cu care a înzestrat-o Dumnezeu și pe minunata Angela: cînta în corul bisericii, la clăci, la nunți, la șezători și, încet, duios ca suflul zefirului, cînd își legăna coconii. Oare generațiile de copii de azi și cele viitoare vor ști ce înseamnă să te adoarmă mama în cîntec?

Primele patru clase Angela le-a urmat la Cheud, restul claselor elementare (clasele V-VII) le-a făcut la Năpradea, parcurgînd zilnic 4 km pe jos. Plină de forțe fizice și lăuntrice, practica diverse sporturi, concurînd cu băieții la oină, alergări, sărituri în lungime ș.a. În timpul vacanțelor avea timp să-și umple ființa de tot ce o înconjura, satul natal punîndu-și amprenta, pentru totdeauna, pe sufletul și pe formația sa de OM. Aici a fost cu părinții la hore și șezători, și-a însoțit mama la muncile cîmpului, a apărut pentru prima dată pe scena școlii, cu melodia La oglindă (pe versurile lui George Coșbuc). Tot aici a ascultat, pentru prima oară, muzica populară la radioul cu galene, cumpărat de unchiul Simion. Trebăluia toată ziua și cînta. Pe vremea aceea, și chiar în apropiere de zilele noastre, îmbibate de parfumul ,,democrației”, copiii aveau nu numai drepturi
 zbănțuială, pretenții, tabletă, televizor –, ci și îndatoriri: să învețe și să-și ajute părinții, să îndeplinească munci, după puterile lor. Așa au ajuns oameni.

După gimnaziu, Angela voia să meargă mai departe. Spre deosebire de familia lui Creangă, în care mama a insistat să trimită ,,băietul” la învățătură, în cazul Angelei, tata, sprijinit de tehniciana agronomă Viorica Sălăjan, a fost cel care a insistat pe lîngă mamă să o lase pe fată să-și continue școala. Astfel, Angela Buciu a urmat Școala Profesională Agrozootehnică de la Șimleul Silvaniei, unde a acumulat cunoștințe și a făcut practică în domeniu, ceea ce i-a accentuat dragostea pentru animale, flori și tot ce e verde în jurul omului.

De cîntec și de învățătură nu s-a lăsat nici o clipă. Paralel cu multiplele activități pe care le implică începutul profesiei de interpret – inițial în cor și, apoi, ca solistă – Angela Buciu și-a dat diferențele pentru liceu și a dat examen de admitere la Institutul Pedagogic din Baia Mare – Secția Filologie. Au urmat alte diferențe pentru completarea studiilor universitare la Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj, absolvind Facultatea de Filologie. În tot acest timp, cu o putere de muncă rar întîlnită și cu o dăruire totală, Angela Buciu a făcut școală serioasă de muzică. În august 1960 (la 18 ani), a dat concurs pentru ocuparea unui post de corist în Ansamblul de cîntece și dansuri populare din Baia Mare. Din aproximativ 100 de concurenți, au reușit 2: Angela Buciu, pentru alto, și Nicu Moldovan – bariton. Cum coriștii cîntau pe note, după partituri, noua angajată a luat în piept drumul studiilor de muzică. Dirijorul profesor Gh. Velea și soția sa, Gabriela Velea – cîntăreață de operă și profesoară de canto – au fost ,,dumnezeii” care au îndrumat-o în acest domeniu, pe care Angela îl aborda cu minimele cunoștințe acumulate în timpul școlii. Printr-un program riguros, în care studiul alterna cu repetițiile, a ajuns la o pregătire superioară, care echivala cu cei patru ani de Conservator. Acest lucru a ajutat-o nu numai la ,,citirea” la prima vedere a unei partituri, la interpretare, ci și la culegerile de folclor muzical și literar.

Au urmat noi acumulări, prin documentare pe teren și din culegerile mai multor etnomuzicologi, precum Constntin Brăiloiu, Bela Bartok. ,,Am început să înțeleg – mărturisește Angela Buciu – că misiunea unui cîntăreț de muzică populară constă în cunoașterea și păstrarea într-o formă cît mai pură a fondului de aur a străvechii noastre culturi, ceea ce m-a obligat să am un stil și un repertoriu proprii, ajutîndu-mă, mai tîrziu, să mă feresc de pericole cum sînt șablonizarea și poluarea” (cf. Augustin Botiș, ,,Angela Buciu. Destin neliniștit”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002).

S-a căsătorit în 1962 cu Valeriu Buciu, dansatorul, apoi, coregraful și, în cele din urmă, conducătorul Ansamblului Artistic Profesionist - ,,Transilvania”. În noua familie Buciu, Adriana-Angela a apărut ca o floare rară într-o grădină vastă, îngrijită cu drag și dăruire, crescînd alături de verișoara ei – Simona – ca două surori. Facem o mică paranteză, ca să amintim că nici destinul Adrianei n-a fost departe de muzică: a înființat și a condus timp de 10 ani grupul rock feminin ,,Secret”. Actualmente este consilier parlamentar la Camera Deputaților, adăugînd, la trei licențe și două masterate, și experiență politică. Despre fiica sa, Angela mărturisește: ,,Adriana rămîne Doina de alinare a sufletului meu, fiind cel mai de preț DAR pe care viața mi l-a dat”.

10 ianuarie 1964 constituie data primei imprimări la Radio, cu piesa Mocioriță cu trifoi – piesă atît de cunoscută azi. Or, deși cîntec popular, folclor adică, această piesă aparține moralmente Doamnei Angela Buciu: dumneaei a cules-o și, cu profesionalism și cu simțul de nativ al zonei, i-a dat o formă aleasă, fără să-i altereze specificul, apoi a lansat-o, a făcut-o cunoscută marelui public.

De la Victoria Darvai, n-a mai cîntat nimeni Maramureșul la cotele care să-l ridice la zonă inconfundabilă și de referință, atunci cînd vorbim de cîntecul popular autentic, cum a făcut-o Angela Buciu sau frații Petreuș. Într-o cercetare folclorică pe teren, a avut bucuria să descopere că renumitul ,,blestem de dragoste” Cine iubește și lasă, cîntecul Mariei Tănase, are obîrșia în Maramureș.

Din repertoriul Angelei Buciu nu puteau lipsi cîn­tecele religioase, înrudite cu folclorul. Este primul interpret care, în 1991, la emisiunea ,,Bună dimi­neața!”, de la TVR, a cîntat o ,,priceasnă”; acesta a fost un eveniment cu ecou, constituind îndemn pentru culegerea cîntecelor de natură religioasă, înregistrate, atunci, pe casetă. În întîmpinarea Învierii Domnului din 2009, a adunat unele din cîntecele care așteptau mai bine de două decenii, realizînd un album separat. Doamna Angela Buciu, născută pentru muzică, interpretă care horește doinele maramureșene ca pe niște rugăciuni ale neamului românesc, nu putea rămîne fără un material aparte cu cîntece religioase. De altfel, în structura spirituală a maramureșenilor, ale căror biserici de lemn își trimit turlele, cu crucea-n vîrf, către cer, ca niște coloane ale Infinitului, sentimentul religios e foarte puternic. Limba, credința ortodoxă păstrată nealterată și tradițiile i-au ajutat să supraviețuiască, să-și păstreze conștiința apartenenței la neamul românesc.

Această mare interpretă și profesoară, care a împlinit 78 de ani de viață și 60 de ani de activitate în domeniul artei, se definește astfel: ,,Din familie am moștenit drag de frumos și de adevăr. Mereu o căutătoare de adevăr: am căutat lumina, oglinda în care să mă privesc și am descoperit că singurele lucruri pe care le-am dobîndit au fost cele pe care le-am îndeplinit singură” (Lada de zestre). Consideră că de la ciocîrlie a împrumutat trilul, de la soare – strălucirea versului, și de la oameni – căldura sufletului. Alături de urări de sănătate, viață lungă cu noi realizări care să înmulțească tezaurul pe care deja ni l-a oferit, îi dăruim și noi căldura sufletului, mulțumiri pentru tot ce face pentru acest neam dăruit de Dumnezeu cu atîta bogăție materială și spirituală. Să-și ducă mai departe crucea de lumină care o unește cu Spiritul Sfînt.

Dr. Elis Râpeanu

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite