,,Ce vrei tu să fii cînd vei fi mare? Fericit.”

John Winston Lennon s-a născut în timpul celui de-al doilea Război Mondial, pe 9 octombrie 1940, la Liverpool Maternity Hospital. A fost numit după bunicul John „Jack” Lennon, și după prim-ministrul Winston Churchill. Fiul Juliei și al lui Alfred Lennon a trăit, de-a lungul adolescenței și tinereții, alături de unchi și de mătușă (George și Mimi Smith nu aveau copii). A fost crescut ca un anglican, participînd la slujbe și cîntînd în corul bisericii Sf. Petru din Liverpool și a urmat Dovedale Primary School.

Mătușa îi cumpăra volume cu povestiri scurte și-l învăța taina cuvintelor încrucișate, pe cînd unchiul lăptar îl învăța arta sunetelor. Primul cadou a fost o muzicuță. Julia îl vizitează pe John în mod regulat, și începînd de la 11 ani o vizitează și el pe mama sa (capabilă să-și învețe fiul melodii semnate Elvis Presley și să-i predea lecții la mandolină, cum ar fi „Ain`t That a Shame?” de Fats Domino). Mama i-a cumpărat prima chitară în 1956 (Gallotone acustic campion) pentru care a „împrumutat” fiului ei cinci lire și zece șilingi cu condiția ca acea chitară să fie trimisă acasă la ea, și nu la Mimi, știind bine că sora ei nu suportă ideea aspirațiilor muzicale ale lui John. Mimi, sceptică în privința faptului că el ar putea fi faimos cîndva, speră să crească plictisit de muzică, zicîndu-i mereu: „Chitariștii sînt toți foarte buni, dar nu vei putea trăi niciodată din asta”.

Din septembrie 1952 pînă în 1957, după ce și-a dat examenul de treaptă, a fost înscris la Quarry Bank School în Liverpool, fiind descris de colegi ca „un norocos fericit, comic, bine dispus și plin de viață”. Lennon era autorul unor desene pline de umor apărute în propria revistă, „Daily Howl”. În 1980, vorbește despre familia sa și despre natura-i rebelă: „O parte din mine își dorește să fiu acceptat de toate fațetele societății și să nu fiu considerat un muzician nebun, dar nu pot fi ceea ce nu sînt. Din cauza atitudinii mele, părinții tuturor celorlalți băieți și-au dat seama imediat ce eram: un creator de probleme, un copil care i-ar influența pe ai lor, ceea ce chiar făceam… Ca să fiu sincer, făceam tot ce puteam ca să distrug casele prietenilor, probabil din cauza unei invidii că eu nu aveam o așa-numită casă”.

Muzica a fost evadarea perfectă, John devenind un rebel în grupul său de prieteni, printre care se numărau George Harrison și Paul McCartney, cu care petrecea ore întregi, exersînd împreună la chitară. „La 15 ani îmi păsa doar de muzică, de fete și cum să mai fac rost de bani pentru un pachet de ţigări”, își amintește. Doi ani mai tîrziu, pe 15 iulie 1958, mama lui, pe cînd mergea spre casă, a fost lovită de o mașină și ucisă. Îi va rămîne lui John ca o simplă amintire: „Mama mea nu putea, pur și simplu, să aibă de a face cu viața. A avut un soț care a părăsit-o plecînd în marină la război, și nu se descurca cu mine. La patru ani și jumătate, am ajuns în grija surorii sale mai în vîrstă. Faptul ca eu nu trăiam cu părinții m-a făcut să cred că părinții nu reprezintă niște zei”.

Beatlesmania

La început, au fost doar ei doi, John Lennon și Paul McCartney, un duo numit The Nurk Twins, o formulă în care au dat primele reprezentaţii locale, cîntînd rock and roll. Apoi li s-au alăturat George Harrison şi un alt prieten de-al lui Lennon, Stuart Sutcliffe. Cel din urmă a venit cu ideea denumirii grupului Beatals, ca un omagiu adus lui Buddy Holly și The Crickets („Greierii”). S-a păstrat conceptul de „insectă” (beetle) și a fost combinat cu termenul muzical de bătaie a măsurii (beat), rezultînd The Beatles. În formula de patru s-a alăturat un toboşar, Pete Best, şi un agent, Allan Williams, care le-a obţinut un angajament într-un club din oraşul german Hamburg. Aici Lennon îl remarcă pe Ringo Starr, care făcea parte din altă formaţie și bătea la tobele lor ocazional. Sutcliffe părăsește grupul pentru a se concentra pe o carieră artistică, iar Pete Best e înlocuit de Ringo Starr, ajungîndu-se astfel la componența de aur, gata să cucerească lumea.

Dar nimic din toate astea nu avea să se compare cu efectul unei declarații apărută în ziarul Evening Standard: „Creş­tinismul va dispărea. Noi sîntem acum mai populari decît Isus!”. Lumea a ieşit în stradă, aruncînd pe foc discurile cu muzica Beatles, iar valul de proteste a culminat cu ameninţări de moarte la adresa lui Lennon. Totul se întorsese împotriva lui. Concertele şi turneele grupului au fost stopate. În acei ani ’66-’67, viaţa lui John părea c-o luase complet razna. S-a refugiat în alcool și LSD, pentru care a şi scris un cîntec, „Lucy in the Sky with Diamonds“, de la iniţialele drogului. Se pare că John Lennon ajunsese „în acel moment din viață cînd simțea că nu mai poate continua”.

Antipatia pe care o stîrnise îl îndemna să părăsească Beatles, iar mariajul lui eşuase, pînă în punctul în care soţia l-a găsit în casa lor cu o altă femeie: Yoko Ono. Strania femeie l-a influenţat extrem de puternic. Şi nu neapărat în bine. Asiatica lipsită de feminitate şi frumuseţe, care se strecurase în patul lui, a reuşit să rămînă în istorie. Lennon şi Yoko Ono înregistrează separat piese şi albume de mare succes, părînd că dau dovadă de lipsă de loialitate faţă de Beatles, dar trădează intenţiile lui Lennon, acelea de a urma o carieră în afara grupului. Lucrurile degenerează, atmosfera se înrăutăţeşte rapid, iar în 1970 cei patru anunţă că se despart. John se mută la New York. Abia după destrămarea Beatles s-a desluşit adevăratul chip din întregul miracol, cel pe care lumea îl recunoaşte ca fiind John Lennon.

Luptele politice ale lui Lennon şi-au găsit corespondent în viaţa sa personală. El şi Yoko Ono s-au despărţit în toamna anului 1973, la scurt timp după lansarea albumului „Mind Games”. S-a mutat la Los Angeles împreună cu asistenta sa, May Pang. Însă în 1975, s-a unit din nou cu Yoko Ono; fiul lor, Sean, s-a născut în acel an, chiar de ziua lui, pe 9 octombrie. Pentru următoarele cinci „lungimi” de viaţă, Lennon s-a retras din ochii publicului, dedicîndu-se familiei. Și-a anunțat în mod formal abandonul din industria muzicală spunînd: „Am decis esențialmente, fără o decizie fantastică, să fim cu bebelușul nostru cît mai mult timp putem, pînă cînd va veni vremea să investim și în alte activități din afara familiei”.

Ultima zi din viața lui John Lennon

Luni, 8 decembrie 1980. Ora 7:30. Soarele se ridică deasupra Parcului Central din New York, luminînd clădirea Dakota, aflată în colț cu West 72st Street. În apartamentul numărul 34 situat la ultimul nivel, familia Lennon începe o nouă zi. La cîteva blocuri distanță, la Sheraton Center Hotel din 7th Avenue, Mark David Chapman, un tînăr de 25 de ani, admiră la rîndul său frumusețea unei dimineți new-york-eze. A venit în oraș de două zile avînd un singur gînd: să-l ucidă pe John Lennon. Week-end-ul și l-a petrecut în preajma clădirii Dakota, urmărindu-i fiecare mișcare.

Ora 16:30. De-a lungul trotuarelor se scurge tristă și zgribulită mulțimea de pietoni, funcționari ce-și caută drumul spre casă după o zi de muncă. Printre ei își face loc Mark Chapman, hotărît să-l elimine pe Lennon, în opinia lui, un „fals activist de stînga” care trăiește în lux ca un milionar. În pofida vremii călduroase, Chapman e îmbrăcat destul de gros: lenjerie de corp termică, pantaloni verzi, cămașă, pulover, palton lung, mănuși, o căciulă din blană falsă îndesată în cap și, în jurul gîtului, o eșarfă. În buzunar are un pistol Charter de calibru 38. Îl abordează pe Lennon întinzîndu-i o copie a albumului „Double Fantasy” pentru un autograf. Muzicianul se oprește, scrie pe coperta discului „John Lennon 1980”, apoi îl returnează criminalului său și, privindu-l în ochi, îi spune: „Ești mulțumit?”. Momentul e imortalizat de fotograful amator Paul Goresh, care obișnuia să-l fotografieze pe Lennon în timpul liber.

Ora 22:48. O mașină e parcată exact la intrarea Dakota, așa că limuzina lui John Lennon e oprită în afara clădirii. Yoko Ono coboară prima fiind urmată de John care are în brațe un casetofon și cîteva casete. Îl vede din nou pe acest Chapman și trece mai departe cufundat în cine știe ce gînduri cînd îi aude vocea din spate: „Domnule Lennon!”. John dă să se întoarcă, dar timpul se oprește; cinci focuri de armă răsună printre blocuri. Două gloanțe îl lovesc în spate, alte două în umăr. Un al cincelea zboară în zidul din față. În timp ce Mark Chapman rămîne nemișcat, Lennon înaintează clătinîndu-se pe holul interior al clădirii, spre camera administrației. Mai apucă să murmure: „M-a împușcat!”, și se prăbușește cu fața la pămînt. Jay Hastings, gardianul de serviciu, aruncă ziarul pe care-l citea, se repede imediat la birou și apasă butonul de alarmă chemînd poliția. Afară, Chapman, calm, își dă jos paltonul pentru ca poliția să vadă că nu e înarmat, se așază pe trotuar și începe să răsfoiască cartea „De veghe în lanul cu secară” de J.D. Salinger pe care-o avea în buzunar.

În cîteva minute zona e împînzită de poliție. În timp ce Chapman e încătușat, doi ofițeri îl ridică pe Lennon cu ajutorul paznicului și-l întind pe bancheta din spatele mașinii de poliție. Jay Hastings își amintește că în acele momente a auzit oasele muzicianului trosnind. În sunet de sirene, echipajul se îndreaptă spre St Luke’s Roosevelt Hospital Center, timp în care ofițerul James Moran se întoarce și îl întreabă pe John: „Ești John Lennon?”. Acesta dă ușor din cap și geme: „Da….”.

Ora 23:01. Cînd John Lennon este întins pe patul sălii de intervenție, corpul său pierduse 80% din cantitatea de sînge și nu avea puls. După încercări zadarnice, John Lennon, în vîrstă de 40 de ani, este declarat mort, la ora 23:07. Cauza decesului a fost stabilită ca fiind hemoragia abundentă în urma multiplelor leziuni provocate de gloanțe, rezultînd distrugerea plămînului stîng, a arterei subclaviculare stîngi și a arcului aortic. Un paparazzi pătrunde în morgă și reușește să imortalizeze chipul lipsit de viață al muzicianului. Fotografia va fi vîndută ulterior cu 5.000 de dolari ziarului National Enquirer.

Pe 10 decembrie, trupul lui Lennon a fost ridicat de la morga spitalului St Luke’s Roosevelt și transportat la Frank E. Campbell Funeral Home, din Madison Ave, unde a fost pregătit pentru cremațiune. Cîteva ore mai tîrziu, sicriul a fost transferat la Cimitirul Ferncliff din Hartsfield și incinerat. Urna mortuară a intrat în posesia lui Yoko Ono care a împrăștiat o parte din cenușă într-o zonă din Central Park, închinată ulterior memoriei lui John Lennon, fiind botezată Strawberry Fields, după un cîntec al Beatleşilor.

Abia seara, după ce toate procedurile au fost încheiate, Yoko i-a spus lui Sean Lennon că tatăl lui a murit. Copilul, în vîrstă de cinci ani, a răspuns: „Acum tatăl meu e parte din Dumnezeu. Cred că atunci cînd mori devii mult mai mare pentru că ești parte din tot ce există”.

N.K.