Totul, în acea perioadă de la mijlocul anilor ’50, era ieftin și de calitate. Pot afirma că se trăia chiar bine. Un moment important al schimbărilor în societate a fost și acela cînd s-a semnat, la 14 ianuarie 1954, Decretul pentru asistență medicală gratuită și distribuirea medicamentelor. Ca urmare, în cele 9 luni cît am stat la Sanatoriul din Bușteni, pentru a mă trata de TBC, n-am plătit un leu. Abia la sfîrșit, cînd mi-am recuperat complet sănătatea, i-am oferit doctoriței o păpușă de care a fost foarte încîntată, și pe care chiar a botezat-o cu numele meu.
În prezent, aceste lucruri au rămas de domeniul fanteziei. Medicamentele mă costă un sfert din pensie, iar dorința de a merge la munte sau la mare a rămas o amintire. Și asta, după 38 de ani de muncă...
În acea perioadă, în numele întăririi și apărării proprietății socialiste, s-au comis, însă, multe erori, unii oameni înstăriți fiind considerați delapidatori sau chiaburi. Au fost numeroase cazuri cînd nu s-a făcut distincția necesară între ,,acțiunile dușmănoase împotriva cuceririlor revoluționare” și, ca urmare, s-au comis abuzuri din partea organelor de securitate, persoanele presupuse a fi ,,dușmani ai poporului” fiind condamnate la ani grei de detenție.
În cartea sa, ,,Noțiunile de Suflet și Dumnezeu în Fiziologie”, Nicolae C. Paulescu scrie: ,,Fiecare epocă, de cînd lumea, și-a avut prejudecățile ei. Ceea ce numim mentalitate sînt, în primul rînd, sinteze colective ale prejudecăților dominante într-un anumit moment istoric. Mentalitatea modernă, pe lîngă prejudecata că nu ar mai avea prejudecăți, se definește prin alte cîteva apriorisme generale și cronicizate: exaltarea rațiunii, a individului, a progresului etc. La rînd cu acestea (și în strînsă legătură cu ele) stă prejudecata incompatibilității între adevărul științific și adevărul religios, între valorile credinței și valorile cunoașterii”. Tot ce nu intră în aceste concepții deranjează, și lumea în loc să lupte pentru progres, luptă pentru infern.
Fiecare epocă istorică a avut ,,torționarii” ei, pe care îi are și în prezent și-i va avea și în viitor. Citind cu atenție cartea lui Nicolae C. Paulescu, am mai înțeles că ,,Adevărata dinamică istorică a culturii și a civilizației se datorează pînă la urmă nu majorităților înscrise în «convenție», ci minorităților care o refuză”.
Comunismul, care se credea ,,stăpînul lumii”, la fel ca și capitalismul, ambele pot demonstra doar succesiunea în timp a unor idei răzlețe care n-au avut o finalizare concretă în beneficiul omenirii. Tendința europenizării, începută, la noi, în prima jumătate secolului trecut, a fost dramatic întreruptă de cel de al II-lea război mondial, cînd țara noastră a intrat în sfera imperiului totalitar ce a impus doctrina sovietică tuturor țărilor din ,,lagărul” socialist. Stalinismul a dominat în România pînă în anul 1960, cînd treptat este înlocuit de o politică naționalistă și, în perioada cuprinsă între 1962 și 1977, viața a cunoscut o oarecare destindere către valorile civilizației occidentale, făcîndu-se încercări pentru delimitarea de sovietici. Mai ales cînd la conducerea statului a venit Nicolae Ceaușescu și, mulțumită traducerilor din literatura occidentală, în care s-au remarcat editurile Univers, Meridiane, Minerva (Biblioteca pentru Toți) și revista Secolul 20, în cultura română a bătut un ,,vînt de libertate”.
În această perioadă plină de frămîntări a avut loc începutul meu de drum în viață. În timp ce eram la cura de tratament, priveam adeseori copacii din centrul orașului, încărcați cu vrăbii strînse ciorchine printre crengile generoase, iar ciripitul lor a pecetluit, într-o seară, un destin cam încîlcit. Eram pe o bancă, împreună cu o cunoștință. Soarele, aproape purpuriu, își întindea mantia spre asfințit și, în amurgul acela înroșit, întovărășit de umbra sa venea EL, omul care avea să-mi fie soț timp de peste 30 de ani. Ne-a salutat, zicînd cunoștinței mele: ,,Te delectezi cu ciripit de păsărele?”. Am făcut cunoștință. În chema Nicolae. Înalt, brunet, cu un fizic foarte plăcut. L-am privit și, în cîteva fracțiuni de secundă, aveam deja impresia că ,,ne cunoaștem de cînd lumea”, iar în gînd mi-am zis: ,,Fericită va fi femeia pe care o va lua de soție”. Și am fost... Pier lumini și piere laur/ cade frunte, cade drum/ Amintirile de aur -/ Numai ele ard sub scrum// De-ar fi să dăinuiesc nespus/ în gîndul tău, pămînt ce sînt/ din răsărituri la apus/ mai e nevoie de-un mormînt? (Lucian Blaga)
Sfîrșit
LILIANA TETELEA