Potrivit Dicționarului, cuvîntul cutremur înseam­nă ,,mișcare bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței terestre, datorită unui dezechilibru fizic produs în interiorul Pămîntului sub acțiunea forțelor tectonice, a vulcanismului sau a prăbușirii stratelor” – definiție succintă, care închide în ea desfășurarea unor drame umane de amploare, cu multe pierderi de vieți și pagube materiale ce lasă în urmă suferințe de neșters. Aceste gînduri ne dau ocol răscolind amintirile celor ce am trăit marele cutremur din 4 martie 1977, făcîndu-ne să retrăim emoțiile de atunci, de multe ori transformate în drame familiale sau prietenești, în raport cu pierderile pe care le-am avut unii dintre noi.
Deși e greu să scrii despre un cataclism natural care a provocat durere, lacrimi și suferință, petrecut acum aproape o jumătate de veac, în condițiile Lumii contemporane, cînd peste Europa bate vîntul unui alt cataclism, de data aceasta născut din mințile bolnave ale unor politicieni belicoși și a trusturilor transnaționale producătoare de armament și tehnică de război, îmi asum acest risc motivat de o apariție editorială.
Nu știu dacă aș fi abordat subiectul cu titlul de mai sus (mai ales că, în aceste pagini urma să apară ultimul episod din serialul ,,România și psihoza războiului cu Rusia”), amintirea cutremurului din 1977 rămînînd în seiful timpului așa cum au rămas atîtea și atîtea amintiri și întîmplări din viața fiecăruia dintre noi, dacă nu aș fi citit, la începutul acestui an, un material într-o revistă cu temă istorică referitor la 4 martie 1977. De ce am simțit determinarea să scriu aceste rînduri după ce am citit revista respectivă?
Pentru mai multe motive, dintre care, pe unul îl consider principal, anume – tratarea urmării cutremurului din 4 martie 1977, cu tot efortul nemaiîntîlnit pînă atunci nici în rîndul guvernanților, nici în rîndul Poporului, într-o cheie de minimalizare a acestui fluid de mobilizare generală, plecînd chiar de la vîrful conducerii politice și administrative a României. Dorind neapărat să șocheze cititorii cam în stilul propagandistic al postului de radio ,,Europa liberă”, autorul își intitulează articolul, într-un stil rău-voitor și abject: ,,4 martie 1977. Mitul «CELUI MAI IUBIT FIU AL POPORULUI» s-a născut din molozul clădirilor prăbușite. Documente românești și străine răspund la întrebarea: Ceaușescu a profitat de dezastru?”.
Care ar fi răspunsul adevărat?
Să ne întoarcem și noi la acele zile de maximă tensiune, zile generatoare de o emulație generalizată, care au demonstrat (în ciuda acestor farisei ce contestă, în totalitate, beneficiul societății socialiste românești,  cu grandioasele ei obiective economice și sociale, nerealizate nici înainte și nici după 1990 de vreo altă structură politică) unitatea Poporului într-o împrejurare ca aceea, altruismul celor neafectați, în sensul de a ajuta la refacerea Țării și, nu în ultimul rînd, preocuparea celor din fruntea Țării de a lua cele mai potrivite (și urgente) măsuri în vederea redresării vieții românilor și a economiei după această catastrofă naturală.
Vineri, 4 martie 1977. După data calendaristică era o zi aproape ca toate celelalte de la începutul de primăvară. Deși natura încă se mai afla într-un fel de așteptare, aerul rece încercînd să temporizeze instalarea fuioarelor de aer cald, albul ghioceilor care împodobiseră tarabele țigăncilor din piețe, de 1 Martie, prefăcuți în buchete diafane în mîinile bărbaților spre a ajunge în ,,portofoliul” iubitelor, deschidea porțile cerului spre eliberarea implacabilei Primăveri. Seara, după ora 20, nu se aștepta nimic deosebit, fiecare român, în funcție de cîteva repere (vîrstă, ocupație, sănătate, localitate de domiciliu, evenimente personale, întîmplare) se afla într-o situație anume, într-o polarizare de poziții și îndeletniciri care-i personalizau ființa și, după cum avea să se constate în jurul orei 21.30, unii aflîndu-se la limita  dintre viață și moarte.
În acest peisaj nocturn, la ora 21 și 22 de minute, România a fost zdravăn zguduită de un cutremur cu valoarea de 7,4 Mw (Magnitudine) pe scara Richter, cu epicentrul în zona Vrancea, la o adîncime de 94 de kilometri. Panica a fost totală acolo unde seismul s-a manifestat în parametrii distructivi. În 56 de secunde, cît a ținut acest cutremur, în zonele afectate (Bucureștiul a fost pe primul loc) au căzut clădiri îngropînd sub dărîmături oameni și animale, s-au surpat construcții sociale, culturale și de învățămînt, au fost afectate liniile de transport și unități de aprovizionare și, ceea ce a agravat situația, multe întreprinderi și-au sistat producția, mașini și utilaje aflîndu-se sub moloz. În multe localități curentul electric s-a întrerupt, liniile telefonice (pe vremea aceea, în România nu exista telefonie mobilă) nu mai funcționau – chiar și Agenția Națională de Presă (AGERPRES) a fost obligată să-și întrerupă fluxul de știri. Doar cei care trăiseră cutremurul din 10 noiembrie 1940, avînd acum de la 50 de ani în sus, au avut un anume grad de comparație (dacă au mai avut timp să compare cele două seisme).
Întîmplător, Președintele Nicolae Ceaușescu se afla într-o vizită oficială în  Nigeria în seara cutremurului. Bineînțeles că s-a întors imediat în Țară, dar, ceea ce demonstrează puterea și viteza de reacție a lui Ceaușescu este faptul (unic) – încă aflîndu-se peste hotare, după ce s-a interesat de dimensiunile cutremurului, a elaborat și a trimis spre publicare în Țară un document capital pentru luarea măsurilor urgente de salvare a celor care se aflau sub dărîmături și de redresare a mecanismului economic și social (în limitele posibilităților umane de care dispunea atunci România). Documentul în cauză se intitula ,,DECRET PREZIDENȚIAL cu privire la instituirea stării de necesitate pe teritoriul Republicii Socialiste România”, care începea astfel: ,,Avînd în vedere cutremurul care s-a produs în seara zilei de 4 martie 1977, și care a provocat victime omenești și importante pagube materiale, pentru a se asigura înlăturarea urmărilor cutremurului și împiedicarea producerii de noi pagube, pentru crearea condițiilor de desfășurare normală a întregii activități economico-sociale, în temeiul art.75 pct.13 din Constituția Republicii Socialiste România, președintele Republicii Socialiste România, coman-­­
dantul suprem al Forțelor Armate Decretează”. Decretul conținea 11 puncte și o încheiere cu
caracter mobilizator.
Pentru redarea imaginii de implicare a tuturor forțelor în îndeplinirea Decretului Prezi­dențial, cît și pentru profunzimea acestor măsuri, redau două articole din documentul respectiv. Art.2: ,,Toți activiștii de partid și de stat, ai organizațiilor de masă și obștești sînt mobilizați în sediile organizațiilor de partid și de stat și în mijlocul oamenilor muncii, pentru a participa cu toate forțele la acțiunile legate de înlăturarea efec-­
telor cutremurului”; Art. 3: ,,Toate unitățile forțe­lor armate, unitățile Ministe­rului de Interne, formațiu­nile gărzilor patrio­tice sînt puse în stare de alarmă pentru a acorda ajutorul necesar – cu toate mijloacele materiale și umane de care dispun – populației și unităților economice și sociale afectate de cutremur”. Am redat acest text nu pentru a proslăvi persoana sau entitatea care l-a generat, ci pentru a ne reaminti că, într-adevăr, Decretul lui Ceaușescu nu a rămas literă moartă – cum se întîmplă astăzi în multe domenii de activitate – acesta transformînd Națiunea Română într-un adevărat șuvoi de abnegație și de muncă, civili și militari, oameni simpli sau oameni cu funcții de partid și de stat nu au putut pune capul pe pernă pînă ce misiunea încredințată (ca la război) nu a fost îndeplinită!
Ceea ce apărea la televizor și în presă – imagini cu mii de civili și militari căutînd printre ruine și praf, cascadorii lui Sergiu Nicolaescu și cîinii speciali ai Miliției care se strecurau printre catacombe cu moloz sau se cățărau pe grinzi care atîrnau lugubru între două corpuri de bloc puse de cutremur la pămînt – nu era decît o parte din epopeea salvării de vieți omenești, acțiune organizată și dirijată exemplar sub directa coordonare și supraveghere a șefului Statului. Zilnic erau scoși de sub dărîmături zeci de supraviețuitori, medicii din spitale nemaicunoscînd clipe de repaus, mobilizați la locul de muncă, salvînd multe vieți de conaționali care, la prima vedere, păreau că au pierdut lupta cu viața.
Chiar a doua zi după cataclism Nicolae Ceaușescu, însoțit de personalități cu funcții de răspundere în conducerea Statului, s-a aflat în locurile din București care oglindeau dezastrul într-un grad semnificativ. Dincolo de Comunicatele oficiale, dincolo de ședința CPEx din dimineața zilei de 5 martie, dincolo de teleconferința cu primii secretari ai Comitetelor Județene de Partid, Președintele Republicii și Secretarul General al PCR nu a economisit nici un efort pentru a fi în cele mai ,,fierbinți” locuri unde cutremurul din seara trecută lăsase urme dezolante. Mobilizarea exemplară, într-o situație limită a Națiunii Române, concretizată prin rezolvarea celor mai stringente probleme create de cutremur, mobilizare în fruntea căreia se afla însuși Președinteșe Statului, Nicolae Ceaușescu, poate constitui, astăzi, pentru cei mai tineri, care nu erau născuți în 1977, un mare semn de întrebare asupra veridicității enunțului de mai sus. Nimic mai normal dacă ne gîndim la actuala conducere a României și facem comparație cu predilecția – în paralel – a unor președinți ai României, unii la golf și la schi, alții în vizită de lucru în uzinele, pe ogoarele și pe marile șantiere ale Țării sau, precum în cazul analizat, umblînd printre dărîmăturile provocare de cutremur, în căutarea și salvarea de vieți omenești.
Și, fiindcă activitatea bine organizată, dublată de spirit de eroism și triplată de curaj și perseverență duce implicit la rezultate pozitive – în situația cutremurului – chiar la minuni – toate agențiile de presă din lume au informat despre cazuri de excepție, în care, chiar și după 60 de ore sau și mai mult – 127 de ore – au fost salvați tineri de sub dărîmăturile unor blocuri de locuit! Nicolae Ceaușescu: ,,Cred că trebuie să găsim măsuri în continuare să scoatem lumea de sub dărîmături și aceasta cu prioritate. (...) Al doilea lucru: să facem o comisie imediată pentru a identifica toate blocurile care au avarii și evacuarea imediată a populației pentru că, dacă mai vine un cutremur și de intensitate mai mică, se pot produce pagube. Asta este valabil nu numai pentru București, ci și pentru celelalte județe care au avut de suferit (...) Să punem la punct energia electrică, alimentarea cu apă și canalizare pentru asigurarea măsurilor necesare de igienă, (...) să punem brutăriile în funcțiune ca să asigurăm pîine și să avem, în general, toate problemele aprovizionării, sub control, să nu lăsăm pe nimeni să facă stocuri”.
Cuvinte care, poate, astăzi, ni se par banale sau pe care le putem încadra în categoria unor ,,indicații” venite de... ,,sus”, menite să producă imagine. În realitate, aceste măsuri au fost enunțate cu fermitate, ca un fel de ordine la nivel național, nimeni neavînd curajul să comenteze indicațiile lui Nicolae Ceaușescu, darămite să nu le execute! Pentru încă o exemplificare a implicării Președintelui României în rezolvarea problemelor ivite în urma acestui cutremur năpraznic, folosind un șir de măsuri adoptate în regim de urgență de către organele de partid și de stat, măsuri fără de care populația ar fi resimțit într-un mod și mai tragic cutremurul din Martie 1977, oferim imaginea României la doar cîteva zile de la cutremur, imagine oglindită, fără exagerări, de către marile agenții și publicații internaționale de presă.
Pentru a nu crea parti-pris nu voi reproduce din comunicatele agențiilor de știri ,,TASS” (Uniunea Sovietică) și ,,Agenția China Nouă” – țări prietene – ci din știrile apărute în unele state occidentale: Agenția  UPI: ,,Președintele Nicolae Ceaușescu se află într-o permanentă activitate de la întoarcerea sa din vizita din Africa. La Ploiești, șeful statului român a intrat în noroi pînă la glezne, pentru a constata personal amploarea pagubelor înregistrate la instalațiile petroliere”; ziarul ,,Le Figaro”: ,,Președintele Nicolae Ceaușescu, imediat după întoarcerea la București, putea fi văzut în centrul orașului, aplecîndu-se asupra ruinelor fumegînde, coordonînd el însuși eforturile echipelor de salvare, informîndu-se de situația victimelor”; Agenția DPA: ,,Șeful statului român a vizitat Capitala în dimineața care a urmat catastrofei. De multe ori a controlat personal lucrările de salvare”.
Iată însă că, în acest val național de efervescență unanimă, de dăruire perenă pentru a răspunde chemării Președintelui României de a veni în sprijinul sinistraților – fapt remarcat de toate mijloacele de comunicare în masă europene – spionii americani din București, copiii CIA, răstălmăcind realitatea fără pic de rușine și de emoție pentru nerespectarea deontologiei de agent al unui oficiu de spionaj, transmit de la București un val de știri delirante, vecine cu demența. Poftim interpretare a unui timp tragic, în care un om s-a ridicat deasupra tuturor vicisitudinilor acestui timp, salvîndu-și Țara de la urmările grave ale unui dezastru natural – întîmplător, acest om se numea Nicolae Ceaușescu și era Președintele Republicii Socialiste România: ,,Publicitatea exce­sivă a președintelui român Ceaușescu și rolul jucat de el în munca de salvare după cutremurul din 4 martie a atras nemulțumirea unor oficiali și a unor cetățeni din București”. Mai departe, vrînd să mulțumească Washingtonului pentru sinecura primită în România, dar călcînd direct în străchini, ofițerii CIA de la București transmit: ,,Asumîndu-și comanda eforturilor de salvare, acțiunile lui Ceaușescu trădează dorința sa de auto-umflare, o abilitate clară de a cîștiga capital politic de pe urma dezastrului. De la întoarcerea sa precipitată din Africa după cutremur, Ceaușescu este adulat de media ca organizatorul eroic al efortului național de salvare”.
Făcînd comentarii la aceste aberații ar însemna să ne pierdem timpul cu niște loaze rătăcite sub sigla unei instituții despre care aveam știință că nu angajează agenți orbi și surzi! Doar o confirmare a ceea ce CIA de București prezenta sub acoperire ironică: Da, domnilor, ,,De la întoarcerea sa precipitată din Africa, după cutremur, Ceaușescu este adulat de media ca organizatorul eroic al efortului național de salvare”. Totul a fost pe bune, adică pe merit!
În toiul eforturilor de salvare de vieți omenești și de redresare a situației, în general, a apărut și comunicatul cu datele care pro­iectează în memoria colectivă a Poporului Român pierderile provocate de neaștep­tatul cutremur: 1.570 de morți și 11.300 de răniți. Printre cei dispăruți s-au aflat oameni cunoscuți, personalități ale vieții noastre artistice, literare și culturale, nume care erau rostite cu mîndrie de oricare român: Doina Badea, Toma Caragiu, Alexandru Bocăneț, Eliza Petrăchescu, Tudor Dumitrescu, Corneliu M. Popescu. Peste 35.000 de locuințe s-au prăbușit, unele dintre acestea reprezentînd instituții de artă și cultură, locuri de importanță colectivă în localitățile respective.
La sfîrșitul anului 1977 Asociația Scriitorilor din București, sub îngrijirea poeților Mircea Micu și Gheorghe Tomozei, tipărește volumul memorial ,,9 pentru ETERNITATE”, în care sînt omagiați și comemorați, prin reproduceri din propriile opere, dar, mai ales, prin omagiile unor scriitori, nouă scriitori dispăruți în urma seismului din 4 martie 1977: Anatol E. Baconsky, Savin Bratu, Daniela Caurea, Mihai Gafița, Virgil Gheorghiu, Alexandru Ivasiuc, Mihail Petroveanu, Veronica Porumbacu și Nicolae Ștefănescu. Cei nouă – poeți, romancieri și critici literari – au împărtășit aceeași soartă, dispăruți sub dărîmături în diferite puncte din București, amintirea lor, reînviată prin paginile acestui volum omagial, ni-i readuce în față cu tragismul unei morți ,,neplanificate”, transpuse anterior în versuri care pot fi asemuite cu un veritabil testament, așa cum se degajă din poemul ,,Rumoare” al Veronicăi Porumbacu:
,,Știu orgi de plumb la care, cei neștiuți pe nume
îmi vor culege sensul celui din urmă verb;
eu v-am iubit priveliști unde-am venit pe lume,
și printre voi odată voi adormi sub ierbi.

Iar sonurile mele vor mărita-n azururi
foșnirea unui abur de ierburi și pămînt
cu orfica rumoare a dragostei ce, pururi,
voi fi purtat în viață întîiului cuvînt”.
În aceste pagini de revistă am încercat să readuc în atenția cititorilor o amintire tragică din Istoria recentă a României, avînd ca subiect cutremurul din 4 martie 1977, eveniment de la care, iată, s-au scurs 45 de ani. Poate că ar fi trebuit să mai scriu două pagini pentru a cuprinde mai pe larg modul în care a trecut Poporul Român peste această dură încercare. Poate că ar fi trebuit să detaliez ajutorul primit de la Stat de către cei care au rămas fără gospădării: apartamente noi la bloc, mobilă, electrocasnice și alte lucruri necesare unei gospodării. Poate că ar fi trebuit să scriu despre eroica noastră Armată, care a salvat vieți omenești degajînd resturile clădirilor dărîmate pentru a face loc noilor construcții. Poate că  ar fi trebuit să scriu despre sacrificiul Gărzilor Patriotice, oameni care au trăit zile în șir căutînd printre grămezi informe de moloz pîlpîirea unei vieți omenești și eliberînd locurile de urmările cutremurului. Poate că ar fi trebuit să prezint, în perspectivă, ce s-ar întîmpla dacă, Doamne ferește!, ne-ar mai lovi, astăzi, un asemenea cutremur!
Nici nu îndrăznesc să mă gîndesc la un scenariu, într-un caz similar!
Unde este Președintele Țării, care să intre ,,în noroi pînă la glezne”?
Unde este Armata României, devotată Neamului Românesc și Pămîntului Natal, nu unor precepte cu manifestări de mercenari?
Unde sînt muncitorii care au pus mîna pe lopeți și pe tîrnăcoape și au manevrat utilajele grele pentru readucerea orașelor lovite de cutremur, la viață?
Răspunsul la aceste întrebări?
Eu nu-l știu. Poate îl știu cei care l-au blamat pe Nicolae Ceaușescu, răspîndind cinica versiune conform căreia Mitul ,,Celui mai iubit fiu al popo­rului” s-ar fi născut din... molozul clădirilor prăbușite!
NOTĂ: Serialul ,,România și psihoza războiului cu Rusia” va continua din numărul viitor al revistei.

GEO CIOLCAN