Creatorul Școlii de sociologie românească Dimitrie Gusti (1880-1955) este primul sociolog din lume care a realizat cercetări de teren cu echipe interdisciplinare, antrenînd în aceste activități geografi, demografi, medici, economiști, istorici, etnografi, folcloriști, psihologi, juriști, specialiști în științe politice și administrative ș.a., în scopul realizării unei sinteze sociologice. S-a trecut astfel de la sociologia de ,,cabinet” la studierea organizată și sistematică, pe baza unei concepții și metodologii închegate, a realității sociale.
,,Noi am încercat de la început, scria D. Gusti, cercetarea sociologică a tuturor aspectelor (deci a totalului) și nu numai descriptiv, ci și explicativ, a unei forme fundamentale de viață socială, cum este la noi satul. Am ajuns astfel să putem înfățișa un tip de monografie sociologică, cu multe avantaje față de tipurile cunoscute și practicate în străinătate... Românească prin material, prin metodă și prin cercetări, înfățișînd nenumărate putințe de creație științifică, cercetarea monografică asigură din plin dezvoltarea unei sociologii românești”. Prin urmare, cunoașterea țării noastre prin cercetări directe este singurul temei al unei sociologii naționale.
În concepția lui Gusti, cercetarea de teren trebuie să țină cont atît de condiționările vieții sociale (cadrul geografic, biologic, psihologic), cît și de activitățile ei, precum manifestările economice, culturale, etico-juridice, politico-administrative, toate acestea aflîndu-se în conexiune. Apare cu claritate ideea că sociologia presupune existența științelor sociale, deoarece numai prin desăvîrșirea cunoașterii analitice a părților se poate ajunge la o cunoaștere completă a întregului.
Prima formă de organizare a acestei Școli a început la Iași, unde D. Gusti a înființat Asociația pentru Știință și Reformă Socială (1918), care, după plecarea acestuia la București, s-a transformat în Institutul Social Român (1921-1948), organizat pe temeiuri multi și interdisciplinare. Acesta a reunit personalități de seamă ale vieții științifice și culturale românești, precum V. Madgearu, V. Pârvan, Fr. Rainer și mulți alții. Pe baza acestei concepții s-a realizat, sub conducerea lui Gusti, monumentala operă Enciclopedia României (1938-1943), iar în anul 1936 s-a înființat Muzeul Satului.
Pînă în 1938, cercetările monografice ale acestei Școli s-au concentrat preponderent asupra satului privit ca unitate socială ,,în sine”.
Acum se conturează o nouă etapă în activitatea Școlii, mai ales prin contribuția lui A. Golopenția, H.H. Stahl, Tr. Herseni. Aceștia l-au convins pe Gusti de imposibilitatea monografierii simultane a celor
peste 15.000 de sate din țară în scopul întocmirii Sociologiei Națiunii, orientînd cercetarea sociologică spre monografii sumare și regionale, ca și spre monografii centrate pe ,,probleme”. Această etapă reprezintă o nouă fază de experimentare a unor metode și tehnici necesare realizării, pe baza cercetării interdisciplinare, a comparațiilor și generalizărilor cerute de întemeierea Științei Națiunii. În acest scop au fost elaborate metode precum: tipologia satelor și monografierea sumară a satelor reprezentative pentru fiecare tip. În această investigație s-a urmărit studierea simultană a satelor tipice pentru fiecare regiune a României și s-a evidențiat necesitatea întocmirii Atlasului sociologic – instrument util pentru ,,eșantionarea” localităților. Într-o conferință din 2015, acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, care l-a cunoscut personal pe D. Gusti, îi făcea un portret intelectual și biografic sugestiv: „Ce m-a frapat pe mine a fost că a avut posibilitatea să mobilizeze profesorii, elevii săi, pe care i-a antrenat în campaniile acestea, peste tot era prezent; există și fotografii, și o mulțime de articole ale deplasărilor sale. Și nu uitați că a avut colaboratori străluciți: Mircea Vulcănescu, Miron Constantinescu, Henri Stahl, Lena Constante. Și a inițiat acele monografii, care au rămas ca model pînă în zilele noastre”.
În legătură cu modul de apreciere a activității Școlii de sociologie românească, H.H. Stahl scria în Amintiri și gînduri (1981): ,,Tradiția trebuie considerată ca un punct obligatoriu de pornire, după cum și depășirea acesteia de cercetările ulterioare”.
LILIANA TETELEA