America – demontarea unui mit (3)
  • 17-09-2021
  • 0 Comentarii
  • 499
  • 1

Realitatea care ne doare

Din acest proiect jurnalistic – America – demontarea unui mit – construit în jurul cărții ,,O lume în criză”, autor domnul colonel (r) Florian Gârz, au apărut, cu acesta de față, trei episoade. Despre primele două, care deja au ajuns în mîinile cititorilor, ecoul impresiilor este favorabil, am putea spune chiar excelent. Telefoanele primite atît de autorul cărții, cît și de autorul acestor rînduri, s-au situat în zona unei surprinderi generale, nu atît prin tema propriu-zisă, cît, mai ales, prin stilul direct de abordare a unor subiecte sensibile, asupra cărora s-au aplecat de-a lungul anilor și alți autori. Cîțiva dintre cei cu care am intrat în dialog au mărturisit că, deși citiseră cartea cu pricina, acum, după ce au citit și produsul jurnalistic, au înțeles mai bine substratul istoric pe care se fundamentează acest volum, cel puțin în primele două episoade formîndu-și o părere clară asupra unor subiecte îndelung controversate prin diferite ipostaze care se anulau reciproc.

Deși ar putea părea bizară această paradigmă, mai ales dacă ținem seama că autorii ei nu sînt vînzători de la aprozar, străini de fenomenul interpretării cunoașterii legilor care guvernează sistemul militar, ci sînt actuali sau foști ofițeri din cadrul unor servicii speciale, care nu lasă loc și timp pentru îndoieli pe jumătate credibile.

Suprapunînd aceste declarații fruste peste dezvăluirile din carte, în mare parte inedite, în stilul pragmatic care domină scrierea, am găsit că aici este chintesența cărții fostului ofițer de informații din componența MApN. Aceia care au redescoperit filonul de aur curat al cărții ,,O lume în criză”, în mod retroactiv, în speță – după ce au citit comentariul din ,,România Mare” pe marginea acestui volum – n-au comis nici o inadverdență în ceea ce au susținut. Dimpotrivă, prin explicațiile domniilor lor au reiterat ceea ce eu am reliefat încă din primele rînduri referitoare la particularitatea acestei cărți: nuditatea multor pagini ,,fierbinți”, din care te aștepți să apară ,,eroii” vituperați de atîtea minciuni, pe care le consideră adevăruri pentru a prosti popoarele lumii.

Într-o lume sufocată de mareea imposturii și a deturnării realului în false valori umane, într-o lume mutilată de existența Complexului Militar Industrial, în care americanii vînd armele morții ambelor tabere beligerante, așteptînd ca acestea să se distrugă reciproc, după care SUA să ocupe una din țări, chipurile, ca s-o „scape” de virtualii dușmani, publicarea unei cărți asemenea celei la care facem referire, ,,O lume în criză”, semnată de un specialist atît în practica spionajului militar, cît și în analiza geopolitică a fenomenului militar transnațional actual, reușește să spargă tipare șablonarde, arătîndu-ne cine sîntem, de unde venim și încotro călătorim. Acesta este motivul esențial al perceperii acestei lucrări în mentalul colectiv, subsemnatul nefăcînd altceva (după ce am înțeles tematica și direcțiile de angajare a cititorului în labirintul sufocant al ,,Lumii în criză”) decît să întăresc, pe ici pe colo, concluziile domnului colonel (r) Florian Gârz, fiindu-mi lesne să mă alătur domniei sale cu exemple și comentarii pertinente, considerate ca un recital în fața scenei, pînă la momentul tragerii cortinei.

,,O lume în criză” poate fi oricînd asociată (ori tradusă) cu sintagma acestui demers universal: ,,Realitatea care ne doare”. Dacă lucrurile și personajele incriminate în această carte nu ar fi existat, realitatea nu ne-ar fi mai durut, ci ar fi înflorit precum macii de pe bătrînul Bărăgan...

Subteranele acțiunii SUA

Pentru că autorul cărții ,,O lume în criză” nu se rezumă doar la faptele vizibile cu ochiul liber, care, oricum, au partea lor de „tratament” în multe capitole din carte, ci ajunge și în partea invizibilă a aisbergului, avem posibilitatea să facem cunoștință cu un noian de necunoscute în ceea ce privește activitatea SUA în Europa, implicarea regimului de la Washington într-o serie neagră de acțiuni menite să influențeze state, etnii, regimuri politice, entități statale etc. Un lucru constatat în tot conținutul cărții, care dă o notă mare de trecere, este aplecarea de către domnul colonel (r) Florian Gârz la o bibliografie de sorginte americană, care conferă (dacă mai era nevoie) acestei scrieri un înalt nivel de autenticitate, adică se lucrează, atunci cînd subiectul și contextul o cer, cu ,,materialul clientului”. Din această cîrpeală se observă croiala internațională a izmenelor americane!

Domnului Florian Gârz, militar de carieră, nu-i puteau scăpa unele derapări grave ale mediului de comunicare american sau ale unor personalități vizavi de unele aspecte ale celui de-al II-lea Război Mondial. În ansamblul mașinăriei acestei monstruozități mon­diale, puse la cale de Reich-ul german, cînd constată maltratarea Istoriei etapei cuprinse între anii 1939-1945, pentru a demonstra eroarea (minciuna) aruncată în spațiul public, într-o anumită împrejurare, autorul apelează la date și fapte petrecute anterior evenimentului comentat. Acest mod de recurgere la Istorie, prin exploatarea materiei primare a fenomenului, ne mai creionează două calități (native sau educate) ale autorului cărții ,,O lume în criză”, și anume: momentul optim cînd să introducă ,,arma contraatacului”, și găsirea sursei (documentării) prin care să răstoarne varianta incorectă, stabilizînd Istoria între reperele ei firești.

Iată axioma de la care am pornit la construirea acestui demers. La 6 iunie 2019, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la debarcarea forțelor Națiunilor Unite (SUA, Marea Britanie, Canada) în Normandia (nord-vestul Franței, între Calais și Cherbourg), în cadrul manifestărilor ocazionate de acest eveniment, au avut loc cuvîntări și declarații de presă, în care Istoria (realitatea) a fost distorsionată. Iată comementariul din carte: ,,Comentatorii americani, printre care și Donald Trump, au arătat că «debarcarea din Normandia» a constituit cel mai important eveniment al celui de-al II-lea Război Mondial, în urma căruia armata SUA a eliberat Europa. Am rămas uluit! Nu era prima dată cînd înalte oficialități de la Washington fac asemenea declarații. Oare așa a fost?”.

Nemulțumit de o astfel de abordare a unei realități care nu lasă loc de interpretări amatoristice, colonelul de informații militare Florian Gârz, de parcă ar fi primit o misiune în cadrul Direcției de Informații a Armateiacolo unde a slujit Patria, ca militars-a documentat și ne-a oferit o reală lecție de Istorie, pe care vă invit s-o cunoașteți.

Lecția de Istorie a unui profesor de spionaj

Îndrăgostit de Istorie (de cea militară, în primul rînd), colonelul (r) Florian Gârz face recurs la Istorie, muza Clio inspirîndu-i și înaripîndu-i gîndurile. Urmînd dictonul latin Acta, non verba (Fapte, nu vorbe), autorul cărții are la îndemînă faptele consemnate de Istorie, și doar ni le prezintă în lumina analizei sale filtrate prin conștiința că tot ceea ce scrie poate fi confirmat (infirmat) de realitatea faptelor.

Pentru a ajunge la demontarea neadevărului în legătură cu aserțiunea de mai sus, din declarația fostului președinte american Donald Trump, și pentru a arăta care sînt adevărații eliberatori ai Europei, domnul Florian Gârz întoarce filele Cărții de Istorie și se oprește la data de 22 iunie 1941. ,,După cum se știe, Hitler a atacat la 22 iunie 1941, tîrînd după el și România. Nu de armata României avea nevoie Hitler, ci de petrolul ei. Fără petrolul românesc, mașina de război a celui de-al Treilea Reich nu ar fi putut funcționa. (...) În ziua de 22 iunie 1941, cînd a declanșat marea operație strategică «Frederik Barbarossa», vizînd cucerirea și distrugerea URSS, Adolf Hitler și-a semnat, de fapt, sentința de condamnare la moarte. La fel a făcut și mareșalul Ion Antonescu, conducătorul României”.

În continuare, chiar dacă pentru mulți dintre noi evenimentele erau cunoscute, autorul pregătește terenul cînd se va ajunge, în decembrie 1941, la ,,cea mai absurdă și mai nefirească alianță militară din cîte au existat vreodată în istorie”: este vorba de alianța forțată dintre URSS și SUA. În contextul dat, cînd ,,războiul fulger”, cu o durată de cel mult șase luni, preconizat de Hitler, nu s-a materializat, trecîndu-se la un război de uzură în care URSS începuse să-și arate superioritatea, s-a realizat marea ,,alianță” dintre URSS și SUA. Acest fapt, în viziunea colonelului (r) Florian Gârz, s-a datorat izbucnirii războiului din Pacific, dintre Japonia, aliatul Germaniei, și Statele Unite ale Americii (declanșat de atacul Japoniei de la Pearl Harbour, din 7 decembrie 1941). ,,În consecință, scrie autorul, URSS adică «lumea comunistă», dușmanul existențial al SUA – a devenit «marele aliat» al americanilor. Întortocheate mai sînt cărările Domnului!”.

Pentru respectarea adevărului istoric, în fond, pentru respectarea memoriei milioanelor de oameni nevinovați, jertfiți pe altarul neortodox al războiului, autorul cărții ,,O lume în criză” apelează la surse americane (cum ne-a obișnuit deja), de data aceasta scoate la iveală o carte apărută în 2012, ,,The untold history of the United States” (,,Istoria nespusă a Statelor Unite”), scrisă de istoricii americani Oliver Stone și Peter Kuzniciz. În această interesantă lucrare, autorii demonstrează că al II-lea Război Mondial – din Europa, adică de la Atlantic la Urali – a fost cîștigat în proporție de 70%, pe ,,frontul de est”, mai concret, de fosta Uniune Sovietică. Din statisticile aceleiași cărți reiese că, pînă la debarcarea din Normandia (pretextul de la care a plecat această demonstrație), pe frontul de vest, adică în Europa Occidentală, au acționat circa 10 divizii germane, în timp ce pe frontul germano-sovietic luptau peste 200 de divizii germane.

Chiar vorbind de victimele de pe front, comparația este edificatoare, aceasta devenind zdrobitoare pentru fundamentarea ideii prezentată de colonelul (r) Florian Gârz și susținută de autorii citați mai sus. Iată la ce se referă aliniatul anterior: din cele 7 milioane de militari germani uciși în acest război, un milion au căzut pe frontul de vest, și șase milioane pe frontul din est.

Încă o comparație între cei doi ,,aliați” vine să întărească sacrificiul major pe care l-a făcut URSS, pe cînd SUA a beneficiat de pe urma conflagrației mondiale. În timpul războiului, URSS a pierdut un fond uman imens – 27 milioane de oameni, dintre care 10 milioane militari. Economia fostei URSS era la pămînt, peste o treime fiind distrusă, refacerea acesteia obligînd la o serie de sacrificii și suferințe. De partea cealaltă – SUA nu a avut decît 400.000 de militari, atît în Europa, cît și în Asia-Pacific (morți, răniți și dispăruți), ca să nu mai vorbim de economia țării de peste Ocean care a prosperat, băncile americane avînd cea mai mare cantitate de aur de la acea vreme.

Realizînd o radiografie a acestui război, domnul Florian Gârz ne lămurește complet în legătură cu debarcarea din Normandia și cu aberațiile de ,,eliberare” a Europei de către armata americană. Pentru acest demers domnia sa își începe demonstrația cu o întrebare atît de simplă, și, să recunoaștem, atît de complexă: ,,Unde au fost trupele americane între 1 septembrie 1939 și 6 iunie 1944?”. Chiar, zău! Cîți dintre noi au avut măcar curiozitatea, scoțînd la lumină marea enigmă: de ce le-a trebuit americanilor 4 ani și 10 luni pentru a înțelege că trebuie să intre și ei în război? Să-l urmărim pe fostul ofițer superior de informații militare, care a luptat mulți ani pe frontul invizibil al spionajului militar, pentru că, astfel, vom afla adevărul –
pentru unii o surpriză, pentru alții dintre noi, doar o reconfirmare a Lecției pe care ne-o dă Istoria!

Pentru reconfigurarea statutului pe care l-a deținut SUA în marea conflagrație de la jumătatea secolului trecut, autorul începe cu starea de fapt a frontului în momentul ,,Debarcarea din Normandia”: ,,În vara anului 1944, Germania nazistă era o țară înfrîntă în război, iar puternica armată germană încetase să mai existe. După debarcarea din Normandia, armata SUA – cotată la circa 100 de divizii – se lupta cu resturile armatei germane. După contraofensiva din Ardeni, trupele germane nu au mai opus rezistență”. Cîtă dreptate are domnul Florian Gârz cînd pune față în față ceea ce mai rămăsese din ,,invincibila” armată germană și forțele armate aliate (SUA, Marea Britanie), trupe odihnite, bine dotate, care, însă, au avut norocul să întîlnească o trupă germană ajunsă în faza de descompunere din cauza înfrîngerilor repetate de pe frontul de est (cu Uniunea Sovietică).

După cum se cunoaște, în urma Tratatului de la Versailles, din 28 iunie 1919, încheiat pentru a stabili și reglementa situația Europei în urma Primului Război Mondial, Germaniei nu-i era admisă decît o armată de 100.000 de oameni, dintre care 4.000 erau ofițeri. Pe lîngă restricțiile impuse în privința numărului efectivelor militare, Germaniei i s-a interzis să dețină sau să producă tancuri, iar flota aeriană germană a fost complet desființată. Și marina militară germană a avut restricții: nu avea voie să dețină decît cîteva cuirasate de tip vechi, submarinele fiindu-i interzise. Cum era de așteptat, Germania a încălcat fără pic de pudoare acest Tratat Internațional, sfidînd hotărîrea învingătorilor de pe front.

Folosind diferite subterfugii, mai ales după preluarea puterii de către Hitler, în 1933, Germania s-a înarmat pînă în dinți, ajungînd, la data fatidică 22 iunie 1941, cu o mașinărie de război infernală, căreia – dacă s-ar fi confruntat de la început cu cei care se laudă că au eliberat Europa, trăgînd primul foc de armă la 6 iunie 1944 – nu-i putea ține piept. Spre edificarea orgolioșilor americani și a aliaților acestora în denigrarea fostei Uniuni Sovietice și minimalizarea meritului acestui Stat, precum și a conducătorului din acea vreme, Iosif Visarionovici Stalin, în istorica victorie împotriva celui de-al Treilea Reich, cu dispariția pămînteană a nebunului de Hitler, iată cifrele reci ale zilei de 22 iunie 1941, din care a izbucnit focul mistuitor al acestui război.

Forțele de invazie erau formate din trei grupuri de armate (Nord, Centru și Sud), fiecare sub comanda unui general-feldmareșal, respectiv: von Leeb, von Block și von Rundstedt, avînd un total de 153 de Divizii, specificate astfel, pe feluri de armă: 19 de tancuri, 14 motorizate, 120 de infanterie, acestora adăugîndu-se 40 de Divizii românești și finlandeze. În forțe umane aceste trupe însemnau aproximativ 3,3 milioane de germani și 500.000 de trupe aliate, cu 3.300 de tancuri. Să nu omitem flota aeriană, fiecare grup de armate, din cele trei grupuri, primind între 400 și 900 de aparate de luptă, proporția fiind de 40% de avioane de luptă și 60% bombardiere.

După această acoladă din care se vede cu ochiul liber la ce forță de impact a trebuit să facă față  Uniunea Sovietică la jumătatea anului 1941, și cu ce sacrificii (umane și materiale) a reușit să întoarcă soarta războiului, acum, avînd în față puterea cifrelor din statistici, să ne reîntoarcem la pledoaria autorului cărții ,,O lume în criză”, acolo de unde am rămas, de la debarcarea din Normandia. Desigur, trupele numite generic Forțele Aliate n-au purces cu mîna goală la o asemenea acțiune îndrăzneață. Acestea au avut la dispoziție un număr de 4.266 de nave, dintre care 702 nave mari de război, și 12.800 de avioane. Cei din apărare, adică germanii, nu aveau nici o navă de război, ci doar cu ceva mai mult peste cifra de 300 de avioane. Comandamentul german a minimalizat posibila forță debarcată, bazîndu-se pe trupele aflate în linia întîi și pe fortificațiile solide din calea atacatorilor. Aceste fortificații puteau avea un rol major în luptele ce urmau numai dacă ar fi fost terminate pînă la data atacului, 4 iunie 1944. Așa că...

Într-adevăr, se consumă multă cerneală cu replica dată de germani în contraofensiva lor din Ardeni, din decembrie 1944. Dar, după un început promițător, cînd niște rămășițe ale grozavei armate germane au dat peste cap Armata I americană, rămase fără combustibil, trupele germane au rămas înțepenite în teren, iar ofensiva lor fulgerătoare, ,,care a băgat spaima în yankei, s-a încheiat. Germaniei îi lipsea petrolul românesc”.

Ca o concluzie în numeroasele exemple oferite în acest episod, cu privire la modul în care americanii mistifică Istoria celui de-al II-lea Război Mondial, colonelul (r) Florian Gârz scrie negru pe alb, îndepărtînd orice dubiu cu privire la adevărații învingători din acest conflict: ,,Dacă ar fi vrut să «elibereze Europa», trupele americane ar fi trebuit să debarce pe continent în 1942, nu la sfîrșitul războiului”. Și, în continuare, ne dezvăluie (cu ceea ce unii istorici și analiști militari nu sînt de acord) care a fost atracția Europei pentru americani, în conjunctura efortului făcut de aceștia prin debarcarea din Normandia: ,,Adevăratul scop al debarcării în Normandia nu l-a constituit «eliberarea Europei», ci ocuparea părții de vest (cea mai dezvoltată) și crearea de condiții care să interzică Armatei Roșii să ajungă la Canalul Mînecii. Dacă nu ar fi făcut acest lucru, rușii ar fi ajuns la Atlantic și Europa ar fi devenit comunistă”.

Așa vă place Istoria? Reflectată franc, prin obiectivul feroce al războiului? S-ar putea ca, din citatul reprodus mai sus, dușmanii ,,Ciumei roșii” să ridice osanale armatei americane pentru că i-a scăpat de rusificare! Gîndindu-mă și eu la motivația lansată de domnul Florian Gârz, aproape că nu-mi pot imagina ce-ar fi însemnat pentru Europa, după 1945, dacă ,,ar fi devenit comunistă”! Cîte din cele rele s-ar fi evitat, și cîte din cele bune nu s-ar mai fi înfăptuit? Iată încă un punct de reflecție pe care ni-l propune colonelul (r) de Informații Militare Florian Gârz, în generoasa sa carte ,,O lume în criză”, din care, în numărul viitor al revistei, ne vom întîlni cu noi dezvăluiri și... învăluiri!

(va urma)

 

GEO CIOLCAN

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite