Continuă degringolada jocului de umbre de pe frontispiciul politicii românești. Toată lumea e tare și mare. Orban zburdă de plăcerea fentării postului de prim-ministru, încărcat de gravitatea cifrelor cu miros de valută europeană, în timp ce Cîțu, cel care a dezertat inițial de la ședința de promovare în funcție, pare a avea alura luptătorului cu destinul, fapt amintit de zglobiul proverb românesc conform căruia „ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”. Fulminant recentul său discurs din plenul Parlamentului, în care trei sferturi din timpul rezervat intervenției sale a fost folosit pentru a îndrepta săgeți otrăvite către adversarii politici din PSD, în timp ce conducătorul ședinței veghea cu strășnicie: „Vă rugăm să nu îl întrerupeți pe vorbitor! Continuați, domnule prim-ministru!”. Odată ce lista cu adversari a fost epuizată, s-a consumat și timpul pe care vorbitorul îl avea la dispoziție, astfel încît acesta a încheiat, în cel mai neaoș stil carnavalesc: „Nu mă las! Le arăt eu la toți: sînt un prim-ministru care rezistă!”. Alte referiri despre buget n-au mai avut loc, în afara grijii de a sugera că acesta e teribil de bine gîndit, cum nu a mai văzut Parisul! Au urmat la cuvînt reprezentanții PSD și AUR, cei doi parlamentari zdruncinînd din temelii discursul lui Cîțu, care, pînă în final, nu a mai schițat vreun gest. În plus, reprezentanții celei de-a doua grupări au părăsit sala...

Tristă și dezolantă imaginea minerilor din Valea Jiului – oameni cu figuri palide, prost hrăniți, modest îmbrăcați, mers indecis – amintind de vechi ilustrații înfățișînd (iertat fie-ne cuvîntul) amărîte cete de sclavi din timpuri imemoriale! Oamenii aceia nu doreau altceva decît plata corectă a muncii lor, nici o favoare în plus! Să faci grevă atîtea zile, sau să protestezi rămînînd în subteran atîtea ore – iată cîteva aspecte care nu au ce căuta într-o țară civilizată! Un lucru e cert: incapacitatea clasei politice românești de a rezolva amiabil situația unei categorii profesionale cîndva de o certă utilitate economică. Trebuie să recunoaștem că, fără intervenția fermă a Dianei Șoșoacă, o senatoare cu profil asemănător acelora din galeria marilor luptătoare clasice feminine, situația ar fi rămas, probabil, tensionată încă multă vreme! Nu credem că în spatele umilinței trăită de greviștii mineri stau ascunse niște interese meschine ale guvernanților, ce ar viza subminarea eco­nomiei naționale, ci, mai degrabă, presupunem că e vorba de crasă aroganță, de indiferență și de dispreț față de niște oameni sărmani! Este regretabil că actele de curaj probate de senatorul Daniela Șoșoacă sînt sistematic denigrate, într-un mod grotesc, de anumiți indivizi, cu scopul de a-i diminua meritele. Probabil așa ar trebui să procedeze, de fapt, fiecare senator în parte, odată ce aceștia au drept de control în orice situație, spre binele poporului, conform reglementărilor constituționale. De neînțeles este atitudinea realmente neinspirată a jurnalistului Cristian Tudor Popescu la adresa doamnei senator Diana Șoșoacă, aceasta fiind, înainte de toate, o femeie bine pregătită în profesia sa.

Faptul că premierul României a evitat în repetate rînduri să explice pe ce au fost cheltuite imensele sume de bani împrumutate a condus la suspiciuni și neînțelegeri care tind să alimenteze tot mai mult conflictul dintre Putere și Opoziție! Prin urmare, o întîlnire a tuturor factorilor de decizie la o discuție civilizată, menită să înlăture orice suspiciune cu privire la cheltuirea banilor, apare ca imperios necesară! Să reunești atîtea partide pentru a obține cu orice preț o grupare majoritară, adică să îi transformi pe învinși în învingători, iar pe cîștigătorii de drept să-i arunci peste bord nu este o mutare de bun augur, ci, dimpotrivă, o contrafacere care, mai devreme sau mai tîrziu, se va dovedi păguboasă pentru inițiatorii ei!

IOAN STOICA