Alergînd prin țară și pe-afară
  • 09-11-2021
  • 0 Comentarii
  • 238
  • 0

Mai e puțin și iarna ne bate la ușă. În Capitala administrată pe nevăzute și pe nesimțite de primarul Nicușor Dan, caloriferele și-au schimbat menirea: prin ele ne pătrunde frigul pînă-n oase, iar prin țevile ruginite, căldura ni se scurge din case. Înfofoliți și răciți, răbdăm și așteptăm... Pare că nimănui din cei pe care i-am ales în conducerea țării nu-i pasă. Sînt ocupați cu împărțirea ciolanului, în timp ce populația suferă... de Covid, de boli de tot felul, de teama de facturi crescute, de scumpirile alimentelor, de lipsa de medicamente, de datorii... Dar Bucureștiul nu e singurul oraș care îngheață. E frig în Timișoara, e frig în toată țara, iar Guvernul Meu, dînd de greu, s-a dizolvat. Ca să rămînă la butoanele guvernamentale, demisul Cîțu își face loc cu coatele, punîndu-se de-a curmezișul tancului de ultimă generație Ciucă, trimis la înaintare de veșnic grăbitul prezident. Grăbit, pentru că e foarte ocupat. De la 1 septembrie, de cînd a început criza politică în țară, a făcut nu mai puțin de 8 vizite oficiale în străinătate, luînd la rînd: Scoția, Egipt, Regatul Belgiei, Regatul Suediei, Slovenia, Germania și SUA. Avionul cu care s-a deplasat în America, închiriat de administrația de la Palatul Cotroceni, costă aproape 11.000 de dolari pe oră (Realitatea.net), iar pentru un zbor dus-întors România-New York, care durează aproximativ 18 ore, costul final de închiriere se ridică la peste 200.000 de dolari… Vizita în Egipt, cu plimbarea pe la Piramide, a fost, de departe, cea mai profitabilă pentru cuplul prezidențial. Pentru România, nu știm. Ce știm e că nu a fost însoțit de o delegație de oameni de afaceri români sau de la Camera de Comerț, ca să inițieze un proiect sau să parafeze vreun contract.
Întors în țară, președintele și-a reluat deplasările în Hermannstadt, un soi de ritual, la fiecare sfîrșit de săptămînă. De mînă cu consoarta, trecînd pe lîngă statuia lui Bruckenthal, intră în biserică, ascultă slujba și aprinde o lumînare, cerînd acum iertare că Guvern nu are... Lumînarea arde, se topește, în timp ce românul pătimește.
Peste tot în țară, chinuiți de nevoi și ignorați de cei de la putere, românii de pe ultima treaptă a vieții îndură, așteptîndu-și sfîrșitul. În ultimele două luni, au murit peste 15.000 de oameni, cei mai mulți bătrîni. Se duce, în tăcere, o generație întreagă...
,,Bătrînii își plîng tinerețea pierdută
Ei nu pot să creadă că viața s-a scurs
Iar lacrima lor are gust de cucută
Au fost condamnați, fără drept de recurs!

Au riduri zbîrcite pe fața umflată
Li-e fruntea brăzdată de griji și nevoi
Nespus de frumoși le-au fost ochii odată
Acum n-au lumină, sînt tragici și goi.

...............................................................

Mai trece o zi... Și mai vine o noapte...
Dar cîți dintre ei vor ajunge în zori?
Să-și facă rețeta? Să cumpere lapte?
N-au bani pentru toate, și-așa sînt datori”... (C.V. Tudor)
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite