România și trădătorii ei
Ce bine m-am simțit cînd am scris, în ultima vreme, articole și reportaje cu subiecte în afara sferei politice actuale, astfel cum au fost cele despre nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul, Ia românească, discursul de acum 100 de ani al lui Nicolae Titulescu în fața Consiliului Națiunilor, sau ultimul, cel dedicat marelui om de știință român, medicul neurolog Constantin Bălăceanu-Stolnici, cu prilejul aniversării impozantei vîrste de un secol! Cred că, reciproc, și cititorii noștri întîmpină cu alt interes și cu o altă doză de atractivitate astfel de scrieri jurnalistice decît cele cu tematică politică, mai ales cu referire la actuala (și jalnica) clasă politică autohtonă. După ce ești bombardat, în mod special la posturile tv., numai și numai cu știri și rapoarte fie cu subiecte sinistre, fie despre nimicnicia ordinară a celor care ne conduc, intercalate cu „analize” militare și geo-strategice despre cum se desfășoară războiul ruso-ucrainean (cu „amenințări” iminente în ce privește atacarea și ocuparea României de către Putin), un reportaj despre ia românească sau un articol închinat marelui proroc și martir Sfîntul Ioan Botezătorul au darul să ne extragă din marasmul cotidianului și să ne lumineze gîndul, concentrîndu-ne preocupările și spre acțiuni și  activități benefice eului nostru personal.
Iată că (așa cum ar spune „analiștii” pomeniți mai sus) situația concretă din teren – adică totala deraiere de la linia românească și suveranistă aproape a întregii noastre clase politice, în frunte cu Președintele României, cu grave și irecuperabile pierderi pentru Statul și Poporul Român – mă obligă să privesc din nou în vitrina la zi a României și să iau atitudine. De la gravitatea ultimelor decizii ale decidenților noștri, la lipsa de reacție a unor oameni cu știință de carte, pe care-i credeam patrioți, și pînă la posibilitatea dispariției României ca Stat independent (dacă lucrurile la care mă voi referi nu se vor îndrepta), nu mai este mult. Situația este la limita de a fi sau de a nu mai fi a ceea ce numim astăzi România! De la acest pericol virtual pleacă și franchețea și duritatea titlului acestui articol. De ce să-i menajăm pe cei care vînd România SUA și Occidentului, să le vorbim doar cu „domnia voastră” și să-i gîdilăm la coarda sensibilă, „speriați” de aureola lor de mari politicieni, cînd, de fapt, ei nu sînt decît niște marionete, niște circari de pe Dîmbovița puși în slujba celor care, ca și în trecut, ne spoliază Țara și tratează Poporul Român ca pe o turmă bună de muls?
La ora actuală constat un lucru care ne aruncă într-o prăpastie și mai mare (dacă ar exista una mai adîncă decît cea în care se află România anului fatidic 2023), anume că românul s-a obișnuit cu trădarea precum cîinele cu jujeul.
Ne-am obișnuit cu cei care, în decembrie 1989, au răsturnat puterea politică a regimului comunist, promițîndu-ne numai lapte și miere, dar ne-au dat oțet și fiere! De fapt, ne-au luat, nu ne-au dat: au luat (distrus, abandonat, vîndut pe mai nimic sau la fier vechi) fabrici, uzine, combinate, industrii întregi, unități agricole, mine de minereu, de cărbuni, de metale rare, apele minerale, pămîntul Țării – ne-a rămas doar cerul (pardon! nici acesta nu mai e al României, atîta timp cît este brăzdat de avioane ale unor armate precum SUA, Germania, Franța, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Italia etc.). A răspuns cineva pentru  această hoție (crimă, trădare – sînt cuvintele care exprimă corect acest tragic fenomen)? A răspuns cineva pentru înșelătoarea sintagmă „Mircea, fă-te că lucrezi!”? A răspuns, în fața Națiunii, premierul care, sub decretarea ideii că industria românească este un morman de fier vechi, a aruncat la fier vechi o industrie în plin proces de dezvoltare?
Ne-am obișnuit cu toate aceste trădări și minciuni și am tăcut înghițind în sec și, probabil, strecurînd o înjurătură printre dinți!
Ne-am obișnuit, apoi, cu așa-zisele privatizări, din care România a avut „daună totală”, unii samsari (în special politicienii de la vîrf și acoliții acestora) au ajuns milionari, sfidînd legislația în vigoare – și așa șubredă în ceea ce privește economia de piață de care facem atît de mult caz! Ne-am obișnuit, apoi, să credem în gogoșile electorale, înainte de alegeri, cînd am constatat, de peste 30 de ani, că toate proiectele rămîn pe hîrtie, iar noi îi votăm mereu pe aceiași politicieni corupți și lași, rotindu-i mereu în același cerc vicios al nesimțitului de politician român, care crede că politica se face la televizor! Ne-am obișnuit, dar tot am pus ștampila, ca orbeții, pe aceleași sigle de partid dăunătoare sănătății României!
Ne-am obișnuit cu o Justiție în care multe procese sînt trucate, în care sînt executați oameni la comandă politică, după care se constată că sînt nevinovați (ultimul pe listă, marele doctor Beuran) în timp ce delapidatori și criminali sînt făcuți scăpați peste hotare, unde huzuresc și ne sfidează. E cineva tras la răspundere? Dimpotrivă, îi recompensăm pe unii magistrați cu salarii și pensii speciale, ajungînd la sume astronomice, pe care nu le pot cheltui nici în 3 vieți dac-ar avea! Ne-am obișnuit, chiar dacă mulți români suferă cînd intră în malaxorul vreunui proces, dar, atunci cînd Guvernul Dragnea a gîndit niște măsuri în vederea fixării unor responsabilități în zona Magistraturii, „poporul” a ieșit în stradă (avîndu-l cap de coloană chiar pe Președintele Klaus Iohannis, „revoltat” că Guvernul pune pumnul în gura Justiției!). Care Justiție, aș întreba: a afaceristului Valeriu Stoica? A „securistei” Monica Macovei? A imposibilului Cătălin Predoiu? A speriatei Mona Pivniceru? A „analfabetei juridic” Raluca Alexandra Prună? A actualului ministru, „împăturita” Alina Gorghiu? Vreți să facem inventarul nenorocirilor, în plan juridic și social, consemnate ca urmare a prestației acestor neica-nimeni, sub mandatul sacru de ministru al Justiției?  Ar fi ușor de făcut, dar ar fi prea grețos într-un anotimp așa de fierbinte! Ca să nu mai spun de „stelara” Laura Codruța Kovesi, fost procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (2013-2018), pupila turnătorului Traian Băsescu – o scursură de marinar, frate cu romul, care ne-a păcălit, aducîndu-ne pierderi majore, un deceniu în jilțul de la Cotroceni?
A plătit împărțitoarea dreptății împotriva corupției din România, mai ales după istoricele episoade cu procurorul Portocală, cu Bica și cu alți maimuțoi cățărați în copacul Justiției Române? Da, a „plătit”! Anonima procuroare de la Sibiu – recompensată de cei în solda cărora le face jocul – a ajuns și mai sus, dar sus de tot, adică taman procuror-șef la Parchetul European! Urmînd acest exemplu, să nu mire pe nimeni cînd, după plecarea (cu coada între picioare) de la Palatul Cotroceni, urmînd politica protecționistă a UE, domnul Klaus Iohannis o să stea cu partea moale a corpului pe un fotoliu și mai maiestos, cu vedere la întreaga Europă. Chiar merită, zău, după cît bine a făcut României, Iohannis este predestinat să facă un și mai mare bine și bătrînei Europe. Doamne ajută!
Să mai spunem ceva despre ce ne-am obișnuit, și chiar ne place, deși urlă mass-media că o să murim otrăviți! Aici e vorba despre mîncare. Dintr-o țară lăudată, încă, de străini, pentru că mai păstrează autenticul unei naturi înconjurătoare prietenoase, dintr-o țară în care locuitorii, în special cei de la sate, erau capabili să-și asigure cele necesare traiului zilnic, trimițînd și la oraș produsele agricole și alimentele de bază, am ajuns la mîna unor țări – importăm carne, fructe, legume, conserve, preparate din carne, ulei, zahăr, făină, mălai – pînă și „pîinea noastră cea de toate zilele” ne-o aduc străinii (chiar sub forma congelată), după ce au cumpărat de la noi grîul din care au făcut pîinica!
Ne-am obișnuit cu dispariția pădurilor și încărcarea lor în camioanele prietenului domnului Iohannis, austriacul  Gerald Schweighofer, nouă rămînîndu-ne bucuria de a face campanii de voluntariat pentru reîmpădurirea munților defrișați, campanie în care – dezvelindu-și iar fața lui de om ipocrit, dar și teatral – a beneficiat de participarea omului de la Cotroceni, echipat adecvat, cu cizme de cauciuc, vestă de pădurar și cazma. Cîtă mizerie poate să încapă în aroganța unui șef de Stat, rătăcit în perimetrul Daciei lui Burebista! Ne-am obișnuit, apoi, cu pierderea proprietății asupra petrolului românesc, care a devenit produs made în Austria, deși acest Stat (care, să nu uităm, ne-a asuprit secole) are sonde în pămînt românesc! Noi le dăm petrol brut, iar ei ne livrează benzina și motorina, provenite – culmea – din distilăriile construite de  Nicolae Ceaușescu, la propriu – de poporul Român!
Nu e așa că e OK?
Am pierdut, în 33 de ani, tot ce am acumulat (cu sudoare și suferință) în aproape o jumătate de secol! La unii dintre noi ne-a rămas doar viața care mai pîlpîie în piept, stînd cu privirile ațintite pe icoana Maicii Domnului de la care așteptăm salvarea. Dar, atît cît noi repetăm, la nesfîrșit, aceleași greșeli, obișnuindu-ne cu trădările în serie din partea clasei politice românești, salvarea nu mai vine nici la Paștele cailor! Sfînta Maica Domnului se uită uimită la acest popor aflat în adormire și în amuțire, răbdînd cea mai cruntă exploatare umană din era postbelică. Sub turci, sub ruși, sub austrieci, sub unguri – în condiții sociale  și politice incomparabil mai grele decît cele de acum – românii au avut curjul să spună „NU” în multe cazuri, deși cu riscuri majore, inclusiv cu pedeapsa cu moartea. De unde au avut puterea? Poate de la niște conaționali rămași în istorie cu numele de Gherghe Doja, Horia, Cloșca, Crișan, de Iancu, de Tudor Vladimirescu, de Bălcescu...
Slugărnicie fără limite
Tot ce am scris pînă acum în acest material, pus sub sigla unei demențe politice, manifestate (așa cum am demonstrat prin exemplele oferite), în cele mai semnificative sectoare de activitate din sfera economică a României, culminează cu situația actuală a României – trădată din toate părțile: intern și extern. Pentru români cuvîntul trădare nu poate îmbrăca decît semnificații sinistre, mai ales dacă facem trimitere la Istorie unde întîlnim cazurile unor Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza, Mareșalul Ion Antonescu, Nicolae Ceaușescu. Dacă unele dintre aceste crime ni se par prea îndepărtate să ne amintim de trădarea din 2 iunie 1997, de la Neptun, cînd a fost semnat un document zdrobitor, ca dovadă a unei înalte trădări naționale: Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina. Din partea României acest infam document a fost semnat de președintele din acea vreme, Emil Constantinescu, și de ministrul de Externe, Adrian Severin.
Pentru a nu dezvolta acest subiect (am făcut-o în serialul „Slava Ucraina”! Dar cu România ce facem?), adaug doar faptul că, după ce am „contrasemnat” Pactul Molotov – Ribbentrop, cu pierderea unor teritorii românești luate de Stalin și date Ucrainei, astăzi am devenit un Stat aproape vasal Ucrainei lui Volodimir Zelenski, în sensul că Guvernul României pompează milioane de euro, însemnate resurse materiale, tehnică militară, armament și muniție, se spune chiar mercenari români, pentru alimentarea frontului ucrainean. Într-o mare veselie, România, dorind să fie în fruntea statelor NATO care să devină vaca de muls a Ucrainei în interminabilul conflict armat cu Rusia, și-a orientat întregul potențial uman (militar) și material în vederea scoaterii Ucrainei din hîrdăul cu lături naționale. Fără a ține seama de contextul precar, economic, în care se află, azi, România, de nevoile stringente ale populației noastre, de realizarea unor proiecte economice generatoare de locuri de muncă și aducătoare de plus valoare, mai – marii Țării, în frunte cu „absentul” Președinte Klaus Iohannis, la picioarele căruia stau Parlamentul, Guvernul, CSAT-ul, partidele de la guvernare, instituțiile de forță ale Statului, Justiția etc., ne-au abandonat și ne-au trădat, în numele unei lozinci globaliste și înșelătoare, încorsetată în cele două entități care vor distruge România, ca Stat independent și suveran – Uniunea Europeană și NATO. Mai mult decît atît, de cînd cu războiul ruso-ucrainean, politicienii noștri de frunte parcă au paralizat, sar cu toții, într-o prostie monumentală, să-l pupe în fund pe comediantul Zelenski, cu toate că acesta, după ce-i îndeplinim hatîrurile megalomane, ne tratează chiar cu... fundul! Credeți că exagerez? Chiar dacă am supraintitulat acest material „Pamflet politic”, faptele de mai jos nu sînt deloc pamflete, ci reflectă, într-o măsură zdrobitoare, mîrșava acțiune de cedare de către politicieni a prerogativelor noastre constituționale unui stat străin, deci, sînt dovezi clare ale trădării naționale. Citiți-le și convingeți-vă!
Banii României din energie –
pomană Ucrainei!
După scandalul, încă neînchis, declanșat de adîncirea canalului Bîstroe de partea ucraineană, motiv de îngrijorare pentru deteriorarea condițiilor naturale ale Deltei Dunării, la orizont a apărut un nou viitor scandal: în curînd România va ceda Ucrainei o parte din profitul realizat de la începerea războiului ruso-ucrainean de către companiile naționale energetice! Da, ați citit corect: România, producînd energie, cu cheltuielile de rigoare, și prin scumpirea acesteia, vîndută românilor,  (prin mai multe canale), manageriind  acest sector al economiei naționale, a obținut un oarecare profit. Dar, pînă să intru în subteranele acestei mari escrocherii à la Volodimir Zelenski, să nu uit de un răspuns mai mult decît stupefiant al Președintelui Iohannis, la o întrebare în legătură cu problema lucrărilor, neautorizate, ale specialiștilor ucraineni, pentru adîncirea șenalului navigabil al canalului Bîstroe. Știți ce-a răspuns cel pe care-l considerăm Președintele României – deci garantul și apărătorul României? Ceva de noaptea minții, dacă nu s-ar încadra într-o anume specialitate medicală, pînă atunci însă i se poate atașa eticheta de „trădare a intereselor naționale ale României”. Iată: cică, nu e nici o problemă cu Bîstroe, ucrainenii execută lucrări de curățire a canalului. Că se discută despre o reală adîncire a canalului Bîstroe? Președintele României a dat soluția: „Adîncirea canalului Bîstroe e un mit!”. Doamne, Dumnezeule, cît de orb politic să fii, ori cît de indiferent la cei care aduc prejudicii României încît să emiți pe gură o asemenea aberație, în contrast chiar cu ceea ce au recunoscut autoritățile de la Kiev, anume că au dragat canalul, adîncindu-l pînă dincolo de 7 metri?
Auzi – MIT! Se pare că domnul profesor de Fizică, preocupat mai mult de obiectul Fizicii, ca știință, care studiază structura materiei, proprietățile generale, legile de mișcare a materiei, precum și transformările reciproce ale acestor forme de mișcare, habar nu are despre semnificația cuvîntului „mit”. Să-l ajutăm, deschizîndu-i un Dicționar: „Mit: Formă a culturii spirituale specifică societății primitive, incluzînd o reprezentare generalizată a realității și o încercare de explicare a ei, dar deosebindu-se atît de imboldul religios sau artistic, cît și de teoria științifică sau filozofică. Apare sub forma unei narațiuni populate de ființe și întîmplări fabuloase, fantastice, simbolizînd forța, fenomene și procese naturale sau sociale”; mai pe scurt: „Născocire; basm”. Din păcate, Președintele Iohannis nu este o născocire, dar modul în care s-a făcut că-și îndeplinește prerogativele de Șef de Stat poate fi asimilat unui basm, unui basm urît, devenit un adevărat coșmar, timp de un deceniu pentru Poporul Român! Încă o dată Președintele Klaus Iohannis (așa cum vom demonstra în continuare) ne-a arătat că înaintea Țării sale, România, primează interesele altor state, în cazul de față, Ucraina! Trădare pe față!
Întorcîndu-ne la subiectul cu care am deschis acest capitol al  articolului de față: obrăznicia președintelui Zelenski de a cere un procent din profiturile companiilor energetice românești, pe care să-l facem cadou Ucrainei, știți care este motivarea acestei pretenții nemaiîntîlnite în relațiile dintre state egale în drepturi? Citiți și vă închinați, văzînd pînă unde poate ajunge exploatarea emoțională a unei situații grele a unei țări, pornită pe panta ambiției unui președinte de a se impune ca lider al lumii moderne în lupta pentru distrugerea „fratelui” mai mare – poporul rus: cică, cîștigurile noastre din producția internă energetică s-ar datora... războiului din Ucraina! Explicația părții ucrainene? Da, există o explicație (tot ca formă a unei aberații), chiar din partea domnului German Galushchenko, ministrul Energiei în Guvernul de la Kiev: datorită războiului ruso-ucrainean, și cu consecința – dereglarea produselor energetice din Rusia – prețul acestor produse a cunoscut o curbă ascendentă pe piața respectivă, ceea ce a dus la venituri neplanificate (și nemeritate, crede, probabil, Zelenski) în bugetul acestor state!
Nu știu cum au reacționat alte state la această nouă cerșetorie a Ucrainei. România, însă, subjugată de ambiția Președintelui Iohannis de a se erija în salvatorul unic al Ucrainei, de parcă ar fi Tata Noe cu corabia lui magică, a răspuns pozitiv, și într-un timp record, adică imediat. Concret, pe cînd mai era ministrul Energiei, hulitul Virgil Popescu, i-a trimis o scrisoare ministrului Energiei din Ucraina, în care exprima disponibilitatea României de a examina cerința Ucrainei. Mergînd pe această linie a cedării noastre în fața lui Zelenski, noul ministru de Externe al României, Luminița Odobescu, într-o întrevedere cu ministrul Energiei de la Kiev, pe pămînt londonez, au analizat modalitățile și specificul realizării acestei donații financiare.
Cum această știre foarte importantă nu a venit din partea română, ci de pe site-ul Ministerului Energiei din Ucraina, responsabilii de la București au dat din colț în colț, încercînd să mușamalizeze încă o portiță de scurgere a banilor necesari economiei noastre pentru cauza „Slava Ucraina”. În timp ce noul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, o scaldă, vorbind în dodii: „Pentru viitor, analizăm opțiunile și resursele disponibile, inclusiv cadrul legal aplicabil”, iar Ministerul român de Externe emite un comunicat cu un fel de „bla, bla, bla”, de felul „Șeful diplomației române a reconfirmat interesul țării noastre pentru dezvoltarea conexiunilor energetice cu Ucraina, proces necesar pentru consolidarea securității energetice a ambelor state, precum și a regiunii în ansamblu”, Ucraina merge la punct fix, dezvăluind astfel noua cedare a României. În ce fel? În urma discuției din capitala britanică, dintre ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și ministrul ucrainean al Energiei, German Galushchenko, Ministerul Energiei din Ucraina a postat pe site ACCEPTUL României de a dona țării sale profiturile companiilor românești din energie!
Cu o astfel de clasă politică ineptă și cu un președinte ahtiat după valorile Occidentului și pregătit să sacrifice tot în numele așa-zisei prietenii cu țara în suferință, Ucraina, cine să mai vadă și suferința Poporului Român, declinul economiei românești, cu toate laudele Guvernului de la București că stăm bine la acest capitol. Atît de bine stăm încît ultimul Comunicat al Băncii Mondiale pentru România arată clar: nici un progres în ultimii 5 ani! Mai mult, acest document vorbește de un declin accentuat, în ciuda creșterii economice declarate, care se manifestă doar la nivel de consum.
Pentru a lărgi răspunsul la întrebarea din titlul acestui articol, în partea a doua veți lua la cunoștință de alte umiliri la care este  supusă România, cu acordul acestor conducători, trădători de Țară: cum Portul Constanța nu mai este al românilor; cum banii românilor pentru infrastructura de transport sînt direcționați către Ucraina și Republica Moldova; cum România escaladează conflictul armat la granița noastră trecînd la antrenarea piloților ucraineni pe avioane F-16; cum România este ocupată de trupe străine care fac legea în Țara noastră, infracțiunile acestor militari neputînd fi pedepsite de Justiția Română... E mult, e puțin, pentru a pune întrebarea „Aloo! Ați înnebunit de tot?”. Dacă elementele constitutive acestei întrebări vi se par puține, mai avem cel puțin o duzină în favoarea justificării întrebării.
Pentru a încheia într-o notă națională, iată cum ar fi descris Mihai Eminescu starea de fapt a clasei politice românești dacă ar fi trăit astăzi printre noi (așa cum a făcut-o cu peste un secol și jumătate în urmă): „Vlad Țepeș, Lăpușneanu, Mihnea cel Rău sau Aron Vodă erau asupritori stăpîni, dar stăpînirea lor era tiranică, nu rușinoasă. Acum însă România are rușinea de-a geme sub jugul cîrciocarilor, a oamenilor a căror breaslă, meșteșug, meserie este ca să prefacă negrul în alb și albul în negru, de-a arăta că ce-i strîmb e drept și ce-i drept, strîmb; România e prada minciunii disciplinate și, pentru corifeii și reprezentanții minciunii, se face totul în țara aceasta și toate ramurile vieții publice îi sînt aservite. Cu puține deosebiri, caracterele acestei nouă clase dominatoare sînt: incapacitatea, prostia, neștiința”.
(va urma)

GEO CIOLCAN