„Am fost creștin. Acum sînt un om fără Dumnezeu”
  • 28-08-2023
  • 1 Comentariu
  • 317
  • 1

Știu că-mi asum o mare răspundere tratînd un astfel de subiect, dar m-am lovit de el de foarte mult ori ca să nu-l abordez. Am citit recent, în The Washington Post, un articol despre decăderea creștinismului în America, lucru care se vede din reacțiile societății pe teme precum avortul sau mutilarea copiilor și a adolescenților prin schimbare de sex și îndoparea cu hormoni. Aș putea justifica renunțarea americanilor la Dumnezeu spunînd că bisericile neo-protestante înființate acum 200 de ani de niște indivizi fără mari veleități teologice, și care sînt majoritare în SUA, nu au consistența Bisericii Catolice, ca să nu mai vorbesc de cea Ortodoxă, care este departe de predicile și poruncile enunțate de Isus Christos în urmă cu 2000 de ani. Nu e doar asta, ci și faptul că știința i-a determinat pe foarte mulți oameni să nu accepte nimic din ceea ce nu poate fi explicat, demonstrat și închis în tipare.
Am întîlnit astfel de oameni peste tot, pe unii chiar recent, tată și fiică, el – om de știință, ea – corporatistă. Mi-au făcut capul mare rîzînd superior pe seama faptului că nu există nici un fel de Dumnezeu și nici o Înviere a lui Christos, dar au tăcut mîlc atunci cînd i-am întrebat cum de, împotriva oricărei logici științifice și calcul al probabilităților, o mașină a ieșit din parcare pentru a ne face nouă loc ca să putem vizita Dealul Patriarhiei din București.
În urmă cu doi ani, pe vremea pandemiei, o altă turistă, de data asta englezoaică, și-a exprimat opinia că Dumnezeu ar fi femeie și nu am dezvoltat subiectul fiindcă a intervenit altceva. Nu l-am mai reluat după aceea, iar recent un alt grup de spanioli, toți peste 65 de ani, mi-au zis clar că ei nu cred că nu au existat îmbolnăviri de COVID între cei care s-au cuminecat cu aceeași linguriță. Le-am spus că eu nu încerc să-i conving de nimic și că totul e o chestiune de credință pe care o ai sau nu, dar le-am spus un adevăr demonstrat medical, nu o minciună.
Așadar, în Occidentul științific totul se poate explica, demonstra și mai ales controla de către oamenii care se consideră inteligența supremă a planetei și care pot face orice își doresc. Au pierdut, cel puțin în aparență, nevoia de a se conecta la o entitate supremă care ne conduce și are grijă de noi toți, fiindcă, din mîndrie, refuză să accepte conducerea cuiva superior. Au senzația că sînt buricul planetei și că se pot transforma în dumnezei. Fac exact ceea ce a făcut Lucifer atunci cînd a încercat să-și uzurpe Creatorul pentru a-I lua locul.
În momentul în care părinții și-au pierdut această credință în Dumnezeu e clar că generațiile care vin după ei sînt unele compromise total, care vor primi o educație complet laică, științifică, din care Dumnezeu va lipsi complet, astfel încît se vor trezi oameni fără nici un Dumnezeu și căpătîi, în ciuda titlurilor universitare și științifice pe care mulți dintre ei le au. Unii vor simți chemarea spre unirea cu Creatorul tuturor și-L vor găsi, dar pentru majoritatea drumul va fi pe calea fără Dumnezeu. În cazul părinților acestor copii care cresc fără prezența divinității și care ajung să-și bată joc de Dumnezeu și de cei care cred în El pentru a-i determina să-i urmeze pe drumul lor ateu, copilăria a fost una în care mergeau la Biserică și vorbeau despre Dumnezeu. Autorul articolului din WP a crescut în sudul religios al Americii, unde, după cum spune chiar el, „tatăl meu a fost unul dintre pastorii asistenți la o mică biserică carismatică pe care încă o conduce unchiul meu. Familia noastră era la biserică în fiecare duminică. Membrii treceau adesea la noi acasă în timpul săptămînii pentru a primi sfaturi de la tatăl meu”. Iată un început bun, am zice. Totuși, acum a renunțat la a se considera creștin, devenind ateu la fel ca mulți alți americani, denumiți cu termenul generic „nici una sau nimic”, pe care oamenii de științe sociale îl folosesc pentru a descrie cetățenii care spun că nu aparțin sau nu practică o anumită credință religioasă. „Acest grup a crescut de la aproximativ 5% dintre americani la începutul anilor 1990 la aproape 30% în prezent”, scrie publicația citată. „Majoritatea celor care nu sînt atei nu știu sigur în ce cred. Aproximativ 40% dintre adulții între 18 și 29 de ani nu sînt afiliați unei religii, la fel și mulți oameni de peste 65 de ani (aproximativ 20%). Aproximativ o treime dintre cei care au votat pentru președintele Biden în 2020 sînt neafiliați religios, la fel ca aproximativ 15% dintre cei care l-au susținut pe Donald Trump. Aproape 40% dintre asiaticii americani și mai mult de 25% dintre albi, negri și latino-americani nu aparțin vreunei religii. Oamenii fără și cu diplome de facultate sînt la fel de probabil să se declare și ei ca fiind «fără Dumnezeu». Acest grup include americani din toate regiunile țării”.
După ce a plecat de acasă la facultate, eroul nostru a început să frecventeze și alte congregații religioase (la ei, asociațiile astea religioase, pe care nu le pot numi biserici, funcționează ca niște organizații de ajutor reciproc și o să vedeți mai tîrziu de ce scriu asta) fără alt interes decît acela de a fi împreună cu alți oameni care derulau activități comune, nu fiindcă credea cu adevărat în Dumnezeu. Citez: „Nu am fost niciodată pe deplin încrezător că există un singur Dumnezeu care a creat Pămîntul sau că Isus Christos a înviat după ce a fost ucis. Dar apartenența la o congregație părea esențială. Credeam că religia, nu doar creștinismul, ci și alte credințe, cum ar fi iudaismul și islamul, i-au împins pe oameni către valori mai bune. Majoritatea oamenilor pe care i-am admirat – de la reverendul Martin Luther King Jr. pînă la părinții mei – erau religioși și m-am gîndit că aș putea la fel de bine să rămîn cu creștinismul, crezul în care am fost crescut. Bisericile pe care le-am frecventat evitau politica, dar nu eram de acord  cu ele din punct de vedere ideologic. Femeile au slujit ca pastori; nu a existat nici o opoziție deschisă față de, să zicem, drepturile homosexualilor sau avortul. Bănuiesc că era plin de oameni care au votat pentru democrați. Biserica copilăriei mele din Louisville este în mare parte neagră; bisericile pe care le-am frecventat ca adult se află în zona D.C. cu o tendință puternică de stînga și au avut mulți participanți care au lucrat în slujbe guvernamentale și non-profit.
În noua lor carte «The Great Dechurching», Jim Davis, Michael Graham și Ryan Burge estimează că aproximativ 40 de milioane de americani obișnuiau să meargă la biserică, dar nu mai merg acum”.
Ce biserică e aceea în care femeile ajung preoți și avortul este, probabil, încurajat? Dacă cei de acolo erau democrați de stînga de-ai lui Biden, înseamnă că s-au bătut pentru dreptul de a putea ucide cu sînge rece bebeluși fără a putea fi pedepsiți pentru asta. Nu mă miră că „biserici” de acest fel nu-i pot convinge pe oameni de faptul că Dumnezeu e Cretorul și nădejedea noastră, așa cum Fiul lui ne e scăparea prin Învierea Lui, iar Duhul Sfînt ne acoperă pe toți și, din acest motiv, are loc o „dez-înbisericire” a societății lor, ca să traduc titlul cărții pomenite mai sus, „The Great Dechurching”.
Toți oamenii ăștia caută să te convingă de dreptatea lor, deși nu pot explica științific fapte inexplicabile, cum a fost, în cazul meu, întîmplarea legată de locul de parcare de la Patriarhie. Cred că în primul rînd încearcă să se convingă pe ei înșiși că au ales corect și abia apoi pe tine că urmezi o cale greșită. Sînt exact în poziția proștilor și ignoranților care vor să îi aducă pe cei mai deștepți ca ei la nivelul lor, în loc să se ridice ei. Mîndria îi împiedică să recunoască că au greșit și să accepte argumentele cu care vii într-o astfel de discuție, fiindcă mîndria, după părerea mea, este un păcat complex din care derivă multe altele: egoismul, lăcomia, zgîrcenia, violența, critica, depravarea și uneori chiar crima.
Acum, să vedeți cum s-a ajuns la golirea bisericilor din America în ultimii 10 ani. Citez din nou, din articolul scris de Perry Bacon Jr. pentru The Washington Post: „În anii de după intrarea lui Trump în funcție, generația X de stînga și americanii mileniali mai în vîrstă, în special, au abandonat biserica, potrivit lui Burge, un politolog la Universitatea Eastern Illinois și un expert în privința celor care nu-și declară apartenența la o religie”.  Autorul afirmă că s-a declarat „fără Dumnezeu” neavînd vreun motiv anume deși, așa cum veți vedea mai jos, lucrurile stau diferit. „Nu am părăsit biserica din nici un motiv. Inspirat de mișcarea Black Lives Matter, citeam mai mulți intelectuali negri de stînga. Mulți dintre ei fie nu erau religioși, fie erau de-a dreptul sceptici față de credință. Ei nu au considerat bisericile negre ca fiind esențiale pentru promovarea cauzei negrilor, chiar dacă King și multe alte figuri importante din mișcarea pentru drepturile civile din anii 1960 fuseseră foarte devotați creștinismului. Am început să observ că erau o mulțime de oameni – negri și non-negri – care erau profund angajați în egalitate și justiție, dar nu erau religioși. În același timp, prietenii mei republicani, dintre care mulți fuseseră foarte critici la adresa lui Trump în timpul campaniei sale, au început treptat să-l accepte ba chiar să fie entuziasmați de el. În timp ce opiniile mele politice au fost întotdeauna la stînga acestor prieteni, creștinismul nostru comun mă convinsese că am fost în mare măsură de acord asupra unor chestiuni mai largi privind moralitatea și valorile. Am început să realizez că a fi democrat sau republican, nu a fi creștin, a fost ceea ce a determinat credințele și atitudinile multor creștini, inclusiv ale mele“.
Așadar, nu problemele teologice l-au determinat pe acest negru american să renunțe la credința în Creatorul său, ci faptul că albii creștini erau pro Trump, iar negrii socialiști și democrați, sceptici și atei erau contra fostului președinte american. Societatea americană e praf, dacă a ajuns să gîndească așa.
Concluzia mea este confirmată de ceea ce scrie Bacon în articolul său. Citez: „Nu puteam ignora modul în care cuvîntul creștin devenise un sinonim pentru albii pro-Trump, care susțineau că ticăloșia și intoleranța lor erau într-un fel justificate și într-un fel cerute pentru a ne apăra credința. De asemenea, am ajuns la o înțelegere mai nuanțată a propriei mele povești de viață. Adoptasem ideea părinților și a rudele mele că ascensiunea mea dintr-o gospodărie cu venituri medii în care nici unul dintre părinți nu avea o diplomă de licență la Universitatea Yale și locuri de muncă prestigioase în jurnalism ar fi putut avea loc doar cu intervenția divină. Poate că este adevărat. Dar o explicație alternativă pentru succesul meu a fost că eram copilul unor părinți din clasa de mijloc, care m-au putut susține financiar și m-au trimis la unele dintre cele mai bune școli din Louisville; și m-am descurcat bine la școală, la facultate și la slujba mea după aceea”.
Anumite propoziții relevă gîndirea afectată de mîndrie a acestor oameni, care nu acceptă faptul că succesul profesional și social se datorează lui Dumnezeu și caută o explicație alternativă, anume aceea că au realizat totul prin ei înșiși și cu ajutorul părinților. Acest om, spre exemplu, nu se întreabă nici o secundă ce s-ar fi întîmplat dacă pierdea brusc susținerea părinților sau dacă avea el însuși un accident care l-ar fi împiedicat să-și continue studiile. Nu. Totul a fost prin el însuși, nu fiindcă Dumnezeu i-a dat și i-a permis să aibă aceste succese. În bisericile creștine la care a fost nu a învățat, iar pastorii cu care a vorbit nu i-au spus că noi, în afară de păcate, nu avem de fapt nimic al nostru și nu am cîștigat nimic prin noi înșine, ci prin voia și ajutorul Celui Preaînalt. Dacă ar fi știut și înțeles asta, nu ajungea în situația de a se defini pe sine drept „nimic”.
Totuși, nu e mulțumit cu starea de nimic. Simte nevoia să fie afiliat la ceva, chiar dacă nici una din congregațiile americane religioase pe care nu le pot numi biserici, fiindcă Biserica e doar una, nu-l satisface, pentru că el vede viața Bisericii astfel: „Copiii au nevoie de locuri în care să învețe valori precum iertarea, în timp ce școlile se concentrează pe matematică și citit. Tinerii adulți au nevoie de locuri pentru a se întîlni cu viitorul partener de viață. Adulții cu copii au nevoie de locuri de întîlnire cu alți părinți și de niște babysitting gratuit în weekend. Pensionarii au nevoie de locuri pentru a construi noi relații, pe măsură ce prietenii și soții lor se duc pe lumea cealaltă...”.
Pentru el și, cu siguranță, pentru mulți alții, biserica e o organizație de matrimoniale, de angajare personal
și un club al celor singuri, nu o casă a lui Dumnezeu unde să înveți cum să te lepezi de mîndrie și să îmbrățișezi smerenia lăudînd pe Cel de Sus pentru toate cîte ți le-a dat.
„Societatea noastră – continuă el – are nevoie de locuri care să integreze oamenii prin linii de clasă și rasiale. Americanii au nevoie de locuri în care să obțină sfaturi practice, săptămînale, despre cum să trăiască valorile incluzive și anti-rasiste la care s-au angajat în anii lui Trump. Majoritatea anti-Trump din Statele Unite are nevoie de instituții care să fie separate de Partidul Democrat oficial, care este, în mod surprinzător, mai concentrat pe cîștigarea alegerilor decît pe crearea unui sentiment de comunitate pentru oamenii de stînga. Există o mulțime de organizații care încearcă să răspundă acestor nevoi. Dar bisericile puternice le-ar putea adresa tuturor. Asta nu este fantezie sau nostalgie. Mulți americani, inclusiv eu, făceau odată parte din biserici care erau părți esențiale ale vieții noastre. Este ciudat pentru mine că America, în special cohorta sa de stînga, abandonează această instituție, în loc să se reinventeze pentru a se alinia la valorile noastre din 2023”.
El are nevoie ca biserica să fie un club al celor anti-Trump, al celor care prin ideologia de stînga pe care o îmbrățișează sînt de fapt niște marxiști/ comuniști, ca cei pe care acum 60 de ani strămoșii lor îi huleau. Ce frumos așează Dumnezeu lucrurile uneori...
„Îmi pot imagina cu ușurință o «biserică pentru cei nenorociți». (Ar avea nevoie de un nume mai atrăgător.) Începe-ți serviciul cu melodii cu mesaje pozitive. Roagă-ți copiii să citească cu întreaga congregație și apoi să meargă la un serviciu separat pentru copii. Rezervă-ți timp cînd membrii bisericii pot spune congregației despre lucrurile bune și lucrurile mai puțin bune care li s-au întîmplat în săptămîna precedentă. Ascultă cum pastorul ține o predică despre toleranță sau despre vreo altă valoare universală, în timp ce abordează pe scurt orice probleme care apar în știrile în acea săptămînă. Încă cîteva cîntece. Sfîrșitul. Un brunch ocazional după biserică”.
Nu vi s-a zăpăcit creierul citind elucubrațiile micului marxist american? Cum adică să cînți la biserică melodii pozitive și să trimiți copii la o slujbă separată, pentru ca apoi să faci ședințe psihiatrice ascultînd participanții cum ne povestesc ce mari realizări au avut și cum s-au certat cu vecinul care le-a lovit pisica? Atunci aceea nu mai e biserică, ci un club social ca oricare altul. Nu are nici o legătură cu Dumnezeu.
Dacă așa gîndesc și acționează ateii din America și, probabil, din lume, atunci e imposibil pentru noi ceilalți să-i facem să înțeleagă că sînt pe un drum greșit. Doar Dumnezeu poate, așa cum a putut de nenumărate ori cînd i-a ajutat pe mulți atei declarați să găsească drumul spre El și spre credință.
Nu știu ce va fi cu lumea occidentală dar nu e bine deloc, fiindcă de la o civilizație centrată pe creștinism au ajuns la situația oribilă în care se leapădă de credință ca de o haină ruptă.

NICU MARIUS MARIN, antreprenor HORECA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite