Scopul acestor rînduri este de a marca cei 22 de ani de cînd au luat fiinţă Revista, Cenaclul şi Editura care poartă acelaşi nume: „Amurg sentimental“. Pentru unii, era ceva nou în peisajul cultural al ţării şi au salutat iniţiativa noastră, alţii nu au văzut cu ochi buni proiectul nostru, prilej de a ne critica. În ciuda greutăţilor întîmpinate, nu ne-am lăsat învinşi şi am luat în considerare şi laudele, dar mai ales comentariile nefavorabile, fără, însă, a ne dezarma… De la început am ştiut riscurile la care ne expunem, pentru că înţelegeam destul de bine cum se petrec lucrurile în lumea literară. Eram familiarizaţi cu ea încă înainte de 1989. O lume căreia să-i faci faţă şi să-i rezişti îţi cere să te înarmezi cu multă răbdare şi curaj, să găseşti calea de mijloc pentru a trece peste toate barierele, atît de greu de pătruns, dacă nu aparţii unei grupări literare care să te susţină şi să te ia sub aripa ei protectoare… Spre surprinderea unora şi dezamăgirea altora, am rezistat şi ne-am făcut datoria cum ne-am priceput, nu pentru a fi răsplătiţi, ci, pe de o parte, pentru bucuria sufletului nostru, şi pe de altă parte, pentru a colabora cu acei autori care, prin isprăvile lor scriitoriceşti, au aceleaşi sentimente ca ale noastre şi trăiesc sub emblema literaturii tradiţionale. Şi nu sînt un autor, doi. Dacă am face o statistică, am vedea că numărul lor trece de ordinul sutelor… Dar nu vom vorbi şi nici nu vom insista pe această chestiune, nu ne stă în fire lauda, ne-a displăcut nu de azi sau de ieri, ci de cînd ne ştim… Aşa se explică faptul că noi ne-am văzut de treabă… Nu am făcut scandaluri publice pentru a ieşi în evidenţă, ignorînd sau înjurînd pe unul şi pe altul, de dragul de a fi auziţi şi băgaţi în seamă, cum vedem că se întîmplă astăzi cu unii dintre confraţii noştri, care nu se mulţumesc cu atacuri dure în presă. Se dau şi în judecată, irosindu-şi mult „preţiosul” timp pe la uşile tribunalelor… Nu ne stă în fire să ne dedăm la asemenea fapte, care nu ne caracterizează. Mai bine boemi, cu lumea noastră literară, decît purtînd pe faţă masca scriitorului parvenit, încrezut pentru ceea ce nu este, privilegiat de societate. Cu aceste gînduri şi considerente am pornit la drum, în 25 martie 1995, cu „Amurgul sentimental“. Pe unii dintre contemporanii noştri, la vremea respectivă, i-a speriat proiectul nostru, gîndindu-se, probabil, la lucruri mai puţin plăcute din viaţa unui om. Poate că, din cauza asta, şi reproşurile pe seama titlului nu au întîrziat să apară din partea lor. Cei mulţi, însă, au luat „Amurgul sentimental” ca pe o noutate specială în peisajul nostru revuistic postdecembrist, original, autentic, cititorii descoperind, în substraturile sale, cîte ceva din fiorul poetic bacovian. Aş aminti cîteva nume de scriitori valoroşi, de altfel: V.G. Georgioni, Valeriu Bârgău, George Chirilă, Radu Cârneci, profesorii universitari doctori Valeriu Filimon, Ion Dodu Bălan, George Muntean, precum şi Paul Grigoriu, Puşa Roth, oameni de radio, Tribunul Corneliu Vădim Tudor şi alte elite care ne-au înţeles demersurile noastre. Unii nu se mai află printre noi… Dumnezeu să-i aibă în paza Sa!… Anii au trecut de-atunci, lăsînd pe răbojul timpului o pagină de istorie literară vie, care poate fi discutată cu unitate de măsură corectă şi nu după ureche, cu titlul, deja emblematic, „Amurg sentimental”, cu bune şi rele, cu defecte, dar şi cu multe realizări frumoase, care ţin de cuvîntul tipărit al celor care ne-au fost colaboratori, susţinători, sfătuitori… Avem autori care nu ne-au dezamăgit ca oameni, ca poeţi, prozatori, eseişti. Ne-au însoţit cu sinceritate, uneori cu sacrificiu, în toate proiectele noastre culturale… Împreună cu ei am construit o lume a frumosului liber, lumea noastră literară, de care nu ne vom dezice, indiferent de răbufnirile răutăcioase ale saltimbancilor care fac haz de truda noastră. „Amurgul sentimental” există ca orice publicaţie din ţară, cu urcuşuri şi coborîşuri, fără pretenţii, însă, de a concura pe cineva.

Tuturor – la 22 de ani de cînd a luat fiinţă ca alternativă la modernismul exacerbat, pentru cultivarea şi menţinerea unui climat literar tradiţional, de cînd şi-a luat infinitul lui zbor întru întîmpinarea creaţiilor visătorilor noştri la sfîrşit de Secol XX şi începutul celui de-al XXI-lea – cuvinte de preţuire şi respect, asigurîndu-i că nu mor caii cînd vor cîinii, cum, probabil, şi-au închipuit rivalii noştri că o să se întîmple. Şi dacă am rezistat, e pentru că Dumnezeu a avut grijă, iar toţi colaboratorii noştri au luptat pentru o adevărată literatură şi cultură, unindu-şi eforturile pentru un nobil ideal.

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“