La 10 noiembrie 1940, o nouă catastrofă lovea România, de data aceasta naturală, după dezastrele politice diplomatice și militare din vara acelui tragic an. La ora 3,39, un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter a zguduit România pentru 45 de secunde, avînd epicentrul în zona Vrancea, la o adîncime de circa 133 de kilometri.

Orașele din sudul și centrul Moldovei și nord-estul Munteniei au suferit pagube materiale și pierderi de vieți omenești, orașul Panciu fiind aproape complet distrus, precum și penitenciarele de la Doftana și Mărgineni. Cutremurul a fost resimțit puternic și în București, unde a produs importante distrugeri și a provocat sute de morți. Au fost afectate zeci de clădiri din capitală, inclusiv monumente de arhitectură, precum Ateneul Român, Teatrul Național, Opera, Banca Națională, Casa de Depuneri ori Palatul Justiției. Cel mai cunoscut și impresionant episod a fost prăbușirea turnului complexului Carlton, un simbol al Bucureștilor din perioada interbelică și una dintre cele mai moderne clădiri ale vremii, construit din beton armat pe 14 niveluri, înalt de peste 45 de metri. În clădire se aflau peste 200 de persoane în momentul cutremurului, majoritatea pierzîndu-și viața.

Simbol al modernizării și considerat o ,,minune” a arhitecturii românești interbelice, Blocul Carlton se afla între Piața Universității și Piața Romană, la intersecția de astăzi a Bulevardului Nicolae Bălcescu cu Strada Ion Cîmpineanu, pe atunci Bulevardul Ion C. Brătianu (fost Strada Colței), respectiv Strada Regală (fostă Aristide Briand). Complexul inaugurat în 1936 era compus din trei corpuri de clădire distincte, avînd la parter o sală de cinematograf și diverse magazine care au devenit foarte rapid loc de promenadă, apartamentele fiind foarte căutate de persoanele înstărite, multe din lumea mondenă. Clădirea din beton armat fusese proiectată de arhitecții George M. Cantacuzino și Vasile Arion și realizată de constructorii Karl și Leopold Schindl. Calculele de rezistență a clădirii au fost efectuate de inginerul Franz G. Schüssler. Mai multe erori tehnice de amplasament, proiectare și execuție au contribuit la această tragedie, ele fiind parțial remediate ulterior, prin normele de construcție obligatorii elaborate după 1945 și, mai tîrziu, după cutremurul din 4 martie 1977.

Bilanțul total al cutremurului din 1940 nu a fost niciodată finalizat și făcut public, catastrofa fiind urmată de tragediile și distrugerile fără precedent din timpul celui de-al II-lea război mondial. Datele și știrile făcute publice au fost cenzurate la data producerii evenimentelor, dar cifrele oficiale menționează un total de 429 morți, peste 1.000 de răniți și 12.000 de sinistrați.

Reacția autorităților

Administrația era, la acea data, serios afectată de schimbările politice din România și, mai ales, de începutul luptei pentru putere din cadrul guvernării, dintre Ion Antonescu și Horia Sima, șeful Mișcării Legionare. Deși nu se afla în București, generalul Antonescu a intervenit rapid și a luat măsuri energice pentru limitarea urmărilor dezastrului și ajutorarea supraviețuitorilor, fiind conștient de impactul devastator al cataclismului natural asupra moralului opiniei publice și, nu în ultimul rînd, asupra propriei imagini publice, atent cultivate.

Autoritățile locale, militarii din Armata și Jandarmeria Română au acționat încă din primele ore, intervenind de urgență pentru salvarea supraviețuitorilor. Legionarii au reacționat mai tîrziu, acțiunile ulterioare de salvare și curățare a dărîmăturilor fiind însă abil exploatate propagandistic, inclusiv participarea unor militari și tineri naziști germani și fasciști italieni, aflați în București la un congres al tineretului din organizațiile de extremă dreapta. Era încă un episod al luptei pentru putere, pentru cîștigarea susținerii opiniei publice, ambele părți acuzîndu-se reciproc că vor să monopolizeze atenția populației.

Mesajele și ajutoarele străine

Conform Arhivelor diplomatice ale Ministerului Român de Externe, așa cum se afirmă într-un articol recent publicat pe pagina de Facebook a instituției, cu privire la marele cutremur din 1940, reprezentanții misiunilor diplomatice străine acreditate la București au reacționat rapid, transmițînd mesaje de condoleanțe și ajutoare financiare, primul fiind nunțiul apostolic Andrea Cassulo (30 noiembrie 1869 – 9 ianuarie 1952), reprezentantul diplomatic al Sfîntului Scaun în România. Cu toate acestea, presa de la București, sub influența cenzurii instituite de noua dictatură, a popularizat aproape exclusiv reacțiile reprezentanților guvernelor Germaniei naziste și Italiei fasciste, precum și donațiile acestora, publicînd mesajele de mulțumire din partea șefului guvernului român și a conducerii Mișcării Legionare. Mesajelor de simpatie și solidaritate cu poporul român din statele foste aliate, cu care noua putere din România avea în acel moment relații glaciale, li s-a rezervat o mediatizare redusă, primind răspunsuri de mulțumire din partea Casei Regale.

Profitînd de poziția sa, Mihail Sturdza, ministrul legionar al Afacerilor Străine, a transmis instrucțiuni misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României ca mare parte din donațiile primite de la acestea sau prin intermediul acestora pentru Crucea Roșie din România să fie redirecționate către ,,Ajutorul Legionar”, organizația caritabilă a Mișcării Legionare. Ulterior, după ruptura dintre Ion Antonescu și legionari, din ianuarie 1941, generalul va ordona confiscarea averii rămase în țară a lui Mihail Sturdza, pentru acoperirea sumelor redirecționate de fostul ministru de Externe în folosul ,,Ajutorului Legionar”.

Ministerul Afacerilor Externe a mai îndeplinit și sarcina transmiterii corespondenței între Biroul Central Internațional de Seismologie, diverse alte instituții din străinătate specializate în seismologie și Institutul Meteorologic Central, Observatorul din București – Stația seismică. Datele astfel obținute au contribuit la cunoașterea în domeniul seismologiei și au fost folosite ulterior de arhitecții și constructorii români pentru elaborarea unor noi normative și standarde în construcții, menite să contribuie la protecția populației în fața acestui tip de dezastre naturale.

R.M.