Între aroganță
și angajamente iraționale
Reuniunea NATO de la Vilnius, de săptămîna trecută, a venit exact la timp spre a-mi procura „materie primă” pentru această parte a doua a articolului început săptămîna trecută. Deși nu am intenția de a analiza Summitul Pactului Nord-Atlantic din vara aceasta, din capitala Lituaniei (las această plăcere colegului de pagină, Nicu Marius Marin), mă voi folosi de luările de poziție ale președinților Ucrainei și României pentru a accentua discrepanța dintre poziția celor doi șefi de stat și realitatea pe care o trăiesc popoarele celor două țări; de asemenea, să compar aroganța mereu crescîndă a lui Volodimir Zelenski, migrînd spre a da un fel de ultimatum statelor care fac parte din NATO, precum și celor
care compun Uniunea Europeană (dacă nu i se
satisfac cerințele), cu gîndirea tot mai irațională și păguboasă (pentru Țara noastră) a președintelui Klaus Iohannis. Această paralelă ideatică, dincolo de pierderea simțului realității din partea președintelui Ucrainei și a lipsei coloanei vertebrale a președintelui României, reliefează ambîțul ambilor șefi de stat
de a se erija în „salvatorii” păcii europene și mondiale și îngropării Rusiei lui Putin!
Bineînțeles, sînt două concepții absurde, la limita decrepitudinii umane, care-i descalifică pe cei doi atît din punct de vedere politic, cît și ca președinți de țară, aleși să rezolve problemele stringente ale țării lor, nu să trateze momentele de criză ale statului cu gogoși umflate!
Făcînd trimitere la intertitlul de mai sus, deși mai toți analiștii geopolitici  erau siguri că nici de data aceasta nu se va trasa o linie cu date fixe în ce privește aderarea Ucrainei la NATO, în condițiile unui război, în prezent, pe teritoriul acestei țări, președintele Volodimir Zelenski, îmbătat de „aureola” lui internațională, le-a rupt gura de la început șefilor statelor membre NATO și conducerii acestui Pact militar, debitînd, cu emfază și într-un mod ultimativ: „Dacă Ucraina nu învinge nu avem despre ce discuta”. Desigur, sintagma „nu învinge” a gîndit-o în contextul „obligativității” NATO de a trece Ucraina sub umbrela înșelătoare a articolului 5 din Tratatul Pactului Atlanticului de Nord – situație semnalată și de vorbitorii în cadrul Summitului amintit. Oricum,  declarația președintelui Joe Biden l-a înverșunat și mai mult pe Zelenski, alimentîndu-i ambiția de lider mondial al momentului: „Nu ne vom lăsa. Nu ne vom lăsa! Știu bine ce spun. Angajamentul nostru față de Ucraina nu va slăbi. Vom fi de partea libertății astăzi, mîine și cît de mult va fi  nevoie”.
În acest caz nici că ar mai fi nevoie, oficial, ca Ucraina să adere la NATO – cu acest angajament american, practic, Ucraina este apărată de NATO (tehnică de luptă, armament, muniție, trupe, bani) mai abitir ca oricare altă țară cu statut oficial în acest conglomerat militar. Mai ales că, iată, SUA – stat „de partea libertății”, așa cum se laudă președintele Biden, va trimite în Ucraina bombe cu dispersie, numai bune să apere libertatea poporului rus, armă interzisă în peste 100 de țări din lume! Ce le pasă, însă, americanilor? Păcat că au uitat prea repede despre genocidul pe care l-au provocat populației Vietnamului, arsă cu napalm, și de crimele armatei americane din Irak, Afganistan și alte state neajutorate, unde civilii au murit pe capete, călcînd pe minele antipersonal, plantate de soldații aflați „de partea libertății”, care au adus moarte, dar, la mii de kilometri de pămîntul lor...
Pentru că trebuia să-și joace rolul de pion la înaintare, în flancul de Est al NATO, președintele Klaus Iohannis nu a ratat prilejul oferit de acest  summit de a se da în spectacol, uitîndu-se în oglindă și zicînd: „Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai fain din Țară? Cine e ca un rechin, să-l mănînce pe Putin, și uite, la toamnă-acuș, să scape lumea de ruși?”. Chiar dacă am preferat această introducere în stil oarecum glumeț, realitatea din România nu este deloc glumeață cu noi, iar – se adeverește încă o dată – președintele Iohannis este complet în altă lume, așa cum se spune în popor: „e cam dus cu pluta”. Nu știu precis – plută sau avion de lux – dar domnul președinte e dus – e dus de la noi și nevoile noastre, adică ale românilor!
„Laudă-te gură, că d-aia-ți dau băutură!” – vorba proverbului.
„România și-a îndeplinit și de această dată obiectivele stabilite pentru acest Summit NATO deosebit de important. Este rezultatul unei munci de echipă și mulțumesc tuturor celor implicați. Deciziile noastre la acest Summit au demonstrat, fără echivoc, solidaritatea legăturii transatlantice și unitatea aliată”, a declarat președintele Iohannis. Apoi, vrînd să pară șmecher și să mascheze angajamentul său (el spune că e angajamentul României) în pregătirea piloților ucraineni în România, vine cu o propunere, socotindu-ne destul de proști încît să aplaudăm această inițiativă. Iat-o: „Trebuie să întărim și apărarea aeriană. De aceea, am decis să constituim în România, alături de Olanda și de alți parteneri internaționali, un hub regional de antrenament pentru piloții români de F-16. Va fi accesibil și pentru piloții aliați și pentru cei ucraineni” (hopa! Iată adevăratul substrat!), și, mai departe: „Este un rol important pe care România și l-a asumat aici”. Și, pentru că mintea domnului Klaus Iohannis este doldora de inițiative, care mai de care mai megalomanice, dar și costisitoare pentru Poporul Român, la acest Summit a mai țîșnit cu o aberație strategică: „Mai mult, la Summit am anunțat și crearea, alături de Bulgaria, a unui Comandament dedicat Forțelor Speciale, care este deschis aliaților și partenerilor noștri”. Nu cunoaștem ce forțe militare (mai degrabă, paramilitare) intră în sintagma de „Forțe Speciale”, cu majuscule, dar n-ar mira pe nimeni ca esența acestui Comandament să fie pliată pe pregătirea unor trupe speciale din Ucraina pentru acțiuni speciale de luptă, România devenind, astfel, un teatru experimental de război, primind, la un moment dat, replica Rusiei lui Putin!
Fruntași la NATO, fruntași și la sărăcie!
După un efort financiar pe care România, sub bagheta magică a președintelui Iohannis, îl susține în implementarea ordinelor venite de la Washington, pentru înzestrarea Armatei cu tehnică militară, armament și muniție de proveniență americană, cheltuieli din cauza cărora, în ulimii 10 ani, România a plătit numai dobînzi în valoare de 27 de miliarde de euro, de cînd cu războiul ruso-ucrainean risipa de bani a Statului Român (nota bene: bani din împrumuturi, cu dobînzi înrobitoare!) cunoaște o nouă escaladare. Ultima găselniță a UE, anunțată pe gura de piază rea a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este un nou sprijin financiar pentru Ucraina, în valoare de 50 de miliarde de euro, pentru perioada 2024 - 2027 – sumă care se adaugă celor 70 de miliarde de euro plătiți pînă acum.
Acestea fiind hotărîte la nivelul UE, România devine automat atît contributor la acest sprijin financiar, cît și garantul Ucrainei. Iată cum, prin hotărîrile filantropice luate la Bruxelles și votate „în orb”, inclusiv de reprezentanții României (fără să le pese de noua povară financiară a Țării), România ajunge o țară vîndută marilor bănci internaționale, care se vor îmbogăți și mai mult pe spinarea bieților români. Ne-a întrebat cineva, vreodată, și pe noi, dacă vrem sau nu, dacă avem sau nu bani – din ce în ce mai mulți bani pentru a alimenta războiul de la graniță? Nu! Niciodată! În CSAT – organism ce pare a reprezenta o instanță suprastatală, un fel de organism și entitate extraterestră, atîta timp cît adoptă măsuri extrem de înrobitoare pentru Țară și Poporul Român, votînd la  discreție îndatorirea României pe mai multe decenii și generații de acum încolo, pare că nici un membru al acestui for nu cunoaște nevoile imediate ale poporului. Fără pic de rușine și lipsiți de orice gram de empatie pentru Poporul Român, generalii și alți șefi de instituții de forță ale Țării, în frunte cu președintele Iohannis, toți cu burdihanele pline, așișderea cu conturile din bănci, cu vile somptuoase la mare și la munte, mai nou – în străinătate – dau banii pe fiare vechi, încercînd să ne îmbrobodească, inutil, cu „necesitatea întăririi flancului estic al NATO”! De ce nu-l întăresc americanii dacă vor să pună stavilă influenței Rusiei în această parte a Europei?
Pentru că acești îmbogățiți pe spatele românilor nu citesc decît buletinele jocului Bursei, să le arătăm noi unde ar trebui dirijați, cu maximă prioritate, banii românilor (după care poate veni și rîndul înarmării, dacă tot a intrat microbul războiului în mințile decidenților români) – adică în ridicarea nivelului de trai (ce spun eu nivel) – în asigurarea supraviețuirii majorității populației României, ajunsă la cel mai de jos prag al sărăciei din toate statele membre UE!
Statisticile, dar și realitatea din Țară, sînt catastrofale, acestea constituind cel mai fidel barometru al sărăciei care trimite România în rîndul țărilor din lumea a treia. Din datele de mai jos se vede clar cum, în goana lor după succes internațional, prin poziționarea României în fruntea țărilor emergente de stabilitate politică, decidenții politici autohtoni au uitat tocmai „obiectul muncii” – poporul de rînd, milioanele de români care i-au votat și de la care se așteaptă soluții concrete în problemele cotidiene care au instalat societatea românească pe un nedorit loc I într-un rușinos clasament al sărăciei pe plan european. Care este „performanța” României la un eventual bilanț de la intrarea (acum 16 ani) în Uniunea Europeană? Ne vine în ajutor Eurostat (organismul Comisiei Europene care se ocupă cu statistica): La nivel general, 34,4% dintre români și 36% dintre cei care au cel puțin un copil în întreținere se află în risc de sărăcie, față de media țărilor UE, de 11% dintre persoanele care au un loc de  muncă și împărtășesc aceeași situație.
Aceeași instituție europeană nominalizează și alte state care suferă la capitolul privațiuni materiale, unele chiar cu aport esențial la înzestrarea lor cu capacități de apărare (cum ar fi Polonia), dar cota acestei țări, măsurată la nivelul sărăciei, o situează pe primul loc în ce privește procentajul mic (sub 16%), în același clasament acceptabil găsindu-se și țări precum Slovacia și Cehia, dacă ne referim la state din arealul estic al Europei. Din păcate, în toate statisticile care arată impactul sărăciei asupra populației – la modul general sau separat, pe segmente de familii – România face ce face și se situează tot în  prim-plan, așa cum sîntem și la situația persoanelor care trăiesc în gospădării cu copii aflați în întreținere: România – 36%; Bulgaria – 30,7%; la polul opus fiind Danemarca – 11,7%; Cehia – 11,3%; și Slovacia – 8,9%. Spre a nu vă încărca prea mult memoria cu date care nu ne fac plăcere, nu mai consemnez și alte clasamente nefavorabile, cum ar fi, de pildă, după venitul disponibil, după capacitatea locuitorilor de a-și permite un set de articole materiale sau activități sociale predefinite, după vîrstă și, nu în ultimul rînd, după nivelul educațional. Dacă la acest din urmă indicativ așezăm alături procentajul analfabeților nefuncționali din România și rezultatele catastrofale de la bacalaureatul din acest an sau examenul de titularizare în  învățămînt – la negativ, România este consolidată pe primul loc...
Plimbat prin atîtea țări de pe Glob, fără nici un rezultat palpabil, președintele Klaus Iohannis nu are timp nici să constate sărăcia în care a adus acest Popor în cei peste 8 ani de „domnie”, dar nici să citească statisticile date publicității de Eurostat. În acest moment, oricare cetățean cu măcar 8 clase gimnaziale ar putea veni cu următoarea întrebare – rezonabilă, zic eu: „Și dacă ar citi statistica la ce i-ar folosi?“. Adevărat, așa este! Pe Iohannis nu-l interesează decît statistica armamentului cumpărat de la americani (nota bene: plătit în avans cu anii); pe Iohannis îl interesează statistica trupelor străine cantonate în România (care, în accepțiunea lui antinațională), crede că ne vor apăra Țara împotriva unui atac din afară, minimalizînd rolul propriei armate, instruită în conceptul de  mercenariat al NATO – gata pentru sacrificiu pe teritorii străine și pentru scopuri opuse intereselor noastre naționale. Oricîte referiri am face avînd în centru persoana Președintelui României, și oricît de binevoitori am fi, nu putem extrage dintr-o activitate de 9 ani în „slujba” Țării măcar 2-3 exemple în care domnul Iohannis să se fi arătat preocupat de condițiile de viață, de muncă, de timp liber al românilor. Așa că, să nu-i mai tulburăm meditația de pe plaja de la Neptun, persoana sa imperială necesitînd un anumit timp de gîndire pentru a-și proiecta viitorul după ce Cotrocenii vor rămîne o amintire.  Dar, ce amintire!
Pentru justificarea 100% a intertitlului acestui pasaj, închei acest capitol cu un clasament sui-generis întocmit de Euro Fond, în ce privește salariul minim în Uniunea Europeană, în care țările sînt împărțite în
3 categorii: bogate, medii și sărace. Credeți că veți
ghici în care categorie se încadrează România, înainte de a citi clasamentul? Cu siguranță! Nu va fi nevoie de nici un efort!
1. Prima categorie: Luxemburg = 2.387 euro; Germania = 1.981 euro; Belgia = 1.955 euro; Olanda = 1.934 euro; Irlanda = 1.910 euro; Franța = 1.709 euro.
2. A doua categorie: Slovenia = 1.304 euro; Spania = 1.260 euro;
3. A treia categorie (țările sărace): Portugalia = 887 euro; (...); România = 606 euro (penultimul loc), am întrecut Bulgaria.
Așa vor decidenții noștri, așa sîntem: fruntași în NATO (la cheltuieli); fruntași (codași adică), la sărăcie. Bine să le fie!
Portul Contanța – interzis pentru români?
Portul Constanța, cel mai mare port din țară și al doilea ca mărime la Marea Neagră, a devenit placa turnantă a exportului de cereale din Ucraina, după izbucnirea conflictului armat dintre Rusia și această țară. După datele Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” Constanța, în 2022 traficul total de mărfuri s-a ridicat la cota de 75,5 milioane de tone, cel mai mare nivel din istoria Portului, în creștere cu 12% față de anul anterior. Din surse demne de încredere am aflat că, în folosul Ucrainei (transporturi, în principal de cereale, dar au fost și alte materiale: echipamente, fosfat, laminate, minereuri de fier, containere), Portul Constanța a operat un volum de 26 de milioane de tone (1/3 din totalul tranzitat prin Port).
Aceste cifre seci nu reflectă, însă, actuala dramă a Portului maritim Constanța, blocat de containere, pe de o
parte, și „acaparat” de măr­furile ucrainene, pe de altă
parte. La declanșarea războ­iului ruso-ucrainean, cînd Portul Constanța a trebuit să preia traficul din porturile ucrai­nene de la Marea Neagră, infrastructura portului românesc nu era pregătită pentru un volum atît de mare de mărfuri. Neglijat de oficialităție portuare – așa cum se întîmplă în multe sectoare de activitate din România – portul Constanța era blocat de 700 de vagoane de marfă, staționate („moarte”) pe cei 257 de kilometri de rețea de linii de cale ferată din port. Încercînd rezolvarea spațiului de trafic, Administrația Portului s-a trezit în fața unui blocaj fără precedent, transportul cerealelor din Ucraina oprind, aproape în totalitate, activitatea din Port a fermierilor români. Situația este destul de alarmantă, numai că liderii României, începînd cu ministrul Agriculturii și terminînd cu premierul (pe Iohannis nu-l mai pun la socoteală, domnia sa fiind preocupat de călătoriile în afara Țării), îndoctrinați de Unchiul Sam cu „Slava Ucraina”, stau cu urechile pîlnie la „comanda” nesătulului de Zelenski. Apropo de plimbările președintelui Iohannis, conform dezvăluirilor site-ului specializat în aviație „Boarding Pass”, acesta a efectuat 26 de călătorii cu avion privat în perioada ianuarie 2022 - martie 2023, majoritatea zborurilor făcînd escală la Sibiu, pentru a i se alătura consoarta, doamna Carmen Iohannis. Întrebat de un jurnalist de ce nu face publice costurile deplasării cu avionul (de lux) și al cazării în străinătate, președintele Iohannis – nedezmințind aroganța și lipsa bunului-simț – a răspuns, sfidător, lăsînd un rînjet ironic să-i brăzdeze fața: „Așa este legea!”.
Dacă astfel este legea la Cotroceni, să vedem ce „lege” guvernează transportul de cereale din Portul Constanța, după ce am fost invadați de transportatorii ucraineni, în favoarea cărora lucrează politica agrară românească. Din acest punct de vedere, deși Comisia Europeană ne-a asigurat că va ține cont și de interesele fermierilor români, n-au fost decît vorbe în vînt. Dimpotrivă, în Regulamentul aceleiași Comisii Europene, publicat în 30 iunie a.c. în Jurnalul Oficial al UE, după ce se recunoaște faptul că, din cauza costurilor logistice ridicate și a blocajelor, s-a înregistrat o creștere a im­porturilor de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina, această situație exercitînd presiuni asupra prețului din țări precum Bulgaria, Polonia, Slovacia, România și Ungaria, blocînd și capacitățile de stocare, recunoscîndu-se, negru pe alb, că: „Aceste circumstanțe afectează vizibilitatea economică și perspectivele de piață ale fermierilor din unele regiuni ale statelor membre respective”, Comisia dă cu bîta-n baltă, ajungînd la ceea ce o „doare” mai mult – Ucraina, în numele căreia ne impune un nou sacrificiu: „În cele din urmă, acest lucru ar putea pune în pericol funcționarea normală a coridoarelor de solidaritate UE – Ucraina”.
Deci, asta era grija supremă a doamnei Ursula: coridoarele de solidaritate cu Ucraina! Fermierii români? Să planteze lavandă și sparanghel, să lăsăm cerealele pe seama Ucrainei! Dacă aș fi unul dintre parlamentarii români la PE, într-o zi, de față cu  președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aș proiecta pe ecranul din sala de ședințe, cu litere mari, în limba ei maternă, spusele domnului Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), care sintetizează, în mod dramatic, disperarea fermierilor români și modul de defavorizare a acestora, în avantajul celor din Ucraina. Citiți ceea ce spune un fermier român, un om care trăiește în mijlocul acestei tragedii contemporane a țăranului român, și nu în avionul de Bruxelles: „Prețul la cereale a ajuns la jumătate față de anul trecut, iar importurile din Ucraina merg în continuare fără respectarea deciziei UE. Pînă acum tot spuneau  (guvernanții noștri – n.a.) că îi obligă UE să facă una alta, dar acum, cînd au decizia de la UE care ne-ar ajuta pe noi, de ce nu o respectă, să interzică importurile? Că numai în România s-au făcut contracte pe viață. Portul Constanța nu mai este al românilor, că ucrainenii au prioritate și fac legea acolo. Pe șosele sînt oprite doar camioanele care transportă marfă românească, ne mai pun și bețe în roate, în timp ce pe ucraineni nu-i oprește nimeni. Aceștia trec cu peste 100 de kilometri pe oră prin localități, și cu tonaj depășit, prin fața polițiștilor care nici măcar nu se uită la ei. Pînă cînd discută ai noștri la Bruxelles, noi terminăm recoltatul, iar marfa o să stea pe cîmp, că nu mai avem acces la portul românesc”.
Pentru ca batjocura la adresa fermierilor români să fie maximă, aceștia sînt discriminați și la transportul rutier al cerealelor, la ieșirile din Țară. După experiența negativă de la frontiera cu Ungaria, cînd vameșii unguri prelungeau timpii de așteptare a camioanelor românești, acum au apărut probleme și mai grave la vama cu bulgarii, de la Ruse. Ce se întîmplă acolo? La Ruse s-a construit o parcare privată, unde transportatorii români sînt obligați să intre și să achite o taxă de 25 de euro. În această parcare sînt lăsați să aștepte chiar și 24 de ore, în timp ce transporturile ucrainene și bulgare au drum liber, nefiind obligate să parcheze și, bineînțeles, nu au nici de achitat tariful de 25 de auro. Și în acest caz se încalcă legislația Uniunii Europene pe care, după cum se vede, o respectă doar cine vrea – a naibii întîmplare, cum se nimerește, mereu este în defavoarea României, chiar dacă atît noi cît și Bulgaria sîntem membre UE, ceea ce presupune egalitate de șanse, respectarea acelorași legi și – foarte important – un respect reciproc real.
Pînă la rezolvarea acestor probleme – unele vitale pentru economia României – chiar dacă, la supărare aruncăm anatema pe unele țări vecine, cu practici neortodoxe la adresa noastră – vina principală o poartă politicienii români, obedienți în fața străinătății, gata oricînd să sacrifice interesele naționale, în virtutea unor efemere strîngeri de mîini și bătăi pe umăr, din partea unor notabilități occidentale sau de peste Ocean, așa cum vom vedea în partea a III-a a acestui articol.
(va urma)
GEO CIOLCAN