Sărăcind, Naum Șaguna a trecut la religia romano-catolică împreună cu toată familia, precum era legea pe atunci. Episcopul romano-catolic Stefan Fischer din Agria îi promite că pe cei trei copii o să-i întrețină pe cheltuială în școli romano-catolice. Aceeași lege prevedea, însă, că, la vîrsta de 18 ani, copiii se puteau întoarce la religia natală.

După 11 ani (1827), datorită străduințelor neîncetate ale Anastasiei și propriei lor convingeri, cei trei frați revin la ortodoxism. Șaguna studiază mai întîi dreptul la Universitatea din Pesta, apoi la Vîrșeț urmează teologia. După terminarea studiilor teologice este chemat de mitropolitul sîrb Ștefan Stratimirovici la mitropolia ortodoxă de la Carloviț, unde devine secretar al acestuia și profesor de teologie. Aici, își îmbogățește cunoștințele și pătrunde în tainele vieții politice, bisericești și ale culturii sîrbilor. Intră în cinul călugăresc (1 noiembrie 1833), luîndu-și numele de Andrei. Ajunge arhimandrit la Mînăstirea Hopovo (1842), apoi la Mînăstirea Covil.

Mama sa moare în anul 1837 și, la scurt timp, și Evreta și Ecaterina. Toți trei au fost înmormîntați în cimitirul Kerepesi din Pesta. Un moment însemnat îl constitue sfințirea sa ca episcop (18/30 aprilie 1848) în catedrala din Carloviț.

În timpul revoluției de la 1848, este unul din fruntașii revoluției române. După înăbușirea revoluției, el va lupta neobosit pentru drepturile românilor și independența bisericii ortodoxe române din Transilvania, proces finalizat în anul 1864, cînd devine mitropolit al bisericii ortodoxe române din Transilvania și Ungaria.

Odată cu constituirea dualis­mului austro-ungar (1867) și încor­porarea Transilvaniei la Ungaria, lupta lui Andrei Șaguna capătă o și mai mare intensitate și valoare practică. Se îmbolnăvește însă de inimă și se retrage din viața politică după anul 1870.

Opera lui trebuie privită pe două planuri: teoretică și practică. Activitatea teoretică reflectată în scrierile sale din periodice ale vremii, corespondențe și lucrări originale, se împletește organic cu activitatea practică închinată emancipării românilor pe toate tărîmurile, politic și național, religios, cultural. Multiplele aspecte care îi completează și definesc opera constituie un tot, izvorît din structura sa umanistă, formația sa teologică și dragostea față de tradiții și poporul român, al cărui fiu credincios a fost.

Diplomat, om politic şi de cultură

În activitatea politică și diplomatică, Andrei Șaguna, împreună cu episcopul Blajului, Ioan Lemeni, conduce adunarea de pe Cîmpia Libertății din Blaj (3-15 mai 1848). Adunarea a ales un comitet format din 12 membri, avîndu-i în frunte pe Andrei Șaguna ca președinte și Simion Bărnuțiu, vicepreședinte. În această perioadă el luptă pentru ridicarea poporului din starea de iobăgie și cîștigarea drepturilor cetățenești. Conduce o misiune diplomatică (Innsbruck – Tirol, 23 iunie 1848) la împăratul Ferdinand care, luînd cunoștință de dorințele românilor, promite lege specială pentru naționalitatea română față de guvernul ungar. Andrei Șaguna ține un discurs de Sibiu (16 decembrie 1848) în apărarea drepturilor politice și naționale ale românilor. Vine la București (la începutul anului 1849) unde e primit de mitropolitul Neofit. Însoțit de secretarul său, Iacob Bologa, și de protosinghelul Dionisie Roman, merge la Olmütz (Moravia), unde se afla noul împărat Franz Iosef, pentru a susține unirea românilor din teritoriile aflate sub dominația imperiului într-o națiune independentă.

Lupta pentru independența bisericii ortodoxe române din Transilvania a început încă din perioada în care Andrei Șaguna s-a aflat la Carloviț. Era vorba de scoaterea bisericii române din subordonarea celei de la Carloviț și afirmarea independenței ei. Activitatea se intensifică după ce Șaguna ajunge episcop al Transilvaniei. Mitropolia din Sibiu fusese desființată în anul 1701, aici rămînînd numai o Episcopie. Datorită personalității de seamă a noului ierarh din Sibiu, în ziua de 24 decembrie 1864, Episcopia din Sibiu este ridicată pentru a doua oara la rangul de Mitropolie, avînd autonomie proprie, desprinzîndu-se de Mitropolia ortodoxă sîrbă din Carloviț.

La Sibiu se ocupă de organizarea problemelor bisericești și școlare, stabilind măsuri pentru instruirea preoților viitori și a învățătorilor. El mărește studiile la seminarul de la Sibiu de la șase luni la un an și cele pentru învățători care erau de doar șase săptămîni. Ține un sinod la Sibiu (1 martie 1850) la care participă și Avram Iancu. La acest sinod cere independența față de Carloviț, cerere repetată în anul ce urmează. Victoria e obținută prin recunoașterea de către împărat a independenței mitropoliei române din Transilvania (24 decembrie 1864). În loc de șase episcopii sufragane (cum ceruse Șaguna) sînt numai două: la Arad și Caransebeș.

La baza organizării Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania devenită independentă a stat Statutul organic întocmit de Șaguna. Învățămîntul a stat în atenția lui, în tot acest timp el desfășurînd o activitate multilaterală: prin sinod (1850) ia mai multe hotîrîri: protopopii să fie și inspectori de școală în districtul lor; înmulțirea numărului școlilor; școala clericală a diacezei să se prefacă în institut teologic pedagogic; înainte de a se preoți, clerul să fie învățător. 

Tot lui îi aparține inițiativa elaborării listei cărților după care să învețe elevii școalelor sătene. Propune înființarea pentru români a unor școli reale, gimnaziale, academice și universitare. Pune bazele unor școli poporale și îndeamnă obștile a zidi edificii școlare. Andrei Șaguna elaborează îndrumări pentru școalele poporale (24 aprilie 1852) și publică Ordinațiunea arhierească pentru rîndul cel bun în școalele noastre poporale (10 august 1854), îndrumări privind organizarea internă și partea didactică. Acestea sînt urmate de instrucțiuni și hotărîri multiple. Se îngrijește în special de Seminarul unde erau pregătiți preoți și învățători români. Andrei Șaguna se ocupă de înființarea unor școli mai înalte: gimnazii, academii și chiar universitate pentru românii din Transilvania. Luptă pentru înființarea Academiei filosofico-juridice de la Cluj, Gimnaziul Național de la Brad pentru zărădeni, sprijină Gimnaziul din Brașov condus de Gavriil Munteanu. Încă trei acte de cultură îi întregesc completa personalitate: înființarea tipografiei din Sibiu (1850), ridicarea prin colecte a Catedralei ortodoxe din Sibiu (1857), înființarea Asociațiunii transilvane (1861).

Tot în anul 1864, după 16 ani de rodnică activitate bisericească, culturală și națională, episcopul Andrei Șaguna este numit mitropolit al Ardealului. În acea vreme, slujbele arhierești erau savîrșite în Biserica Grecească din Sibiu, aflată atunci pe locul actualei catedrale. Deși mitropolitul nu a reușit să ridice o catedrală în Sibiu, el a izbutit însă să cumpere actuala Reședință Mitropolitană, precum și cîteva clădiri din centrul orașului. Prin Andrei Șaguna, Mitropolia ortodoxă a Transilvaniei a fost prima din spațiul ortodox în care laicii aveau un rol majoritar în conducerea sinodală a Bisericii, și prima care-și manifesta autonomia față de Stat. Ultimii trei ani din viață au fost marcați de boală și de retragerea în viața monahală. Cînd se pregătea aniversarea a 25 de ani de la hirotonirea ca episcop, a refuzat să participe (așa cum va respinge bustul cadou făcut de preoții brașoveni, împotrivindu-se astfel cultului personalității), retrăgîndu-se la Rășinari.

În ziua de 28 iunie 1873, vrednicul Mitropolit Andrei Șaguna moare, fiind îngropat lîngă Biserica Sfînta Treime, din comuna Rășinari, județul Sibiu, precum a lăsat scris în testament. Slujba de înmormîntare s-a desfășurat fără fast, fiind săvîrșită de un singur preot, precum si-a dorit, și anume de ieromonahul Gherman Bogdan, duhovnicul său.

La 29 octombrie 2011, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, în prezența Patriarhului Alexandriei, Patriarhului României, a ierarhilor greci și români, a avut loc proclamarea canonizării Sfîntului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului.

MIRCEA PÎRLEA

LACRIMA TEOCAN ISTRĂUAN

Prof. Dr. IOAN CORNEANU