
- 07-01-2020
- 0 Comentarii
- 715
- 9
Am convingerea că, în acest
moment, milioane de oameni ai Planetei se întreabă care va fi reacția Iranului
la provocarea Statelor Unite. Asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani
de către armata americană a ridicat temperatura existentă în Orientul Mijlociu,
pînă aproape de fierbere. Și un prim pas în acest sens se va face curînd, dar
nu înainte de expirarea celor trei zile de doliu național pe care regimul de la
Teheran le-a decretat în memoria lui Qassem Soleimani.
Schimburi de replici, declarații
și amenințări directe sau voalate se tot expun public, fie de către oficialii
occidentali – americani îndeosebi – fie de către reprezentanții iranieni ai
lumii musulmane, șiite, în general. Ceea ce este, însă, foarte interesant în
acest scenariu este originea ordinului, de la cine a pornit cu adevărat
comanda, pentru că toate evenimentele care s-au desfășurat imediat după
apariția veștii asasinatului în media lasă multe semne de întrebare. Conform
declarațiilor ulterioare ale oficialităților americane, Qassem Soleimani era
tot atît de periculos, dacă nu chiar mai periculos decît Osama bin Laden. Asta
înseamnă că evenimentul, ca atare, nu avea cum să nu beneficieze de o atenție
sporită, de un mod de prezentare asemănător celui pe care administrația Obama
l-a făcut la momentul asasinării liderului Al-Qaida. Faptele care au urmat
atentatului de la Bagdad – deoarece, conform dreptului internațional, cînd un
stat ucide un demnitar al altui stat pe teritoriul unui terț stat, ei bine,
acest fapt se numește crimă, atentat; cel puțin așa ne spune un reprezentant
ONU – au fost total diferite și în contradicție totală cu modul în care, în
general, America își expune un eveniment important. În realitate, după ceea ce
s-a aflat despre uciderea lui Qassem Soleimani, Trump a fluturat drapelul
american, dar nu a scos nici un cuvințel despre cele petrecute, iar Pentagonul
a ieșit cu declarații, ca un adevărat ofițer de presă al Casei Albe, în care
repeta în mod aproape obsesiv că totul a fost ordonat de președintele Trump, că
toată operațiunea a fost aprobată și urmărită personal de președinte etc. Seara
tîrziu, Trump vine cu un mesaj pe care doar el îl poate înțelege, și anume că
,,Iranul nu a cîștigat niciodată un război, dar, la fel, niciodată nu a pierdut
o negociere”. Avînd în vedere cine sînt strămoșii iranienilor și cîtă istorie
știe Donald Trump, am ceva rezerve că există ceva logic în acel mesaj. Dar,
chiar și așa, postarea a dat bine pe Twitter, mulți dintre cei care îl urmăresc
pe președintele american neînțelegînd, ca și mine, de altfel, ce anume a vrut
să spună, altceva decît că îndeamnă Iranul la negociere. După un timp, Trump a
revenit în prim-plan cu declarații destul de ok, laolaltă cu armarea tuturor
trompetelor sale din mass-media, așa cum vedem că se întîmplă și în așa-zisa
presă din România.
Convingerea mea – și știu că nu
mă înșel – este că Donald Trump habar nu a avut cine este, de fapt, ținta
finală. Sînt sigur că ,,inteligența americană” i-a spus că în respectivul
convoi se aflau diverși oficiali irakieni, dar în mod sigur a ,,omis”,
întîmplător sau nu, să îi spună președintelui american că acolo se afla și un
important oficial iranian, și nu oricine, ci Qassem Soleimani. Tăcerea
așternută în SUA preț de cîteva ore, în zona Casei Albe mai ales, precum și
repetarea în mod constant că președintele a ordonat atacul cu rachete asupra
convoiului, și, implicit, a generalului iranian, mă fac să cred că în spatele
evenimentelor din 3 ianuarie 2020 stau aceleași personaje ,,obscure” din cadrul
,,inteligenței americane” care au adus rapoarte și dovezi că în anul 2003
Irakul avea arme chimice și nucleare. La acel moment, SUA și Marea Britanie au atacat
și au ocupat Irakul, l-au ucis pe Saddam Hussein, și nimeni nu a văzut vreo
armă nucleară. Nimeni. Pot să mai enumăr aici și alte provocări ale
personajelor responsabile, și pot să afirm cu tărie că și epopeea avionului
doborît deasupra Ucrainei are tot o istorie ,,secretă”. Nu este un mister
pentru nimeni că în SUA, în zona elitei mondiale, există cîteva capete
fierbinți, inclusiv în administrația Trump și la Pentagon, care își doresc cu
ardoare un război, fie el în zona Orientului Mijlociu, fie în zona Ucraina. Am
asistat, în ultimii 30 de ani, la întîmplări ciudate, fie ele în Iugoslavia,
fie în Ucraina sau Orientul Mijlociu, evenimente relatate de mass-media
internațională ca fiind certe, dar, care, după ce războiul începuse sau deja se
terminase, s-au dovedit a fi știri false, distribuite cu scopul clar de
manipulare a opiniei publice. Irak - 2003, Iugoslavia - 1999, Bosnia - 1995,
Ucraina - 2014 sînt doar cîteva dintre ele. Iată că acum avem și un moment
2020, oarecum clar la acest moment, dar foarte fluid, dacă e să îl luăm la
puricat.
Convingerea mea este că Trump a
căzut într-o mare capcană și se pare că acum se caută soluții de ieșire din ea.
El nu are nevoie de un război cu Iranul și, cu atît mai puțin de unul de
anvergură în Orientul Mijlociu. După cum s-a observat, liderii democrați au
ieșit imediat la înaintare cu declarații care, chiar dacă sînt ,,îndulcite”, în
final îl acuză pe Trump că nu a procedat corect. Și chiar așa și este. SUA,
Trump, acum, în an electoral, nu au nevoie de un război. În cazul atacului de
la aeroportul de la Bagdad, dacă se afla doar un oficial irakian, respectiv Abu
Mehdi al-Muhandis, explozia mediatică nu ar fi fost atît de pronunțată, mai
ales că, în general, poporul american este deja obișnuit cu astfel de practici
în Irak. Și, în mod sigur, evenimentul de acum cîteva zile nu capătă o astfel
de anvergură, care să ducă omenirea în pragul unui război. Și, ca o dovadă că
Trump habar nu a avut, că nu a existat nici un fel de strategie de comunicare,
el a avut nevoie de cîteva ore bune în care să afle ce s-a întîmplat de fapt
acolo, să se sfătuiască cu consilierii și, împreună cu ei, să găsească o cale
optimă de ieșire din impas. În primul rînd o spălare a imaginii, pentru că
mass-media deja corșeta, la nivel mondial, conform declarațiilor de la
Pentagon, că președintele SUA a ordonat uciderea lui Qassem Soleimani. În
realitate însă, nu a fost așa – ordinul
de ucidere a venit din altă parte, din așa-zisul ,,stat profund” american, un
fel de ,,stat paralel” de pe la noi, dar ceva mai serios și mai puternic.
Că ne aflăm într-o situație
destul de delicată la nivel geopolitic este clar pentru toată lumea. În fond,
politicienii – cei care contează, nu ăștia de pe la noi – depun acum eforturi
să iasă din această încurcătură, pentru că un război cu Iranul nu este dorit de
nimeni. Ba chiar există informații în presa internațională conform cărora prin
intermediul ambasadei Elveției de la Teheran, ambasadă care păstrează deschis
canalul diplomatic cu SUA, americanii au cerut regimului iranian un răspuns
proporțional cu pierderea și evitarea vreunui război. Iar americanii au
dreptate, nimeni nu dorește un război, poate doar niște ,,capete fierbinți” de
la Pentagon sau din Armata iraniană, pentru că nimeni nu dorește ca Golful Persic
să se transforme într-un imens foc de artificii.
Și să vedem acum de ce este foarte periculos să se declanșeze
un război în Golf. Emoția declanșată de moartea lui Qassem Soleimani este atît
de mare în zona populației șiite, dar și parțial în zona sunită, încît, dacă
Iranul atacă bazele americane aflate în Orientul Mijlociu, îmi este teamă că
armatele țărilor așa-zis prietene ale Americii vor deveni din amic, inamic, în
majoritate. Nu este nevoie nici de intervenția Chinei, nici a Rusiei, și nici
măcar a Turciei de partea Iranului. Musulmanii vor uita de diferențele dintre
șiiți și suniți și vor declanșa cel mai teribil jihad posibil, fapt care va
mătura efectiv prezența creștină din Golf, furia împotriva americanilor fiind
acum ridicată la cote maxime. Indiferent cîte rachete vor fi trase, indiferent
cîți morți vor fi, războiul va fi dus cu toate armele, pe toate planurile și cu
toată furia pe care locuitorii din zonă au acumulat-o. Nu mai vorbim aici
despre frustrările Siriei, despre luptătorii mulțimilor șiite ale
Hezbollah-ului și ai altor grupări mai mult sau mai puțin teroriste. Un război
în Golf, pe fondul unei asemenea emoții, ar fi devastator pentru America și ar
constitui o adevărată descătușare pentru Iran, Irak și Siria. Va fi ceva
teribil ce nu se va finaliza ușor, dar în care Israelul nu cred că va fi foarte
afectat, mai ales că acolo va conta foarte mult influența Rusiei, atît la
Teheran, cît și la Tel Aviv. Iată de ce
Trump nu avea nevoie de război, și va face orice compromis, inclusiv reluarea
acordului nuclear cu Iranul și ridicarea sancțiunilor, numai pentru evitarea
unui război. Să nu uităm că în 1991, pe un fond destul de alambicat al
războiului din Kuwait, George Bush a ratat al doilea mandat tocmai pentru că
acolo, în Irak, el a greșit. Trump, tot republican, a promis că soldații
americani nu vor fi aduși în țară în sicrie de zinc, iar acum se află în fața
celei mai dificile alegeri din cariera sa de președinte. Iată de ce el nu avea
cum să decidă soarta lui Qassem Soleimani, și alții au făcut-o fără să îl
informeze că în acel convoi era prezent un demnitar de rang înalt al Iranului.
Ceea ce s-a întîmplat la Bagdad îmi amintește de cazul amiralui
japonez Yamamoto, creierul Marinei Imperiale, cel care a pus la punct planul
atacului de la Pearl Harbor. În timpul războiului declarat și deschis dintre
SUA și Japonia, ,,inteligența americană“ a aflat traseul de zbor al amiralului
și a informat președintele Roosevelt, întrebîndu-l dacă e bine, dacă e moral să
îl omoare pe amiralul japonez. După ce s-au sfătuit, Casa Albă a decis
asasinarea amiralului, avînd ca argument miile de soldați americani care mureau
pe frontul din Pacific. Se pare că pe acest tip de strategie se axează acum și
Trump, scoțînd la înaintare mii de morți americani din cauza generalului
iranian, cu toate că din multe surse se cam știe că administrația americană
habar nu avea în urmă cu doi ani cine e acest general.
Din punctul de vedere al
dreptului internațional, asasinarea lui Qassem Soleimani este nelegală. Din
punctul de vedere al lui Donald Trump, asasinarea demnitarului iranian îi poate
afecta în mod categoric al doilea mandat de președinte, în cazul unui război cu
Iranul. Depinde de ce va negocia și cum, mai ales că am convingerea că omul de
afaceri din Trump este mai puternic decît președintele Trump. Iată de ce cred
că se conturează curînd, fie la Viena, fie la Moscova, o întîlnire Iran – SUA,
care va duce la detensionarea situației, asta dacă militarii nu se vor grăbi să
ia decizii ceva mai rapid decît diplomația. Regimul de la Teheran are acum două
variante: fie negociază cu americanii și obține ridicarea sancțiunilor și
revigorarea economiei, fie merge la război. Pentru că, dacă alege calea de
mijloc, capii vor fi uciși de propriul lor popor sau de militarii care vor să
își răzbune generalul ucis.
Cine cîștigă și cine pierde în cazul unui război pe
scară largă în Orient?
America nu depinde de petrolul
care se extrage în zona Golfului, așa că din acest punct de vedere nu are să
fie afectată. Chiar dacă cîmpurile petrolifere din Arabia Saudită sînt
concesionate de americani pînă în 2045, nu petrolul îi interesează, ci banii
care sînt produși acolo. Prin urmare, în afară de Trump și de companiile
petroliere, America nu pierde mare lucru. Dar se compensează prin creșterea
acțiunilor companiilor de armament, care vor avea o piață de desfacere acolo,
atît pe durata conflictului, cît și mulți ani după aceea.
Europa, în mod special Anglia,
are interese puternice în Golf, așa că un război pe scară largă îi va afecta
economia, atît în ceea ce privește apovizionarea cu petrol, cît și zona
financiară, avînd, la rîndul ei, companii care operează în Orientul Mijlociu.
În general, Europa depinde în mare măsură de petrolul extras din zona Golfului
Persic. China depinde în proporție de 80% de petrolul iranian. Așa că are tot
interesul ca lucrurile în Iran să nu se precipite, să nu se deterioreze. Franța
are, de asemenea, interese mari în economia Iranului, din acest motiv fiind
foarte vocală cînd e vorba de declanșarea unor ostilități în zona Golfului.
Rusia nu are o economie foarte integrată cu Iranul, așa că nu are să fie
afectată. Poate, însă, să cîștige din producerea si livrarea echipamentului
militar destinat Iranului și al altor țări care se vor implica – Siria și chiar
Arabia Saudită. Totodată, Rusia poate cîștiga și prin vînzarea de petrol către
China, în cazul în care Iranul se va afla în imposibilitate. De fapt, sînt
șanse mari ca Venezuela să preia o mare parte din cantitatea de petrol pe care
China o importă acum din Iran. Turcia își dorește să își dezvolte influența în
zonă, așa că fie își va negocia foarte bine participarea într-un eventual
conflict, fie își va păstra o poziție neutră, nelăsînd americanii să își
folosească bazele NATO de pe teritoriul ei.
În general, întreaga economie
mondială are să sufere în cazul unui război în Orientul Mijlociu. Prețurile
petrolului vor crește la cel puțin 150 de dolari pe baril, economii precum SUA
și Rusia vor crește, țările care au petrol, inclusiv Austria (vorbim de
petrolul din România aici) vor înregistra creșteri economice, în timp ce țările
care nu au resurse vor cumpăra pentru că nu au ce face. Arabia Saudită și alte
țări bogate din zona de conflict riscă să iasă foarte șifonate din acest
război, existînd riscul ca expresia lui Ludovic al XIV-lea – ,,după mine,
potopul” – să se aplice pe un termen lung și pe o suprafață destul de întinsă.
În ceea ce privește România, noi
vom deveni țintă pentru iranieni pentru că de la noi vor decola avioanele care
îi vor bombarda, pentru că turcii nu îi vor lăsa pe americani să folosească
bazele NATO de pe teritoriul lor, și tot la noi e acel scut care are ca scop
,,lovirea rachetelor iraniene care vor ataca Europa”. Ei bine, uite că
americanii nu au mințit în 2010, știau ei de ce îl fac.
Dar, să sperăm că Trump le va oferi iranienilor și o răzbunare, și ridicarea sancțiunilor, și o șapcă, pentru că se pare că are succes. Sau, cel puțin în România, a avut.
D.A.
3.0 C