Albumul cu fotografii
  • 20-11-2023
  • 0 Comentarii
  • 149
  • 0

Ștergînd de praf albumul cu fotografii, mi-am amintit că de mult nu l-am mai răsfoit. M-am așezat comod în fotoliu și am deschis albumul cu emoție. Pe prima filă, mama zîmbea din fotografie. Tînără, foarte frumoasă, îmbrăcată cu o rochie de mătase de culoare albastră cu floricele albe, coafată cu bucle, cum era moda de atunci, părul fiind acoperit cu un fileu negru, foarte fin, pentru ca buclele să nu se strice. Din perioada copilăriei îmi amintesc cu lux de amănunte evenimentele din viața mea, în timp ce în prezent, puține întîmplări din viața de zi cu zi îmi mai rămîn în minte. Nu pot uita, de pildă, Crăciunul din copilărie: aveam un brad înalt, împodobit cu nuci învelite în staniol, covrigi, mere, bomboane și o mulțime de zaharicale învelite în hîrtie colorată, care se găseau în preajma sărbătorilor de iarnă. La baza pomului, Moș Crăciun din ciocolată ținea în mînă o jordiță, desigur, dulce, și nu lipseau păpușile, ursuleții, mingiile, alături de rochițe noi, pantofiori de lac, șosete, pălărioare. În ajun de Crăciun, de pe plita din bucătărie se înălțau arome de cîrnați și sarmale, cozonac și prăjituri, bunătăți pe care le savuram apoi cu încîntare. Seara, venea Moș Crăciun cu sacul în spate, personaj în care eu nu am crezul niciodată, fiindcă, privindu-i încălțările ce ieșeau de sub haina roșie, am recunoscut ghetele scîlciate pe care le purta învățătorul de la școală, bietul de el neavînd altele. Perioada aceasta fastă, de atunci, o pot numi sfîntă. A fost însă murdărită de război, de nemți, unguri, ruși, fiecare dintre ei punîndu-și amprenta pe viața noastră. Timpul a zburat, ducînd cu el amintiri pentru viitor, care nu se știe dacă vor mai fi sau nu. Prezentul tace chitic, fiindcă nu are nimic de spus. Bate pasul pe loc și ce dă cu o mînă ia cu cealaltă, Moș Crăciun avînd un sac, an de an, tot mai sărac, plin doar cu promisiuni în care nimeni nu mai crede.
Toate aceste amintiri și gînduri le împărtășesc cu drag cititorilor Revistei ,,România Mare”, pe care îi rog să nu uite că fondatorul acesteia a fost inegalabilul Corneliu Vadim Tudor, cel care a hrănit și om, și cîine. Fizic, Vadim a dispărut, dar amintirea lui a rămas în suflet la fiecare. O pierdere ireparabilă pentru toți cei care l-au admirat și i-au apreciat iubirea pentru oameni, o mare amărăciune chiar și pentru ,,păpușile cu patru lăbuțe” pe care le-a ocrotit. Acolo Sus, Vadim e în preajma lui Isus, pentru că, în viața lui, Satan n-a avut ce căuta. Păcătoșii care ar trebui să fie în iad calcă apăsat pe holurile marelui palat, cu sînge botezat în sfînta zi cînd s-a născut pruncul Isus. Și, după toate astea, să te mai crezi creștin, e un păcat de neiertat. Totul are un preț, de aceea facem un pas înainte și doi înapoi, și-am ajuns să numărăm cu teamă să ne-ajungă banii de pîine și pentru ziua de mîine. Poarta libertății s-a deschis, călătorim în lume în lung și-n lat doar privind imagini pe micul-ecran. Nu mare, nu munte, nu îmbrăcăminte. Toate s-au îngropat în trecutul îndepărtat. Și orologiul bate... nu se mai întoarce. Trecutul e trecut și nimic mai mult, iar speranța e în vacanță. Nu pentru toți... Însă, ca defavorizat, totul ai uitat.
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite