Compozitorul Doru Po­po­vici a murit marţi, 5 martie 2019, la vîrsta de 87 de ani. A fost redactor muzical la Radioteleviziunea Româ­nă timp de 40 de ani (din 1968). A scris studii, ar­ticole, cronici muzicale, recenzii în ziare de mare tiraj şi în reviste de spe­cialitate din toată ţara: Muzica, Contemporanul, Am­fitea­tru, Astra (Braşov), Tomis (Constanţa), Tribuna (Cluj), Luceafărul (Craiova), Scînteia, Scînteia tineretului, România liberă (Bucureşti). Colaborator al Radiodifuziunii Române, a onorat prin prezenţa sa posturile de radio România Cultural şi Muzical, cu emisiuni precum: „Lucrări instrumentale“ şi „Corespondenţe Spirituale“. A fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, al Societăţii Internaţionale de Compoziţie SACEM din Paris. Printre distincţiile obţinute se numără şi Ordinul Meritul Cultural clasa IV (1969).

Doru Popovici şi-a început studiile muzicale la Timişoara, sub îndrumarea compozitorului şi muzi­cologului Liviu Rusu. La Conservatorul de Muzică ,,Ciprian Porumbescu” din Bucureşti i-a avut profesori pe Mihail Jora şi Mihail Andricu, iar specializările de la Darmstadt l-au atras pentru scurtă vreme în zona muzicii post-expresioniste.

În 1953, la 21 de ani, obţinea primul premiu de compoziţie, dintr-un şir de 19 distincţii, cu Sonatina pentru pian, editată ulterior la Lepzig. În 1954 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, unde a activat în comisiile de cor şi în cele de muzică de cameră şi simfonică.

În cei mai bine de 40 de ani în care a lucrat la Societatea Română de Radiodifuziune, a pledat în favoarea tinerilor interpreţi, compozitori şi muzicologi şi, nu în ultimul rînd, pentru valorile naţionale. După 1990 a fost profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică şi la universităţile particulare ,,Luceafărul” şi ,,Spiru Haret” din Bucureşti.

Crezul său în puterile melodiei, cu adînci rădăcini în cîntul byzantin, l-a singularizat în rîndul generaţiei din care a făcut parte – Wilhelm Georg Berger, Tiberiu Olah, Pascal Bentoiu, Anatol Vieru, Dumitru Capoianu, Myriam Marbé – ca un spirit contemplativ şi un arhitect al esenţelor.

Creația sa muzicală cuprinde o arie largă de genuri (muzică simfonică, de teatru, de operă, instrumentală, vocală, corală), dar din anii 1960 se focalizează cu precădere asupra muzicii de cameră. Sursele melodicii se înscriu atît în muzica veche – cea a Renașterii europene sau monodia byzantină -, cît și în modernismul Secolului 20. Opera muzicologică este cuprinzătoare, de la eseuri pînă la monografii, și tratează subiecte variate – muzica românească, perioade istorice muzicale, compozitori etc.

Personalitate completă a muzicii românești, cu o activitate componistică și muzicologică susținută, maestrul și-a extins preocupările și în domeniul literar, scriind numeroase poezii cu vers alb. De asemenea, a activat în domeniul ziaristic, lucrînd ca jurnalist muzical pentru ,,Săptămîna”, între anii 1970 și 1990.

După anii ’90 a devenit colaborator al revistei ,,România Mare”, bucurîndu-se de prețuirea deosebită a prietenului său mai tînăr, Corneliu Vadim Tudor, redactorul-șef al publicației. În paginile revistei, au apărut săptămînal creațiile sale literare (poeme în vers alb și eseuri) dedicate valorilor culturale românești și universale, prin care a omagiat o întreagă pleiadă de compozitori și interpreți din toate genurile muzicale. În scrierile sale și-a reafirmat atașamentul profund pentru preceptele christice și valorile spirituale ale neamului românesc. Dispariția sa reprezintă o mare pierdere pentru lumea muzicală și pentru toți cei care l-au cunoscut și i-au apreciat opera. Regretăm profund plecarea dintre noi a maestrului Doru Popovici și transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

,,ROMÂNIA MARE”