În 1989, democrația în România s-a instalat la propriu și la figurat. Tovarășii s-au metamorfozat, devenind domni în palat și a început să plouă cu promisiuni ce vor fi probabil onorate pe lumea cealaltă. A luat naștere o istorie a vorbelor, nu a faptelor, prin despărțirea ,,granițelor” între bogați și săraci, între ,,sus” și ,,jos”; ,,etern” și ,,efemer”, conturînd un imens decalaj, în care epocile vechi și cele noi generează o veritabilă ,,bătălie” între generații. Prăbușirea uneia se încrucișează cu prăbușirea alteia, în dezastrul co­mun, prefigurînd un viitor care nu mai e al lor.
Gene­rația bunicilor și a părinților a devenit o povară, este marginalizată în prezent, și nici în visele cele mai frumoase nu mai poate spera să ajungă la nivelul de viață din ,,epoca de aur”, trăind acum ca în ,,epoca de piatră”.
,,Triumfă ticăloșii, se înmulțesc
Au bani, dețin puteri nelimitate
Parcă un spirit rău și nebunesc
Le bagă celor depți cuțitu-n spate
Doamne, de ce-i tolerezi pe ticăloși,
Tu nu vezi că-Ți batjocoresc lucrarea?
Ce să-nțeleagă bieții credincioși,
Că Tu le dai la hoți încuviințarea?
Lumea plînge-n pumni și n-are bani
Nici de mîncare sau de medicamente,
În timp ce politrucii șarlatani
Fac și desfac guverne” (C.V. Tudor).
De la lună la lună, cînd poștașul bate la ușă, pui la îndoială efortul de-o viață făcut pentru țară, dîndu-ți seama că ești răsplătit cu două parale și o datorie ce te va îngloda pe vecie. Mă întreb adeseori cum de și-au permis politicienii ajunși din ,,tovarăși” - ,,domni” să-i catalogheze ca defavorizați pe cei din generația bunicilor și părinților, care le-au lăsat zestre o țară industrializată, fără un leu datorie?
În epoca blamată, la alimentare găseai produse de calitate, al căror gust natural generația de azi nu-l va cunoaște probabil niciodată. În prezent, uitîndu-mă în farfurie, mai ales la micul dejun, îmi vine să plîng cînd simt gustul de chimicale și E-uri în mezelurile care, altădată, erau din carne adevărată. Ca defavorizat, traiul poate fi catalogat ,,sărăcie cu lustru”.
Trăind primii ani ai vieții mele în capitalism, apoi sub drapelul lui Horthy, urmînd apoi comunismul și acum capitalismul, gîndul meu este dominat de împrejurările istorice. Fiind nesemnificativ, este doar un fir de nisip pe o imensă plajă risipit.
În veacul în care trăim, istoria înțelege să fundamenteze și raporturile noastre cu universul, și raporturile noastre cu noi înșine. Viața spirituală nu e numai în religie sau în morală. Ea se află mai ales în politică, în carieră, este peste tot: școală, familie, atunci cînd omul este OM.
Iată ce scrie Constantin Noica în ,,Echilibrul spiritual”: ,,Cîțiva pomenesc de o tehnicizare desăvîrșită a Europei. Dar pentru această formă era nevoie de chinurile prefacerii, adică ale răsturnării? Este oare nevoie de o barbarie pentru a atinge epoca tehnicității? (...) Așadar, lumea de astăzi moare pentru a renaște, mîine, transfigurată. Și profeții veacului ne prevestesc agonia. Se consumă cu noi ultimele linii dintr-un gest pe care l-am voit prea amplu și l-am făptuit suprem. Toată farsa magiei intelectuale e perimată și începe, trebuie să înceapă – o viață nouă: cea creștină. (...) De aceea astăzi, cînd împărăția lui Isus trebuie din nou proclamată, e lucrul cel mai dureros uitarea unora că împărăția Sa nu e din lumea asta. Dar la fel de dureros este să se uite că noi, oamenii, sîntem din lumea asta. Și ne apropiem, străini și temători în drumul spre cucerirea grădinii sfinte”.
Poate abia la capătul acestui drum vom cunoaște Adevărul adevărat.
LILIANA TETELEA