– Criza migrației i-a învrăjbit pe europeni și a transformat Marea Mediterană într-o groapă comună –

Uniunea Europeană se află din nou în pragul unei crize majore a migrației. Zeci de mii de refugiați din Orientul Mijlociu și Africa de Nord sînt trimiși cu bărci fragile peste Marea Mediterană către insulele italiene și grecești, apoi trec în țările mai bogate ale UE. Deschiderea frontierelor din zona Schengen le permite să se deplaseze în Europa, uneori fără a avea asupra lor documente. Presiunea migrației fără precedent, care a fost comparată cu criza din 2015-2016, a dus deja la o creștere a sentimentului de dreapta în UE și la dezacorduri serioase între Italia, care suferă cel mai mult de pe urma afluxului de migranți, și Germania, care sponsorizează operațiunile de salvare în Marea Mediterană, ajutînd refugiații să ajungă pe țărmurile italiene. Presa internațională a analizat modul în care criza migrației a divizat țările UE și cum sînt amenințați europenii de agravarea conflictului palestino-israelian.
Criză la Lampedusa
Numărul migranților care sosesc în Uniunea Europeană a crescut constant de cîteva luni. Potrivit Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), între ianuarie și septembrie a.c., aproximativ 186.000 de migranți și refugiați au sosit pe mare în țările din sudul Europei. Cea mai mare parte a migranților – peste 130.000 – au poposit pe țărmurile Italiei, cu 83% mai mult decît în aceeași perioadă a anului trecut. Situația este deosebit de acută pe insula mediteraneană italiană Lampedusa, unde un aflux fără precedent de migranți a dus la declararea stării de urgență la mijlocul lunii septembrie. Potrivit estimărilor Crucii Roșii Italiene, cel puțin 10.000 de oameni au sosit pe insulă doar în săptămîna 10 - 16 septembrie, majoritatea într-o zi. Pe 17 septembrie, premierul italian Giorgia Meloni a vizitat Lampedusa împreună cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a descris ceea ce se întîmplă pe insulă drept o „invazie”. Matteo Salvini, viceprim-ministru, a fost și mai drastic. Politicianul a reproșat restului țărilor UE lipsa de sprijin și a catalogat fluxul continuu de migranți drept „un act de război și moartea Europei”.
Înrăutățirea situației din Lampedusa îi îngrijorează foarte mult pe localnicii, care sînt deja depășiți numeric de toți migranții care sosesc: doar aproximativ 6.000 de oameni trăiesc pe mica insulă turistică și de pescuit. La mijlocul lunii septembrie, pe fondul zvonurilor despre deschiderea unei noi tabere de corturi (care ulterior s-a dovedit a fi incorectă), aproximativ 100 de localnici, în frunte cu viceprimarul din Lampedusa, Attilio Lucia, au blocat drumul pentru un autobuz al Crucii Roșii care transporta migranţi. Ambarcațiuni noi care transportă migranți din țările africane și din Orientul Mijlociu continuă să sosească în fiecare zi. Atît Crucea Roșie, cît și Agenția Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) sînt nevoite să trimită mai mult personal la Lampedusa pentru a face față numărului tot mai mare de migranți și unor acțiuni precum procesarea documentelor necesare, acordarea primului ajutor, distribuirea de mese calde și produse de primă necesitate. Toți noii sosiți sînt mai întîi găzduiți într-un centru de migrație supraaglomerat, conceput pentru doar cîteva sute de persoane, și apoi transportați în alte tabere din Italia sau din alte țări. Dar problemele nu se termină aici: după părăsirea centrelor de migrație, mulți nou-veniți se trezesc în imposibilitatea de a-și satisface nevoile de bază, iar o treime dintre ei pur și simplu nu se pot hrăni.
Următoarea rundă a crizei migrației a coincis cu o aniversare sumbră: în urmă cu zece ani, pe 3 octombrie 2013, o navă cu peste 500 de migranți s-a scufundat în largul coastei Lampedusei, iar majoritatea – 368 de persoane – au murit. Cîteva zile mai tîrziu, pe 11 octombrie, o altă navă care transporta migranți sirieni care fugeau de războiul civil s-a răsturnat la 32 de kilometri de coastă. 268 de persoane s-au înecat, inclusiv 60 de copii. Incidentul a șocat comunitatea internațională, dar pierderea de vieți omenești nu s-a oprit: aproximativ 60.000 de migranți au murit în zece ani. Aproape jumătate dintre ei se află în Marea Mediterană, motiv pentru care Papa a numit acest loc în repetate rînduri unul dintre cele mai mari cimitire din lume. Mulți migranți mor înainte de a ajunge pe coastele mediteraneene din Tunisia, Algeria și Libia. „Ruta din Africa de Vest sau Cornul de Est al Africii pînă în Libia și mai departe către punctele de plecare de pe coastă rămîne una dintre cele mai periculoase din lume. Refugiații și migranții care călătoresc pe rute terestre din Africa subsahariană riscă moartea și încălcări grave ale drepturilor omului la fiecare pas”, a declarat Ruven Menikdivela, șeful biroului ICNUR din New York.
Salvatori sau complici?
Evenimentele din jurul Lampedusei i-au divizat pe membrii Uniunii Europene, care negociază de luni de zile actualizarea reglementărilor Uniunii privind răspunsul la crizele migrației. Piesa de poticnire dintre Italia și Germania a fost un fragment dintr-un document despre activitatea ONG-urilor în Marea Mediterană. Guvernul italian insistă că misiunile de căutare și salvare ale organizației de caritate nu fac decît să înrăutățească criza, ONG-urile încurajînd tot mai mulți oameni să facă călătoria periculoasă peste Mediterana în speranța de a fi preluați la jumătatea drumului de bărcile de salvare care au devenit transferuri pentru migranții ilegali.
Punînd paie pe focul controversei, guvernul german a anunțat că oferă două milioane de euro mai multor ONG-uri care preiau migranți pe mare și îi aduc pe coasta italiană. Una dintre organizații, SOS Humanity, cu sediul la Berlin și care a primit 790.000 de euro de la guvernul german, s-a plîns că fondurile alocate sînt extrem de scăzute, avînd în vedere că „în medie, un refugiat moare în Mediterana la fiecare trei ore”. „Criza umanitară determinată de politică din Mediterana necesită un răspuns adecvat: un program paneuropean de căutare și salvare și rute legale sigure pentru migranți și refugiați. În schimb, Europa își consolidează și își finanțează politica «ușilor închise», alocînd 850 de milioane de euro în acest an agenției de securitate a frontierei Frontex”, a declarat  Lukas Kaldenhoff, reprezentant al SOS Humanity.
Un alt beneficiar al finanțării guvernului german, organizația catolică Community of St. Egidio (Comunità di Sant’Egidio), a declarat că nu a fost niciodată implicat în operațiuni de căutare și salvare pe mare, iar fondurile alocate sînt destinate primirii şi integrării migranţilor care au ajuns deja în Italia. În ciuda criticilor aduse organizațiilor umanitare pentru contribuția lor insuficientă la rezolvarea problemei, Germania a înfuriat foarte mult Italia prin acțiunile sale: alocarea fondurilor nu a fost convenită cu autoritățile locale. Pe 23 septembrie, Giorgia Meloni a scris o scrisoare acidă cancelarului german Olaf Scholz, iar extrase din aceasta au fost publicate în mass-media.
Ministrul italian de externe Antonio Tajani a cerut chiar ca migranții selectați de ONG-uri să fie duși în țări ale căror steaguri sînt arborate pe nave de salvare sau care finanțează activitatea organizațiilor caritabile. Imaginile uneia dintre aceste operațiuni de salvare au fost publicate de utilizatorul rețelei sociale X (fostul Twitter) GenoaRadio, exprimîndu-și speranța că partidul de dreapta Alternativa pentru Germania, cunoscut pentru poziția sa dură în problemele migrației, va cîștiga viitoarele alegeri din Germania. Publicația a strîns 37.000 de aprecieri și peste 4.000 de comentarii, chiar și gigantul rețelei de socializare, miliardarul american Elon Musk, a luat cuvîntul și a întrebat dacă publicul german știe ce se întîmplă. Ministerul german al Afacerilor Externe (MFA) i -a răspuns: „Da. Și asta se numește salvarea de vieți”. Apoi, miliardarul și-a exprimat îndoiala că guvernul german a efectuat un sondaj de opinie publică pe această temă și a comparat activitatea ONG-ului cu o „invazie”.
Activitatea diferitelor ONG-uri – nu numai germane, ci și franceze și spaniole – ridică semne de întrebare de cîțiva ani. După cum notează analistul politic Ruben Pulido, acțiunile acestor organizații nu se încadrează în conceptul de „operațiuni de salvare” conform legii mării. Atunci cînd ONG-urile preiau migranți, în cele mai multe cazuri bărcile nu sînt în primejdie, ceea ce înseamnă că din punct de vedere tehnic nu necesită salvare. Mai mult, navele de salvare sînt în mod special de serviciu în largul coastei Africii de Nord, unde operează grupuri criminale care gestionează migrația ilegală în Europa. Adesea înoată pînă la o distanță de doar cîteva zeci de kilometri de coastele Tunisiei și Libiei. „Bărci cu zeci de migranți ilegali navighează către ambarcațiunile acestor organizații umanitare. Și în unele cazuri, contrabandiştii chiar publică geolocalizările navelor acestor ONG-uri în grupuri private pe rețelele de socializare”, a spus Ruben Pulido. „Este aceasta o operațiune de salvare? Mai degrabă, pare a fi un acord între traficanți și organizații umanitare. ONG-urile funcționează ca un canal pentru migranții ilegali care au plătit contrabandiștii pentru a ajunge în cele din urmă pe teritoriul italian”, a completat analistul spaniol.
Între timp, Matteo Villa, om de știință din cadrul Institutului Italian de Studii de Politică Internațională (ISPI), a estimat că de la începutul anului 2023, navele ONG-urilor sub pavilion german au salvat doar două procente (2.720 de persoane) din numărul total de migranți și refugiați care au sosit în Italia. Iar nava Humanity a luat la bord doar 753 de persoane pînă la sfîrșitul lunii septembrie. „Deci nu se vorbește despre vreun număr mare de migranți transportați în Italia în detrimentul contribuabililor germani”, a conchis Matteo Villa.
(va urma)
N.K.