America – demontarea unui mit (10)
  • 02-11-2021
  • 0 Comentarii
  • 205
  • 2

SUA – jandarmul popoarelor sau groparul acestora?
Ajungînd la ultimul episod al acestui serial jurnalistic, un adevărat maraton prin istoria belicoasă a Statelor Unite ale Americii, cu implicații de toate felurile (politice, economice, sociale, teritoriale, militare etc.) în sînul entităților sau al popoarelor pe teritoriul cărora au acționat, maraton inspirat din cartea ,,O lume în criză”, semnată de colonel (r) Florian Gârz, s-ar fi cuvenit un fel de bilanț al semnificației acestui material, în contextul nou al geopoliticii americane, cu filiații de tip NATO. Considerînd, însă, că fiecare episod din cele nouă, apărute pînă acum, a reflectat și concluzii unitare, este mult mai productiv să utilizăm spațiul tipografic rezervat acestui ultim episod din serial, în continuare, atît unor noi dezvăluiri avînd la bază cartea amintită, cît și unor analize pe subiect, cu trimiteri la istoria recentă a SUA, guvernată de influența transformatoare a schimbărilor politico-militare și administrative de pe arena internațională.
Chiar dacă poate căpăta și coordonatele unei anumite concluzii, pentru că am exclus din start acest procedeu, luînd-o doar ca pe o constatare de principiu, cred că cititorii au reținut din cele nouă episoade ale acestui serial apetența SUA la război, la declanșarea de conflicte sîngeroase, indiferent în ce stadiu de dezvoltare și sub ce guvern au evoluat, preocuparea cotidiană a acestui popor pare a fi doar politica înarmării, urmată de folosirea armelor pentru cotropirea unor teritorii și popoare – la început pentru a pune capăt unor ,,revoluții”, mai apoi, în epoca postmodernă, mobilul fiind acela de a implementa ,,democrația” americană, chiar fără voia localnicilor, în anumite părți ale lumii, departe de fruntariile Americii.
De-a lungul timpului, istorici, analiști politici și militari, oameni de știință sau simpli cetățeni care mai au sentimentul apartenenței la o anumită Patrie și la o anumită cultură și istorie, s-au tot întrebat ce fibră războinică va fi stat la rădăcina acestui popor? Ce spiriduș îl îndeamnă (întărîtă) la provocări benevole, intrînd de multe ori în balamuc, cu extindere internațională, din care iese ,,șifonat”? Ce conducători belicoși, dar și utopici, au avut Statele Unite, de i-au dirijat pe americani să se arunce orbește în zeci de războaie care nu erau ale lor? Și, o ultimă întrebare, legitimă pentru oricine iubește Pacea și frumusețea acestei lumi: cum de a găsit politica revanșardă a conducătorilor Americii (oricare ar fi fost aceștia) ecou favorabil în rîndul maselor populare?
Probabil, răspunsurile la aceste întrebări (și la multe altele care s-ar desprinde din ecoul de superputere al SUA) ar trebui căutate în embrionul ancestral al primilor aventurieri de pe continentul nord-american, un timp al luptei pentru existență cotidiană, discrepanță colosală între mobilul incipient și cel generat de societatea capitalistă, dornică de îmbogățire pe seama resurselor naturale ale altor popoare și țări. Am mai scris în acest serial: în cele aproape două secole și jumătate de existență statală, SUA au beneficiat doar de 21 de ani de pace, iar dacă scădem cei 6 ani datorați crizei mondiale (1935-1940), mai rămîn 15 ani de liniște și pace în societatea  americană. Pentru cine este interesat de statistici, iată anii de pace ai Statelor Unite: 1796,1797, 1807-1809, 1826, 1828-1830, 1897, 1935-1940, 1976-1979 și 2000. Fără să fii specialist în istoria războaielor ești sigur că te afli în fața unui record mondial în materie, neegalat nici de imperii care au dominat lumea sute și chiar mii de ani!
După exemplele pe care le-am trăit în ultima vreme, mediatizate mult de media internațională: invadarea Coreei de Sud, a Irakului și a Afganistanului, bombardarea criminală a Serbiei, sau mai vechi –asaltul asupra Cubei – putem evidenția un fiasco total în aceste politici de a ,,pune ordine” în țări diferite, fără ca cineva (Organisme Internaționale) să-i fi încredințat acest rol de jandarm internațional. Momentan, SUA își ling rănile după eșecul major din Afganistan, așteptînd în stand-by un moment prielnic pentru un alt act samavolnic împotriva unui stat independent și suveran. Față de dezastrele și de crimele săvîrșite asupra unor popoare nevinovate, doar pe principiul că erau mai slabe din punct de vedere militar, încălcînd normele și tratatele ONU, Statele Unite s-au dovedit, în cele peste două secole de existență, groparul libertății popoarelor lumii, culmea – pretinzînd că, astfel, exportă democrația americană acolo unde societățile umane duc lipsă de acest sistem de valori...
Statele Unite – așa cum nu le cunoaștem
La acest capitol din prezentul episod am plecat de la constatarea domnului colonel (r) Florian Gârz care, la pagina 274 din cartea ,,O lume în criză”, scrie: ,,De vreo trei decenii, românii trăiesc cu iluzia că țara lor s-ar afla în niște «relații speciale» cu SUA, iar «parteneriatul strategic» cu americanii le asigură pacea și bunăstarea”. Las la o parte naivitatea de copil a acestor români la care se referă autorul, iluzia acestora fiind una deformată de binoclul prin care privesc realitatea imediată, și vă invit să privim în ,,bucătăria” democrației americane – modelul nostru unic, clamat cu atîta nerv și de unii politicieni, asemenea, de unele canale de televiziune, vrînd să ne facă să stăm în genunchi în fața ,,complexului America”.
Astfel, cum procedează autorul Florian Gârz, ne vom opri la cîteva pagini dintr-o lucrare a savantului american Jared Diamond, ,,Momente decisive: cum reacționează națiunile în fața crizelor și a schimbării”, lucrare girată cu titlul de academician al autorului, care scoate la lumină o fațetă a Americii mai puțin (sau deloc) cunoscută pe bătrînul continent, iar acolo unde europeanul se întîlnește cu istoria Statelor Unite, aceasta este citită printre rînduri, ori este hiperbolizată. Să fim atenți, deci, la ceea ce ne dezvăluie un savant american dornic să descrie faptele nu după anumite concepții, ci după realitatea nealterată a societății americane.
După explozia societății ame­-
ricane, moment în care SUA a devenit țara cea mai bogată și mai puternică din lume datorită unui cumul de factori, deosebit de avantajoși, de natură demografică, geografică, politică, economică și socială, din deceniul al VII-lea din secolul trecut, imperiul american a intrat într-o fază de declin. Autorul american citat crede că, între 1990 și 2005, ideea de compromis politic în cadrul celor două partide americane a început să se deterioreze, acest fapt conducînd, în anumite perioade, la cea mai redusă activitate legislativă din istoria Statelor Unite. Gradul cel mai înalt al declinului imperiului american, în viziunea lui Jared Diamond, este ilustrat de faptul că politicienii și proiectele politice au ajuns să fie controlate la o scară fără precedent în istoria SUA.
Prin sistemul de vot american se poate spune că SUA este o țară doar pe jumătate democratică, deoarece aproape jumătate din cetățenii americani cu drept de vot nu votează nici măcar pentru cea mai mare funcție în stat, adică cea de președinte. Desigur, este vorba de votul, unic în lume, foarte complicat, care, în final, se rezumă la votul prin electori, 538 la număr, votul a 270 de electori (cel puțin) asigurînd alegerea președintelui. Alte carențe care lezează drastic democrația americană, subliniate de autor, sînt rasismul, influențarea politicii guvernamentale de o mînă de oameni din fruntea oligarhiei financiare (de pildă, cei mai bogați 3 americani: Jeff Bezos, Bill Gates și Warren Buffet dețin o avere, cumulată, egală cu avuția, cumulată, a 130 de milioane de americani obișnuiți). Tocmai inegalitatea economică, discriminarea rasială, scăderea mobilității socio-economice, scăderea investițiilor americane în capital uman și în alte scopuri publice – acestea sînt considerate cele mai mari pericole la adresa existenței sistemului capitalist american, vulnerabilitățile prezentului. Studiul ne deschide o fereastră spre lumea americană, blocată pînă acum, prin care ni se arată ceva incredibil pentru un european, și anume: învățămîntul din SUA este sub nivelul celui din Coreea de Sud, din Finlanda, Germania și din alte democrații dezvoltate; sistemul de sănătate al SUA se situează sub nivelul tuturor statelor importante, la fel aspecte precum speranța de viață, mortalitatea infantilă și mortalitatea maternă.
În același timp,  ne arată o altă paralelă la societatea americană – anume că, dacă în domeniile sociale, cheltuielile statului american nu acoperă nevoile, în domeniile militar, al poliției și al închisorilor, aceste cheltuieli sînt mai mari decît în cazul marilor democrații din Occident luate la un loc. Din scrierile unor specialiști americani, care analizează dezvoltarea actuală a Statelor Unite, descoperim o sumă de contraste izbitoare, fenomen ce pune într-o derută inedită pe cei (nu puțini) care vedeau în marele stat de peste ocean „paradisul american” visat de multe generații din diferite țări ale lumii. Cartea comentată ne pune față-n față cu savanții americani Ben Rthodes, Ganesh Sitaraman și Robert C. Lieberman, care au ajuns la concluzia fermă și definitivă potrivit căreia ordinea publică mondială construită de către SUA, în 1945, și care a durat 75 de ani, s-a prăbușit. Astăzi, omenirea se află într-un proces de realizare a unei noi ordini publice mondiale.
Desigur, în acest nou angrenaj macropolitic și economic nu putem neglija rolul Statelor Unite, chiar dacă acesta nu mai funcționează în vechiul cadru care fixa coordonatele politicii mondiale. Astăzi, spre deosebire de perioada amintită de oamenii de știință americani, noua ordine mondială va avea mai mulți actori, printre care China, Rusia, Japonia, Germania, India, Brazilia, dar și alte state. Privit prin lentila aportului SUA la configurarea noii ordini mondiale, profesorul universitar american Ganesh Sitaraman, în studiul său intitulat ,,Puterea americană în epoca fragilității”, notează: ,,Cînd este vorba de politica economică, o întreagă generație de lideri americani a îmbrățișat deregularea (adică amestecul statului), privatizarea, liberalizarea și austeritatea. Rezultatul a fost o inegalitate în creștere, salarii stagnate, datorii masive, beneficii sociale limitate și un sistem de asigurări de sănătate inaccesibil și ineficient, care au slăbit capacitatea de adaptare și refacere a țării, transformînd fiecare șoc economic într-un pericol existențial pentru mulți cetățeni”.
O idee care mi s-a părut excelentă, și pe care fiecare cetățean american de bun-simț ar trebui s-o adopte, este îndemnul acestui om de știință la schimbarea modului american de a privi și percepe statutul unor state considerate ,,inamice” permanente – China și Rusia. Iată acest pasaj semnificativ pentru stabilitatea păcii și securității în lume: ,,Statele Unite ale Americii să înceteze practica la care au recurs, de mai multe decenii, și anume căutarea, în afara granițelor sale, de monștri pe care să-i distrugă. SUA vor trebui să înceteze promovarea valorilor democrației prin intermediul forței militare”. Excelentă viziune a unui american cu capul pe umeri! Dar ce te faci cu nebunii de generali americani, cu concernele militare americane, care numai la planuri de pace nu se gîndesc! Între utopia profesorului universitar și pragmatismul războinic al generalilor, cîștig de cauză vor a avea ultimii. Iată proba.
Încă din anul 2006, îndoctrinat cu vedenia că ,,Rusia atacă Europa”, Pentagonul a format un grup însărcinat cu identificarea și studierea lacunelor din doctrina, tactica militară, armamentul și echipamentul Armatei SUA, în vederea stabilirii modului și gradului de exploatare de către potențialii adversari a acestor lipsuri și fisuri în sistemul militar american. Obsedați de Rusia (ceea ce observase și profesorul Ganesh Sitaraman) mai-marii de la Pentagon, prin grupul format anterior, au elaborat și lansat un Manual de Război, de 61 de pagini, care tratează problemele noii tactici de luptă a Armatei Rusiei lui Putin. Cu exemple concrete, pe diferite specii de arme, studiul respectiv face o radiografie a dezvoltării actuale a Forțelor Armate ale Rusiei, punînd accentul pe așa-numitul război de ,,Nouă generație” sau de ,,A patra generație”, remarcînd apariția de noi tehnologii și tactici de luptă (dronele, războiul electronic, războiul informațional), combinate cu vechile sisteme de artilerie terestră și antiaeriană.
Mergînd pe acest calapod – asmuțirea Europei împotriva Rusiei – sub impulsul Statelor Unite în cadrul NATO, de curînd, la Bruxelles, a avut loc o întrunire a miniștrilor Apărării din statele membre ale NATO, în cadrul căreia a fost elaborat un masterplan secret de apărare împotriva oricărui potențial atac din partea Rusiei simultan în zona Mării Baltice și a Mării Negre. Cu toate că Rusia dezminte orice intenție de atac armat, susținînd că, dimpotrivă, NATO se hazardează în destabilizarea păcii în zonă prin tot felul de măsuri belicoase, după cum se vede, Marea Americă nu prea a învățat nimic din eșecurile militare din ultima vreme...
Quo Vadis America?
Astfel cum a reieșit din acest ciclu de 10 episoade jurnalistice, care au ca bază de plecare ,,O lume în criză”, cartea colonelului (r) Florian Gârz, Statele Unite ale Americii și-au zdruncinat din temelie mitul de cea mai mare democrație mondială, printr-un șir de acțiuni – unele de-a dreptul sinucigașe – care au arătat lumii adevărata față a Americii, în special în faza post Război Rece. Problemele actuale cu care se confruntă SUA, între înfrîngerea rușinoasă din Afganistan și agravarea situației financiare, creează neliniște la Washington și în multe capitale ale lumii. De pildă, validarea unui guvern terorist în Afganistan dă mari dureri de cap Casei Albe, fiind obligată să colaboreze cu talibanii noii conduceri de la Kabul, cu toate că unele nume din noul guvern figurează pe o listă neagră a FBI, precum ministrul de Interne, pe capul căruia s-a pus un premiu de 10 milioane de dolari.
Vrînd-nevrînd, SUA vor trebui să colaboreze cu talibanii pentru a lupta împotriva unui dușman comun – teroriștii din Statul Islamic. Alt considerent al acestei colaborări și recunoașteri a conducerii de la Kabul este generat de modalitatea de acordare a ajutoarelor pe care atît SUA, cît și alte state au decis să le acorde Afganistanului. Cum poți realiza acest lucru fără să colaborezi cu talibanii de la Kabul?
Situația ingrată  din Etiopia, unde Statele Unite au pornit un război politic și economic, Casa Albă motivînd ostilitatea față de conducerea de la Addis Abeba, prin ,,încălcările drepturilor omului” comise de aceasta împotriva rebelilor din Frontul de Eliberare Populară din Tigray (mișcare marxistă de insurgență), a creat încă un prejudiciu guvernului de la Washington. Ca reacție la refuzul autorităților de la Addis Abeba de a mai permite accesul convoaielor cu ajutoare umanitare pentru insurgenți, administrația de la Washington a multiplicat sancțiunile economice la adresa Etiopiei. Ajunși în acest punct, problemele se încurcă rău, în sensul că oficialitățile etiopiene au descoperit că aceste convoaie cu ,,ajutoare” se deplasau doar cu scopul de a oferi sprijin militar forțelor rebelilor din Frontul de Eliberare Populară din Tigray.
Acum urmează... lovitura primită de SUA, din cauza incapacității administrației Biden de a înțelege că popoarele lumii nu mai acceptă jugul imperialismului american: abandonat de Washington, guvernul etiopian s-a văzut nevoit să reia negocierile cu inamicii SUA – China, Rusia, precum și cu Turcia – țări cu care, în trecut, avusese rețineri la colaborări. Acum, de la China, Turcia și Iran, Etiopia cumpără drone de luptă, din Rusia, Belarus și Emiratele Arabe Unite se aprovizionează cu cantități masive de armament și muniție. De curînd, Putin a oferit  forțelor aeriene etiopiene aparate de luptă de tip ,,Suhoi Su-27S”. Mai mult decît atît, după sprijinul pe linie militară, noii prieteni ai Etiopiei i-au sărit în ajutor și pe plan diplomatic. În Consiliul de Securitate al ONU, Rusia și China au reușit să oprească încercările SUA de a autoriza acest for internațional să aprobe o intervenție militară contra forțelor guvernamentale din Etiopia. În acest context, China a mai bifat o victorie în zonă, arătînd americanilor noul mod de a face politică externă și a dezvolta relații cu popoare de pe continentul african: avînd deja o bază militară în statul vecin Djibouti, construiește o cale ferată între Djibouti și Addis Abeba. Bravo lor!
În momentul de față, Statele Unite ae Americii traversează o zonă a existenței lor destul de minată, punînd administrația de la Washington în fața unor alternative inedite pînă acum în istoria de două veacuri și jumătate de la Declarația de Independență din 4 iulie 1776. După ce suferă din cauza asaltului asupra ei, în urma fugii din Afaganistan, cînd a predat țara mujahedinilor, după un război propagandistic ce s-a întins pe o durată de 20 de ani și a costat 8 trilioane de dolari, administrația Biden se apropie vertiginos de un colaps financiar. Presa internațională (nu doar cea de specialitate) semnalează situația inedită, aproape neverosimilă, în care se află finanțele SUA, privite prin prisma datoriei imense la care s-a ajuns.
În cifre abstracte, acestea sînt impresionante: 28.529 miliarde de dolari, echivalentul a 125% din PIB, aceasta este datoria publică a Statelor Unite; în ceea ce privește datoria mondială, aici s-a atins un record de aproape 300.000 de miliarde de dolari. Dacă adăugăm știrea că statul chinez este unul dintre cei mai mari creditori externi (dacă nu este chiar pe primul loc) ai SUA, ne putem imagina presiunea financiară care apasă asupra administrației Biden, dublată de presiunea psihologică. Analiștii economici se tem de o posibilă reacție în lanț, astfel ca această datorie istorică a SUA să nu amenințe și economia mondială. Poate și această situație financiară să-l fi inspirat pe fostul președinte Donald Trump să declare, de curînd: ,,Mă simt atît de bine și urăsc ceea ce se întîmplă cu țara aceasta. Țara noastră nu a fost niciodată într-o astfel de poziție. Mergea atît de bine acum zece luni și totul e așa rău acum”. Nu am spus-o noi, ci penultimul președinte al Statelor Unite...
* * *
Iată-ne ajunși la finalul acestui serial jurnalistic conturat pe marginea cărții ,,O lume în criză”, semnată de colonelul (r) Florian Gârz, unul dintre cei mai buni profesioniști din zona Informațiilor. La început nu credeam că am să ajung la episodul cu numărul 10, judecînd, la prima lectură a volumului, că subiectul poate fi tratat într-un singur articol. După un studiu mai dedicat al capitolelor cărții și după corelarea datelor din carte cu anumite stări de fapt din teren, coroborate de mine acolo unde textul mi-a permis acest fapt, am descoperit în cele 328 de  pagini ale cărții un filon „aurifer” bogat în nestemate strălucitoare, scoase la suprafață cu migală, talent și știință de autor, și dăruit cu generozitate cititorilor. Acesta a fost momentul în care – spre a valorifica esențialul datelor și analizelor pertinente din acest volum – am proiectat scrierea mea pe întinderea a 10 episoade.
Personal, pentru mine a constituit o experiență plăcută să am la îndemînă un asemenea instrument jurnalistic de lucru, cu o bibliografie din surse americane, la obiect, ceea ce mi-a înlesnit capacitatea și puterea de penetrație a societății americane, în diferite stadii ale dezvoltării acesteia, cu reflectarea acțiunilor SUA asupra lumii înconjurătoare. Faptul că aproape am rescris cartea (aproape 70 de coli A4), și că am extins, acolo unde situația mi-a permis, subiectul, extrapolîndu-l cu date și întîmplări noi, cu alte stări de fapt generate de politica de forță a SUA, mi-a creat un cîmp de acțiune nelimitat, spre o mai bună reprezentare a ideilor originale ale autorului cărții.
Apropo de autor – domnul colonel (r) Florian Gârz – m-am simțit împlinit și satisfăcut pentru munca mea la crearea acestui serial cînd, după apariția fiecărui episod, am fost sunat de autorul cărții și felicitat pentru modul în care am înțeles (și am reușit) să interpretez ceea ce domnia sa a gîndit și a scris. Cuvintele acelea au constituit cea mai bogată răsplată a  muncii mele de creație jurnalistică, în cazul de față. Pe această cale, la rîndul meu, îi mulțumesc pentru aprecieri, dar, mai ales, pentru ,,O lume în criză”, cartea care ne-a dezvăluit slăbiciunile unui colos mondial, în raport cu dezvoltarea lumii contemporane.
Așteptăm apariția cărții la care lucrează acum – ,,Războiul hibrid” – dorindu-i sănătate pentru a termina și alte proiecte literare!
Sfîrșit
GEO CIOLCAN

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite