Un titlu confirmat
de fapte reale
Incitant și, totodată, pro­vo­­cator, titlul acestui serial jurnalistic (numit și pamflet politic) – ALOO! AȚI ÎNNE­BUNIT DE TOT? – mi-a creat premisele culegerii unui set de reacții care dovedesc faptul că alegerea acestui titlu, deși, în perspectiva lui semantică poate părea cam dur, reflectă întru totul dureroasa realitate în care se zbate astăzi România, adusă de către politicienii noștri într-o stare de maximă incertitudine socială și economică, dar – lucru extrem de periculos – împinsă, într-un mod criminal, într-o confruntare militară inegală (și gratuită) cu Rusia lui Putin. Apropo de ecoul celor două episoade apărute pînă acum, cu titlul de mai sus: aprecierile sînt pozitive, fapt ce demonstrează că oamenii, românii, în primul rînd cititorii revistei noastre, văd și ei, și simt pe pielea lor actuala dramă a Poporului Român, precum și direcția complet greșită înspre care se îndreaptă România. Într-adevăr, orb să fii; indiferent de tot ce te înconjoară, să fii; fanatic al Puterii de la București, să fii; îndoctrinat de propaganda străină, cea contrară intereselor naționale ale României, să fii – și tot (măcar în intimitatea ta precară) îți dai seama (chiar dacă nu accepți respectiva judecată) despre un fapt care ne-ar putea transforma existența într-una periculoasă, la limita butadei shakespeariene „A fi sau a nu fi!”.
Pentru că în săptămîna în care acest serial a fost întrerupt de apariția reportajului „Cînd Dumnezeu coboară pe pămînt”, s-au accentuat dovezile prin care  Statul Român își abandonează, într-o proporție din ce în ce mai mare, prerogativele constituționale, mai ales după Summitul NATO de la Vilnius, cît și după anunțul Rusiei că se retrage din „Acordul cerealelor”, intermediat de Turcia și ONU, la 19 iulie Moscova declarînd că revocă garanțiile de securitate pentru transportul maritim, atenționînd că navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene vor fi considerate transporturi de mărfuri militare, indiferent de pavilionul abordat. Bineînțeles că și Ucraina a reacționat, Kievul avertizînd că navele care navighează în Marea Neagră către porturile ucrainene ocupate de ruși sau rusești vor fi, de asemenea, tratate ca transporturi militare de mărfuri. Iată, deci, un nou scandal internațional, un nou prilej de dispută între Rusia, pe de o parte, și Uniunea Europeană plus NATO, pe de altă parte.
Cum a reacționat România în această nouă dispută cerealieră, cu mari șanse de a fi rezolvată cu bombe? (deși întrebarea care-mi vine acum pe limbă este „Cum a sărit în sus Iohannis la auzul acestui neașteptat prilej de a mai pune o cărămidă la propriul soclu de «salvator al Europei»?) Nu vă grăbiți cu răspunsul. Citiți mai întîi următorul capitol. Nici nu va fi prea complicat de înțeles.
Mai mult decît o fotografie
Cu prilejul unor reuniuni internaționale (și, slavă Domnului, de cînd cu minirăzboiul ruso-ucrainean acestea nu se mai termină!), încercînd să intuiesc ce gîndesc mai-marii statelor lumii (UE, NATO etc.) în momentul în care participă la astfel de întruniri, la care, uneori se adoptă hotărîri cu impact major asupra vieții popoarelor din țările lor, urmăresc destul de atent expresia și mimica fețelor acestora, poziția lor fizică și atitudinea fie în faze statice, fie în situația unor discursuri. Studiind psihologia mișcării corpului uman și a însoțirii unei cuvîntări (chiar de mică întindere în timp) cu diferite gesturi sau ticuri corporale, poți trage anumite concluzii asupra interdependenței dintre ceea ce spune respectivul și ceea ce gîndește, adică, mai pe românește – mănînci rahat! Pentru că nu este locul aici să fac referire la cine știe ce șefi de state, de guverne sau de diferite structuri internaționale, mă voi rezuma doar la modul în care apare președintele României, domnul Klaus Iohannis, în ipostaza (dinamică și statică) a unora dintre aceste reuniuni.
Pentru a nu-l eticheta a priori pe șeful Statului, declar de la început că ceea ce voi scrie pe tema anunțată nu e, într-un fel, nici o anatemă la adresa domniei sale, sau cel puțin nu este expresia unei critici cu privire la apucăturile neloiale ale Președintelui Republicii – deși ar fi un sac de probleme grave, generatoare de nemulțumiri la „scăpările” (ca să nu spun „trădările”) de ordin constituțional ale președintelui Iohannis.
Prima observație. Fie stînd în fotoliu, ascultînd ce spun alții de la microfon sau meditînd la ce va urma să spună dumnealui, fie în clipa în care apare la tribună sau are microfonul din locul de la reuniune, președintele nostru împrumută cea mai crispată mască facială din tot acel conglomerat de ștabi internaționali, buzele i se strîng într-un rictus nedus pînă la sfîrșit, iar privirea – ei, privirea – se face o lamă tăioasă, în stare să secționeze aerul doldora cu nuanțe de parfum de marcă. Specialiștii în mimica feței umane și gesticulația corporală vor spune că este vorba de rezultatul unei maxime concentrări asupra momentului la care ia parte, vrînd să definească interesul major care îi „dirijează” mișcarea (nemișcarea) mușchilor feței. Eu, fiind mai pragmatic, abordez problema dintr-un unghi mai teatral, explicat printr-un proverb vechi: „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!”. „Leopardul” nostru, Iohannis, vrea să spună: „Priviți-mă, oameni! Priviți-mă, români! Din călcîi, ba nu, din vîrful degetului mare de la piciorul drept și pînă în vîrful celui mai lung fir de păr de pe calota craniană, ființa mea este pătrunsă de interesul de a fi (și a suferi) în slujba dumneavoastră, pentru a vă rezolva problemele care vă provoacă dureri la nivel național!”.
Citind frazele dintre ghilimelele de mai sus, nu uitați genericul acestui articol: „Pamflet politic”! Cu asta am spus tot.
A doua observație. În contrast cu prima observație, prezenta îl aduce în prim-plan pe președintele Iohannis în contextul pozei de grup, de pildă, față-n față cu președintele Joe Biden, asistați de doi membri din staff-ul NATO: Stoltenberg și Geoană. Altă mască, altă mimică observabilă – o deschidere nestăvilită spre bucurie, satisfacție, un zîmbet, totuși, cam strîns, nu ca al lui Biden, cu gura pînă la urechi. Concluzia la această fotografie? „Predarea” șefului Statului Român în fața „stăpînilor coloniei” (precum titrează un cotidian bucureștean), adică,  pe românește: mulțumirea față de „marele licurici” de peste Ocean, care vede în noi „centru înaintaș” al apărării flancului estic al NATO – lozincă ce-i înfierbîntă creierii lui Iohannis pînă la punctul de fierbere al orgoliului prezidențial care-l duce la un nou pas în angajarea României în jocul periculos, arbitrat de SUA, de a intra într-un conflict armat, direct, cu Rusia, spre realizarea visului de aur al Americii – acela de a răpune rivalul său în politica și dominația internațională – RUSIA! Desigur – după – urmează rasa galbenă – China!
Ceea ce v-am promis că veți citi în acest capitol, abia acum începe. A fost nevoie de un fel de interludiu pentru a „încălzi” atmosfera de gîndire, de un fel de parabolă similară înmulțirii peștilor, cu înmulțirea angajamentelor iohanniste de angajare a României într-un măcel internațional, numai și numai de dragul de a merita zîmbetul ipocrit al împiedicatului de Biden...
„Marinarul” de la 15 august, iese la atac
De ce „Marinarul” de la 15 august? Pentru că, așa cum ne-a rămas pe retină, președintele Klaus Iohannis, echipat ca un veritabil ospătar de la un restaurant de lux (eventual, din stațiunea Jupiter), s-a afișat de Ziua Marinei (15 august – Ziua  Adormirii Maicii Domnului), primind onorurile dedicate unui adevărat șef de Stat. În contextul actual, printr-o conjunctură care, de fapt, era previzibilă, obstrucționarea de către ruși a transporturilor de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră – președintele României și-a atribuit și rolul de mare comandor peste flota din Marea Neagră a Forțelor NATO, fiind un amiral Nelson în devenire (minus limba și trăsăturile de pe Rin). După ce, la Summitul NATO de la Vilnius, președintele Iohannis a declarat, satisfăcut, că România și-a îndeplinit și de data aceasta obiectivele stabilite pentru Summitul NATO, în timpul căruia am mai făcut un pas în consolidarea Alianței asupra regiunii Mării Negre, care rămîne de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică, săptămîna trecută, după atacul Rusiei asupra portului ucrainean Reni, aflat nu departe de municipiul Galați, Comandantul Suprem al Armatei României a reacționat ferm, în nota-i caracteristică, de data aceasta adăugînd un plus de dramatism.
„Condamn cu fermitate recentele atcuri ale Rusiei împotriva infrastructurii civile ucrainene de la Dunăre foarte aproape de România. Această escaladare prezintă riscuri serioase pentru securitatea din Marea Neagră. De asemenea, afectează, în continuare, tranzitul cerealelor din Ucraina și, prin urmare, securitatea alimentară globală” – a decretat președintele nostru, adăugînd, la grija față de Ucraina, ce-i măcina existența pînă acum, și grija nețărmurită pentru bunul trai al celor peste 7 miliarde de locuitori ai Planetei numită Pămînt. Frumoasă inițiativă, veți zice, venită din partea unui președinte pe care-l interesează soarta popoarelor. Eroare! Colosală eroare! Cum să te intereseze „soarta popoarelor”, dacă soarta propriului popor îți este indiferentă precum îți este indiferent cum încalți ciorapii – care pe piciorul drept, care pe piciorul stîng? Logic, ne întoarcem la aia cu... leopardul!
Numai că, dincolo de fariseismul domnului Iohannis, care se dă mare apărător al popoarelor Europei înpotriva „ciumei roșii” de la Est (să-i reamintim cum se pupă acum cu „ciuma roșie” autohtonă, după ce ani de
zile a scuipat-o, scrîșnind printre dinți: „Pe...Se...De...!”),
prin noul „semnal de alarmă” cu privire la pericolul rusesc de la Marea Neagră a turnat gaz pe foc, oferindu-i „tătucului” Biden un nou avînt în escaladarea conflictului ruso-ucrainean. După cum a anunțat Casa Albă, SUA vor dizloca în apele internaționale ale Mării Negre nave militare de luptă, cu scopul de a proteja navele ucrainene care transportă cereale, în ciuda preconizatelor atacuri ale navelor militare rusești. Nu este un secret pentru nimeni că o astfel de aglomerare de nave de război în apele Mării Negre, echipate cu trupe și cu armament propriu, pentru ducerea luptei pe Mare, nu poate fi de bun augur pentru România, cu oricît entuziasm încearcă Iohannis să ne cucerească, dacă se va ajunge (și) la o confruntare militară pe Mare, cu tot articolul 5 din Statutul pactului nordatlantic, teritoriul și populația României vor fi cele dintîi care vor avea de suferit.
Astfel că, mizînd pe orbirea Parlamentului și pe nesimțirea majorității aleșilor Neamului, care tocesc în zadar confortabilele fotolii din Casa Poporului, uitîndu-se mai mult la filme deocheate, în loc să ia atitudine la deraierea impardonabilă a președintelui Iohannis, președinele face ceea ce știe el mai bine, mai ales că – așa cum au „transpirat” știri privind o posibilitate a prelungirii actualului său mandat de președinte (numai într-un singur caz), virtuala situație i-a aprins imaginația. Legînd „atacul de la Giurgiulești”, care avea loc la ...22 de kilometri de România, cu cel de la Reni, chipurile – la doar 700 de metri! –, „marinarul de la 15 august” vrea cu orice preț un război cît mai aproape de granițele României! Pentru că am amintit de diferența de 700 de metri, unde au fost explozii rusești, la Reni, vreau să demonstrez cum ne iau americanii de proști, dîndu-ne știri de la Washington despre harta României – știri false, bineînțeles – preluate de o mare parte a presei de pe Dîmbovița, mai ceva ca o prezicere a mamei Omida. Cum stă manipularea, în cazul de față? Cei 700 de metri (de fapt, sînt peste 1000 de metri) de la malul Dunării, ne-au fost „transmiși” de presa de peste Ocean, ca raportare la municipiul Galați, localitate pînă la care, de la Reni, în linie dreaptă, sînt peste 25 de kilometri!
Acest mic „derapaj” mediatic are un scop unic, direcționat spre canalele de informare care duc la Cotroceni, definitivarea unui plan diabolic ce este clocit în mintea președintelui Iohannis – o posibilă declarare a stării de urgență în România, ceea ce va schimba cu totul și cu totul datele problemei. Acest truc poate fi socotit constituțional, conform cap. II din Constituție – „Președintele României” – care, la art. 93, precizează: „Măsuri excepționale. 1. Președintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgență în întreaga țară sau în unele unități administrativ-teritoriale și solicită Parlamentului încuviințarea măsurilor adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia”. Și, ce este mai stringent în a apela la Constituție, decît invocarea celor 700 de metri care despart România de... un nou Război Mondial?
„Iohannis, ordin nebun: ne bagă în război!”
Ghilimelele din intertitlul de mai sus atenționează faptul că aceste cuvinte nu sînt ale mele. După cum se poate constata, reproducînd un titlu recent dintr-un cotidian central, mai sînt reprezentanți mass-media care nu joacă după zăngănitul dolarilor șoroșiști, și nici după „directivele” de la Cotroceni, în ce privește libertatea presei de a informa publicul despre efectele politicii românești (de fapt, a reprezentanților ei) asupra viitorului Țării, prin atitudinea clasei noastre politice – în frunte cu președintele Iohannis – de cedare a principalelor pîrghii ale suveranității naționale unor puteri străine, în numele unei false preocupări pentru „salvarea” României. După cum se poate constata, la tot pasul, aceste preocupări nu sînt altceva decît forme de protejare, de îmbogățire și de salvare (în caz de pericol) a propriilor persoane și familii, rubedenii, clanuri etc., toate învelite în glazura înșelătoare a tortului festiv, de „salvgardare” a României, gata-gata să cadă în mîinile inamicului!
Întorcîndu-ne la incitantul titlu de mai sus (regret că nu l-am „inventat” eu), logica autorului, coroborată cu elemente din manifestările timp de 8 ani ale președintelui Klaus Iohannis, de cînd se lăfăie pe fotoliul lui Ceaușescu de la Cotroceni, conduce la o posibilă realitate imediată, marcată și de nerăbdarea lui Biden de a „oficializa” extinderea acestui război european, introducînd în ecuație cea mai puternică forță armată din lume, la ora actuală – NATO – împotriva unui singur stat – Rusia (sprijinit, eventual, de Belarus). Poate acest calcul la rece, în mintea unui șef de stat să aibă o altă proiecție în timp și să-i declanșeze noi resorturi de mărire, în virtutea cărora să nu mai poată judeca și acționa lucid, periclitînd un sistem social pe care el îl vrea performant – totul limitîndu-se la un joc de putere între limitele permise de comandamente suprastatale (UE, NATO). Cam în aceste coordonate se poate țese cel mai sumbru scenariu în care poate fi tîrîtă România anilor 2023-2024, dacă Parlamentul nu se va trezi la timp din amorțire (acum este și în vacanță)!
Vă imaginați acest scenariu?
1. Actualul conflict de la frontiera cu Ucraina escaladează, unele lovituri amenințînd localități și obiective românești din imediata apropiere a liniei de graniță, fără ca cineva anume să „aibă timp” să demonstreze proveniența acestor drone, proiectile, bombe sau ce-or mai fi ele (?!);
2. Propaganda americană intră în scenă, aducînd „dovezi” despre criminala putere care a atentat la integritatea teritorială a României, inducînd (via Was­hington) în mentalul româ­nesc pericolul reprezentat de Rusia lui Putin;
3. Propaganda de la Bucu­rești, făcîndu-se ecoul perfect al celei de peste Ocean, multi­plică termenii pericolului, cu „probe” care nu lasă loc de îndoială asupra agresorului și a iminentului său atac asupra României (mai ales că trecutul nostru istoric în vecinătatea slavilor de la Răsărit abundă în rapturi teritoriale – culmea!, în prezent nemairevendicate de Statul Român, ba chiar recedate, cu semnătura unui președinte al României!):
4. NATO, prin gura Secretarului General, Jens Stoltenberg, dă asigurări ferme României că, în acest caz, va activa articolul 5 din Statutul Pactului nordatlantic – deci, să nu ne speriem, marea armată a celor 31 de state membre NATO ne va apăra, noi doar să declarăm stare de beligeranță cu Rusia;
5. Terenul fiind, într-un fel, pregătit și curba emoției naționale ajungînd la un vector considerabil, intră în scenă Președinția, care invocă articolul amintit în Constituția României și, în doi timpi și trei mișcări, este declarată starea de urgență, cu urmările respective;
6. Consecință a punctelor de mai sus, anul următor, în România nu se vor mai ține alegeri, actualul șef al Statului și Comandant Suprem al Armatei va rămîne, pe mai departe, în toate funcțiile naționale (și în toate grațiile Occidentului și SUA), recompensat pentru respectarea poziției de „unic apărător al flancului estic al NATO”;
7. Se va da liber (stare de urgență, nu?) la achizițiile de ordin militar, fără licitație, prin încredințare directă, pe alte miliarde de euro (drone, tancuri, avioane, submarine, corvete, tunuri, transportoare blindate, muniție etc.), de fapt, nici pînă acum nu s-a procedat prin licitații în această zonă, firmele străine neavînd „răbdare” să urmeze un flux normal al competitivității în afacerile lor bănoase...
Dacă acest scenariu vi se pare fantasmagoric – deși cursul evenimentelor preconfirmă amploarea subiectului – vă pun la dispoziție ultimele dovezi palpabile, care indică agitarea atmosferei de la București, printr-o serie de acțiuni și manifestări care trădează pe față o anumită stare de suspans.
1. În presa de specialitate s-au înmulțit anunțurile privind recrutarea de soldați și gradați profesioniști, cele peste 4.000 de posturi anunțate, rămînînd neocupate. O metodă inedită, pentru a recruta tineri, constatînd că aceștia nu se înghesuie să intre în sistem, a fost folosită curînd de MApN, cu prilejul festivalului Neversea, unde Armata a campat cu forțe din mai multe arme și cu demonstrații în ce privește atractivitatea uniformei militare pentru tineretul român, în speranța de a mai recruta ceva. În altă direcție, elevii absolvenți ai clasei a X-a sînt îndemnați să se transfere la liceele militare, unde sînt disponibile peste 80 de locuri;
2. Pe aceeași linie, dar la alt nivel, MApN a elaborat noi norme, concretizate printr-un Ordin de ministru, privind chemarea/rechemarea în activitate, în corpul ofițerilor, în unitățile și structurile sanitare din rețeaua MApN. Tot aici se înscrie și Cursul de formare a subofițerilor în activitate, specialitatea militară sanitar (140 de locuri).
În numărul următor al revistei veți face cunoștință cu alte manifestări care ilustrează mișcări ciudate în societatea noastră vizavi de războiul din Ucraina. De asemenea, vă veți întîlni cu alte aspecte care zdruncină puterea de la București, incapabilă să gestioneze situația politică în favoarea României și a  românilor.
(va urma)
GEO CIOLCAN