Răbdare și nerăbdare

Deși am așteptat cu o semnificativă doză de nerăbdare să încep să scriu, desfășurat, despre ceea ce poate fi numită ,,Cartea esențială a lumii contemporane” – ,,O LUME ÎN CRIZĂ” – scrisă de colonel (r) Florian Gârz, acum, în episodul al II-lea, cînd trebuie să pătrund în miezul Vezuviului, o întrebare oarecum retorică și-a făcut cuib în eul meu, lăsîndu-mă purtat de valul incertitudinii: voi putea să găsesc cuvintele și soluțiile stilistice pentru a reda cititorilor revistei întreaga atmosferă din carte, creată cu atîta efort intelectual și cu atîta generozitate de autor? Desigur, citind și studiind acest volum în mai multe rînduri, sînt conștient că stăpînesc la nivel mulțumitor problematica dezvoltată în cele 12 capitole ale cărții, la care voi adăuga ,,ingrediente” din studiul personal asupra aceluiași subiect, astfel ca nerăbdarea să se materializeze într-o analiză pertinentă, și pe cît posibil neîngrădită de balastul subiectivității.

Gata, răbdarea noastră a luat sfîrșit!

Fostul ofițer din Direcția de Informații a Armatei, domnul colonel (r) Florian Gârz, a pus capăt unui șir aproape interminabil de manifestări de Țară colonială în fața patronilor de peste Ocean, de minciuni ridicate la rang de axiomă, încercînd să redea analistului geopolitic și geostrategic statutul nobil de analist independent!

De la început, autorul definește linia pe care ne va conduce în riscantul său demers în a ne prezenta fața ascunsă a Statelor Unite ale Americii – criteriul adevărului: ,,Lucrarea de față abordează cîteva dintre aspectele esențiale – geopolitice și geostrategice – ale lumii contemporane așa cum se prezintă acestea în realitate, respectînd cu sfințenie criteriul adevărului”. Asigurarea cititorului că așa stau lucrurile o certifică două elemente de ordin primordial, din viața domnului Florian Gârz: 1. Jurămîntul depus în fața Patriei, ca militar; 2. Calitatea de fost ofițer de informații al Armatei Române, loc de muncă în care mistificarea adevărului înseamnă trădare!

Pentru a fixa în mod clar viitoarea platformă morală de pe care noi putem judeca acțiunile malefice ale unui stat, fie el și SUA, autorul deschide ,,balul” cu o lovitură mortală pentru oricine crede că fostul ofițer de informații se joacă cu cuvintele: ,,A devenit o certitudine că SUA, «cea mai mare și unică superputere a lumii», recurg cu foarte multă ușurință la război, cu toate că acesta a fost scos în afara legii încă din 1928, prin Tratatul Kellogg-Briand și încheiat ca valabil prin eternitate”. O exemplificare pragmatică a aserțiunii de mai sus este războiul din Irak – unul din cele șapte războaie declanșate și derulate de SUA în aproape trei decenii (1990-2019). Prin modul de declanșare a acestui război autorul face o paralelă cu invadarea Poloniei de către Germania nazistă, la 1 septembrie 1939, atrăgînd atenția asupra masacrului populației irakiene de către aviația americană, de unde și disproporțiile colosale dintre pierderile din cele două tabere: SUA – 4.500 de militari; Irak – peste o jumătate de milion (în majoritate civili).

Libertatea de acțiune războinică a SUA, pe meridianele și paralelele Globului Pămîntesc, în viziunea autorului acestei cărți, este dată de  contextul celor două războaie mondiale, sinucigașe pentru Europa, care, după o dominație mondială de aproape cinci secole, s-a prăbușit, lăsînd lumea să cadă sub dominația americană. Dominația Statelor Unite ale Americii în anvergură mondială, între 1945 și 1989 (exceptînd statele comuniste), a fost totală, factorii determinanți fiind: Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, NATO și bazele militare americane de pe toate continentele. Deși astăzi ,,secolul american” a rămas în urmă, SUA pierzîndu-și din viteza de dominare a unor state și teritorii, așa cum ne vom edifica pe parcursul acestui serial, ,,unchiul Sam” nu se lasă doborît! Are răbdare să recîștige ceea ce a pierdut din zonele de influență.

,,Războiul Rece” văzut la... cald

Analiști politici și militari și istorici de renume s-au aplecat asupra fenomenului postbelic, cunoscut sub sintagma de ,,Războiul Rece”. Dintre aceștia, colonelul (r) Florian Gârz îi aduce în prim-plan pe doi americani – Zbigniew Brezezinski și Jack F. Matlock, pomeniți în mod special pentru ideile contrare pe care le-au emis asupra subiectului discutat, adică Războiul Rece. Dacă primul analist a ajuns la concluzia că Războiul Rece ar fi constituit procesul definitoriu al Secolului XX, diplomatul J.F. Matlock, în lucrarea sa ,,Super Power Illusions”  (,,Iluzii de super-putere”), apărută în 2010, îl spulberă pe Z. Brezezinski. Argumentele celui de-al doilea autor sînt demonstrate științific, remarcînd faptul că Războiul Rece nu a fost un proces firesc, ci o imensă anomalie, ,,o făcătură americană” care a adus prejudicii imense Statului american și societății americane, în ansamblu.

Plecînd de la această teorie, domnul colonel (r) Florian Gârz ne dezvăluie care au fost rădăcinile Războiului Rece, demonstrînd că acest fenomen a fost opera magnaților din industria americană de armament. Acești magnați au avut grijă să-l ,,lămurească” pe președintele F.D. Roosevelt, chiar înainte de finalul conflagrației mondiale, să facă în așa fel încît industria de armament să nu cunoască o curbă descendentă, arătîndu-i și consecințele încetinirii ritmului acestei producții – intrarea economiei SUA în colaps, asemănător anilor 1929-1933.

Da, sugestiile erau, dar lipsea motivația. Întrucît cel de-al II-lea Război Mondial luase sfîrșit, fabricarea de mii de tone de armament și muniție parcă nu-și mai avea rostul. Înșelătoare concluzie! Iată, cităm din cartea ,,O lume în criză” motivarea continuării industriei militare americane, în fond, baza Războiului Rece: ,,...pentru crearea condițiilor ca industria de armament a SUA să nu-și reducă producția, Statele Unite ale Americii aveau nevoie de un «inamic existențial foarte puternic». După încetarea celui de-al II-lea Război Mondial, «inamicul existențial» al SUA nu putea fi decît Uniunea Sovietică, adică «pericolul comunist»”. Asta după ce, arată autorul, ,,între anii 1941-1945, cînd războiul a atins cele mai înalte cote, presa americană și celelalte mijloace mass-media au ridicat în slăvi URSS, cotată drept «marele și gloriosul aliat al Statelor Unite», generalissimul I.V.Stalin fiind răsfățat cu duiosul titlu de «Unchiul Joe»”.

Fără comentarii!

Mergînd la originile Răz­boiului Rece, colonelul (r) Florian Gârz descoperă și cine a fost inițiatorul acestei anomalii care a costat numai societatea americană 12-14 trilioane de dolari. Numele acestui personaj este George Kennan, fost consilier al Ambasadei SUA la Moscova, în anii războiului. În anul 1947 acesta a elaborat un studiu a cărui esență era aceea că ,,societatea sovietică este una malefică”, iar URSS plănuiește cucerirea la început a Europei Occidentale, iar apoi a întregii lumi. Acest document a fost multiplicat în zeci de mii de exemplare și răspîndit în toate structurile Statului american, el stînd la baza ,,Doctrinei Truman”, în 1947, o doctrină politico-economică, mijloc prin care s-a facilitat penetrația capitalului american în unele țări slăbite de război.

Mai este nevoie de o altă demonstrație?

Lupta dintre capitalism și comunism

După ce, în anii comunismului am studiat aproape pînă la saturație capitolul din Istoria contemporană ,,De la capitalism la socialism”, prilej de a urmări confruntarea de pe scena internațională dintre cele două sisteme – capitalist și socialist – aveam credința că știm totul despre această ciocnire planetară a Secolului XX. Iată că vine acum un fost ofițer de informații și răstoarnă unele precepte vechi, defilînd prin fața cititorului cu ipoteze noi, blindate cu date, cifre și evenimente, inclusiv înscrisuri, care creează o alternativă la filele vechii Istorii a lumii, provocîndu-ne cunoștințele și inteligența să comparăm și să decidem. Despre acest contrast, înnobilat cu dezvăluiri fulminante, ne surprinde autorul la un capitol pe care-l credeam desuet, în exemplificările ce urmează.

Punctînd semnificația antitezei capitalism-comunism, Florian Gârz ne pune în gardă, avertizîndu-ne astfel: ,,Despre lupta, pe viață și pe moarte, dintre Capitalism și Comunism s-au mai scris de-a lungul timpului mii de cărți. Eu mă voi strădui s-o condensez în cîteva pagini”. Rețineți sintagma ,,cîteva pagini”, pentru că această condensare a unui secol de frămîntări și lupte interstate, cu deznodămînte inedite, constituie o trăsătură esențială a acestui prolific autor.

Pentru înțelegerea fenomenului, autorul periodicizează, din punct de vedere istoric, lupta dintre cele două sisteme, bornele extreme fiind considerate a fi 7 noiembrie 1917 – ,,cînd bolșevicii (adică Partidul Comunist) condus de V.I. Lenin) au cucerit puterea politică la St. Petersburg” – și decembrie 1989 – ,,cînd s-a pus capăt Războiului Rece”. Analizînd evenimentul de debut al comunismului (noiembrie 1917), autorul interpretează într-un mod profund documentat momentul, desenînd tabloul taberei adverse, care declanșează alarma mondială împotriva Rusiei, prin mobilizări și atacuri concentrate. Iată mostra din carte: ,,La începutul anului 1918, Rusia bolșevică a fost atacată din toate direcțiile. Din Vest au atacat formațiuni militare din Cehia, Serbia, Grecia, Polonia și România. În Ucraina au operat trupe franceze, iar în Extremul Orient au debarcat 70 de mii de japonezi, care au înaintat spre Lacul Baikal. Marea Britanie a trimis un corp de armată cu un efectiv de 40 de mii de soldați, care au ajuns pînă la Baku și în Caucaz. SUA a trimis, în Vestul și Nordul Rusiei, un corp cu un efectiv de 15 mii de soldați”.

Din acea perioadă tulbure au rămas în conștiința popoarelor atitudinile a doi oameni de stat importanți: Winston Churchill și președintele  american Woodrow Wilson. În timp ce primul i-a cerut mareșalului Ferdinand Foch, comandantul suprem al Forțelor Armate Aliate, precum și celorlalți șefi de state, să declanșeze o intervenție militară directă pentru înlăturarea puterii bolșevice, președintele SUA, mai inteligent, s-a opus categoric unei asemenea intervenții, afirmînd că o mișcare revoluționară nu poate fi distrusă pe această cale. Cu acest prilej a lăsat posterității o remarcă plină de învățăminte și de subînțeles: ,,În loc să distrugem bolșevismul, s-ar putea ca tocmai soldații noștri să se molipsească de bolșevism”.

În acest context este momentul să reliefez modul original în care vede autorul participarea României la acest conflict, readucînd la zi o temă spinoasă a Istoriei noastre interbelice. Spinoasă și, în același timp, sensibilă, problema se referă la hotărîrea României de a ataca Rusia bolșevică. Contrar părerilor unor istorici autohtoni, domnul colonel (r) Florian Gârz emite o judecată cel puțin îndrăzneață, despre acest eveniment. Spre a reuși să plonjăm în miezul subiectului fără alte interpretări, redau acest paragraf din carte, invitînd pe cei care cunosc despre ce este vorba să se pronunțe asupra impactului acestor fraze: ,,România a jucat un rol «original» în lupta împotriva comunismului încă de la începuturile acestuia. Astfel, la începutul anului 1918, România a declarat război Rusiei bolșevice. A fost primul stat din lume care a recurs la această măsură extremă. Aceasta s-a dovedit a fi cea mai mare greșeală din întreaga istorie a românilor. Nu am reușit să aflu locul exact de unde a pornit ideea, dar probabil că de la marii aliați occidentali ai României”. În continuare, autorul forțează nota, scriind: ,,Pentru ca să declari război unui stat care avea în custodie Tezaurul Național al României constituie (și a constituit) un act de demență”.

Decidenții români sau orbul găinilor

Faptul fiind consumat, Istoria arătîndu-ne unde am exagerat sau unde am minimalizat rolul gîndirii inteligente în adoptarea unor hotărîri cruciale, autorul – ancorat din nou în realitatea imediată – nu a putut trece cu vederea similitudinea statutului Țării noastre din 1918 cu cel din ultimii 30 de ani, în raporturile cu Rusia. Într-adevăr, nu sînt puțini analiști politici și istorici care constată eroarea gravă a strategiei României pe plan extern vizavi de fosta Uniune Sovietică. Faptele fiind vizibile cu ochiul liber, devierea de ordin diplomatic despre care Revista ,,România Mare” a venit cu dezvăluiri șocante, aceasta nu mai este un secret pentru nici un român. Punînd teritoriul nostru la dispoziția NATO, în realitate, la dispoziția SUA, angajîndu-ne în mod iresponsabil să fim vîrful de lance al Alianței Nord-Atlantice împotriva vecinului de la Răsărit, ba, mai mult, desfășurînd o propagandă deșănțată – la nivel guvernamental și la cel de șef de Stat – împotriva Rusiei, ajungem să spunem, ca și domnul Florian Gârz, aceste manifestări constituie un act de demență.

Dar, cui să-i spui?

Președintelui Țării, care a pus Armata la dispoziția Ucrainei, gata să intervină în conflictul dintre această țară și Rusia? Premierului Cîțu, care bate cîmpii cu privire la deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei dintre România și Ucraina, în discuția purtată cu premierul ucrainean Denys Shmyhal? Sau ministrului Nicolae-Ionel Ciucă, cel care a trădat haina militară cu haina PNL, și care îmbogățește Complexul Industrial American, de care scriam mai înainte, achiziționînd cu miliarde de dolari vechituri la mîna a doua, bune de fier vechi? Pentru exemplificarea servilismului de Secol XVII, de care este copleșit PNL-istul din fruntea Ministerului Apărării Naționale, iată atmosfera dintr-o întîlnire recentă, de la sediul ministerului, cu o delegație formată din membri ai Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, condusă de președintele Comitetului pentru Forțele Armate, un oarecare Adam Smith. Într-un limbaj penibil, de slugă supusă a Washington-ului, comunicatul emis cu acest prilej exultă de încîntarea că ne bagă americanii în seamă! Ceva mai grotesc nu poate fi: ,,Ministerul Apărării a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant și consistent al autorităților americane, inclusiv a forurilor legislative de la Washington, în contextul riscurilor și provocărilor la adresa securității din regiunea Mării Negre, pledînd pentru continuarea eforturilor comune în vederea consolidării posturii de descurajare și apărare aliate în această zonă”.

Cele de mai sus sînt prinse excelent în paginile cărții ,,O lume în criză”, în pasaje precum acesta, de la pagina 19: ,,Mai mult decît atît, România și-a pus teritoriul național la dispoziția Statelor Unite ale Americii. Un stat dușman existențial al Rusiei. Cu siguranță că, din această cauză, România este inclusă în planurile de operații ale Armatei Rusiei”. Apropo de constatarea de mai sus: chiar în momentul în care scriu aceste rînduri s-a finalizat licitația pentru modernizarea Bazei Aeriene „General Emanoil Ionescu” de la Cîmpia Turzii, acțiune în care Statul Român va cheltui 279 milioane de euro. Pentru ce? Pentru a pune și această Bază militară, de pe pămînt românesc, la dispoziția NATO, în realitate la dispoziția Aviației americane, așa cum s-a întîmplat în acești ani de subjugare națională în favoarea SUA, cu Baza de la Mihail Kogălniceanu, precum și cu cea de la Deveselu!

În ce privește investițiile pentru Armată, în detrimentul Sănătății, Învățămîntului, Culturii, Cercetării sau Sportului – investiții derulate sub umbra sperietorii pericolului rusesc – degringolada în care ne-a atras domnul Ciucă de cînd a fost decorat de Statul american cu o tăbliță pe piept este totală. Nesăbuința și prostia decidenților în cheltuirea nejustificată a Bugetului Țării, pe produse militare, de multe ori la mîna a doua sau cu mult inferioare celor similare, din alte țări occidentale, va fi considerată o crimă împotriva Poporului înfometat și ținut în frig (să nu-l mai înjurați pe răposatul pentru aceleași condiții!). În acest caz se potrivește de minune expresia ,,Bani aruncați pe apa Sîmbetei!”, numai dacă punem în balanță sumele imense cheltuite (4 miliarde de dolari numai pentru sistemul ,,Patriot”, și alte miliarde pentru avioanele F-16 – bani dați și în avans!). Care sînt rezultatele? Doar două exemple recente sînt edificatoare pentru nimicul pe care generalul Ciucă aruncă banii României:

1. De curînd, un avion străin a trecut peste granița Țării noastre fără a fi descoperit de nici un ,,Patriot” și de nici un Deveselu!

2. După ce am cheltuit milioane de euro de la Buget, pentru achiziționarea avioanelor multirol F-16, acestea stau la sol, iar misiunea de patrulă aeriană în spațiul aerian al României este îndeplinită de avioanele altor țări din NATO!

Sînt și acestea aspecte cu rezonanță în multe capitole din cartea pe care o analizăm, ,,O lume în criză”, o criză generalizată, în care este cuprinsă și România (în special, în criza morală), din care vom afla mai multe răsfoind și în numerele viitoare filele acestei cărți unice.

(va urma) 

GEO CIOLCAN