Ce mai alba-neagra joacã domnul preşedinte cu acest popor! Dãrîmarea, cu totul nedreaptã, fãrã nici un motiv plauzibil, a guvernului adversarului sãu de la alegerile prezidenţiale, ca sã-şi facã, dom’le, guvernul meu – în condiţiile în care Victor Ponta a condus, cîţiva ani, poate cel mai bun Cabinet ministerial, ce şi-a îndreptat atenţia şi cãtre amãrîtul acesta de popor – demonstreazã cît de ipocrit poate sã fie domnul Klaus Werner Iohannis, ce jocuri face dumnealui nu pentru noi, ci pentru el şi pentru alţii, din afarã, care l-au şi ajutat sã se urce în scaunul de la Cotroceni.

De la început l-am cam ghicit pe mãria-sa, puiul pãdurii, vorba lui Mihail Sadoveanu. Am vãzut clar ce poate încã de mai înainte de campania sa electoralã, susţinutã de strãini şi de oameni ,,oneşti”, precum Blaga, Videanu, Gorghiu şi Ludovic Orban, dar şi de toţi bãsiştii penali, puşcãriabili, vorba Tribunului. A! Îl uitam pe fariseul MRU, fostul ministru al lui Traian Bãsescu, poreclit Unguent. Am vãzut încãpãţînarea cu care, în ciuda tuturor strigãtelor de dezaprobare, l-a numit pe acesta într-un post nemeritat şi de mare rãspundere. Am vãzut, prieteni, rînjetul fãţarnic cu care i-a sfidat pe toţi profesorii din România, adevãraţi dascãli, nu nulitãţile ce s-au mai strecurat şi în învãţãmînt. Ne referim la rãspunsul pe care l-a dat la întrebarea: cum de alţi dascãli n-au putut sã se îmbogãţeascã din meditaţii, ca domnia sa? Dacã nu vã mai amintiţi, vã împrospãtãm noi memoria: ,,Ghinion!”.

Am vãzut, apoi, cum a înţeles domnul preşedinte sã nu ia în calcul demiterea consilierului sãu Mihalache, cel care sforãia de mama focului în sala în care se aflau oficiali ai Serbiei.

Aţi vãzut, oameni buni, cît a lucrat domnul Klaus Iohannis pentru binele ţãrii în primul an de domnie? Aşa de mult şi cu folos, încît am fost refuzaţi iar cu blestematul Schengen. Fiindcã, fie vorba între noi, dumnealui mai mult s-a plimbat decît a lucrat. Însã nu singur, ci cu ,,doamna mea”. Dar, sã recunoaştem. Domnului prezident, urmaş demn al Bãsescului, îi place mult jocul. N-aţi vãzut cît iubeşte tenisul? Dar, mai ales, e îndrãgostit de alte jocuri, mai de culise. Ca, de pildã, de alba-neagra.

Nu s-a lãsat şi a fãcut sã cadã premierul, rivalul sãu, Victor Ponta, cel care-l umilise în faţa unei ţãri întregi în disputa pentru Cotroceni. Atunci am descoperit marea lui personalitate, izvorîtã dintr-o mare intelectualitate… Dacã la primul tur fusese zdrobit, avînd 10 procente în minus, a reuşit, ca-n basme, sã creascã în încrederea „boborului“

şi sã recupereze, depãşindu-l pe Victoraş cu încã vreo 10 procente.

Ce mai! Românii alegãtori au avut o revelaţie. Venise prinţul din poveste, cel cãruia-i place lucrul bine fãcut.

Dupã care, a trecut la faza urmãtoare: în locul deţinut, pe drept, de Ponta, l-a numit ca premier pe Dacian Cioloş. Ce potrivire! Cît de bine a ales domnul preşedinte, se vede de la o poştã. Noul premier şi-a format un cabinet de tehnocraţi. El însuşi e un mare tehnocrat, deşi cam de sorginte bãsistã. Domnul Cioloş, pui de ardelean, a fost comisar, nene, 5 ani, la Bruxelles, pe probleme de agriculturã. A fost chiar şi ministru în guvernul Tãriceanu, tot la agriculturã. Şi ce bune rezultate şi iniţiative a avut! Ca, de pildã, aceea cu vînzarea pãmîntului, de 4 ori mai ieftin, strãinilor. Fiindcã românii, sãracii, n-au euroi. Cel puţin aşa se spune.

În calitate de comisar european, domnul Cioloş a slujit bine interesele PPE. Şi noi ştim cît de mult ne iubeşte acest mare grup politic european. Ştim, cum sã nu ştim…

De competenţa noului premier ne-am lãmurit la alegerea noilor miniştri: aproape toţi, deşi tehnocraţi, sînt aserviţi politic. Mulţi sînt ai tartorului Traian Bãsescu, alţii ai Monicãi Macovei, unii chiar ai PSD-ului. Pãi ce guvern de tehnocraţi mai este ãsta, domnule Cioloş?! Şi domnule Iohannis? Dar, hai sã admitem c-ar fi apolitici, oneşti şi drepţi. Dar s-a vãzut – o, Doamne! – cît de tehnocraţi sînt, ca pregãtire în domeniul respectiv: dupã cîteva prestaţii jalnice la audierile în comisiile parlamentare, cîteva nume de pe lista de miniştri au trebuit retrase. Spectacol savuros!

Ne oprim aici, nu înainte de a ne întreba: ce joc de-a alba-neagra, mai mult neagra, face domnul preşedinte, ca sã fie lucrul chiar bine fãcut?

Faptul cã nu mai sîntem decît o colonie, sau un soi de provincie a strãinilor, se întrevede tot mai limpede. Sã nu fim, totuşi, decepţionaţi. Şi nici sceptici. Domnul Klaus Werner îşi urmeazã drumul pas cu pas.

Acum are guvernul meu, adicã al lui.

GEORGE MILITARU