Adept al Renașterii italiene, Brâncoveanu s-a integrat spiritului apusean. Influența Apusului este vădită în întreaga viață culturală, inclusiv în anturajul prestigios, așa cum se obișnuia la marile curți imperiale. Fastul aulic este împrumutat însă din Byzanț. Prin aceasta, Brâncoveanu demonstra un spirit selectiv și acumulativ, de asimilare a tot ceea ce era frumos și valoros. De aceea, virtutea spiritului brîncovenesc a strălucit în domeniul atît de complex al artei, firește, nu numai stilul arhitectonic. Ni se prezintă o varietate de genuri artistice, de comori autentice ale genului și specific românești, de receptare a influențelor, de integrare originală a lor.

Minunată apare arta aurarilor și argintarilor care îmbrăcau cărțile în coperte strălucitoare. Broderia, alt gen de tradiție românească, întîlnit ca ocupație populară în tot Evul Mediu românesc, găsește în epoca lui Brâncoveanu noi surse de afirmare. Cît privește artele plastice, deși în Renașterea italiană una dintre trăsăturile esențiale este detașarea picturii și sculpturii de arhitectură, acestea devenind genuri de sine stătătoare, în condițiile stilului brâncovenesc în construcții, pictura trebuia privită în locul ei arhitectural. Brâncoveanu s-a înconjurat de pictori și zugravi pe care i-a stimulat în activitatea lor. Iată cîteva nume: Preda, Nicolae, Efrem, Constantin Zugravul, Lambru, Tudor, Radu. Cu deosebire s-a remarcat personalitatea artistică a lui Pîrvu Mutul, ,,zugravul zugravilor” epocii brâncovenești. Mîna lui a lucrat frescele multor ctitorii ale domnului muntean, el a creat și școală de zugravi români. La el și la ucenicii săi se pot observa tendințele noi în pictură, care vor caracteriza tot veacul al XVIII-lea și începutul celui următor. Cît privește stilul brâncovenesc în construcții, ctitoriile lui Brâncoveanu se împart în două mari categorii: religioase și civile. Dintre cele mai frumoase biserici și mînăstiri amintim: Biserica Mînăstirii Hurez, Biserica Mînăstirii Rîmnicu-Sărat, Biserica de la Doicești, de lîngă Tîrgoviște, Biserica Sf. Gheorghe Nou din București (unde va fi înmormîntat). Dintre construcțiile laice amintim: Palatul de la Potlogi, cel de la Mogoșoaia, care, deși asemănător celui de la Potlogi, construit înainte, îl întrece pe acesta în frumusețe, devenind podoaba clasică a stilului brâncovenesc, casele de la Doicești, Palatul de la Obilești, refacerea caselor domnești de la Curtea Veche, cumpărarea și construirea de case în Transilvania, la Brașov și Sîmbăta de Sus (unde a ridicat și o mînăstire). Firește că ,,stilul brâncovenesc” în construcții este un nou stil arhitectonic, dar care continuă tradiția construcțiilor, cu precădere pe cea din timpul lui Neagoe Basarab (Secolul al XVI-lea) și mai ales pe cea din vremea lui Matei Basarab (Secolul al XVII-lea) pe care o continuă direct. Brâncoveanu, deși orientează creația artistică spre mediul Renașterii italiene, întrucît la acea dată în Apus Renașterea își consumase marile făclii și dăduse naștere continuatorului ei, barocul, stilul brâncovenesc va folosi o îmbinare a Renașterii cu concepția barocă. Nici motivele orientale nu sînt neglijate, ci asimilate stilului brâncovenesc. Totuși, stilul brâncovenesc nu este numai de influență, el demonstrează un gen de exprimare original și specific românesc.

Familia lui Constantin Brâncoveanu a cuprins pe soția lui, Doamna Maria (Marica) Brâncoveanu, o femeie harnică și pricepută și care s-a aflat lîngă soțul ei în momentele grele pentru acesta. Cu Marica Brâncoveanu, domnitorul a avut patru feciori (coconi) - Constantin, Ștefan, Radu și Matei - și șapte fete: Stanca, măritată cu ultimul Mușatin în scaunul Moldovei, Radu Iliaș; Maria, căsătorită cu Constantin Duca, Domnul Moldovei; Elenca, soția lui Scarlat Mavrocordat, fiul Exaporitului; Safta, căsătorită cu Radu Crețulescu; Smaranda, cu Băleanu, Ancuța, cu Niculai Rosetti, Bălașa, cu Manolachi Lambrino. Cît privește pe coconi, Constantin a avut ca soție pe Anipe Anița Balș, fata marelui vornic din Moldova, Ioniță Balș; Ștefan, pe Bălașa Cantacuzino; Radu, logodit doar, cu fata lui Antioh Cantemir. Mulți nepoți îi vor dărui fetele lui Brâncoveanu și, apoi, în urma sa mulți strănepoți și urmași ai acestora se vor naște.

Epoca de multilaterală activitate și strălucire a lui Constantin Brâncoveanu a fost urmată de zguduitoarea dramă din 15 august 1714. Invidiat de sultanul Ahmed pentru comorile sale, dus la Istanbul, chinuit în felurite chipuri pentru a se dezice de religia creștină, îndureratul tată vede cum cad pe rînd capetele celor patru coconi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, apoi călăul îi retează și lui capul. Doamna Marica va aduce, în secret, corpul neînsuflețit al soțului ei și îl va înmormînta la ctitoria Sf. Gheorghe Nou din București. Capul lui Constantin Brâncoveanu a căzut demn, ca și capul lui Mihai Viteazul pe Cîmpia Turzii. Astfel s-a sfîrșit o viață care rodise multilateral, spre binele și propășirea Țării Românești.

Domnitor vestit, om politic și diplomat, om de cultură, ctitor de așezăminte, de epocă și de stil în conducerea țării, martir al neamului românesc, canonizat de Biserica Ortodoxă Română și sărbătorit la data de 16 august, Constantin Brâncoveanu merită pe drept a fi considerat ,,Apusul de soare” al domnilor Basarabi.

Sfîrșit

MIRCEA PÎRLEA

Biblioteca Județeană Satu Mare