Accidentul de la Cernobîl –
cel mai grav dezastru nuclear din istorie

Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei nucleare din Cernobîl explodează, cauzînd ceea ce Organizația Națiunilor Unite avea să numească mai tîrziu „cel mai mare dezastru ecologic din istoria umanității”. În urma exploziei și a incendiului, clădirea reactorului e demolată și cantități mari de radiații sînt eliberate în atmosferă. Măsurile de siguranță sînt ignorate, iar uraniul din reactor se supraîncălzește și se topește prin bariera protectoare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord, astfel că suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.
Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunînd guvernului sovietic să devină mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus – au fost supuse decontaminării continue și substanțiale. E dificil de estimat un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. O eventuală tentativă de decelare a contribuției radiației emise din cauza accidentului la mortalitatea prin cancer în populația fostei Uniuni Sovietice e complicată de faptul că nu se cunoaște cu precizie nici măcar incidența naturală a multor tipuri de cancer, arhivistica medicală în U.R.S.S. fiind, în mod vădit, extrem de primitivă, atît înainte cît și după accident.
La populația care a intervenit inițial pentru limitarea consecințelor dezastrului (așa-numiții ,,lichidatori”), stresul provocat de teama de îmbolnăvire de cancer a indus uneori comportamente de risc care au condus la deces înainte ca un cancer, provocat sau nu de iraderea în timpul intervenției, să apară (cazul tînărului de 26 de ani Andrei Tarmosian, mort de ciroză, după 24 de ani de la accidentul de la Cernobîl, la vîrsta de 50 de ani, ca urmare a consumului excesiv de alcool, este citat de anumiți autori). Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002. Deși în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone restrînse vor rămîne închise, majoritatea teritoriilor afectate sînt acum deschise pentru stabilizare și activitate economică.
Accidentul
Sîmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 a.m., reactorul 4 a suferit o explozie catastrofală a cazanelor sub presiune de abur din componența acestuia, care a declanșat un incendiu, o serie de explozii adiționale și fluidizare nucleară. Accidentul poate fi gîndit ca o versiune extremă a accidentului SL-1 petrecut în Statele Unite în 1961, unde centrul reactorului a fost distrus (omorînd trei oameni), radioactivitatea răspîndindu-se direct în interiorul clădirii unde se afla SL-1. În timpul accidentului de la Cernobîl însă, aceasta a fost dusă prin vînt spre frontierele internaționale.
Accidentul de la Cernobîl a degajat pînă la cinci - zece ori mai mult material radioactiv decît cel de la Fukushima (Japonia), de mai multe ori cantitatea de radiații emise de bombele de la Hiroșima și Nagasaki, dar mai puțin de 1% decît au aruncat în atmosferă testele nucleare de suprafață ale armelor nucleare, pînă la interzicerea efectuării acestora în atmosferă.
Planuri de testare
La data de 26 aprilie 1986, pe lumină, reactorul 4 a fost programat pentru a fi închis pentru întreținere. S-a decis folosirea acelei ocazii ca o oportunitate pentru controlarea capacității generatorului turbinei de a produce putere electrică suficientă pentru alimentarea sistemelor de siguranță ale reactorului (mai ales pompele de apă) după pierderea puterii externe. Condițiile pentru începerea acestui test au fost pregătite pe lumină, cu o zi înainte, producția de energie a reactorului fiind redusă spre 50%. O stațiune locală de putere a fost închisă neașteptat. Coordonatorul rețelei electrice a Kievului a cerut amînarea scăderii aportului energetic al centralei în rețea, pentru acoperirea vîrfului de consum al serii. Directorul centralei a consimțit și a amînat testul pentru mai tîrziu. Testul de siguranță a fost amînat pînă la schimbul de noapte – o echipă neexperimentată care ar fi trebuit să lucreze la reactorul 4 noaptea aceea și următoarea.
La orele 23 se permite închiderea reactorului pentru continuarea testului. Puterea reactorului nu a crescut decît în jur de 200 MW, putere ce reprezenta mai puțin de o treime din minimul necesar pentru efectuarea experimentului. Mai mult, șeful echipei alege continuarea experimentului. Ca și parte din experiment, la 1:05 a.m., pe 26 aprilie au fost pornite pompele de apă care erau acționate de turbina generatorului crescînd fluxul de apă peste specificațiile regulilor de siguranță. Fluxul de apă crește spre ora 1:19 a.m. (în tot acest timp apa absorbind neutroni) și nivelul tot mai mare necesitînd scoaterea manuală a celulelor de control. Acest aspect produce o funcționare foarte instabilă unde lichidul de răcire și xenon-135 au substituit rolul celulelor de control din reactor.
Victime imediate și pe termen lung
În afară de cele cîteva zeci de victime imediate ale exploziei și expunerii masive a personalului centralei și anumitor ,,lichidatori”, din cele cîteva mii de copii care s-au îmbolnăvit de cancer tiroidian (un cancer tratabil), pînă în anul 2013, cel puțin 16 au murit. Incidența cancerului tiroidian a rămas însă mai ridicată chiar și în 2013 în anumite regiuni din Rusia, Ucraina și Belarus, asta la mai bine de două decenii de la accident. Numărul suplimentar (față de numărul normal la populațuia generală ne-expusă) de leucemii și limfoame apărute la cei care au intervenit pentru limitarea dezastrului (,,lichidatorii”) a fost mic, fapt care încurajează specialiștii să spere că în deceniile care vor urma numărul suplimentar de tumori solide (cancerele mai cunoscute) va fi și el mic la aceștia, și asta cu atît mai mult la populația fostei Uniuni Sovietice, care se presupune că a fost expusă ca urmare a contaminării solului și aerului pe traiectoria de deplasare a norului radioactiv.
Cît de mult a fost afectată populația României de accidentul de la Cernobîl?
Ce a ascuns Ceauşescu?
În România anului 1986, populaţia a aflat cu întîrziere despre ce s-a întîmplat la Cernobîl. La mai bine de cinci zile de la accident, sovieticii ţineau autorităţile române încă ,,în ceaţă”.
La 30 aprilie, direcţia vîntului dinspre Kiev se schimbase brusc şi norul radioactiv care măturase deja nordul continentului european atinsese şi teritoriul românesc. La aproape o săptămînă după explozia de la Cernobîl, chiar de 1 mai Muncitoresc, Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR s-a întrunit într-o şedinţă de urgenţă pentru a discuta despre efectele catastrofei în România. Era o întîlnire ,,epocală”, la care Ceauşescu a decis să informeze populaţia din zonele afectate de norul radioactiv doar pe jumătate, şi să formeze o comisie de control asupra cazului, condusă de ,,savantul de renume mondial” Elena Ceauşescu. Fatalitatea face ca, între timp, populaţia din România să iasă la iarbă verde şi să petreacă în natură zilele libere de 1 mai.  După data de 2 mai, oamenilor le era recomandat să spele bine fructele şi legumele sau să evite ieşirile copiilor în spaţii largi. Ulterior a fost declanşată o campanie în şcoli prin care elevilor li s-a administrat ,,antidotul” – o doză de iod, substanță care devenise în acele zile un panaceu căutat intens. La farmacii şi policlinici, unde se distribuia gratuit, binecunoscutele cozi nu mai mirau pe nimeni. Zvonurile, tipice unei lipse de informări oficiale, căpătau proporţii, colportate de panică.
Presa europeană despre Cernobîl
În Rusia, ,,Moskovski Komsomoleţ” titra faptul că ,,Cernobîlul este o ruşine naţională”, dar că accidentul din 1986 a scos la iveală şi ce e mai bun în Rusia: ,,Am nesocotit avertismentele, am ascuns informaţii periculoase pînă în ultima clipă, dar ne-am riscat vieţile ca să stingem focul şi să curăţăm locul exploziei”, mai scrie ziarul moscovit. ,,Novie Izvestia”, pe de altă parte, notează că ,,nici acum nu e foarte limpede care au fost cauzele accidentului”. ,,Procesul care a urmat exploziei reactorului 4 – se afirmă în ziar – în loc să fi lămurit lucrurile, s-a transformat într-o farsă al cărei scop era ascunderea adevărului”. Cotidianul francez ,,Le Monde” ridică semne de întrebare asupra efectelor pe care accidentul din 1986 le-a avut în Europa occidentală. Un proces pornit în urmp cu cîțiva ani de un cetăţean francez bolnav de cancer ar putea furniza răspunsuri la întrebări precum: ,,Au ascuns autorităţile de la Paris în mod intenţionat gravitatea efectelor Cernobîlului asupra Franţei?”.
Şi ziarul german ,,Frankfurter Algemeine Zeitung” găseşte drept ,,îndoielnice” statisticile privitoare la consecinţele celui mai mare dezastru nuclear din istorie. ,,Frankfurter Rundschau” critică partizanii energiei nucleare şi ţările est-europene, care ,,recurg încă la remedii centraliste, în loc să caute surse alternative de energie”. ,,Beliner Zeitung” pare să împărtăşească acest punct de vedere. Într-un articol intitulat ,,Energie nucleară? Nu, mulţumesc!” se afirmă că accidentul din Ucraina ar fi furnizat dovada cea mai grăitoare a riscurilor pe care le presupune această tehnologie. Printre dezavantajele inventariate de cotidianul german se numără gradul ridicat de risc al unor atacuri teroriste asupra centralelor nucleare şi o povară lăsată pe umerii generaţiilor viitoare – aceea de a se descurca ,,cum or şti cu deşeurile nucleare”. ,,Der Tagesspiegel” actualizează dezbaterea: ,,Cazul Iranului arată că orice stat care foloseşte energia nucleară poate fabrica la un moment dat arme nucleare”. Iar ,,în mintea unor asasini”, continuă autorul articolului, ,,centralele nucleare nu sînt decît nişte bombe atomice gata de folosit, chiar pe teritoriul inamicului”.
Ziarul spaniol ,,El Pais”, însă, pune ferm răspunderea pentru accidentul de la Cernobîl pe seama fostei Uniuni Sovietice. ,,Sistemul dezastruos din URSS a agravat situaţia”, scrie ,,El Pais”. ,,Cea mai îndelungată dictatură din istorie a încercat să minimalizeze o tragedie care pare să fi costat zeci de mii de vieţi şi care a provocat milioane de drame personale, plus un coşmar generalizat în Europa răsăriteană”, încheie ziarul spaniol.
R.M.